LECTURI COMPLEMENTARE

                                               ANVERGURA UNEI INITIATIVE
       

       

                                                                                                                        Maria CARPOV

 

În introducerea volumului Sciences du texte et analyse de discours. Enjeux d’une interdisciplinarité, apărut în 2005 la Geneva, Slatkine Erudition, autorii, Jean-Michel Adam si Ute Heidmann, amintesc colocviul din 2002 organizat la Cerisy, colocviile Cerisy fiind întotdeauna referinte-reper pentru actualitatea si devenirea temei propusă spre dezbatere. La acel colocviu din 2002, organizatorii, Dominique Maingueneau si Ruth Amossy, totodată si editorii volumului cu lucrările manifestării , declarau că analiza discursului a determinat o adevărată „cotitură” în studiile literare, asa cum, în colocviul din 1966, a cărui temă fusese Les chemins actuels de la critique, fusese proclamată „noua critică”,marcată de succesul lingvisticii structurale si autarhia textului, înlocuite treptat de o diversificare a abordării care a condus, prin contactul interdisciplinar si încurajarea analizelor comparative, la afirmarea stiintelor limbajului si recunoasterea conditionării sensului de către contextul enuntării, chestiune aflată în centrul analizei discursului: „Faptele de discurs sînt inseparabile de practicile sociale înscrise în limbi si în genuri discursive diferite”, încît „analiza de discurs are scopul de a articula dubla dimensiune socială si textuală a practicilor discursive” . Astfel privite lucrurile, analiza de discurs/discursului se defineste în primul rînd ca „un cîmp de cercetare interdisciplinară”, pozitie ferm sustinută în Dictionnaire de l’analyse du discours de Charaudeau-Maingueneau (2002), un cîmp unde se manifestă, ca ipostază a interactiunii, relatia dialogică. Analiza comparativă a discursurilor privilegiază, pentru avantajele lor euristice, diferentele mai curînd decît asemănările oferite sub eticheta universaliilor. Avantajele euristice ale diferentelor puse în evidentă, de exemplu, de analiza comparativă a unui text si a traducerii sale, ca dialog intercultural între produse ale unor contexte socioculturale si lingvistice, pot fi, fără îndoială, deosebit de semnificative, rolul celui ce interpretează rezultatele nefiind deloc neglijabil. Noua paradigmă, sper că termenul nu este folosit abuziv, generată de emergenta analizei discursului, demonstrează o dată mai mult că teoriile, cel putin în domeniul stiintelor umaniste, chiar si cele ce nu pot fi respinse, „nu scapă de proba încercării”, dovedindu-si astfel istoricitatea conditiilor de constituire .
Am descris doar în cîteva cuvinte această situatie din cadrul stiintelor umaniste si cîteva din trăsăturile ce o definesc, pentru a putea evalua initiativa unui grup de universitari de a publica o revistă cu un titlu care trimite fără ambiguitate la preocupările lor : Anadiss. Grupul de cercetători reuniti în Centrul de cercetare Analiza Discursului (CADISS), alcătuit din cadre didactice de la universitatea din Suceava, avea nevoie de „vizibilitate”. Aparitia revistei răspunde, asadar, după cum putem citi în introducerea-argument la primul număr (aprilie 2006) semnată de directorul publicatiei, profesorul Vasile Dospinescu, unei firesti dorinte a membrilor Centrului de a-si face cunoscute preocupările pentru a participa la activitatea specialistilor si a se integra astfel unei anumite comunităti stiintifice, mereu mai extinsă, aceea care-si concentrează eforturile asupra analizei discursului, directie de cercetare la ordinea zilei mai pretutindeni în lume. „Infinita complexitate” a domeniului nu este un secret pentru cercetătorii suceveni, drept care, optiunea lor poate fi explicată, cum scrie profesorul Dospinescu, cu oarecare cochetărie de coautor, de „gustul pentru risc, pentru aventură, pentru explorarea unor teritorii cu relief foarte variat, schimbător chiar, cu obstacole la tot pasul…”. Dar tocmai de aici vine stimulentul, îndîrjirea în fata posibilitătii de a nuanta sau chiar inova într-o cercetare atît de promitătoare.
Acest prim număr al revistei este unul special, consacrat fiind unui seminar international, Texte, discours, communication (23-25 mars 2006), organizat de facultatea de litere de la universitatea „Stefan cel Mare”, caracterul de exceptie fiind asigurat, în primul rînd, de prezenta celui care ocupă, incontestabil, locul întîi în ceea ce numim în mod curent analiza discursului în varianta franceză, formulă ce implică existenta mai multor variante. Profesorul Dominique Maingueneau, de la Universitatea Paris XII, nu s-a limitat la rolul celui care conferă, oricum, un plus de valoare chiar si numai prin prezenta sa pe lista participantilor. El a condus efectiv desfăsurarea seminarului, oferind astfel un mod de colaborare din care se pot trage multiple avantaje. Tema numărului este analiza unui anumit tip de discurs, cel electoral în cadrul discursului politic, lucrările deschizînd seria unor studii pe aceeasi temă cuprinse în numerele 2 (decembrie 2006) si 3 (martie 2007) ale revistei, temă ce nu va fi curînd abandonată, după cum scrie profesorul Dospinescu, si la care sînt invitati să participe colegi, din tară si străinătate, cu preocupări similare, publicarea studiilor în franceză si engleză fiind esentială pentru realizarea acestui program.
 Acest prim număr al revistei Anadiss ne oferă studiul lui Dominique Maingueneau, Les enjeux de l’analyse du discours, de cert interes pentru specialisti. Totodată, pentru revistă, el asigură o introducere prestigioasă în rîndul publicatiilor de specialitate. Contributia este o excelentă sinteză a conceptiei celui care, cu temei, este socotit numărul unu francez în domeniu, sinteză făcută de el însusi, iar mai mult nu ne putem dori. Cercetările asupra discursului sînt consecinta unei „reconfigurări a cunoasterii”, ceea ce înseamnă că analiza discursului nu este o „noutate absolută”, născută din nimic, antecedente putînd fi lesne identificate în retorică sau filologie, ceea ce nu autorizează însă eventuala deductie a continuitătii. Subiectivitatea în stabilirea originilor nu este exclusă. Bahtin, evocat adesea, s-a manifestat cu vreo treizeci de ani înainte de aparitia, prin 1960, a primelor studii ce pot fi numite de analiză a discursului, realizate datorită „convergentei unor curente”, anglo-saxone si franceze, care se manifestau independent, ignorîndu-se de fapt, dar care s-au întîlnit în cele din urmă, în anii 1980, „într-un spatiu de cercetare comun”. Dezvoltarea acestei directii de cercetare s-a făcut prin contributia perfect legitimă nu numai a lingvistilor, ci si a unor filosofi, logicieni, antropologi, sociologi, nume de referintă în pragmatică venite din orizonturi diferite, care au imprimat cercetăriii caracterul pluridisciplinar care o defineste, dar si o anumită ambiguitate perceptibilă în încercările de a-i delimita cîmpul de manifestare.
O dificultate, semnalată de Maingueneau în toate lucrările sale, dar pe care nu toti cercetătorii o tratează ca atare, este definirea notiunii de discurs, „foarte confuză”, după părerea sa. Analiza discursului este parte din „studiile despre discurs”, adică o subdisciplină, alături de altele definite de „punctul de vedere” adoptat în studierea discursului. Dintre celelalte discipline ce au discursul ca obiect de studiu, Maingueneau mentionează „analiza critică a discursului” sau foarte multe dintre studiile despre argumentare. Avansează de asemenea, nu fără oarecare rezervă, traductologia, întrucît „ceea ce numim traducere este într-adevăr o activitate fundamental discursivă”. Analiza discursului se particularizează, în cadrul acestui cîmp, prin faptul că „pune accentul pe întrepătrunderea dintre text si situatie, pentru ea nu există situatie care să poată fi gîndită în afara textului si nici text în afara situatiei din care decurge ea”. Riscul este de a rata, ca să spunem asa, analiza discursivă, făcînd de fapt fie analiză textuală, fie analiză sociologică, ceea ce se poate spune despre multe lucrări prezentate drept analiză a discursului si care, în realitate, sînt lucrări de lingvistică textuală, în cea mai bună traditie. Analiza discursului refuză despărtirea textului de contextul său, pentru ea nu există posibilitate de rupere a interiorului textului de exteriorul său, o astfel de despărtire nu are sens.
Precizările sînt de mare utilitate în primul rînd pentru valoarea lor operatională. La fel sînt cele despre necesitatea apartenentei cercetărilor la o disciplină, ca „realitate socio-cognitivă, o comunitate si un ansamblu de resurse conceptuale si metodologice împărtăsite ce permit construirea unor obiecte si evaluarea rezultatelor cercetării”, asertiuni, la urma urmei, de bun simt, cu vagi note de umor sau ironie, dar si o definitie ce poate mobiliza reflectia asupra laxismului, preferat adesea, desi generator, cu aceeasi frecventă, de haos. Concluzia este fără echivoc si fără drept de apel: „În afara disciplinelor, cercetarea este imposibilă”, admitînd în acelasi timp că există cazuri ce nu pot fi studiate satisfăcător cu mijloacele unei singure discipline. Caracterul eterogen al analizei discursului poate produce impresia de instabilitate, chiar de neseriozitate, dar aceasta nu este o particularitate exclusivă a analizei discursului, situatia fiind cea a tuturor stiintelor în care sînt articulate mai multe domenii. Consecintele, complicatiile institutionale sînt însă reale, ele nu pot fi eludate, deciziile ca „inclasabil” sau „apartenentă multiplă” nefiind întotdeauna acceptabile. Solutia propusă de Maingueneau este un echilibru între coerentă si deschidere: „Fără un minimum de coerentă, nu poate exista o adevărată discutie conceptuală si metodologică; iar dacă este închidere, însăsi notiunea de «discurs» devine sterilă”.
Chestiunile centrale pentru disciplina analiza discursului sînt si ele enuntate (coerenta textuală, genurile discursului, oral/scris etc.), dar analiza discursului nu se defineste prin obiectul său, ci prin demers. Ea, analiza discursului, realizează ceva fără precedent, sustine Maingueneau : situarea sub acelasi concept a productiilor verbale oricare ar fi forma sub care apar. Poate că afirmatia este excesivă, o regîndire a ei ar aduce cu sigurantă în discutie precedente ce ar atenua-o, pe de o parte, sporind, pe de altă parte, tocmai „seriozitatea” disciplinei. În ansamblu, studiul este de mare oportunitate, prin prezentarea momentului actual al cercetării si descrierea programului care, cînd va deveni realitate, va consolida cu sigurantă locul analizei discursului printre stiinte. Datorăm accesul neîntîrziat la acest text capital unei tinere reviste, Anadiss, căreia îi dorim să se manifeste mereu cu aceeasi anvergură.
Maria Carpov

Amossy, R., Maingueneau, D. (éd.) (2004), L’analyse du discours dans les études littéraires, Toulouse, Presses Universitaires du Mirail.

Jean-Michel Adam, Ute Ute Heidmann, «Sciences du texte en dialogue. Analyse de discours et interdisciplinarité”, în op.cit., p. 8.

Idem, p.14.