PETRARCA ÎN CULTURA ROMÂNĂ (II)




 

                                                                                                                                                            Eleonora CÃRCÃLEANU
 

      



    Fãrã sã atingã numãrul acelora care-l privesc pe Leopardi ori Carducci, studiile dedicate de criticii si italianistii români lui Petrarca apar constant. Le vom prezenta cronologic, ca si în cazul traducerilor, pentru a înlesni o mai bunã confruntare cu momentele de culturã în care au apãrut.
Gh. Asachi nu este autorul vreunui studiu care sã-l aibã în vedere pe Petrarca. Îl amintim, totusi, a treia oarã în cercetarea noastrã, întrucît, peste o mare parte a operei sale, pluteste o vãditã „aurã petrarchescã”, el fiind primul care impulsioneazã puternic interesul românilor pentru lirica poetului italian1.
Dupã Gh. Asachi, cel care a jucat un rol decisiv în familiarizarea publicului român cu Petrarca a fost Ramiro Ortiz. El reprezintã, altminteri, un moment de rãscruce în rãspîndirea culturii italiene la noi. Din anul în care este numit profesor de limba si literatura italianã la Universitatea din Bucuresti, va desfãsura timp de douã decenii (1913-1933), o activitate neobositã în cercetarea relatiilor româno-italiene, a culturii si a influentelor reciproce dintre cele douã popoare înrudite. Cu Ramiro Ortiz începe o epocã nouã si în privinta „soartei” lui Petrarca în România. Sub directa lui îndrumare, avea sã se formeze prima generatie de italianisti români, care va publica o serie de lucrãri originale despre Petrarca, în revista „Roma” condusã de eminentul profesor. De altfel, un numãr al revistei amintite, cel din octombrie-noiembrie 1922, va fi dedicat în totalitate lui Petrarca. Semnatarii studiilor din acest numãr special, prin alegerea argumentelor si a stilului de prezentare, dovedesc un înalt profesionalism. Alfredo Giannini, în Modernismul lui Petrarca, trateazã o serie de aspecte ale poeziei petrarchesti, care o fac si astãzi actualã. Elena Munteanu, în Francesco Petrarca, propune un portret „stilizat” al poetului. Alexandrina Mititelu, devenitã ulterior o demnã discipolã a profesorului, face în studiul Cantonierul lui Petrarca o rafinatã analizã a sonetelor. E. Lovinescu, la rîndul lui, alege si prezintã cu acribie Un petrarchist român: Gheorghe Asachi. În fine, Alexandru Marcu, cel care va ajunge un notoriu italianist român, face pertinente sublinieri cu privire la Editia criticã nationalã a operelor lui Petrarca, apãrutã în Italia acelor ani. Între 1925-1930, R. Ortiz însusi publicã cîteva eseuri cu scopul de a-i aviza pe români de locul important detinut de Petrarca în cultura italianã si universalã. Dacã în 1925 el publicã în „Universul literar” (XVI, nr. 50) un profil al poetului cu modestul titlu Ceva despre Fr. Petrarca, în aceeasi revistã (XLIII, 1927, nn. 22, 23, 24, 25 si 26) apare un amplu studiu semnat de el despre omul si poetul Petrarca: Capodoperele liricii italiene, III. Cantona lui Petrarca Chiare fresche e dolci acque, în care face o analizã minutioasã si mãiestritã a textului citat. Peste un an, în 1928, el va tine un discurs2 la Academia Românã (convocatã într-o sedintã festivã prin interventia ministrului Italiei de atunci Gabriele Preziosi) privind Il Convegno Petrarchesco di Arezzo (26 noiembrie 1928)/ Congresul petrarchesc din Arezzo, informînd, astfel, publicul românesc cu ceea ce era nou în exegeza petrarchescã europeanã. De mentionat este si faptul cã R. Ortiz rãmîne primul cercetãtor care a fãcut bibliografia lui Petrarca în România3 (intervalul 1783-1928).
Nicolae Iorga dedicã douã lucrãri lui Petrarca. În Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea si legãturile lor4, ocupîndu-se pe îndelete de cîteva sonete petrarchesti, ale cãror versuri le citeazã în original, el formuleazã impresii personale, neîntîlnite la alti critici, asa cum obisnuia, altminteri, sã judece poezia tuturor poetilor cunoscuti. Pe linia maximei originalitãti, se înscrie si Comemorarea lui Francesco Petrarca la Academia Românã (publicatã în Memoriile Academiei Române, Sectiunea Istorie, S III, T IX, M IX, 1929)5, conferintã memorabilã, plinã de sugestii, de care viitorii interpreti ai operei petrarchesti vor trebui sã tinã seama, si pe care marele nostru cãrturar a prezentat-o cu prilejul împlinirii a 625 de ani de la nasterea lui Petrarca.
Printre cercetãtorii formati la scoala lui Ramiro Ortiz se numãrã si cunoscuta italianistã Anita Belciugãteanu, autoare, printre altele, a primei Istorii a literaturii italiene (citatã deja de noi), în care locul lui Petrarca, cum se si cuvenea, este unul de prim plan. În 1934, sub semnãtura ei, vede lumina tiparului studiul comparatist E’ il Leopardi petrarchista?/ Este Leopardi petrarchist?6 În aceastã lucrare, sprijinindu-se pe numeroase citate din opera celor doi poeti, cercetãtoarea relevã cã „nimeni n-a înteles, n-a admirat mai mult arta lui Petrarca si n-a continuat-o în chip mai strãlucit ca Leopardi”.
Pelerinajul la mormîntul si casa lui Petrarca din Arquà (lîngã Padova) îi prilejuieste lui Alexandru Marcu scrierea si publicarea unui amplu articol7. Pe lîngã o expunere generalã a vietii, exegetul, urmãrind opera petrarchescã, distinge mai multe cicluri în existenta spiritualã a poetului italian: de la o crizã acutã în care dominã conflictul între aspiratii si posibilitãti, la o foarte puternicã experientã misticã si pînã la rãstimpul resemnãrilor, în numele cãrora vorbesc o serie de texte cu un vãdit caracter moralizator.
Revista „Studii italiene”, condusã de faimosul italianist tocmai amintit, publicã în 1941 urmãtoarele lucrãri: O temã comunã lui Petrarca si lui d’Annunzio de Maria Elena Coandã, Între Petrarca si Ronsard de Tatiana Slama si Momentul Matelda si momentul Laura de Emilian Nucã. Prin subiectul ales, tratat cu seriozitate si competentã, aceste trei contributii insereazã exegeza petrarchescã româneascã în zona comparatismului care, la vremea aceea, începea sã se facã tot mai prezent în învãtãmîntul nostru universitar.
În aceeasi revistã, apare în 19438, un eseu interesant datorat lui Ion Pãtrascu: Între cantona „Standomi un giorno solo alla finestra” si „I Trionfi” de Petrarca. Pornind de la o remarcã a criticului italian Francesco Pasquaglio, potrivit cãreia între textele mentionate ar exista o legãturã, autorul demonstreazã cã cele sase strofe ale cantonei CCCXXIII nu sînt altceva decît un plan alegoric al celor sase Trionfi. Se subliniazã, în felul acesta, mãiestria lui Petrarca de a fi îmbinat, în cantona respectivã, alegoria virtutilor Laurei cu alegoria – plan/schemã a Triumfurilor.
În substantialul sãu Cuvînt introductiv la traducerea Sonetelor lui Petrarca din 1959, Lascãr Sebastian urmãreste realizarea unui profil al poetului. Dupã ce-l situeazã în timp, el prezintã cititorilor nostri, într-o strînsã împletire, viata si opera acestuia. Chiar dacã multe din elementele prezentãrii erau cunoscute de publicul românesc din exegezele anterioare, ea îsi are rolul sãu între studiile închinate lui Petrarca.
G. Cãlinescu îl aminteste de mai multe ori pe Petrarca în creatia sa. Italianist de formatie, el gãseste aspecte comune între diferiti scriitori români si italieni, mai cu seamã, în prestigioasa sa operã Istoria literaturii române de la origini pînã în prezent (1941). A dedicat chiar studii speciale unor scriitori italieni cum ar fi, de pildã, Dante, Pico della Mirandola, Leopardi. Asupra poetului aretin el se opreste, cu osebire, în studiul Petrarca si petrarchismul9. Dupã un început sententios: „Mai cunoscut decît Petrarca este petrarchismul”, criticul însirã cu minutie o serie de aspecte caracterizante „petrarchismului”. El ajunge, spre finalul cercetãrii, sã considere Cantonierul „o psaltire amoroasã, accesibilã tuturora” – datoritã confuziei dintre sentimentul de insatisfactie sentimentalã si zãdãrnicie – pentru a ne face sã „întelegem de ce boierii nostri bãrbosi si cu anteree, un Conachi de pildã, au devenit petrarchizanti”.
Specialist de primã mãrime al literelor italiene, Alexandru Balaci închinã lui Petrarca diverse studii10. Acestea aveau sã se distileze într-o vastã informatie, expusã metodic si limpede, constituind prima monografie româneascã de amploare (200 p.), intitulatã Francesco Petrarca. Scrisã cu o participare intens afectivã, dar si cu rigoare stiintificã, cartea oferã într-o vastã perspectivã cultural-filosoficã, o imagine completã a ilustrului poet si grupeazã observatiile în trei mari compartimente: al vietii, al operelor latine si al compozitiilor poetice în italianã. Asteptatã de multã vreme la noi, aceastã lucrare de sintezã, studiind, într-un tot unitar, viata si activitatea complexã „a primului mare poet modern al Italiei”, precursor al umanismului, însetat de a cunoaste fenomenele naturii, ale vietii si ale literaturii Antichitãtii, chinuit de conflicte interioare, de nãzuinte si neputinte, este o exemplarã contributie a lui Alexandru Balaci la îmbogãtirea patrimoniului culturii noastre.
Acest moment de vîrf întru încetãtenirea lui Petrarca la noi nu întrerupe, ci, dimpotrivã, stimuleazã aparitia de alte noi lucrãri. Se cade, astfel, sã amintim douã realizãri ale Doinei Derer11. În prima, Francesco Petrarca: sonetul XXXV, fãcînd analiza literarã a poemului Solo e pensoso..., autoarea subliniazã „delicatetea trãirilor sufletesti” ale poetului si îl considerã initiatorul introspectiei în literatura universalã. În cea de a doua, Estetica în opera lui Petrarca, urmãrind pãrerile poetului despre artã si culturã, ea constatã cã elogiul literelor devine un leit-motiv în creatia petrarchescã.
Este timpul sã relevãm cã, pe lîngã literati si italianisti, proza lui Petrarca este frecventatã si de profesorii de filosofie. Florica Neagoe, bunãoarã, în cartea ei Renasterea de la Petrarca la Bacon apãrutã în 197512, scoate în relief atît idealul umanist al scriitorului italian, rezultat din „întelepciunea platonicã, credintã crestinã, elocintã ciceronianã”, cît si gîndirea lui modernã, provenitã „din îndrãzneala de a face din miscãrile propriei constiinte subiect principal de filosofie” si „din dezinvoltura cu care vorbeste despre sine”.
În 1998 a avut loc la Bucuresti si Roma un simpozion international închinat lui Giacomo Leopardi (200 de ani de la nastere). Cu acel prilej, Marian Papahagi a prezentat un studiu cu totul remarcabil: Da Leopardi a Petrarca: riflessioni su una lettura perenne13/ De la Leopardi la Petrarca: reflectii asupra unei lecturi perene, care, din nefericire, avea sã fie ultimul sãu aport la italianistica româneascã. Intelectual de tinutã europeanã, autorul a urmãrit, în lucrarea mentionatã, elementele care conduc la stabilirea unui raport intertextual precum: legãturi subterane, reformulãri, ecouri sau preluãri de sintagme si imagini, evidentiind, astfel, amprenta de nesters lãsatã de limbajul poetic petrarchesc asupra celui leopardian.
Pe lîngã studii specifice si extinse, apar, curent, în presa noastrã din ultimii ani, articole referitoare la personalitatea lui Petrarca. În felul acesta, eseuri precum: Între Petrarca si Brunelleschi de Andreea Deciu14, De la Petrarca la Marinetti15 de Alexandru Sãndulescu, Oful astronomic: Francesco Petrarca16 si Gloria si reveria lui Petrarca17 de Dragos Cojocaru îsi au importanta lor sigurã în mentinerea interesului publicului cititor din tara noastrã asupra ilustrului poet italian.

În încheierea acestei prezentãri, cu sigurantã incompletã, putem spune cã drumul parcurs de Petrarca în cultura românã este unul ascendent, atît la nivelul traducerilor realizate (de Eta Boeriu, Lascãr Sebastian, C.D. Zeletin, Nicanor Rusu, George Lãzãrescu), cît si al exegezei întreprinse (de Ramiro Ortiz, George Cãlinescu, Alexandru Balaci). O posibilã, viitoare traducere integralã a operei sale, asa cum a cunoscut la noi creatia dantescã, ar contribui la o cunoastere si întelegere cu adevãrat completã si complexã a lui Petrarca de cãtre oamenii de culturã români.

Note:
1. Despre legãturile lui Gh. Asachi cu Italia cf. Claudio Isopescu, Il poeta Giorgio Asachi in Italia, Livorno, Raffaello Giusti, 1930, si Luminita Beiu-Paladi, Gh. Asachi: „O mostenire de optsprezece secoli perdutã”, în Romantismul italian si literatura românã a secolului al XIX-lea, Bucuresti, Minerva, 1982, pp. 23-50.
2. Discursul a fost publicat în „Roma”, VIII, 1928, fasc. 4, octombrie-decembrie.
3. Cf. Ramiro Ortiz, Per la fortuna del Petrarca in Romania (1783-1928), în Memoriile Academiei Române, Sectiunea Literaturã, tom V, 1929-1930. Acest studiu, cu unele omisiuni inerente, a înlesnit elaborarea cercetãrii noastre, cu precãdere, în partea ei incipientã.
4. Nicolae Iorga, Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea si legãturile lor, Bucuresti, Editura Pavel Savu, 1920, vol. I, pp. 264-265 si 268-282; v. si editia a II-a, îngrijire, note si prefatã de Alexandru Dutu, Bucuresti, E.P.L.A., 1968, vol. I, pp. 319-320 si 323-339.
5. Aceastã conferintã a fost inseratã în Nicolae Iorga, Portrete si comemorãri, Bucuresti, Alcalay, 1936.
6. Lucrarea Anitei Belciugãteanu apare în „Studii italiene”, continuatoarea revistei „Roma”, care avea rolul sã rãspîndeascã cultura italianã în România.
7. Al. Marcu, Arquà. Petrarca din ciclul: Acasã la marii Italieni, în „Universul literar”, 1940.
8. În acelasi an Jean Livescu publicã Deutscher Petrarkismus, in 18 Jahrhundert.
9. Cf. G. Cãlinescu, Scriitori strãini, Bucuresti, Editura pentru Literaturã Universalã, 1967.
10. Vezi Al. Balaci, Modernitatea poeziei lui Francesco Petrarca în Studii italiene, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literaturã si Artã, 1958, pp. 69-84; Scriind despre Francesco Petrarca în Studii italiene IV, Bucuresti, Editura pentru Literaturã Universalã, 1968, pp. 51-64; Francesco Petrarca, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968.
11. Cf. Doina Derer, Francesco Petrarca: sonetul XXXV, în „Analele Universitãtii Bucuresti”, Literaturã Universalã si Comparatã, anul XVIII, nr. 1, 1969, pp. 101-105 si Estetica în opera lui Petrarca în idem, Limbi romanice, 1970.
12. Florica Neagoe, Istoria filosofiei moderne. Renasterea de la Petrarca la Bacon, Bucuresti, Editura Didacticã si Pedagogicã, 1975. În acelasi an, Nicolae Baran publicã Petrarca in Letteris Dacoromanis, Avignon, 1975.
13. Cf. Secondo centenario leopardiano 1798-1998. Giacomo Leopardi e la sua presenza nelle culture Est-europee. Atti del Convegno Internazionale di Bucarest (2-5 luglio 1998). Giacomo Leopardi: l’Uomo, il Poeta, il Pensatore. Atti del Convegno Italo-Romeno. Accademia di Romania in Roma (26-27 novembre 1998), Editura Fundatiei Culturale Române. pp. 215-227.
14. Vezi „România literarã”, 16, 21 aprilie 1999.
15. Vezi „Adevãrul literar si artistic”, 595, 27 noiembrie 2001.
16. Vezi „Convorbiri literare”, octombrie 1999.
17. Vezi „Poezia”, Iarna 2003.