Cartea de stiinţă

                                   PISTIS SOPHIA

Tiberiu BRÃILEAN

 

          Un adevărat eveniment editorial îl constituie publicarea pentru prima oară în limba română, la Editura Herald, Bucuresti, 2007, a primelor două cărti ale Evangheliei gnosticilor, numite Pistis Sophia, editie tradusă si îngrijită de Alexandru Anghel. Unicul manuscris al acestor scrieri gnostice copte se găseste la British Museum încă din 1785. Continutul său cuprinde patru cărti, dintre care două ne sînt înfătisate în lucrarea de fată, extrase dintr-o literatură mai largă ce apartinea gnosticilor alexandrini din primele secole de după Hristos, data exactă nefiind stabilită.
Manuscrisul e redactat în dialectul sahidic al Egiptului superior din secolele al VI-lea sau al V-lea. Totusi aceasta pare ea însăsi o traducere dintr-o limbă mai veche, astăzi pierdută, din care s-a tradus în greceste si apoi în sahidică. În tot cazul, stilul lucrării e străin de idiomul copt. Este o carte mistică, desi este concepută într-un stil narativ, descriptiv. Originea sa trebuie căutată, cum spuneam, în mediul alexandrin din primul secol după Hristos. Cele patru cărti au fost compuse si reunite în Egipt, fără a se sti exact unde, elementele egiptene fiind amestecate, suprapuse peste altele apartinînd altor culturi străvechi.
Unii îl consideră drept autor pe Valentinus, înteleptul gnostic care a fost la un pas să ajungă Papă în secolul al II-lea, sau unui adept al scolii sale. Altii consideră că textul a fost scris în secolul al III-lea, avînd trăsături similare cu cele din religia lui Mani, ce înflorea în epocă. Abordarea este una sincretică, amalgamînd elemente babiloniene, persane, siriece, semite si altele, cu o vizibilă tentă elenistică, dar nefilosofică ci mistică. Orice încercare de descoperire a celor mai vechi dezvoltări ale gnosticismului în mediile crestine trebuie să parcurgă obligatoriu aceste linii destul de confuze de transmitere.
 În lucrare, Iisus este personajul central si proeminent. El le apare ucenicilor după Înăltare si le vorbeste direct, spre deosebire de limbajul pilduitor si alegoric din Evanghelii, despre misterele universului, stiindu-le si arătîndu-le pe toate cîte sînt în Cer si pe pămînt. Filip este declarat drept scrib al tuturor cuvintelor si faptelor Mîntuitorului, dar alături de el sînt mentionati Matei, Toma si, mai ales, Maria Magdalena, care adresează cele mai multe întrebări.
 Iisus este înfătisat ca Mîntuitor si „Prim Mister”, milostiv fără limite. În economia divină, El preexistă din vesnicie, iar functia sa este mai întîi una cosmică si supracosmică si abia apoi una pămîntească. Totusi, Iisus nu este nicăieri în cuprinsul lucrării numit Hristos si aceasta în mod vizibil intentionat. Altminteri, nu există antagonisme cu iudaismul, sînt citate din Psalmi si din Vechiul Testament, considerîndu-se că Mîntuitorul a fost cel care a proorocit prin gura lui David, Solomon sau Isaia.
 Spuneam că întregul cadru este ulterior Învierii. Timp de 11 ani, Iisus, revenit pe pămînt, îi învată gnoza pe ucenicii săi, adunati pe Muntele Măslinilor. Ucenicii sînt dusi, în rit sacramental, prin diverse lăcasuri ale lumii nevăzute, de deasupra si de dedesupt, unde le apar viziuni ce le sînt ulterior explicate. Este un fel de învătătură finală împărtăsită ucenicilor. Slujirea sa pămîntească fiind acum încheiată, Iisus apare învelit în strălucirea deplină a unui întreit vesmînt de slavă, ce cuprinde toate puterile universului. Lumina în care este înfăsurat si în care se înaltă si coboară îi orbeste pe ucenici.
Aceste cărti cuprinse în Pistis Sophia mai sînt denumite si Cărtile Mîntuitorului. Ele contin asadar o învătătură revelată gnostică, posterioară Învierii, ce se adaugă prin urmare relatărilor din Evanghelii despre viata lui Iisus dinaintea Învierii, dar si o dezvăluire mult mai înaltă ca registru ezoteric si mai profundă. Iată de ce mi se pare atît de importantă această lucrare. De data aceasta, potrivit investirii, sau reinvestirii divine, Mîntuitorul vorbeste direct, fată către fată, despre toate lucrurile ce interesau atît de mult pe ucenici si nu numai.
Peste tot în lucrare se manifestă interesul pentru mîntuire, lucru realizabil prin căintă, renuntare la lume si, mai ales, prin credinta lumina divină, în Mîntuitorul lumii si miserele lui. Pistis Sophia reprezintă sufletul individual credincios, care a gresit si-acum se căieste în modul cel mai sincer. Învătăturile vorbesc despre păcat, cauza acestuia si izbăvirea de el. Mila nemărginită a „Primului Mister” conduce la iertarea păcatelor; acesta este un mister revelat. În lucrare este dezvoltată o întreagă cosmogonie, este prezentată organizarea complexă a lumilor invizibile si a ierarhiilor de Fiintă, originea si destinatia sufletului, puterea luminii, elementul spiritual din om, toate acestea fiind asezate sub cupola misterelor înalte ale mîntuirii.
Mîntuitorul este „Alfa si Omega”, „Primul si Ultimul mister”. În acceptiunea gnostică, misterele nu sînt atît puteri spirituale, cît fiinte esentiale, ce au o măretie transcendentă. Cei initiati în mistere devin izvoare de lumină. Vesmîntul de lumină este un mister al misterelor, ce contine „lăuntrul lăuntrurilor”, întru slava Celui Preaînalt. Ni se prezintă o întreagă traditie astrală, o religie de tip sideral ce domina, la vremea aceea si mult timp după, mediile gnostice si nu numai. În îndeplinirea functiei sale cosmice, Mîntuitorul a modificat radical revolutiile sferelor, starea eonilor si atributiile arhontilor, astfel încît, de acum încolo, nici o vrăjitorie, nici o cercetare astrologică nu se mai pot sustine.
Gnosticii credeau si în reîncarnare, în transmigratia sufletelor, ceea ce reprezenta o parte importantă a sistemului lor, făcînd parte din planul mîntuirii. Nu există deci un sfîrsit imediat al tuturor lucrurilor, iar reîncarnarea nu este stăină de Evanghelii. Iisus făcînd posibilă renasterea sufletului lui Ioan Botezătorul si a ucenicilor săi, ca să nu mai vorbim despre faptul că si-a organizat propria întrupare. Elementul magic este atotprezent în lucrare, se întîlnesc invocatii, nume magice etc. Dar e vorba despre o formă înaltă de magie, sublimă, folosită pentru a mări si a înătlta si mai mult slava Mîntuitorului.
Ucenicii, bărbati si femei, îl iubesc si îl venerează pe Iisus, cu un extaz plin de înflăcărare si de devotament, cum nimeni nu a mai făcut-o. Acesti oameni credeau în revelatia neîntreruptă, erau încîntati de apocalipsă si de naratiunea mistică, metafizică. Din text se vede că cei care l-au scris se considerau investiti cu o autoritate înaltă în întreprinderea lor, fiind sub revelatie si sub inspiratie divină, lucrau cu mădularele inefabilului. Ei se considerau depozitarii unor mistere adînci, ce nu mai fuseseră revelate pînă atunci, datorită cărora sînt convinsi că vor avea mult mai multă eficientă în evanghelizarea lumii.
Cărtile Mîntuitorului trebuie privite ca scrieri apocrife în sensul originar al termenului, adică cel de „scrieri retrase” sau „rezervate”, deoarece unele mistere puteau fi revelate în anumite conditii, altele nu, rămînînd rezervate. Pistis Sophia este destinată celor deja alesi, sau initiati, desi nicăieri nu se cere în mod explicit păstrarea secretului. Ea era destinată apostolilor în devenire, adică celor ce urmau să propovăduiască mesajul evanghelic cu misterele sale cele mai înalte.
Lucrarea are un farmec inefabil, este de o frumusete rară, uneori exotică, cuprinde aspecte de mare profunzime etică sau mistică, dispune de o textură spatială extrem de fină, de delicată. Ea rămîne una de importantă extraordinară, nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci pentru cunoastere si spiritualitate în general. Iată de ce nu pot, în final, decît să felicit încă o dată pe cei care au avut initiativa si s-au preocupat de traducerea acestei minunate cărti rare. O carte pe care o asteptam de mult.