ADINA HUIBAN
DIN POLITETEA MĂSLINULUI
Mă aflu
Din politetea măslinului.
N-ar mai începe să bată
Cuvîntul
Cu rafale firesti
Decît în sunetul ucis
De pe un picior pe altul.
Numai livada de măslini
Ne mai împarte.
În dorul palmei
îmi amorteste obrazul
Pînă ce trecutul
Devine ploios.
Cu o livadă de măslini
Mai departe
Mai tînără
Mai înaltă.
Planeta mă străbate
Cu o săgeată
De mai multe vîrste
Pînă ce norul ajunge
Să-mi lipsească.
Cîtă nedreptate
Ne vine
De la livada de măslini.
De atîta sat
S-a făcut liniste.
Din zare
Mă ajunge oftatul
Orasului rătăcit
De războiul rău.
Cu atîta tăcere
S-ar putea construi
Un oras.
Linistea îmi cutreieră
Satele si pasii
Peste care niciodată
Nu s-a călcat.
Cetătile mi-au fost
Pîrjolite
De alt continent
Ca si cum
N-as fi avut
Călători.
De sete privirile
Mi s-au apropiat
De grindină si ploi.
Cu tot albastrul
Nu se mai aude
Decît fîntîna
Cu rădăcina din piciorul
Drept.
De atîta liniste
Mă lovesc de sate iar
Sătenii îmi cosesc
Genele
Să facă snopi.
Grijile pîinii
Îmi fac loc
În rostul lor.
Cu atîta tăcere
S-ar putea construi
Altă piramidă egipteană
Din truda ochilor mei
Cu orase cîntate de călători
Uitati de satele lor.
ÎNCETAREA CARULUI MARE
Trecerii tale
I se potriveste
Salcia
Cu propunerile ei.
Degeaba durează
Armatele de dinainte
De păreri desenate pe scut
Dacă toate poruncile
Au obosit pînă în
Iarnă.
Numai penele
Trimisilor pleoapei
Mai îngăduie răspunsul
Cerului absent.
Devreme îl spulberă
Glasul de după-amiază
Care mi-a asezat spaima
În ordinea genunchilor.
Mi se potriveste
Presupunerea iernii si
Încetarea Carului Mare
Grăbite în plicul
Sub formă exactă
De cruce.
TRAVERSÎND SENA
Sînt zidită
În dreapta mea
De traversarea pe Sena
A vremurilor mele
Cu generatii de sunete
Descheiate.
Universul rîde:
O risipă
Care s-a întors
La mine.
Zorii recuperati
De pe cearcănele mele
Înapoiati orasului.
Răcoarea zilei
Mai trasă la fată
De trecerea norilor
Prin goana cailor de cursă
Pe un cer subiectiv.