Veronica BALAJ
paseam afectuos,
prin lumina oglinzii
– echilibristica precara –
cînd întunericul
îngustat foarte,
ma sufoca,
am înnoptat
împreuna cu niste îngeri
zabovitori
în ciubote scîlciate
de atîta umblare;
le ceream o amînare
de neînchipuit,
nu se-nvoiau
îmi pusera între buze o floare/
zabala si alinare
de atîta izbavire,
îmi lacrima
întunericul
noptilor viitoare
îngerii ma cercetau
si ma învatau sa cant
cu vorbe netraite
frumos/ nedistonant
balada
plecarii în Vislanda
rotindu-si aripile
în semn de alianta
între cer si pamînt
ma încercuiau, repetînd:
„balada se cînta
fara lacrimi
se cînta apasat
precum ostenii altadat'
femeie nauca,
ar trebui
sa fii magulita
de trecerea
prin oglinda!
e-o blasfemie
sa cînti
printre dinti
balada
plecarii în Vislanda”.
soseste jonglerul
cu rol principal
– îmi sarbatoresc,
toate zilele de nastere
deodata
si stau
înramata
între flacarile
iesite din mîinile lui
spectacol de gradina
între un gutui
si-un mar
cu samînta picata
din Eden
invitatii, cu dogoare în gesturi
si pantofi jucausi,
se-nghesuie, cînta, mimeaza
un tablou miscator, izbutit
scheunatul unor pisoi/
zgîrie carnea noptii
în cautare de mîncare
secundele vin, desfrînate
laolalta
din mai multe directii
se veselesc
ce noapte! Ce viata
arzînd!
încaierarea
scamatorului poznas
cu învatatorul meu
chitibusar,
nu-i deloc amenintatoare
Tusa Natalia/ poarta sort pestrit
si seamana într-o doara,
gazon tivit apoi
milimetric
de-o masina de cusut
marca Singer
rafinat, unchiul Lazar/
încrezator în minuni
se sprijina în baston de lut
emite pareri
de spectator
vlaguit
si-si potriveste ceasornicul
de buzunar,
exact la clipa cînd,
lumea de-aiurea/ vadit falsa,
lingusitoare, trecatoare,
se opreste locului
aplaudînd,
perfida, flecara, uluita,
gata sa se-nfrupte
din spectacolul pus la cale
doar pentru întarîtarea
vremurilor.
osteneala, fierbinteala, pofta
de-a fi nesabuita
stîrneste
latratul zilei
catelul pamîntului
musca, si musca/
din gînduri
mulaje
de ceara topita
nu-mi pasa
cunosc o sumedenie
de subîntelesuri izbavitoare
nimic rau nu stirbeste
minutul
cît jocul ma prinde,
vînez simtaminte
vapai ratacite
din ochiuri de fîntîna
stearpa,
lesin// ma declar senzuala
prea multe,
prea altfel traiesc;
asta place la nebunie
pîna si serpilor care,
se dezpieliteaza lascivi,
prin mirosul
de mere pîrguite.
Mercur
îmi soarbe din palma
însetat,
ploaia
fostelor zile/
socotim împreuna
simturile devastate
pe o roata de foc;
rasucesc
doua clepsidre
cu nisip sarat
din mare
e-acum/
si e tîrziu//
le-atîrn de privirea
zeului ratacit
printre puncte cardinale,
asteptînd.