Cristian Vasile Apostol este student la Academia de Studii Economice din Bucuresti. Cifrele nu l-au înghitit cu totul, viziunile manageriale nu i-au prins (cu totul) inima si sufletul, asa că s-a dedulcit la poezie, pe care o citeste cu sîrg, cu care intră în dialog prin propriile texte. Are idei, are cuvinte, are neastîmpărul dialogului cu sine, cu lumea din sine. De la aceste elemente poate porni un drum lung, al poeziei si al „întelesului de pierdere” care o guvernează. Care guvernează lumea asta, de fapt. Curaj!
În dulcele stil douămiist...
într-o tristă zi de mai
am primit citatie
mă chemau la tribunal pentru două volume
de versuri...
m-am hotărît să mă apăr singur
întrucît
muza mea se ocupa de procese
mai bănoase si mai lesne de cîstigat
nu mai îmi amintesc judecătorul
nu era presedintele usr, nici un monstru
sacru, romantic sau clasic
dar tin bine minte că am avut un juriu post
modern
au fost chemati ca martori vreo cincizeci si
de poeme si nu le-am
putut interoga.. mi-era milă
procurorul însă a tăiat în slovă vie
a argumentat atît de bine
încît rimele au început
să se bîlbîie
si să tremure din sprîncene:
„Iartă-ne, Iartă-ne...”
în afară de pledoaria initială nu am reusit
să scot nici un cuvînt tot procesul
dar nici nu m-am putut abtine
să surîd
din ce în ce mai senin
au deliberat ca „12 oameni furiosi”
probele crimei: stiloul si masina de scris
au fost întoarse pe toate părtile
pînă cînd steluta montblanc s-a aruncat în cer
si banda cu tus a început să sîngereze
verdictul: Vinovat...
nici acum nu as sti cum să le multumesc
deplin
m-au eliberat si m-au invătat să... pierd.
ah, nu m-am lecuit...
va urma...
Evaluare
asteptînd să vină ploaia,
nemilos se-aruncă
vîntul. si-mi întoarce foaia;
singuri, mă întreabă ce-am mai scris..
fleacuri zic.. cam
atît bătrîne: mai nimic din ce-am promis!
Sau nu?
Dorul de tine
se sparge în mine
si?
mă doare în noi
că nu sîntem goi
si?
lumea de-afară
îmi pare-o povară
pe umeri de sticlă
’ntr-o inimă mică
Întelegi?