BARBARIA

Tiberiu BRÃILEAN

            
            Acum circa patruzeci de ani, Emil Cioran afirma, în stilu-i caracteristic, că civilizatia actuală se află în descompunere si că omenirea va fi „salvată” din nou de... barbari. Parcă preluînd ideea, filosoful francez contemporan Michel Henry merge mai departe, în lucrarea Barbaria, apărută la noi la Editura Institutul European, Iasi, 2008, în traducerea Irinei Scurtu, sustinînd nu doar că intrăm în „era barbariei”, dar că ceea ce urmează „nu s-a mai văzut vreodată”. În sensul că au mai dispărut civilizatii, dar de fiecare dată urma o alta, descriind chiar o anumită ciclicitate. Pe ruinele vechilor sanctuare se înăltau altele, mai mărete sau mai rafinate, iar viata îsi urma cursul.
            De data aceasta însă s-ar petrece cu totul altceva: aroganta stiintă bulversează fata pămîntului, aneantizează omul însusi. Cunoasterea adusă de ea, presupusă ca fiind un lucru bun, merge însă mînă în mînă cu prăbusirea tuturor celorlalte valori, prăbusire care ne amenintă existenta. „Deoarece viata însăsi este afectată, toate valorile sale se clatină, nu doar estetica, ci si etica, sacrul – si odată cu ele posibilitatea de a trăi fiecare zi” (p. 6).
            Criza culturii, despre care s-a vorbit atît, apare ca o consecintă a multiplicării formelor cunoasterii care apartin stiintei si care aduc de fapt foarte multă incertitudine si foarte multă confuzie în toate sferele vietii sensibile, afective, spirituale, intelectuale sau cognitive. Valorile artei, eticii sau religiei sînt nimicite pur si simplu. Deci, de fapt, sustine Henry, nu e vorba despre o criză a culturii, ci despre chiar distrugerea culturii.
            Ruptura cu traditia este completă. Stiinta a produs hiperdezvoltarea unei hipercunoasteri inumane, ce are ca efect prăbusirea într-o iluzie. În civilizatiile anterioare, toti vectorii civilizationali urcau si coborau împreună, fiind inseparabili, cunoasterea producea binele, binele producea frumosul, iar sacrul le umplea pe toate cu lumină. Acum, toate acestea s-au rupt, s-au separat, explozia stiintifică – „noua barbarie” le-a distrus, amenintînd să distrugă si omul însusi, coplesit de ce i se întîmplă. Fundamentul cultural, axiologic al umanitătii este înlăturat de către slugile oarbe ale ale universului tehnicii, ale mass-mediei si ale politicii.
            Existenta tehnicistă si mediatică a invadat si universitătile, izgonind cultura adevărată, care se refugiază în „clandestinitatea unui underground”, care însă îi schimbă atît natura cît si menirea, odată cu cele ale societătii din care tocmai a fost exclusă. Avem de-a face deci cu un soi de barbarie încă necunoscut, care instalează o societate lipsită de orice cultură, de care pare să nu aibă nevoie în mod intolerabil, dar care subzistă, hrănindu-se cu tot felul de artefacte subculturale, de o banalitate sfidătoare si o imoralitate arogantă. Este vorba despre o iruptie a Răului, a unei vointe smintite, dar pe deplin inteligibile, a autodistrugerii.
Cultivînd prestigiul rigorii si al obiectivitătii, epoca modernă a scos din joc subiectivitatea si sfîrseste acum prin devastarea planetei, a naturii, cu mijloace perverse aservite tehnicii si unor interese pur mercantile. Asta în timp ce noile „stiinte umane” contribuie si ele, luate de val, la distrugerea propriului obiect de cercetare – a omului si a umanitătii sale. Viata a fost îndepărtată dintre domeniile cunoasterii, subzistînd sub forma nevoilor brute, materialiste si barbare. Cunoasterea nu se mai transmite prin intermediul formelor nobile ale culturii, ci se manifestă spontan, prin intermediul unor fenomene de „intropatie si imitare”. 
            Politicul vorbeste doar despre politic, mass-media despre mass-media, cărtile sînt scrise de cîntăreti, actrite, fotbalisti, oameni politici, aventurieri de tot felul, ce se remarcă prin spiritul gregar pe care îl cultivă cu insolentă. Ei sînt noii clerici, gînditorii epocii noastre, mereu în actualitate, mereu prezentînd ce e mai nou, mai „senzational” si mai găunos, chiar dacă neînsemnat si vulgar. Gîndirea este redusă la cîteva clisee, limbajul devine tot mai onomatopeic, adresat unei mase amorfe, care oricum nu stie nimic si nu are nimic de spus. Aceasta e o societate, nu a asistatilor social, ci a „asistatilor mintal”.
Odată cu omnidezvoltarea acestei existente mediatice si a valorilor sale congelate, cultura adevărată, oricît a încercat să i se opună, este eliminată printr-o cenzură nemiloasă si înlocuită cu publicitate si filme de prost gust. Are loc astfel o uniformizare în prostie, de jos în sus, care se împopotonează cu masca democratiei, smulgîndu-l pe om lui însusi. Televizorul si telespectatorii nu fac decît să-si transmită reciproc, fără cap si fără coadă, „imaginea linistitoare a propriei mediocrităti”.
Cred că Michel Henry are dreptate si trage (tîrziu?) un binevenit semnal de alarmă. E timpul să ne punem întrebările grave ale existentei: Mai putem fi salvati? Si cine ar mai putea-o face? 

            P.S. În ton cu vremurile, o barbarie comite si dl. Alexandru Ciolan, la adresa subsemnatului, în numărul din martie al Corvorbirilor, dorind arzător să dea o replică articolului meu din decembrie, intitulat Distributismul. Din păcate, respectivul Ciolan nu reuseste decît un ignobil atac la persoană, fiind mai străin de lumea ideilor, teoriilor si doctrinelor economice chiar decît unul dintre autorii antologiei recenzate, care-i confundă pe Friedrich von Hayek si Milton Friedman, după cum a demonstrat la lansarea de la Iasi, din noiembrie. În aceste conditii, domnia sa refuză dialogul si dedică tot ce are mai frumos unui urît atac la persoană (cu acuze de „alexie”, „imobilisme mentale” s.a.) si unor chestiuni de formă, pluraluri discutabile etc. Eu înteleg interesul comercial al d-lui Ciolan, care a editat antologia, dar, în ce mă priveste, nu mă interesează decît adevărul stiintific si, în acest sens, pe lîngă cele prezentate deja în recenzia invocată, sînt deschis în continuare dezbaterii pe tematica dată, chiar unei eventuale polemici, dar cu cineva calificat si nu cu un imberb intelectual ca dl. Ciolan. De aceea, rog cititorii interesati să parcurgă cele două texte si să decidă singuri cine si unde are dreptate. În rest, cred că o polemică cu negustorul Ciolan nu are nici un sens, nici măcar în instantă, cum mă gîndisem initial. La urma urmelor, omul e un nevinovat...