PETRE TUTEA - FILOSOF, ECONOMIST, LITERAT (105 ANI DE LA NASTERE)


       
       

                                                                                                                            Mircea COLOSENCO



    
„Eu s-ar putea să fiu mai savant decît Cioran, dar rămîn anonim, în ciuda a două stiinte pe care le posed în mod radical: economie – si dreptul, de rang universitar, si acestea îmi permit să manevrez în ansamblu. Nu e nevoie să fii enciclopedist, pentru că enciclopedismul e un soi de cancer mintal. Important este să pleci de la niste discipline în mod coerent, în mod organizat”.
Petre Tutea

Petre Tutea (6 octombrie 1902-3 decembrie 1991) s-a născut în comuna Boteni-Arges, ca fiu al preotului Petre Bădescu (1859-1925) si al tărăncii analfabete Ana Simon Oprea Tutea (1885-1960). Licentiat în drept (1927) si doctor în drept administrativ (1929) al Universitătii din Cluj, ocupă un post de functionar superior în Ministerul Industriilor si Comertului (1933-1948). A fost arestat si condamnat pentru activitate anticomunistă si a executat aproape treisprezece ani de detentie, pînă la 1 august 1964. Din 1968, ca urmare a demersurilor lui Alexandru Andritoiu si Zaharia Stancu, a primit pensie din partea Uniunii Scriitorilor.
S-a bucurat de prietenia lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Petre Pandrea, Sorin Pavel si a marii majorităti a tinerilor intelectuali din perioada interbelică. A fost un coagulant al miscării generationiste, inspirată, printre altii, de Nae Ionescu.
A colaborat la presa national-tărănistă (1927-1933), de stînga (1933) si de dreapta (1934-1938), traversînd tot spectrul politic national si plonjînd în filosofia religioasă crestin-ortodoxă.

Petre Tutea a fost minimalizat de neîmblînzitii săi contestatari ca „orator fără operă”.
Opera sa este desprinsă dintr-o constiintă natională originară, întemeiată pe viziunea religioasă crestină asupra naturii si societătii umane. Ea fixează locul si rolul omului în cosmos, într-o dimensiune axiologică dominată de o ierarhie proprie de valori si sensuri universale, concentrată în formula triadică: Dumnezeu-Natură-Om.
După decembrie 1989, devine cunoscut si publicului larg. I se face o presă favorabilă, personalitatea lui devenind respectată si iubită, după ce fusese un paria al regimului comunist, si totusi un guru ascultat chiar si de zelosii lui paznici partinici. Din 1992, spatiul editorial românesc a cunoscut o adevărată explozie de carte semnată de Petre Tutea.

Ca licentiat în drept si doctor în drept administrativ, Petre Tutea a activat în Cluj, capitala transilvană, la publicatia „Chemarea tinerimii române”(1926-1933), aflată sub steagul Partidului National, tribună a tineretului intelectual român din Transilvania.
A trecut muntii si s-a stabilit, pentru tot restul vietii, în Bucuresti, obtinînd prin concurs (1933) postul de sef de sectie clasa a III-a la Ministerul Industriilor si Comertului, unde primeste diferite atributii pe linie de serviciu. Imediat după numirea în functie, este trimis la oficiul economic al Ambasadei române din Berlin, fiind avansat, trei luni mai tîrziu, pentru cîteva performante obtinute, la clasa I. A fost rechemat în tară si s-a ocupat, pînă la demiterea din serviciu (aprilie 1948), în principal, de perfectarea contractelor economice interguvernamentale.
O perioadă, a fost seful biroului de publicatii si propagandă economică a ministerului, cînd, prin atributiile postului: „Se ocupă special de redactarea si publicarea a două reviste economice, în româneste, frantuzeste si englezeste, cuprinzînd texte oficiale (legi, regulamente, decizii si înscrieri de firme comerciale), precum si informatii economice din tară si străinătate. De asemenea, pregăteste materialul necesar expozitiilor si tîrgurilor comerciale din tară si străinătate” (Dosar 74/1946, Directia comertului, Ministerul Industriilor). El este cel care a pregătit Pavilionul României la al saptelea tîrg al Levantului de la Tel-Aviv (1936).

Împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu si Petru Ercută, scoate Manifestul revolutiei nationale (Sighisoara, 1935), în care se fac constatări de mare bun-simt: „Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental si nationalismul român [...]. Nationalistii români din secolul al XIX-lea nu sînt altceva decît prima încercare a poporului român maturizat de a iesi în lumina istoriei. [...] Natiunea română stă deoparte, departe de viata economică, în care nu poate fi decît să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneste spolierea. Natiunea e în rezistentă pasivă”.
Constienti de responsabilitatea pe care si-au asumat-o întocmind acest Manifest, declară în final: „Stim că ne asteaptă o existentă precară si poate pe multi dintre noi o moarte violentă. [...] Vom îndura toate mizeriile si ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda”.
În Manifest, grupul de frondă a făcut o analiză severă si principială a tuturor nivelurilor societătii – economic, social, politic, militar –, în plan national si international, cu observatii pertinente. Grupul era format din specialisti – Sorin Pavel, filozof; Petre Tutea, ziarist; Ioan Crăciunel, preot; Nicolae Tatu, matematician; Petre Ercută, economist – si publicisti.

În anii 1933-1938, evolutia vietii politice a României căpăta accente nelinistitoare: se adîncea procesul de erodare a democratiei, care a culminat cu instaurarea dictaturii regale, la 10 februarie 1938.
Reîntronat, la 8 iunie 1930, Carol II a încercat în mai multe rînduri să înlăture regimul constitutional, pentru a instaura un regim politic dictatorial, personal. O primă încercare a constituit-o numirea, în 1931, în fruntea guvernului a lui Nicolae Iorga, seful Partidului National Democrat – nesemnificativ electoral –, împreună cu Constantin Argetoianu si alti sefi de partide si grupuri politic disparate. Ulterior, i-a acordat functia de prim-ministru maresalului Alexandru Averescu, în plină senectute si fără acoperire politică.
În toti acesti ani, fiecare partid si fiecare nou parlament ales îsi propunea să lupte împotriva scumpirii vietii. Problemele economice – încadrate în domenii majore (microeconomia si macroeconomia) – interesează cel mai mult societatea din perspectiva dimensiunilor ei imediate: inflatie, somaj, rata cresterii pe termen lung a productiei nationale, care devin variabile-scop (sau variabile-tintă). Cînd deviază de la valorile dorite, pentru obtinerea schimbărilor necesare sînt utilizate anume instrumente, ce se referă la politica monetară (controlul emisiei monetare si a ratei profitului), politica fiscală (modificarea cheltuielilor guvernamentale si a taxelor), politica în domeniul salariilor, al preturilor, al fortei de muncă etc.
Petre Tutea cunostea legile firesti, care guvernează economia, precum si cele, mai putin ortodoxe, folosite de politicieni verosi.
Macroeconomia are ca domeniu de analiză comportamentul unei economii nationale în ansamblu, dar si relatiile pe care le întretine cu alte economii nationale, căci priveste economia ca pe un tot, pentru a-si centra interesul asupra cîtorva aspecte principale: productia, venitul si consumul total; nivelul general al preturilor; nivelul ocupării/neocupării fortei de muncă s.a.m.d. Pe de altă parte, microeconomia se ocupă cu studiul comportamentului diferitilor agenti economici individuali: gospodăriile, firmele, lucrătorii, detinătorii de capital etc, respectiv abordează deciziile individuale. Microeconomia studiază comportamentul consumatorului, cel care are ca obiect maximizarea satisfactiei pe care i-o asigură consumul de bunuri si servicii si care decide să cumpere un anume produs, în conditiile în care constată nemijlocit contradictia care există între venitul său limitat (disponibil) si pretul produse­lor si serviciilor (Ieftinirea vietii, Bucuresti, 1938).
În lucrarea prezentă, Petre Tutea face o analiză atentă a variabilelor care interesează macroeconomia (venitul national, nivelul general al preturilor, gradul de ocupare/neocupare a fortei de muncă etc.), acele agregate economice (notiune abstractă, numind productia natională), în interferenta cu variabilele microeconomiei, cu permanenta lor interdependentă, în care cele două domenii ale stiintei economice ajung să aibă aceleasi obiecte de studiu.
Forma sintetică pe care o propune Petre Tutea – de ieftinire a vietii – este forma perfectă spre care tinde pragmatismul social al guvernării nationale individuale. Doar metodele (procedeele), mijloacele de aplicare diferă. Solutiile propuse de autor par să ne convingă de valabilitatea si necesitatea lor practică.
Si, dacă ar fi să ne referim doar la efortul intelectual si de mediere făcut de Petre Tutea în cuprinsul ziarului „Cuvîntul”, condus de Nae Ionescu, pentru a-si face cunoscute principiile de economie politică, precum si la momentul aparitiei acestora, explicatia o avem prin conjunctura politică si economică în care au fost formulate.
Este, cum prea bine se stie, epoca de vîrf a ascensiunii primei dictaturi în România. În decembrie 1937, în urma căderii la alegeri a guvernului condus de Gheorghe Tătărăscu, regele Carol II a constituit un guvern personal, de dreapta, sub conducerea lui Octavian Goga (20 decembrie 1937). Monarhul român dorea să transpună în viată formula lui Charles Maurras „dictator si rege”, folosindu-se cu abilitate de toate greselile politice, de toate partidele si de ambitiile ariviste ale oamenilor politici.
Lipsită de coerentă politică si de competentă în guvernare, gruparea politică national-crestină Goga-Cuza, cu generalul Ion Antonescu la Ministerul Apărării Nationale, lipsită, în cele două luni de guvernare, de un program închegat si eficient, a azvîrlit tara în haos, anarhie, statul român intrînd în conflict cu alte state ale Europei.
Asa se explică aparitia, în „Cuvîntul”, a articolului economistului N. Georgescu-Roegen, intitulat O nouă criză? (21 ianuarie 1938), a interviului dat de Corneliu Zelea Codreanu pe tema Omului nou, a corporatismului si a minoritătilor (27 ianuarie 1938), a interventiilor lui Petre Tutea (Desfiintarea impozitului agricol) si ale lui N. Georgescu-Roegen (Note pe marginea reasezării impozitului agricol) sau ale matematicianului Octav Onicescu (Economia de rapt) s.a.m.d.
Pe fondul acesta, la 10 februarie 1938, regele Carol II înlătură guvernarea Goga-Cuza si o înlocuieste cu una de asa-zisă „uniune natională”, formată din personalităti de toate culorile politice, de fapt un guvern neconstitutional, constituit în afara alegerilor parlamentare, cu misiunea de a guverna prin decrete, de a revizui constitutia si a suspenda partidele politice.
În acest context debutează, la sfîrsitul lunii ianuarie 1938, seria de eseuri pe teme economice ale lui Petre Tutea despre ieftinirea vietii cu articolul intitulat Teorie si practică economică (31 ianuarie), care continuă pînă la mijlocul lui aprilie (Bugetele familiale, 12 aprilie), în paisprezece capitole, structurate pe teme de mare interes – atunci, ca si în prezent –, cu idei si solutii cărora cititorul este chemat să le constate actualitatea.
În acele zile a apărut în Monitorul oficial (nr. 49 din 17 februarie 1938) Decretul nr. 870/16 februarie 1938, care interzicea functionarilor publici, clerului, profesorilor si tuturor celor care erau plătiti de la bugetul statului să facă parte din vreun partid politic.
Cu o zi înainte de decretarea dictaturii regale, în Cuvîntul apărea articolul Ieftinire sau sărăcie? de N. Georgescu-Roegen si se continua publicarea eseurilor lui Petre Tutea pe tema Ieftinirii vietii, temă ce nu si-a pierdut din actualitate în cele sase decenii care au trecut de atunci.
Conducătorul guvernului de „uniune natională” a devenit patriarhul Miron Cristea, iar guvernul era alcătuit în majoritate din liberali (prieteni ai lui N. Iorga si Al. Vaida-Voievod), din membri ai Partidul National Tărănesc (M. Ralea, P. Andrei, M. Ghelmăgeanu s.a.) si alti oameni politici, plecati de la alte partide. La zece zile de la numirea guvernului, a fost decretată si noua Constitutie.
Într-o atare situatie de stare de asediu si cenzură, solutiile lui Petre Tutea nu au fost luate în seamă.
Principiile si temeiurile democratice ale solutiilor de redresare economică propuse de Petre Tutea în privinta ieftinirii vietii nu puteau găsi teren fertil într-o Românie în care decăderea politicului îsi pusese cu repeziciune amprenta asupra întregii vieti sociale.