STIINTĂ SI RELIGIE ÎNTRE CONFLICT SI DIALOG

                                                                                                                                                                 

                                                                                                                          Elena BĂLTUTĂ

 

     Cu toate că dialogul există si se manifestă în multe dintre domeniile vietii, abia recent acesta a devenit o optiune viabilă pentru interactiunea dintre stiintă si religie. Pasul care a declansat aparitia comunicării a venit, în acest caz, dinspre stiintă; mai specific, în urma unor descoperiri ce tin de domeniul fizicii cuantice si cosmologie. Este impresionant recursul la solutiile teiste ale unor cercetători pe care i-am încadra, mai degrabă, în sfera scepticismului religios. Dialogul dintre stiintă si religie este introdus  în peisajul autohton prin initiativa editurii Curtea Veche care a lansat de curînd seria Stiintă si religie, coordonată de Basarab Nicolescu si Magda Stavinschi. Din această colectie face parte si volumul semnat de Ian Barbour, Cînd stiinta întîlneste religia. Adversare, străine sau partenere?
Tema dialogului interdisciplinar este una de actualitate mondială, interesul pentru această problematică putînd fi usor observabil prin numărul volumelor editate, a conferintelor sustinute pe această temă si a fundatiilor care sustin si încurajează astfel de evenimente, cea mai renumită fiind fundatia Templeton din Statele Unite ale Americii. Dintre cei implicati activ în acest „nou” domeniu complemetar multi au nume de mare rezonantă în stiintă si religie. Mentionez doar cîtiva: Steven Weinberg, John D. Barrow, Sir John Polkinghorne, Arthur Peacocke, Ian Barbour, Michael J. Behe, Paul Davies, Jaroslav Pelikan, Daniel Dennett, Charles Taylor. Ian Barbour este doctor în fizică al universitătii din Chicago si absolvent al cursurilor de teologie de la universitatea Yale. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii dialogului dintre stiintă si religie, activitate pentru care în 1999 a primit premiul Templeton. Printre cei care au mai primit acest premiu se numără Charles Taylor (2007), John D. Barrow (2006), John C. Polkinghorne (2002), Arthur Peacocke (2001), Paul Davies (1995), Alister Hardy (1985), Maica Tereza (1973). De asemenea între anii 1989-1990 Ian Barbour a sustinut o serie de conferinte în cadrul renumitului program Gifford Lectures, la care au participat de-a lungul timpului renumiti gînditori precum Raymond Aron, Alfred Ayer, John Barrow, Karl Barth, Henri Bergson, Niels Bohr, Noam Chomsky, Étienne Gilson, Werner Heisenberg, Werner Jaeger, Gabriel Marcel, Alvin Plantinga, Hilary Putnam, Paul Ricoeur, Georg Henrik von Wright.
În volumul Cînd stiinta întîlneste religia, Ian Barbour propune o încadrare cvadruplă a formelor pe care interactiunea dintre religie si stiintă le poate lua: conflictul, independenta, dialogul si integrarea. Aplicînd această grilă sunt prezentate ultimele descoperiri din domeniul geneticii, fizicii cuantice, neurostiintelor si astronomiei. Autorul militează în mod evident pentru varianta dialogului si a integrării celor două domenii dar, cu toate acestea, maniera în care prezintă opiniile cercetătorilor si teologilor care consideră că între domeniile specifice fiecăruia nu poate exista decît conflict sau, în cel mai bun caz, independentă, este una cît se poate de impartial redată, optiunile proprii neintervenind în text manipulîndu-l, ci fiind mentionate în finalul acestuia alăturîndu-se pur si simplu ca o altă opinie. Valoarea scriitorului se poate observa atît prin temele abordate cît si prin limbajul clar pe care îl adoptă – nu putini ar fi tentati să cadă pradă unor exprimări supraspecializate, mai ales atunci cînd problematicile avute în vedere apartin unor domenii precum genetica sau fizicia cuantică. Volumul de fată însă are deosebita calitate de a fi bine scris, clar, uneori chiar didactic, fără a fi însă arid. Notiuni complicate precum ecuatii de undă, timp difuz, lumi multiple, vid cuantic, teoria supercorzilor, relatia minte-creier sau filosofia proceselor sunt explicate folosind un limbaj cît se poate de simplu ce înglobează esenta datelor tehnice specifice care, prezente într-o formă brută, ar îngreuna lectura.
Pe scurt, problemele pe care le-au ridicat stiinta si religia în ultimul secol sunt analizate din cele patru perspective – conflictul, independenta, dialogul si integrarea. Astfel, capitolele urmăresc o schemă comună de desfăsurare: se propune o temă care mai apoi este analizată din cele patru perspective. După prezentarea fiecărei perspective autorul prezintă optiunile, comentariile si completările proprii. În principiu cei care sunt de părere că între stiintă si religie există unul sau mai multe puncte de divergentă apartin fie literalistilor biblici, caz în care militează pentru un conservatorism strîns legat de nivelul literal de interpretare al textelor sfinte, fie materialistilor stiintifici care din principiu neagă existenta unei fiinte divine si a unui plan transcendent. Independenta celor două discipline este apărată de unii lingvisti care consideră că forme diferite de limbaj îndeplinesc functii diferite: limbajul religios are ca scop un anumit mod de viată, pe cînd limbajul de tip stiintific încearcă să sistematizeze relatiile dintre obiectele lumii existente. Si dintre teologi multi consideră că cele două discipline nu au nevoie una de cealaltă si că rolul fiecăreia este distinct: stiinta încearcă, în limitele ratiunii, să cerceteze lumea înconjurătoare, dar nu are capacitatea de a merge mai departe, de a trece dincolo de ceea ce-i poate oferi ratiunea – o cunoastere a lui Dumnezeu. Adeptii dialogului si a integrării folosesc argumente similare, de aceea îi voi pune împreună acum, desi Ian Barbour alocă fiecărei categorii un spatiu distinct. Pe lîngă paralelele superficiale, ce tin de o metodologie si de un cadru conceptual similare, există si paralele care tin de nivele mai adînci de cercetare. De exemplu, Dumnezeu este considerat a actiona prin transmiterea de informatie, chiar dacă o gîndim în termeni de ADN sau de logos, cuvînt creator. Referitor la problema echilibrului constantelor din univers reprezentantii ambelor stiinte consideră că Dumnezeu este cel responsabil pentru nasterea si păstrarea echilibrului din natură, El este cel care a intervenit la nivelul posibilitătilor reglînd constantele universale pînă cînd acestea au atins exact acele valori care fac posibilă viata asa cum o stim. În ceea ce priveste problema indeterminării de la nivelul cuantic, aceasta este rezolvată de către adeptii dialogului si integrării prin introducerea ipotezei că divinitatea este cea care determină voit starea de indeterminare. Lumea pe care o cunoastem este proiectul unei fiinte rationale care se autodezvoltă paralel cu istoria oamenilor, influentată fiind de evolutia proiectului ei. Totusi această influentă are loc nu la nivelul intentiilor sau a caracterului, ci la nivelul experientelor si al relatiilor. 
Faptul că aparitia posibilitătii dialogului dintre stiintă si religie este de dată relativ recentă pentru spatiul autohton poate avea mai multe consecinte, dar mă voi opri la doar două dintre ele. Una ar fi aceea că, în lipsa materialelor, lectorii îsi pot îndrepta atentia asupra acestui domeniu lipsiti de anumite prejudecăti; pe de altă parte, în cazul în care lipsa dialogului nu a fost sesizată, contactul prim cu interdisciplinaritatea poate provoca reactii de respingere – domeniul putînd fi privit cu suspiciune sau poate fi chiar respins, fără a-i da dreptul la replică. Cu toate acestea cartea, si de altfel întreaga colectie Stiintă si religie propusă de Editura Curtea Veche, merită traversată fie si doar pentru a sti pe ce pozitie fată de acest dialog ne situăm.
Independent de continut trebuie mentionate calitătile formale ale volumului oferit de cei de la Editura Curtea Veche. Spre exemplu traducerea este competentă, Victor Godeanu fiind un cunoscător activ pe plan national al domeniului inter si transdisciplinaritătii. Contributia acestuia este de găsit si în unele note din infrapagină prin care fie sunt ajustate sau adaptate anumite informatii, fie traducătorul aduce anumite clarificări privitoare la aparitia în text a unor termeni mai putin familiari. În afară de omisiunea a două litere cartea nu are greseli de tehnoredactare, beneficiază de un  aparat critic bogat si de un indice de nume si un indice tematic selectiv care pot usura semnificativ munca lectorului sau care pot oferi date informationale pentru cei ce doresc să continue cercetarea în acest domeniu.

Din această colectie fac parte volumele  A deveni tu însuti în lumina stiintei si a Bibliei, Thierry Magnin, Dumnezeu într-o lume evolutionistă, Niels Henrik Gregersen, apărute în  2007, Când stiinta întâlneste religia. Adversare, străine sau partenere ?, Ian Barbour, Perspective românesti asupra stiintei si teologiei, Magda Stavinschi (editor), Quarci, haos si crestinism. Întrebări pentru stiintă si religie, John Polkinghorne, Science and Orthodoxy, a Necessary Dialogue, Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi (editori) si revista Transdisciplinarity in Science and Religion, apărute în 2006.

Ian Barbour, Cînd stiinta întîlneste religia, traducerea de Victor Godeanu, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007.