SPIRIT POLITIC ROMÂNESC SUPERIOR


       
       

                                                                                                                            Mircea COLOSENCO



    1.

Publicistica lui Al. Mironescu (l903-1973) apartine unei personalitati dominante dotata cu spirit pozitiv penetrant nu numai în stiintele exacte (doctor în fizica, Sorbona), co-autor de tratate universitare de chimie organica, c i si în cele umaniste (doctor în filosofie, Bucuresti), ca ese­ist si romancier. Prestatia sa intelectuala de om al cetatii a fost diversa si complexa: peste cinci sute de articole în paginile a opt periodice. S-a desfasurat debordant, între 1936-1945, zece ani sfîsiati de vanitati si incertitudini cuprinzînd al doilea razboi mondial, cu începuturile si urmarile lui nefaste, atît pentru tara, cît si pentru si­ne si familie. Scoaterea ei la lumina se constituie într-o actiune de onoare si de valorificare a unui potential cultural de înalta tinuta ide­atica, gest care s-a concretizat deja într-un volum pe teme de spiritua­litate româneasca si filosofie ( Calea în Adevarul Vietii , Bucuresti, Elion, 2005, 280 p.).

La fel de interesanta si densa în informatii si formulari de solu­tii, nu o data utopice, este publicistica politica, în care, în mod egal, Al. Mironescu a excelat în ambele directii : interna/ externa.

De la început trebuie precizat ca Al. Mironescu nu a fost un analist politic/ comentator propriu-zis al evenimentului cotidian socio-po litic de mica/ mare dimensiune, cum au fost contemporanii sai Grigore Gafencu ori Pamfil Seicaru, si nici doctrinar al unei anume ideologii/ pozitii politice, cum au fost Nicolae Iorga ori Petre Tutea, ci un observator/ martor lucid si independent, condamnînd realist absenteismul/ izolationismul în „turnul de fildes” al intelectualilor/ elitelor în ceea ce pri­veste interesul national/ patriotic, social-economic si, de ce nu, chiar cultural. Si nici nu a pendulat/ traversat baricadele politice cu vreun „discurs inutil”, ca sa ne folosim de propria-i expresie, urmarind meschin ubicuitati politicianiste.

2.

La data intrarii lui în caruselul publicisticii , Al. Mironescu avea 33 de ani. Dupa trei articole pe teme neutre, publica unul temeinic, titrat Caracterul politicii românesti („Floarea de foc”, 1 febr. 1936), în care, pornind de la un citat al lui Paul Valéry (reprodus în original, scriitor francez în voga), începe sa disece pe puncte politica noastra nationala; inexistenta principiilor de partid, aparitia parti­delor personale, ritmul superficial al introducerii reformelor, somajul , lipsa drepturilor pentru popor si a ideii de libertate, care duc la lipsa de spiritualitate. Toate acestea, din pricina ca „lipseste actul de gîndire româneasca”. Nimic în plus, nimic în minus.

Într-adevar, în anul urmator, în decembrie 1937, în preajma alege­rilor generale, au fost înregistrate aproape treizeci de partide, prin­tre care se numarau cîte trei evreiesti si maghiare, cîte doua germane si ucraniene, dar si Partidul „Totul pentru tara” (Garda de Fier ) or Partidul National-Crestin (A.C. Cuza – O. Goga), care va forma guvernul, la 23 decembrie 1938, cînd si-a dat demisia guvernul liberal prezi­dat de Gheorghe Tatarescu, întrucît liberalii nu au atins cota de 40% din voturi necesara pentru a obtine prima majoritara.

Nu avem cum cunoaste reactia lui Al. Mironescu la acest final/ început de mandat guvernamental, deoarece si-a încetat colaborarea la „Credinta” ( Ziar ind ependent de lupta politica . Director: Sandu Tudor, poet, fost ofiter de marina, jurnalist, calugar), la 25 dec. 1937, iar colabo­rarea la „Semnalul” ( Cotidian democratic independent : Director: Ion Totu si C.A. Orasianu) a început-o de-abia la 8 febr. 1938. În schimb, a luat act de schimbarea de regim politic, la 10 febr. 1938, cînd regele Carol al II-lea si-a instaurat dictatura personala (art. Dezintoxicarea ), însa direct nu a manifestat o atitudine publica, nici la 30 martie 1938, la al doilea guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea, cînd a fost numit generalul Ion Antonescu Ministru de Razboi, iar a doua zi au fost des­fiintate toate partidele politice, prin decret regal, instituindu-se Consiliul de Coroana ca organ de stat cu caracter permanent.

Totu si, ca functionar al statului, fiind cadru universitar, pe de o parte, si, pe de alta, ca angajat în dispute politice prin presa, ca cetatean care îsi expune liber si responsabil opiniile personale, i se pot descifra optiunile în articolele colaterale: În marginea reali­tatilor , Ce este o natiune , Nationalismul românesc , Etica polemicii , din zilele de 22-30 martie 1938, dar si de dupa, pîna la 3 iulie 1940, cînd înceteaza colaborarea sa la „Semnalul” (cu o zi înainte de formarea gu­vernului prezidat de Ion Gigurtu, în care reprezentantii gruparilor fasciste au detinut pozitii importante), dar cînd dispare si publicatia „Sem­nalul”, la 6 iulie 1940. Era regalist/ legalist, national-centrist.

Urmeaza o perioada de retragere în conul de umbra al meditatiei/ tacerii, dedicîndu-se lucrarilor de cercetare stiintifica în laborator, cu iesiri timide în presa literara, mai întîi în „Azi” (18 august 1940) si, mai apoi, în „Revista româna” (mai 1941 – ian.-mart. 1942), conduse de Zaharia Stancu.

Colaboreaza, începînd de la sfîrsitul lunii decembrie 1943 si pîna la sfîrsitul lunii aprilie 1944, la saptamînalul „Fapta” ( Gazeta de ti­nuta, informatie si documentare româneasca . Director: Mircea Damian), iar din octombrie 1944 la „Democratia” ( Saptamînal independent de interese politice si culturale . Director: Anton Dumitriu), pîna la finele lunii iunie 1945. Temele sînt fierbinti, abordarea lor însa este teoretica: Omul autentic („Fapta”, 26 martie 1944) si Privilegiul omului mijlociu („Democratia”, 1 aprilie 1945), general-umana: Opera de creatie este rodul deplinelor li­bertati („Democratia”, 3 dec. 1944), Afirmarea imposibilului („Democratia”,18 febr. 1945) si E adevarul pentru toata lumea? („Democratia”, 11 febr. 1945, dar si cu adresa învaluita la politica practicata de ocupantii sovieticii: Partide burgheze si partide revolutionare („Democratia”, 21 ian. 1945) si Opozitia: termen al dialecticii sociale („Democratia”, 15 apr. 1945).

Ultimele lui articole de politica interna sînt pe cît de triste, pe atît de pline de amaraciune: Tara contrastelor armonioase, Noutate si Monotonie , Intelectualii („Democratia”, 3, 10 si 24 iunie 1945), scrise pe fondul eve­nimentelor politice si naturale prin care trecea tara s i neamul: l. Formarea guvernului pro-moscovit dr. Petru Groza (6 m artie 1945); 2. Armata româna si-a încheiat participarea la razboi (12 mai 1945), dupa aproape patru ani de lupte crîncene în est/vest si cu pierderi imense de oameni si material de razboi; 3. Declansarea procesului primului lot de „criminali de razboi” la Tribunalul Poporului din Bucuresti (14 mai 1945); 4. Dezlantuirea unei secete nemiloase în zonele sudice/estice ale tarii.

3.

Î n paralel cu problemele politicii interne nationale, pe seama carora a combatut în acel deceniu frînt, Al. Mironescu a scris cu aceeasi aplicatie pe tema politicii externe a României, în contextul celei europene si internationale. Stau marturie articolele: Spiritul european, Evenimentele din Spania, Situatia politica a Frantei , aparute în iulie 1936, în „Credinta”, scrise ca rasunet la evenimentele cu caracter international în curs de desfasurare: razboiul civil din Spania, conferintele Micii Întelegeri (la Belgrad, 6-8 mai 1936, si Bucuresti, 6-8 iunie 1936), conferinta de la Montreux, în privinta strîmtorilor Bosfor si Dardanele (22 iunie- 22 iulie 1936) s.a., culminînd cu remanierea gu­vernului Gheorghe Tatarescu (3 ian. 1934-8 dec. 1937), prin înlaturarea lui N icolae Titulescu de pe fotoliul de Ministru de Externe, la presiu­ nea guvernelor german, italian s i polonez, dar si a fortelor interne de dreapta (29 aug.1936). Acestui moment din istoria diplomatiei române, Al. Mironescu îi dedica medalionul D. Nicolae Titulescu („Credinta”, 3 sept.1936).

Periplul savantului-observator politic prin meandrele politicii eu­ropene devine mai intens, oprindu-se asupra punctelor nevralgice: Trata­tele de pace („Credinta”, 19 nov. 1936), Razboi? („Credinta”, 15 ian.1937),


Politica Angliei („Credinta”, 20 dec.1937), Pacea este un act de vointa („Semnalul”, 3 martie 1938), Nasterea sa moartea Europ ei? („Semnalul”, 24 dec.1939).

Principalul eveniment international se declansase: armatele germane au invadat Polonia, dînd semnalul începerii celui de al doilea razboi mondial (l sept. 1933). Al. Mironescu îsi schimba registrul publicistic, cantonîndu-se în perimetrul culturii nationale, socotind, probabil, ca îl depasesc situatiile. Acest fapt nu înseamna capotarea, ci o retragere strategica de intelectual marcat de simtul responsabilitatii civice într-un moment crucial, asa cum s-a dovedit a fi marele cataclism mondi­al de la mijlocul secolului, cu toata cohorta de evenimente tragice pen­tru fiecare petec de pamînt, natiune, familie, individ.

4.

Dupa anul 1945, Al. Mironescu si fiul sau, Serban, devenit student la filologie, intra în gruparea „Rugul aprins al Maicii Domnului” de la Manasti­rea Antim din Capitala, reactivata, de parintele ieroschimonah Daniil ( alias Sandu Tudor, prietenul sau), din care mai faceau parte, alaturi de fete bisericesti si monahicesti erudite/ harismatice, mirenii: dr., Vasile Voiculescu – poetul, dr. Al. Dabija, Mihai Radulescu s.a.

A urmat arestarea chinurile prin hrubele penitenciarelor/ lagarele comuniste, eliberarea si sfîrsitul grabit de traumele îndurate.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca si prin aceste încercari grele, Al. Mironescu si-a pastrat verticalitatea demnitatii asa cum a procedat la lumina, în volbura politica nationala interbelica.