PIERDUTA LUME BUCURESTEANĂ    Capitala tarii sintetizeaza, în toate planurile si, uneori, la dimensiuni augmentate din cauza statutului administrativ, politic adaugat populatiei numericeste în crestere continua, nenorocirile abatute asupra României dupa razboiul al doilea, al carui principal efect pentru români a fost ocupatia sovietica, urmata imediat de instalarea comunismului. Un comunism salbatic, devorator de civilizatie, propunîndu-si, prin program, nu o alta lume mai buna, mai dreapta, mai fericita, cum se spunea în sloganurile propagandei timpului ci, dimpotriva, distrugerea fara a clipi a tot ceea ce însemna valoare materiala ori spirituala rezultata din evolutia fireasca a traditiei. De aici furia demolarii unor întregi cartiere emblematice pentru specificul Bucurestilor, de aici obstinatia cu care au fost persecutate si chiar lichidate personalitati ale culturii nationale. Atîta doar ca nu s-au putut sterge din memoria supravietuitorilor dictaturii fapte si personaje venite din perioada interbelica sau chiar din ani anteriori, înca destui fiind martorii unor vremuri apuse, dornici si capabili sa relateze ceea ce au vazut si au trait. La asemenea gînduri m-a provocat cartea Victoriei Dragu Dimitriu*. Remarcabila prozatoare (exemplara colega de Radio) nu a încercat abordarea unui alt gen, basmul ori povestea, dupa cum s-ar putea crede citind doar titlul si privind coperta elegantului volum, si nici o replica peste veac la celebra Trecute vieti de doamne si domnite a misteriosului C. Gane. Observator de vocatie, Victoria Dragu Dimitriu a adunat, în peste un sfert de veac, amanunte, detalii despre figuri de mare distinctie ale lumii Bucurestilor de altadata, ascultîndu-le amintirile, provocîndu-le la destainuiri adesea neasteptate legate atît de propria biografie, cît si de atmosfera, de spatiul unde îsi desfasurau viata ori activitatea profesionala. Victoria Dragu Dimitriu n-a inventat nimic, a colindat Bucurestii vechi în lung si în lat, singura sau însotita de persoana asupra careia i se concentrase atentia de reporter si prozator dornic sa nu rateze nimic din ceea ce ar putea arunca o raza de lumina chiar si acolo unde întunericul si uitarea pareau atotstapînitoare. Alegîndu-si cu un instinct incredibil conlocuitorii, Victoria Dragu Dimitriu se documenteaza îndelung asupra fiecaruia, asa încît îi stie în linii mari trecutul si prezentul, întrebînd în asa maniera, încît raspunsurile sa aiba greutate, veridicitate, evitîndu-se improvizatia, ca si confuziile inerente cauzate de vîrsta, de suferinte, de avalansa evenimentelor nu întotdeauna colorate în roz. Cei mai multi sînt oameni care au suferit enorm, fizic si moral, oameni bine educati, aruncati de societatea impusa dupa 1944 la periferia istoriei, ajungînd din excelente ale vietii sociale, aproape de categoria numita de obicei – paria; un declasat de tip aparte însa, salvat prin tarie morala, prin credinta si speranta ca niciodata nu este totul pierdut. Eroinele propuse de Victoria Dragu Dimitriu apartin mai cu seama aristocratiei spiritului si mai putin aceleia impusa de nobletea sîngelui. Aceasta exista în profilurile conturate cu mare arta, dar ramîne mereu subsumata conditiei superioritatii nascute din cultura si educatie. Fiecare capitol are o densitate putin obisnuita, data de capacitatea autoarei de a nota tot ce observa, creînd atmosfera individualizanta, unde personajul odata introdus se manifesta dezinvolt si se spovedeste încrezator unui alt om, în care are încredere totala. Acest talent al prozatoarei, dublata mereu de reporterul experimentat, explica întregul succes al demersului, marturiile obtinute conducînd spre schitarea unei mitologii a Bucurestilor, visul marturisit (si cred împlinit) al Victoriei Dragu Dimitriu.

Printre Doamnele invitate la discutii se numara intelectuale distinse, creatoare în diverse arte si a caror existenta s-a consumat în preajma unor mari artisti si în decoruri ce au facut sa se vorbeasca despre o arhitectura bucuresteana, ridicata secvential la nivelul originalitatii estetice. Oricare dintre capitole este interesant, capacitatea de analiza si de despicare a firului în patru, proprie autoarei, se transmite parca si intervievatilor. M-au impresionat discutiile cu Alice Magheru, Irina Eliade, Adina Arsenescu, Cornelia Pillat, Gabriela Defour Voiculescu, Elisabeta Isanos, Maria Banus, Anca Giurchescu, Eftimia Dulfu, Eugenia Popescu-Judetz, Alla Jalea Popa, Andriana Fianu, Irina Nicolau. Aproape fiecare subiect intereseaza, place prin naturalete, prin distinctie si lipsa resentimentelor. Capitolele se deschid de regula cu o prezentare a locului unde are loc întîlnirea, talentul descriptiv al Victoriei Dragu Dimitriu, evident si în cartile anterioare, manifestîndu-se în voie. Iata un exemplu: „Desi amintea mereu de casa, Alice Magheru nu m-a plimbat niciodata prin odai. Stiam numai drumul spre camera ei, holul plin de dulapuri de carti, tavanul peticit cu placaj, deasupra scarii interioare. Usile sculptate ale salonului ramîneau deschise ca niste porti de cetate, si uriase mobile desperecheate croiau spatiul dupa voia lor. Stapîna îmi povestea însa mereu despre casa ei, asa cum îmi povestea despre atîtia oameni si despre atîtea lucruri care nu mai existau. Casa era acolo, ne înconjura, dar mi se parea la fel de iluzorie ca imaginile trezite de glasul ei pe cînd îsi depana amintirile”. Pentru cîteva momente am avut impresia ca îl citesc pe Mateiu Caragiale… Aceeasi precizie si placere a detaliilor în povestirea unor drumuri prin orasul lui Bucur: „Pîna si drumul la ea era o ceremonie. Porneam pe Mîntuleasa, coteam pe Romulus si, ajunsa în Calarasi, ma suiam în tramvaiul 15. Priveam din vagonul hodorogit strada îngusta, peretii stropiti cu noroi, curtile pitoresti, lungi si înghesuite, tramvaiul trecea pe sinele scîrtîitoare pe lînga Biserica Sfînta Vineri, mereu înconjurata de lume, cobora spre Piata Natiunii, o traversa pe lînga tarabe si Hale, trecea Dîmbovita”. Adevarat ghid cu surdina necesara pusa sentimentelor. Cum spuneam, se produce, parca, un transfer emotional, invitatele întrecîndu-se în rememorari spectaculoase, amanuntite. De pilda, Elisabeta Isanos spunea: „În 1990, casa a fost ocupata din nou, de data asta de niste familii mai putin grijulii cu pastrarea ei. Ea suferise, înca dinainte de plecarea proprietarilor, niste reparatii care o urîtisera cumplit. Era casa în stil vechi, bucurestean, atunci cînd o locuiam noi, avea o terasa, era cu coloane si arcade, marcate de niste ornamente florale, avea marchiza la intrarea din fata, intrarea era si ea înconjurata de niste modele, încadrata frumos, iar ferestrele aveau deasupra, ca ancadrament, un ornament mai putin obisnuit, o pereche de dragoni care stau fata în fata, asezati pe labe ca niste sfincsi, si par gata sa-si ia zborul”.

O diversitate tipologica populeaza cartea, detasîndu-se pregnant de la pagina la pagina. Am ales spre exemplificare portretul unei figuri aparte, greu încadrabila printre Doamnele Bucurestilor, dar caracteristica pentru ansamblul spatiului evocat: „Maria, simplu, sau madame Maria, cum îi spuneau mahalagioaicele amabile, tanti Maria, cum ajunsese, treptat, pentru cumparatorii din ce în ce mai tineri decît ea, Maria facea parte dintre figurile cartierului. Dimineata de dimineata o întîlneai, pe aceleasi ore si în aceleasi raspîntii. Marunta, slabuta, îmbracata în culori întunecate, cu profilul iesind ascutit din basmaua de stamba. La început, a vîndut lapte, smîntîna si brînza. Apoi, de prin anii optzeci, legume si zarzavaturi. În urma, nu mai venea decît cu flori, gherghine, într-o galeata mare, sau în doua, cînd recolta era mai bogata.

Polemica si protestatara la cel mai subtil mod cu putinta, cartea despre Doamnele de altadata din cetatea adulata si blestemata de pe malurile Dîmbovitei, îndeamna la meditatie lucida asupra involutiei ce ne-a cuprins demult si care, totusi, ar mai putea fi oprita. Semnificatia marturiilor notate si comentate cu superb rafinament de Victoria Dragu Dimitriu trebuie sa aiba reverberatii în constiintele curate ale fiecarei generatii. Efectul s-ar dovedi salutar, pe moment, dar si în viitor.

 

 

 

* Victoria Dragu Dimitriu, Povesti ale Doamnelor din Bucuresti , Editura Vremea, Bucuresti, 2005.