CARNETELE UNUI DECENIU XXXIII– aprilie-iulie 1998 -

 

 

            Joi, 28 aprilie 1998 – Atît de singur într-un oras pustiu. În Iasii fără de carnaval. Mă plimb prin ploaie. Îmi trec în revistă esecurile. Sper. Disper. Pe Sărărie. Catargi, Kogălniceanu, O. Botez, Ticău, admir case si grădini. Mă-ntorc la Bojdeucă. Să fac sumarul la Duminica fără sfîrsit, antologia cerută de editura „Axa” Botosani, care va trebui predată pînă la 15 mai la Gellu Dorian, pentru colectia „La Steaua”.

            Duminică, 26 aprilie 1998 – Ora 12,30 – Tot în Iasi, pe o terasă în fata Casei Studentilor. Destul de obosit de ultimele 2 zile, lungi zilele „Convorbirilor literare”. Discutii, treceri si petreceri cu prieteni: Liviu Ioan Stoiciu, Galaicu-Păun, Ioan Flora, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Nicolae Coande, Sorin Rosca, prietenii de la Neamt, George Vulturescu, Nicolae Leahu.

            Luni, 27 aprilie – Să fi fost si eu asemenea contabililor. Să fi calculat si măsurat mai mult. Dar am fost (si-am rămas!) dezordonat ca un nor.
            – Acum, o după amiază (dintr-o nouă primăvară pe vechile dureri!) în Copou, lîngă teiul presupus a fi fost cîndva prieten cu Eminescu. Năcăjit pînă la pustiu, calic, înfometat, căzut psihic. Nu pot face nimic profund. Gîndul disparitiei, tot mai persistent. O frică de lume, de masini, de străzi, de cîini, de soareci, de lumină. Am început un poem azi: Lumini si urme. Fără putinta de a-l duce la capăt.
            – Adrian Alui Gheorghe a venit de la Neamt să mă denigreze. Să demonstreze unora si altora, mai ales lui Lucian Vasiliu, că n-as avea caracter. Cu sadism si cu scorneli. Mai bine si-ar demonstra lipsa lui de caracter, vai de sosetele sale! De unde atîta invidie la un poet, emul al meu si prieten atîtia ani?!
          - Zice Alfred de Vigny: „Dorinta fiintei izolate e libertatea, dorinta fiintei sociale e ordinea”.
            Luni, 4 mai 1998, – ora 18,00 – Obosit, după ce am predat pagina de cultură la „Independentul”, vreo zece pagini dactilografiate. Nu stiu dacă merită atîta uzură pentru 350.000 de lei pe lună. Mă rog, vedea-voi! Ieri, petrecere la Casa Sadoveanu.  Vorbe si vin cu prietenii: Lucian Vasiliu, Eugen Andone, Indira Spătaru, Doru Drăgusin.
            – Ziceau bătrînii:
                        – „Este bine cînd e pîine
                        Dar mai bine cînd rămîne”
            – De cînd am venit la Iasi, spun tuturor că vreau să-l văd pe Emil Brumaru, pe care-l apreciez si respect ca poet original. Vasilian Dobos însă o întoarce ploiesteneste: „Daniel admiră harul/ Ruginit al lui Brumaru”.

            Luni, 11 mai – Din nou e luni, din nou am predat pagina culturală la „Independentul”. Interviu cu Breban, cronică la cartea Dintr-o scorbură de morcov de Emil Brumaru etc. Mă dor mîinile de-a scrie la ziar 17 pagini. Si picioarele. Sînt obosit! Salahorule!

            Duminică, 17 – Încerc să respir. Pe drumul Iasi-Tg. Neamt. Într-o masină vitezomană spre mama Cassandra.

            Duminică, 24 mai 1998 – Atîtea ceasuri iesene! Expozitii. Supozitii. Propozitii. Visez bleu. Mă agit negru. Am mai făcut o pagină culturală la „Independentul”. Bani n-am primit si mă simt rău de tot. Salariul meu, 180.000 fără chirie, s-a fost pulverizat în două zile. Dar si bucuria: ieri am scris Pasărea neagră, un poem despre misteriosul, imperialul Corb, prea putin vorbitor, cel care-a trecut mai întîi pe la Poe. Plutesc.
            – Toată săptămîna, ghidaj la Bojdeucă. Ierte-mă Creangă dacă mai inventez cîte ceva!
            – Să ajung să spun precum Kafka, acum multi ani: nu mă interesează nimic din ceea ce nu are legătură cu esentialul.

            Marti, 26 mai 1998 – După amiază. Obosit, după ziua de ieri, de petrecere, cu Magistratul Ursachi, Lucian, Eugen Andone, Vasilian Dobos, Emil Iordache, Valentin Ciucă, Cassian, după o seară nemteană de pictură Tereza Gogu, Tereza van Gogh, cum i-am spus în prezentarea de-aseară.

            Joi, 23 iulie ’98 – Vin de la Neamt, de la Vînători, de la mama. Ieri si azi, multe vorbe si idei cu Ada si Daniel, aflati de vreo săptămînă acolo. Cetatea, la locul ei. Ozana, grozavă după multe ploi. Nu m-am scăldat în ea. Mama, tot mai obosită si mai stresată din cauză de noi. Pui, porci, căteaua Laika, ograda, livada, straturile, tot universul ei. Nu mai poate merge la biserică. Nu mai rezistă să stea 5-6 ore. Ultima oară a ametit.

            Miercuri, 30 iulie ’98 – Seară. Iasi. Singur. Terase. Ciori. Ziarul „Independentul”. Amar. Apăr cetăti dărîmate. Dreptate avea Cioran cînd spunea că singurele evenimente notabile dintr-o viată sînt rupturile. Oricum, sînt ultimele care se sterg din memorie. Flutur, fără efect, niste cîrpe de steaguri. Banii: lipsă totală. Mor fără să-njur pe nimeni. Nici nu trebuie! Nimeni nu vede pe nimeni. Zeii sînt orbi. Noi, serafici cersetori ai cerului.