După zece cărti consistente, între care romanele Drumul vulpii si Ultimul trigon sînt cele mai consistente, Elena Radu rămîne un caz literar marginal, fie datorită felului său defensiv de a trece prin lume, fie a formulei narative dificile din care si-a făcut un stil, fie pentru că l-a luat în serios pe Alex Stefănescu care si-a găsit în această doamnă retractilă victima ideală. Între timp, Alex Stefănescu, publicînd un fel de istorie a literaturii române contemporane, ne-a dovedit odată pentru totdeauna că nu poate fi luat în serios. Ultimul roman al Elenei Radu, Azi vom trece Rubiconul, consacră stilul său paremiologic în care propozitiile enigmatice ascund, fiecare, o sentintă, o mărturisire, o atitudine, cristalizate pînă la starea de aforism. Cîteva exemple doar: „Totul a plecat de la o privire care a adus minunea de a fi blînd”, „Adolescenta este durerea unei mari reforme spirituale”, „Societatea te exclude dacă nu-i respecti ororile”, „Libertatea e un soi de liniste fugară”. Structura prozei este biblică. Frazele sînt versete care nu povestesc, ci sintetizează: „Vreau să asigur exceptia de la dramă Ce proiect ambitios! În sat voi trăi pentru adevăr. Satul este un adevăr permanent”. Libertatea alăturării cuvintelor este remarcabilă. Ar părea că totul curge la întîmplare, dar capacitatea de abstractizare este colosală. Personajul care vorbeste în cărtile Elenei Radu nu este făcut din carne si sînge, ci din idei si concepte. „Mă bucur de un tinut mental în care farmecul gîndului împlineste nevolnicia”. Astfel autoarea dobîndeste forta rară de a nu spune niciodată banalităti Mai bine propozitii incomprehensibile decît lucruri comune, previzibile si răsuflate. Diferenta fată de proza traditională este că Elena Radu a eliminat planul narativ, înlocuind subiectul cu zeci de propozitii întelepte care te pun pe gînduri. Într-o veritabilă avalansă reflexivă autoarea formulează, în aceeasi frază, nu mai putin de trei definitii ale adevărului, care mai de care mai insolită: „Adevărul suprimă orice realitate. Adevărul este minunea de a fi neutru. Adevărul e misiunea de a rezerva situatia”. Naratiunea a fost înlocuită de pasiunea eroului de a-si comenta viata. Există desigur si un mic subiect, dar acesta urmează logica narativă a jurnalului intim. Asadar, Elena Radu scrie un jurnal personal în care nu povesteste, ci înscenează propria viată. Dar mijloacele cu care stie să joace această comedie sînt de invidiat: cugetări, pamflete, travestiuri. Un travesti asumat este autoarea însăsi în chip de personaj masculin.
 În Azi vom trece Rubiconul noutatea este că autoarea ridică ceata de pe abstractiunile sale lirice si filosofice pentru a pătrunde în actualitatea politică si economică cea mai stringentă. Acum sarcasmul este arma principală: „Costul apropierii se întretine prin indignarea la adresa coruptiei prăfuite. Fastuoasele vaci se vor negocia la pret favorabil pentru a răspunde elocintei europene. E ciorbă europeană cu legume românesti. Doar grăsimea apartine altei natii”. Citesti fermecat de maturitatea politică a unei autoare pe care o credeai plecată într-o operă egoistă de mascare a biografiei. Încă putin si severitatea privirii asupra României contemporane devine actiune de stînga: „Omul sărac functionează cînd si cînd, de aceea trebuie să-l protejăm. Omul sărac a devenit un paradox al contemporaneitătii. Îl contemplăm, desi este în slujba cuvîntului fals pentru a întretine fastul bogătiei”. Sigur, riscul este al oricărui jurnalism politic care ratează eternitatea pentru clipă. Gripa aviară trimisă asupra României nu mai este acum o temă de prima pagină, cum era în urmă cu doi ani, cînd Elena Radu îsi scria acest jurnal. Dar inclusă între termenii de maximă generalitate pe care îi foloseste cu atîta umor Elena Radu, toate aceste teme jurnalistice capătă într-un fel inexplicabil dreptul la permanentă. Oricînd va exista o gripă aviară, chiar dacă asta va însemna cu totul altceva. Pamfletele politice ale Elenei Radu sînt atît de bine ascunse în text, încît te umflă rîsul cînd le descoperi. De ce este atît de special umorul politic al Elenei Radu? Pentru că nu spune nimic de-a dreptul, ci pe ocolite, silindu-te să fii perspicace. Nu spune Jos coruptia, ci „vreau să mă trezesc devreme si să exist ferindu-mă de coruptie”. Cine are linistea lecturii si citeste Rubiconul îsi dă seama după primele cîteva pagini că nu poti scrie despre Elena Radu decît citînd consistent propozitiile sale indestructibile. Oricare ar fi subiectul paginilor sale, are un ceremonial inhibant al cuvintelor, care se asază la locul unde le dirijează dresoarea cu biciul, chiar dacă acel loc nu le convine. În cele din urmă se vor aseza acolo, multumite.