Domnului Dan Mănucă
Marin Gherman, student în anul 2
         la facultatea de istorie,
politologie si relatii internationale
Universitatea de Stat Cernăuti

M-am născut la 1 octombrie  1987 în satul Buda Mare, raionul Herta, regiunea Cernăuti (Ucraina). Am absolvit scoala medie generală din satul natal în 2005. În acelasi an am devenit student la catedra de politologie si administrare de stat din cadrul facultătii de itsorie,  politologie si relatii internationale, Universitatea de Stat Cernăuti. În prezent sunt student  în anul 2  la această catedră.

Fac monitoring-ul presei centrale si regionale pentru revista „Glasul Bucovinei”, public articole despre viata politică a statului si în alte publicatii.

Public poezii în publicatiile: „Libertatea Cuvântului”, „Gazeta de Herta”, „Zorile Bucovinei”, „Glasul Bucovinei” „Pered factom” s.a. Particip la sedintele si seratele literare cenaclului „Mircea Streinul”.

Sunt detinătorul locului 3 la festivalul de poezii organizat în orasul Cernăuti în anul 2005 „Ilie Motrescu”.

Anul acesta am participat la festivalul international „Grigore Bostan” si sunt detinătorul Marelui Premiu.

 

Versuri

 

 

 

***
din când în când
mă prind fumând în locuri interzise
fumez câteva gânduri de-ale tale
concentrate într-o tigară fără de
filtru
fără
si-ti cunosc toată otrava
dar si dulceata
care se sperie
de propria umbră

încep să mestec toată bojgonia
afumând străjerii în zale de fier
păzind căteva inimi neastâmpărate

si mă mir de unde am avut de la început
brichetă?

 

proces
Contra noastră
a fost intentat un proces,
un proces penal, de neîncredere,
că nu vom putea da datoriile mamelor, tatilor,
bunicilor gârboviti,
pentru toate câte ne-au făcut
si suntem recunoscuti vinovati;
lăsati cu decizia de pedesire:
să fim si noi dânsii,
când ne-a veni timpul,
neplătiti pentru munca de părinte.

 

 

 

 

Pierduti în lut

ostasii verilor pierdute în lut
sapă transee, s-ascund sub pământ
din joc dureros se face tăcere
primăvara a trecut, nădejdea nu piere
cu crucile-n spate urcă pe stele
la fel pierdute în lut
corabia plină de oameni pierduti
ajunge la malul tării din lut
ostasii în lut rămân pe totdeauna
iar crucile răsar sub cerul de humă.

 

 

balantă
cerul albastru
este compus din gaze periculoase
usor inflamabile

dându-i foc
voi lărgi împărătia iadului

lăsându-l voi sacrifica
ochii plini de cer
ai unui obiect de iubire
după care esti dispus
chiar să dai foc cerului

 

 

 

 

 

 

 

                     un vrav de lut
astept cu o goliciune-n suflet:
o groapă – lipsă de idei

un vrav de lut
să pui
să iei
ca să mă simt din nou Adam
să musc din mărul interzis
nu recunosc că sunt învins
de-un vrav de lut

si dacă omul e pământ
si în pământ va merge
unde e vacuumul sfânt
ce e lipsit de sânge?
                        (ca o idee schioapă)
căci fiecare vrav de lut
provoacă câte-o groapă !

nu vreau
nu vreau nimic să spun
as pefera tăcerea
m-as contopi cu lumea vocalelor moarte

dar când mă gândesc mai bine
încep a vorbi cu lira, Dante
si prietenii lui Demosfene
descătusind enigmatica moarte de visuri

mă împrietenesc cu necunoasterea:
din dreapta mă atacă
toate deformatiile lumii atomare
create de mine
pe teritoriile altor pustiuri de versuri
din stânga nu mă atacă nimeni
că nu totdeauna vine cineva din stânga
iar pe centru sunt eu într-un exemplar
si mai o sută de copii decaptate
de-un aparta de xerox

si tin în mâna cea dreaptă mâna cea stângă...
zâmbesc, mă urc în avion
si mă gândesc
că sunt cel mai mare diplomat al poeziei
mă descalc
beau o cană de inspiratie
mânânc o bucată de lectură favorabilă
si mă duc în treburile melea...
să mătur frunzele toamnei trecute
din memoria mugurilor contemporani
si atât

asa se întâmplă când eu prefer tăcerea

 

medicament
mai ieri medicul meu personal
mi-a spus că eu nu exist
atunci l-am întrebat de leacuri
iar el mi-a scris pe-o foaie
câteva cuvinte topite si negre
pe care acum le citesti în formă de poezie
si-ti dai seama
că poezia câteodată lecuieste

***
atunci când nu găsesc trecutul
dizolvat în cafeaua diminetii
îmbrac aripile lui Icar
si caut soarele spiralizat
în propriul trup
încep să mă topesc
pe palemele neantilor de odinioară
si mă înec în propria mea substantă

iar cineva vrând să-mi dea mâna
se va rupe de pe scaunul cerului

 

posttristete
împing vagonul cu tristeti
printre mări lacrimile-si
găsesc locul
iar pozele culorii uitate
îsi revarsă sângele în fier

sau cum se petrece involutia