SAPIENTIA MEDIEVALĂ SI SUMMA TEOLOGICĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ!
Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă Institutul Teologic Romano-Catolici, Iasi
La sfârsitul simpozionului international pe tema „Întelepciunea în lumea de astăzi”, organizat la Iasi în ziua de 1 mai 2006 de Institutul Teologic Romano-Catolic si Societatea Internatională Toma de Aquino – filiala română, la care au participat profesori si studenti din tară (Iasi, Bucuresti, Cluj) si din străinătate (Canada, S.U.A., Elvetia, Austria) s-a discutat posibilitatea traducerii Sumei teologice a sfântului Toma de Aquino în limba română. Suma tomistă este o lume, alta decât a noastră, care, pentru a fi înteleasă, interpretată si tradusă, necesită competentă filologică, eruditie, abilitate hermeneutică, pasiune pentru istorie, capacitate de transpunere în orizontul valorilor medievale si, nu în ultimul rând, putere financiară. Nu am auzit să existe vreun om care să întrunească de unul singur toate aceste calităti. Totusi, un asemenea proiect poate fi început bine si încheiat cu succes dacă se găseste o echipă de cercetători printre care ar trebui să existe nu doar filologi si istorici remarcabili, ci si filozofi si teologi. Ei bine, s-ar părea că un asemenea grup se poate constitui, deoarece conditiile de posibilitate pentru întemeierea acestuia sunt oferite de Institutele de teologie catolică din tară, atâtea, cât si unde mai există, dar mai ales de Societatea Internatională Toma de Aquino – filiala română, despre care lumea românească stie putine lucruri.
În legătură cu această societate culturală, vreau să reamintesc câteva date si personaje importante. În anul 1974 s-au împlinit 700 de ani de la moartea sfântului Toma de Aquino; cu acel prilej s-a organizat la Roma un congres international; organizatorul principal al congresului a fost părintele domenican Abelardo Lobato – în mai multe rânduri presedinte al Academiei pontificale Toma de Aquino din Vatican, care a fost fondată de Papa Leon al XIII-lea în 1879; printre participanti s-a aflat si cardinalul Karol Wojtla, în vremea respectivă arhiepiscop si mitropolit de Cracovia, iar mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea, care la sfârsitul lucrărilor congresului a propus înfiintarea unei societăti internationale cu filiale în diferite tări pentru a răspândi în lume spiritul filosofiei si teologiei tomiste. Ceva mai târziu, propunerea a devenit realitate, titlul complet al societătii fiind „Societatea Internatională Toma de Aquino” (prescurtat SITA). Primul membru al acestei societăti a fost cardinalul Wojtla, al doilea părintele Lobato si, apoi, multi, multi altii. În momentul de fată, SITA are peste 50 de filiale răspândite în tot atâtea tări. Am aflat zilele acestea că se pregăteste deschiderea a două filiale în Asia, una în Japonia si alta în Taiwan.
SITA - filiala română a fost înfiintată în aprilie 2001 la Sinaia de către părintele Abelardo Lobato si alti 22 de membri fondatori din România, printre care se aflau tineri intelectuali si personalităti universitare - laici si clerici, catolici si ortodocsi. Primul presedinte al filialei române a fost Alexander Baumgarten, în momentul de fată, seful departamentului de studii medievale din cadrul Universitătii Babes-Bolyai din Cluj, iar al doilea presedinte a fost ales anul acesta si se numeste Alin Tat, lector doctor în filozofie la aceeasi universitate clujeană. Potrivit statutului ei, SITA urmăreste să realizeze o infuzie tomistă în cultura românească sau, dacă vreti, să răspândească interesul pentru lumea spirituală medievală în măsura în care aceasta poate oferi solutii de rezolvare a crizelor prin care trece omul contemporan. Nu este vorba de o întoarcere în timp, ci de o interpretare creativă a unor pozitionări antropologice si spirituale.
Fiecare filială SITA se întruneste o dată pe an în conferintă anuală, la care pot participa si aceia care nu sunt membri SITA, din tară si din străinătate. Temele fixate pentru analiză si discutie sunt alese si validate de membrii societătii, avându-se în vedere contextul social si cultural al filialei. În functie de contextul nostru, care îmbracă forme paradoxale (global si fragmentat, religios si materialist, mondializat si individualist), simpozionul de la Iasi din 2006 si-a propus ca obiectiv principal să integreze tema întelepciunii si, implicit, a virtutii în discursul despre valorile umanismului civic de sorginte anglo-saxonă, care se bazează în mod exagerat pe respectul fată de lege si succesul economic, pe democratie si socialism, si care, asa cum putem observa, a început să trezească interes si în spatiul românesc. Potrivit altor obiective subsumate, simpozionul a urmărit să readucă în discutie rolul experientei, constiintei, memoriei, traditiei, religiei si mediului înconjurător în viata omului.
Neîndoielnic, astăzi, discursul despre întelepciune nu dă bine, nu este la modă. Lipsa de interes pentru întelepciune ar avea mai multe cauze, unele sunt de suprafată, altele de profunzime. Nu este locul aici să intrăm în detalierea lor. Totusi, trebuie remarcate câteva aspecte. Mai întâi, omul de astăzi nu iubeste trecutul, nu stie sau nu vrea să stie că trecutul este leagănul prezentului. Apoi, în lumea noastră contează mai mult cel care apare (pe sticlă, în ziare: apar, deci exist!), nu cel care este, asa cum este; se preferă limbaje virtuale, se caută gratificatii maxime cu eforturi minime, informatia si cunoasterea sunt pătrunse de concupiscentă epistemologică (exces, bârfă) etc. În fine, multi oameni se plâng de faptul că nu au timp, că nu se pot reculege – toată lumea vorbeste, dar nu se comunică, mijloacele de comunicare se înmultesc, iar mesajele se reduc tot mai mult. După cum stiti, graba si zarva nu favorizează interiorizarea, examinarea constiintei, pro-vestea, reflectia, judecata cumpănită.
Dacă privim de la distantă lumea în care trăim pe de o parte, iar pe de alta rădăcina latinească a cuvântului întelepciune – sapientia, sapere, a simti sub limbă, a gusta din realitatea lucrurilor – atunci e clar că discursul despre întelepciune nu se bucură de popularitate. Si totusi, e nevoie de întelepciune, chiar dacă omul contemporan e uituc, lipsit de experientă, nu-i pretuieste pe bătrânii cu experientă si trăieste un fel de întârziere existentială într-o singură vârstă: tineretea jucăusă, fără prejudecăti. Un proverb latin spune: sapienti est ordinare – înteleptul are puterea de a pune lucrurile în ordine. Deci înteleptul vede legătura dintre lucruri si pre-vede locul care li se cuvine. În contextul contemporan e nevoie de oameni întelepti care să re-aseze lucrurile si persoanele la locul lor. Printre altele, si membrii SITA tind spre asa ceva, dar, în ce măsură reusesc, rămâne de văzut.
Potrivit structurii temei simpozionului, concluziile se pot grupa în două părti: unele teoretice si alte practice. Dintre cele teoretice, concluzia cea mai importantă pare să fie următoarea, si anume că întelepciunea este posibilă, realizabilă, pentru că fiecare om, într-un anumit fel, o caută si doreste. Altă concluzie, la fel de pretioasă pentru timpurile în care trăim, arată modul cum poti să fii întelept: contemplativ în actiune. Desigur, această formulă o găsim în patrimoniul traditiei crestine, care spune prin sfântul Benedict: ora et labora (roagă-te si munceste), sau prin sfântul Toma de Aquino: contemplata aliis tradere (transmite altora ceea ce ai contemplat), însă merită subliniat accentul pus de dezbaterile din cadrul simpozionului, si anume discutia în jurul aspectelor care lipsesc din lumea noastră: contemplatie, tăcere, rugăciune, însingurare misionară si responsabilă, preocupare pentru ochiul interior. Din punct de vedere practic, o concluzie semnificativă s-a desprins în timpul bilantului activitătii SITA din ultimii cinci. Cu acest prilej s-a constat că din proiectele societătii unele s-au concretizat, altele nu. Îmbucurător este faptul că s-a reusit traducerea si publicarea câtorva opuscule ale sfântului Toma. Si, în sensul acesta, iată concluzia interesantă a simpozionului, s-a hotărât constituirea unei comisii de traducere a Sumei teologice a sfântului Toma si s-a fixat ca temă de reflectie pentru întâlnirea din anul viitor analiza problemelor pe care le implică traducerea Sumei în limba română. În fine, dacă acest deziderat răspunde unei observatii de ordin cultural, si anume că orice limbă europeană care se respectă a introdus deja Suma teologică a sfântului Toma în propriul orizont spiritual si semantic, SITA – filiala română îsi justifică existenta prin efortul de a readuce printre noi atentia fată de bunul simt, în sensul acesta Toma este un adevărat maestru, si prin încercarea de a contribui la lărgirea spatiilor interioare ale culturii românesti.
Sapere aude!