GAËLLE LE CALVEZ





                                                                                                                                                         


    GAËLLE LE CALVEZ s-a nãscut la París în anul 1971. A studiat arta dramaticã în studiourile Dimitrios Sarrás, Literele în Universitatea Ibero-americanã, unde a si predat cursuri de creatie, si a obtinut o diplomã de „Escritura Creativa” în cadrul SOGEM (Escuela de Escritores de México). A publicat în 1998 cartea Beirut o de las ruinas („Beirut sau despre ruine”) în colectia Margen de poesía, a editurii revistei Casa del Tiempo (Casa Timpului) a Universitãtii Autonome Metropolitane (UAM), si volumul de versuri Otra es la casa („Alta este casa”), Editura UAEM (Universidad Autónoma del estado de México), în anul 2000. Actualmente îsi pregãteste teza de doctorat în Filologie în cadrul UNAM.

(OTRA ES CASA)


La leçon
        lui Jaime Augusto Shelley

Nu existã nici un singur vers, zise maestrul.
Enunti, enunti.

Stiu cã poezia nu trebuie sã se nascã.
Tac.

Renunt la toate cuvintele
care –  împreunã –
nu stiu decât sã jigneascã.

Un corp fragmentat nu poate sã nascã nimic.
Un discurs fragmentat nu poate spune nimic.
Un poem fragmentat, nu este oare un poem?

Maestre, de ce sã reconstruim?


Rue Shakespeare
           
Bunicilor mei
I

M-am nãscut în ea. Din ea.
M-am nãscut mamã.
M-am nãscut, mamã.
M-am nãscut.

II

Lumina îmi inundã casa
Mamã esti în toate camerele mele
Mai putin în trupul meu.

II

floare deschisã

fereastrã

mã amuz

IV
        Pentru Katjia

Sunt casã. Acoperis, ferestre. Sunt ziduri care se îmbrãtiseazã
pe sine. Luminã ce se lumineazã. Femeie ce se trezeste iubitã.
Luminã pãtrunsã si care pãtrunde.

V

Erau si ale mele ruinele tale.

VI

Casã singurã
locuitã de amintire

o tigarã arde
pentru uitare

50 de kilograme
62 de centimetri
o ranã jos, în pântec.


Între desert si Paris
            Lui Yves

Povestea ta este ca si a noastrã.
Îsi are rãnile si pãrtile ei gãunoase.

Asemenea tãcerilor mele,
a orei dintre luminã si insomnie
asemenea distantei dintre noi
sau a numelui tãu

Cine suntem acum?
Conversatii întrerupte
sau tãcerea
într-o casã care deja nu mai este a noastrã?

De ce sã ne întoarcem înapoi?
La copilãria ta împãrtitã
între tinuturi însorite
si podele de lespezi negre.

De ce sã te mai întorci
o datã înspre ruine?
Sã te afunzi în desert
cu o sete infinitã.

(Mi-e dor de dupã amiezile în fata mãrii
la ceasul rugãciunii.
Orasul deschis, cafeneaua albã
si acea femeie.)

Azi suntem altii.
Si nu existã mare,
sau peisaj care sã reuneascã.

Deja memoria e obositã.
Si alta este casa.

Prezentare si traduceri de Liliana POPESCU si Joaquín GARRIGÓS