Florin CRÎSMĂREANU
O lume pestrită este aceea a universitătilor din România. La fel de pestrită ca penajul unei bufnite. Nădăjduiesc însă că această asemănare absolut întîmplătoare între cele două entităti nu se reduce doar la atît.
Legătura bizară pentru unii dintre filosofie si bufnită reise si din cea mai recentă carte a domnului Alexander Baumgarten (de acum A.B.), Bună dimineata, filosofie! , care, în optica mea, nu este neapărat o carte cu un profund continut filosofic, ci mai degrabă un volum despre filosofie. Mai exact, despre „laturile filosofiei universitare românesti”.
De la bun început sîntem avertizati că „textele care urmează au fost schitate, într‑o formă mai redusă, ca articole apărute în revistele „Idei în dialog” si „Dilema”între anii 2004‑2007” (p. 11). Dincolo însă de pluralitatea titlurilor reunite în prezentul volumul, treisprezece la număr, o temă comună se desprinde cu usurintă: „filosofia îsi pierde treptat locul si prestigiul în universitate”. Pe lîngă această pierdere, se mai întîmplă ceva cu filosofia: nu are voce publică. Dar, din ce motive se întîmplă toate acestea? Din cauza sistemului sau a oamenilor care îl compun?
Pentru a fi mai bine înteles cred că trebuie să-mi indic locul din care vorbesc. Scriu aceste rînduri pe marginea volumului semnat de domnul A.B. dintr-o postură dacă nu opusă cel putin diferită de cea a domniei sale. Din perspectiva carierei, nu sînt un fericit al sortii. Fară să mă consider o victimă, împărtăsesc într-o oarecare măsură destinul tragic al doctoranzilor formati la universităti din Occident, reveniti apoi acasă fără a putea profesa în mod decent. Cît despre boemie, nu-i valabilă în cazul meu. Dar, este foarte adevărat că nu stiu încotro să o apuc. Pe scurt, nu pot să multumesc „sistemului”. Pot, în cel mai fericit caz, să multumesc unor persoane, dar niciodată „sistemului”. Ciudat este faptul că, în ciuda perspectivelor diferite, sînt total de acord cu ceea ce sustine domnul A.B. în textele din prezentul volum. Domnia sa are posibilitatea de a critica «sistemul» din interior: „avînd de partea mea „sistemul”, îl critic altfel, dintr‑o constiintă îndrăgostită de el si fără frustrarea de putere a marginalului sanchilot” (Introducere). În mod evident, universitarul clujean nu trebuie văzut ca un dizident care critică sistemul din exterior, ci ca o parte a sistemului, de care se distantează, analizînd critic unele probleme ale sistemului din care face parte.
Pe bună dreptate, A.B. afirmă că România trebuie să producă brate de muncă, dar nu si elite reflexive. Faptul este demonstrat foarte clar de recenta transformare scandaloasă a universitătii într‑un învătămînt indulgent si de masă, unde profesorii sînt plătiti „pe cap de student”, unde sistemul doctoratului este în asa fel făcut încît titlul acesta poate fi obtinut prin eforturi aproape nule, tocmai pentru ca facultătile „reflexive” să decadă din pricina numărului mic de studenti, iar profesorii lor să resimtă o vinovătie în fata societătii pentru statutul lor de întretinuti de cei „bogati” (p. 24). Filosofia nu se simte bine în societatea noastră (nu că ar fi fost vreodată altfel...), deoarece are parte de un tratament marginal în învătămîntul nostru, atît în cel liceal cît si cel universitar. Cu precădere în mediul universitar, impostura este la tot pasul: „orice sistem, oricît de performant, produce impostură, pentru că limbajul dezvoltat de sistem pentru a putea să subziste onest poate fi oricînd imitat si falsificat” se exprimă elegant ca de fiecare dată A.B. (p. 11). În acest mediu, se pare că impostura nu are vîrsta. Atît cei mai în vîrstă cît si cei mai tineri apartin aceleiasi categorii. Apare însă la un moment dat dorinta legitimă de a te revolta contra „bătrînilor”, „dinozaurilor”, care trăiesc din prelungirile date de Biroul Senat, si înlocuirea lor cu tinerii aspiranti. Tineri „filosofi” în cazul nostru. Dar, după o scurtă perioadă sînt de dorit din nou „bătrînii”. Destul de ciudat este acest mecanism. Din ce în ce mai preocupati cu urcarea treptelor ierarhice nu mai au timp de „proiectele” anterioare, cu atît mai putin de filosofie. În termenii lui A.B., „aceste tipuri de impostură functionează prin avansarea ierarhică frauduloasă, folosindu‑se de edituri fără criterii pentru a publica orice sub un ISBN” (p. 27). În fond, diferenta dintre „bătrîni” si „tineri” este dată de „cunoasterea” unui anumit cod lingvistic: proiecte, granturi, a aplica, publicatii ISI etc. Evident, nu trebuie generalizat acest fenomen, dar nici nu trebuie trecut cu vederea.
În mitologia greacă simbolul gîndirii era pasărea Minervei (bufnita) care zbura doar la crepuscul, incapabilă să suporte soarele plin al vietii. În discursul său, A.B. apelează la frumosul pasaj despre cunoasterea angelică pe care l‑a redactat Augustin, în De civitate Dei, XI, 29: îngerii cunosc dimineata creatorul privind spre el si uitînd de sine, în vreme ce seara ei revin asupra lor însile, deoarece procesul zilei înseamnă pentru Dumnezeu creatie, iar pentru contemplatorii ei, înseamnă realizare a reflexivitătii . Reflexivitatea este aici oglindă a creatiei (tot asa cum, în Elementele de teologie ale lui Proclos, faptul însusi de a gîndi reflexiv înseamnă a urca cu adevărat scara fiintelor, atît cît intelectul o poate face, adică incomplet), iar parcursul zilei este parcurs al întoarcerii gîndirii asupra ei însăsi (p. 16). Si în De Genesi ad Litteram (IV, 1, 22, 39-42, 50) Augustin propune o manieră populară de a prezenta succesiunea, nu a actiunii divine, ci a fazelor prin care trece lumea creată sub actiunea cauzelor naturale. Exemplu: seara si dimineata. Aceste faze naturale primesc la Augustin diferite semnificatii: seara desemnează starea imperfectă a materiei informe; dimineata e determinarea specifică imprimată de Dumnezeu acestei materii. După anul 400, seara si dimineata simbolizează fazele succesive ale cunoasterii: cunoasterea perfectă sau cunoasterea de dimineată (matutina – cunoasterea creaturilor în Dumnezeu) si vespertina (cunoasterea de seară, cunoasterea creaturilor în ele însele; cognitio matutina et vespertina) .
Potrivit unei anumite traditii, bufnita, ce apare si pe coperta volumului semnat de A.B., îsi ia zborul în amurg. Dar cum se potriveste această imagine alături de îndemnul matinal: Bună dimineata, filosofie!? În fond, „lupta” pare a se da între Augustin (cognitio matutina) si Hegel (cognitio vespertina). Hegel în Introducerea sa la Principiile filosofiei dreptului afirmă că gîndirea este deplină cînd a revenit asupra ei însăsi, iar pasărea Minervei îsi ia zborul în amurg („die Eule der Minerva beginnt erst mit der einbrechenden Dämmerung ihren Flug”). Domnul A.B. sustine că această „cunoastere de dimineată” este mai proprie filosofiei sau că, cel putin, depăsirea ei este omeneste imposibilă (p. 18). Acum se pune în mod legitim întrebarea: oare pasărea Minervei nu zboară si dimineata? Ba da, as îndrăzni să afirm, însă a zburat atît de devreme încît nu a văzut-o nimeni, deoarece zboară fără zgomot.
În finalul acestor rînduri, trebuie să recunoastem faptul că publicarea unor astfel de texte – ca cele semnate de domnul A.B. – implică un act extraordinar de curaj. Putine persoane s-ar încumeta să scrie astfel, si mai putine din acelasi sistem cum este domnia sa. Critica la adresa sistemului este una destul de dură (chiar dacă exprimată, ca întotdeauna, într-un limbaj elegant), care deranjează cu sigurantă multi functionari ai sistemului (în fond, ce sînt „filosofii” din universitătile noatre decît niste simpli functionari). Bizar este faptul că aceste texte au apărut într-o formă sau alta si în reviste de „prestigiu” de la noi frecventate de „intelectuali”. Poate să vi se pară ciudat dar nu a stîrnit nici o reactie publică, cu exceptia domnului A. Muraru si regretatului G. Ceausescu. Sînt absolut convins însă că „toti” cei implicati în sistem sustin demersul domnului A.B., dar nu public, ci în intimitatea lor, sau doar în prezenta autorului. Pot paria că si de această dată îndemnul domnului A.B. va trece neobservat. Este o chestiune prea delicată, iar „intelectualii” nostri sînt mult prea preocupati de altceva, de avansarea „profesională” sau de politic spre exemplu.
„Gînditi pe cont propriu si veti fi liberi”. Cam asa sună orice îndemn sincer la filosofare (p. 14). Acest îndemn la trezire rostit dis-de-dimineată de A.B. s-ar putea să nu aibă efectul scontat. Se prea poate să stîrnească doar cîteva discutii pe la colturi, sau cu propria constiintă, acolo unde ea există. În mod cert însă, pe lîngă actul de curaj, mesajul acestui volum reprezintă si un semnal de alarmă. Din păcate, un semnal singular în spatiul nostru care va continua să pună perna pe ceas, atunci cînd sună dimineata. Din comoditate, pentru un somn linistit. Ceasul, nevinovat, îsi face doar datoria, însă trezirea s-ar putea să fie mult prea tîrzie si bufnita de mult plecată.
Cf. Alexander Baumgarten, Bună dimineata, filosofie!, postfată de Mihai Maci, Timisoara, Editura Bastion, 2008.
Cf. Sfîntul Augustin, Despre îngeri si oameni (De civitate Dei, XI, 28‑XII,28), traducere din limba latină, introducere si note de Bogdan Tătaru‑Cazaban, Bucuresti, Humanitas, 2004, p. 28.
Cf. Bogdan Tătaru-Cazaban, nota 2, p. 113, în Augustin, Despre îngeri si oameni, loc. cit.