CURS DE LITERATURĂ POLITICĂ



                                                                                             

                                                                                                                                              Barbu BREZIANU



  Sînt foarte amuzante la privit asemănările (chiar cînd sînt copii proaste). De altfel, bizuiti pe acest truc, revuistii aduc pe scîndurile scenei decalcări din viata politică: diversi iorgi (cu barbă, umbrelă, si rrr) – argetoieni (cu umblet pachiderm) si alte stele înstelate ale vietii noastre de stat.

Iar întîlnirea – vizuală – si putinta ce se dă cetăteanului să rîdă deschis de zbirul sau vistiernicul său, de năbădăile si ticurile dumnealor – dă o voluptate ce justifică popularea grădinilor în nopti fără ploaie si cu lună.
Dar urcînd cu analogiile în sfere mai închise si mai înalte, ajungem, poate, la aflarea unor coincidente literare. Întocmai ca în viata politică, viata literară se împarte în tabere care fac gălăgie grafică, care lansează manifeste si-si caută cu lumînarea partizani ca să le cumpere volumul votat. Cîte compromisuri, cîte mai abdicări de la demnitatea de om si literat – nu se fac  pentru a fi pe placul maiestătii sale lectorul!! În numele mizeriei, „pentru pîine” – si altii; pentru a fi en vogue, pentru a sta în vitrină; pe scena celui mai national teatru (chiar din provint); pentru a fi citit în tren (sîntem în sezonul tuturor călătoriilor); pentru a fi comentat în pensionul de fete, sau pe plajă – toate mlădierile reptilelor sînt incomparabile cu simtul de acomodare, cu mimetismul scriitorilor ce se vor „pe plac”.
Si cum gusturile nu sînt deloc la fel, si cum cîte odată se mai întîlnesc si îndrumători – se formează pe de o parte partidele literare, pe de alta, partizanii lor literari. Simpatiile astfel se divid si subdivid (ca si partidele politice). Ce e mai remarcabil sînt însă fenomenele duble, care întrunesc în ele totdeauna pe omul politic (fost sau viitor) si literat (mai mult fost). Pilda grupărilor diriguite de poetul Goga, romancierul Stere – si, ca să-i facem plăcere, punîndu-l alături – de dramaturgul Iorga, grupări conduse cu cea mai avîntată fantezie literară, bîntuite deseori de duhuri poetice sau de frămîntări raskolnikoffice, sau de răbufnirea unor sfîsietoare tragedii interioare – devin pasionante.
Acestia într-adevăr sînt eroi de autentice vieti romantate, de romane trăite si de drame căzute.
*
Spre a nu devia prea mult, vom încerca demarcarea „partidelor” literare. În arena literară, ca si într-un parlament, s-au făcut prăpăstioase deosebiri. Unii aproape că nu înteleg si nu vorbesc limba celorlalti. Se stuchesc doar prin cafenele, ca mîtele.
Si de ar fi să catalogăm, asa cum prost ne pricepem, s-ar ivi în extrema dreaptă un mare partid conservator din care fac parte domnii Brătescu-Voinesti, Mihail Sadoveanu, Paul Zarifopol, Cincinat Pavelescu, Radu Rosetti, D. Nanu, Stamatiad. Apoi – tot în dreapta – mai la vale, gruparea în care intră d-nii N.D. Cocea, Minulescu, Em. Bucuta, Rebreanu, Adrian Maniu, Bacovia (om fără portofoliu), I.M. Sadoveanu si multi altii. În centrul acestui for lunecînd spre dreapta si stînga, am situa partidul ce numără între „nuntasi fruntasi” pe Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale, Blaga si Vinea.
Acestia au prăsit foarte multii copíi si foarte multe cópii – nelegitime. Dar, degringolînd tot mai la vale, găsim gruparea (care făcea odinioară ciorchine – acru si tămîios – din jurul „Contimporanului”. Găsim, în fine descrăcămintele sale spuse: „Unu”, „Radical”, „Alge”, „Muci”, „Nuci”, „Răboj”, „Robot” etc. etc.
Un fenomen frecvent în jurul tehnicienilor partidelor, este desigur clica. O admirabilă organizatie de mutuală admiratie, pornind osanale, săptămînale. Astfel – notorii ne sînt (în regiunea plastică) salvele reciproce, si oarecum matrimoniale, ale lui Paul Sterian vorbind despre Margareta Sterian, Floria Capsali si Mac Constantinescu (cu reciproca). Sau (în tara poetilor) – propaganda cu afise, fotografii si desemne întreprinsă la „România literară” pentru, cum spunea un propagandist, „numai trei poeti”!
Nu mai continuăm.
Elementar, aceasta ar fi topografia politică a literaturii române (cu sefi de organizatie, cu subsefi cu clientelă si sectoare). Împărtirea noastră e arbitrară, îndreptătind – desigur – crezurile (tot asa de subiective) ale celor mai multi. Omitînd, pe de altă parte, si prea multe bisericute si kinder-garten-uri.
Ne cerem scuze. Si fiindcă, în fiece clan, din oficiu, mai sînt nenumărati (si necunoscuti) partizani; o faună ce nu poate fi cuprinsă într-un cadru atît de strîmt, ci doar în cadre politice largi, ospitaliere si mănoase.
O bună si contimporană topografie literară – lipseste. Si paguba nu se prea simte.

 

În cele ce urmează reproducem articolul Curs de literatură politică, apărut în ziarul „Dreptatea”, din 7 august 1932.

Barbu Brezianu – seniorul cercetării brâncusologice, cel ajuns la Brâncusi dinspre poezie cu inima neprihănită, asa cum frumos îl caracteriza Sidney Geist, a plecat dintre noi spre a se întîlni cu vechii săi prieteni, printre care, desigur, se va număra Brâncusi însusi. Închizînd ochii ne putem imagina cum Brâncusi îi va multumi celui care i-a dedicat o mare parte din viată, si anume prezentării vietii si operei sale prin nenumărate articole si mai ales prin acea carte de referintă, Brâncusi în România, fără de care publicul si specialistii de aici si din lume nu l-ar fi putut cunoaste pe Brâncusi pe de-a întregul.
Desi disparitia sa la o vîrstă patriarhală intră în legile firii, durerea noastră este acutizată de disparitia universului Barbu Brezianu, acel univers aproape inefabil ce însotea personalitatea domniei sale radiind de cultură, lumină si exceptională delicatete. În garsoniera de la ultimul etaj dintr-un bloc din apropierea Pietei Spaniei, unde se ajungea pe scara de serviciu si unde si-a petrecut ultimii ani ai vietii, plutea parfumul ceaiului englezesc cu care maestrul te îmbia întotdeauna, amestecat cu cel al cărtilor vechi si albumelor de artă care te înconjurau si pe care generos ti le oferea odată cu pretioasele sale cunostinte si mărturii legate de artă. Dovedea o deschidere exceptională către nou, iar acceptul său de a colabora la 96 de ani la realizarea unui proiect Brâncusi în format electronic a fost extraordinar de stimulativ pentru tinerii echipei.
Dar poate că cea mai importantă piesă a mostenirii Barbu Brezianu va fi, dincolo de opera sa, modelul uman propus zilelor de azi, cel al simplitătii si modestiei, al deschiderii si entuziasmului cu care muncea continuu la o vîrstă înaintată cu dedicatie, al mersului frumos prin viată, ca un domn adevărat de nobilă stirpe, cum desigur a fost.
Dumnezeu să îl odihnească!

Gheorghe Samoilă