Teroarea

1. Atacurile sinucigase îndreptate împotriva magistralelor postmodernitătii (căi aeriene, retele informationale) izvorăsc dintr-un nihilism radical. Nu transmit omenirii vreun mesaj esential (ideologic, moral, religios). Oferă doar spectacolul unei violente brute. Terorismul de astăzi si tehnologia se întîlnesc pe terenul nihilismului. Acelasi dispret fată de fiinta umană, aceeasi dorintă de a o reduce la conditia de „instrument”: bombă umană teleghidată (terorism), piesă sau functie în retea (tehnologie)
Am căzut cu totii de accord că Osama Bin Laden este „anti-omul” (G. Liiceanu). Ne oripilează faptul că Inamicul Public Numărul Unu „plănuieste crime planetare si îi pune pe altii să le execute” (Liiceanu). Nu suflăm însă o vorbă despre celălalt „anti-om”. Cel care a proclamat „moartea subiectului”, „disparitia sensului”, „neantul omului”, insignifianta istoriei si a cuvîntului. Cel care a golit de continut crestinismul , ratiunea, libertatea, si democratia; cel care a întronat „aproape nimicul”, trivializînd cultura, eliminînd adevărata reflectie critică din cîmpul stiintelor sociale, institutionalizînd „gîndirea unică” (corectitudinea politică, victimismul, feminismul etc, etc) si revolta subventionată. Cel care glorifică status quo-ul si contestă diversionist doar structurile deja neantizate (comunismul, fascismul, ordinea patriarhală).
    Lichidare subtilă a omului. Terorism cu fată umană cu atît mai eficient cu cît a dinamitat „subiectul” uman în mod plăcut, rational, civilizat. Killing me softly with this song…
    Teroristii sinucigasi lasă în urma lor cadavre dezmembrate, bălti de sînge si neant. Teroristii cu fată umană sfîrtecă omul în „patchwork-uri eteroclite” pentru ca, în final, să-l modeleze într-un „spatiu flotant, fără fixatie sau repere, disponibiltate pură, adaptată la acceleratia combinatiilor, la fluiditatea sistemelor noastre” (Lipovetsky)
Mă întreb dacă transformarea omului într-un spectru sau „spatiu flotant” nu este cumva la fel de cumplită precum încinerarea sa în cuptoarele de la Auschwitz, Dachau si World Trade Center. Violenta brută, sub orice formă, rămîne ineficientă: alienează si deposedează, mentinînd distanta dintre călău si victimă, om si anti-om. Distanta (alienarea) dezvoltă o constintă critică, permite o contra-reactie (cruciada antiteroristă lansată de administratia Bush).

2. „La tactique du modčle terroriste est de provoquer un excčs de réalité et de faire s’effondrer le systčme sous cet excčs de réalité” („Tactica modelului terorist este de a provoca un exces de realitate si de a cauza prăbusirea sistemului sub acest exces de realitate”). Afirmatia lui Baudrillard din Esprit du terrorisme mi se pare profound eronată. Tactica modelului terorist este de a evita cît se poate de mult realitatea. Se prea poate ca societatea postindustrială mondializată să se prăbusească sub greutatea unui „exces de realitate”, „fapta” este însă imposibil de realizat cu mijloace teroriste. Constienti că n-au nici o sansă în planul realitătii concrete, teroristii atacă ceea ce ei percep a fi „simbolurile” societătii tehnoglobaliste. Ca si cînd această societate ar mai fi încă o vastă retea de semne încarnate! Dărîmi World Trade Center, pui pe butuci comertul mondial; lovesti Pentagonul, desfiintezi armata americană. Gîndire metaforică (magică): actionezi asupra „semnelor” (semnificantul), modifici realitatea lor (semnificatul). Teroristii au „asimilat totul din modernitate si din mondialitate”(Baudrillard) – bani, speculatii bursiere, tehnologiile informatice si aeronautice – în afară de esenta sistemului. N-au înteles că actionează într-o lume deja neantizată – deontologizată, demetaforizată, o lume spectrală. Au crezut că lovesc tinte reale, au doborît doar decoruri.
Excesul de violentă, repede transpus în informatie si imagine (tele-prezentă), este „înghitit” de superfluitatea generalizată a sistemului. Integrate în retelele mondiale ale terorii, atentatele sinucigase trec din planul tangibil al Evenimentului (momentul 11 septembrie) în cel al purei posibilităti: „atac potential”, „actiune iminentă”, „ intentie ucigasă”, „zvon credibil”. Terorismul devine pretext pentru un „model terorist” trasat de ordinator.
„Retelele mondiale ale terorii’ fac jonctiunea cu celelalte circuite „negative” ale mondializării: economia subterană, retelele mafiote (trafic de narcotice si „carne umană”, piraterie electronică), migratia clandestină a fortei de muncă. Negativitatea mafiotă sau teroristă se suprapune în mod parazitar pozitivitătii angelice reprezentată de Global Information Infrastructure, Global Business Network, NGO Network(ONG-uri – Amnesty International, Medici fără frontiere, Oxfam). Atît „binele” cît si „răul” conexionist sînt forte asimilationiste, pun umărul la vasta operatie de transpunere în realitate a utopiei tehnoglobaliste.
 
3. Într-o lume de oglinzi paralele, Bin Laden este imaginea negativă a Tehnicianului-tehnocrat. Să lăsăm la o parte explicatiile de genul: „înfruntare dintre nord-sud”, „războiul civilizatiilor”, „umilirea lumii islamice”, „ura fată de America”. Pe vremea cînd CIA-ul furniza mujahedinilor rachete Stinger si le sprijinea Jihadul, „Everybody loved Americans” (Toti îi iubeau pe americani), îsi aminteste April Ray, sotia lui Wadih El-Hage, unul dintre locotenentii lui Bin-Laden. (Newsweek, 2 ianuarie 2002).
În ciuda aparentelor, Bin Laden este tipul de om care corespunde exact societătii tehnocratice mondializate. Hiperbogatul Bin Laden creează o masină de război transfrontalieră. Să nu uităm că dusmanul de moarte al mondializării rămîne statul national. Prin fapta sa, Bin Laden ridică la rang de inamic universal o armată privată (non-statală). La nivel planetar, se instituie astfel o stare permanentă de război între un inamic invizibil, deteritorializat si o coalitie anti-teroristă mondială. Nu cumva lupta împotriva umbrelor (imposibil de cîstigat) are menirea de a legitima „prin adeziune” niscaiva mecanisme mondiale? Cum ar fi o armată la dispozitia unor autorităti planetare?
Bin Laden n-ar fi singurul terorist care serveste, fie si indirect, scopurilor societătii tehnocratice mondializate. Un terorist notoriu, italianul Antonio Negri, devine star-ul lumii academice occidentale printr-o carte (Imperiul, Harvard University Press, 2000) scrisă în colaborare cu Michael Hardt, un profesor asociat de la prestigioasa Duke University. Cartea, al cărei tiraj a înregistrat 40,000 de exemplare încă în primul an de la aparitie, a fost puternic mediatizată. The Washington Post, The Lost Angeles Times, The New York Times îi dedică recenzii elogioase. Frederic Jameson, celebrul critic literar marxist o declară „un manifest revolutionar pentru secolul XXI”, filozoful sloven, marxist si el, Slavoj Zizek o consideră, pur si simplu, „o rescriere a Manifestului Comunist pentru timpurile noastre”. Nu voi discuta aici continutul cătii (probabil a fost deja tradusă în romîneste). Voi remarca doar caracterul ei diversionist. În ciuda criticii devastatoare îndreptată împotriva „Imperiului” (mondializarea de tip managerial-corporatist), cartea rămîne o apologie a lui „Global Village”. „Imperiul”, ca ultim stagiu al exploatării capitaliste, creează premisele pentru eliberarea „multimilor” planetare – numite „noii barbari” – din vechile forme de exploatare (“statul national” printre altele). Prin „violentă afirmativă”, noii barbari vor grăbi prăbusirea întregului sistem. Concluzia: Dati multimilor cît mai multă globalizare ! Globalizîndu-se, capitalismul îsi sapă singur groapa!
Lui Negri, apologet al teoriei mondializării, i se iartă toate păcatele. Prea putin contează că individul, eminenta cenusie a Brigăzilor Rosii, fusese implicat in uciderea primului ministru italian Aldo Moro. (Condamnat la 13 ani de puscărie pentru „apartenenta la o grupare înarmată”, îsi ispăseste sentinta – aplicată abia în 1997 – într-o formă blîndă de arest la domiciliu.) Nu pare deranjantă nici credinta sa nezdruncinată în „violenta afirmativă”, nici admiratia pentru comunism si fosta Uniune Sovietică.
Teroristii „inasimilabili”, care au negat în mod radical societatea tehnologică mondializată, au avut o altă soartă. Mă refer la Theodor Kaczynski cunoscut sub numele de „Unabomber”. (3 omoruri cu bombe artizanale). Desi „cazul Unabomber” a fost intens mediatizat la vremea sa, ideile din „Manifestul Unabomber” asupra viitorului societătii industriale rămîn în mare parte necunoscute. Intelighentia pro-globalistă, cea care l-a luat în brate pe Antonio Negri, păstrează tăcerea. Nu crimele lui Theodor Kaczynski par să-i deranjeze pe „criticii sociali”. În ochii contestatarilor subventionati, Unabomber se face vinovat de o crimă mult mai gravă. Manifestul său demască monstruoasa coalitie dintre tehnoglobalism si stîngismul „politic corect” din universităti. Departe de a se revolta împotriva societătii tehnologice, stîngistul „hipersocializat” este servitorul umil al sistemului.
 Universitătile de astăzi (dominate de stîngisti) au menirea să formeze „tehnicieni” si „tehnocrati”, nicidecum intelectuali cu veleităti umanist-universaliste. „Educatia tehnică” – comentează Jean Marie Apostolides – , care este esentială, vine însotită de un învătămînt ideologic (“corectitudinea politică”) nou si complementar. Valorile stîngii par astăzi cele mai adecvate pentru formarea inginerilor, tehnicienilor si oamenilor de stiintă de mîine. (L’Affaire Unabomber, Editions du Rocher, 1996)

                                                                                                                    În loc de concluzii

Terorismul exercită o fascinatie maladivă în lumea contemporană. Multi intelectuali si activisti politici occidentali văd în terorist nebunul sau fanaticul care spune adevărul. Viziunea teroristă apare unora drept „privire incandescentă”, „simptomul unei lipse care caracterizează o întreagă comunitate” (L’Afffaire Unabomber). Altii văd în terorism o reîntoarcere a alteritătii sub forma „unei pasiuni vitale”: „Contre la perfection du systčme, la haine est une ultime reaction vitale”- Ura este o reactiune vitală împotriva perfectiunii sistemului. (Baudrillard, Le Crime parfait).
Eseul de fată sustine o teză contrară. Terorismul este o formă de contestare fictivă a mondializării tehnocratice. Un exces de violentă opus simetric excesului de pozitivitate pe care-l presupune orice utopie. O retea de tehnici ucigase. (Este relevant faptul că Wadih El-Hage, unul dintre locotenentii lui Ben Laden este supranumit „Managerul”). Inainte de a invoca un Allah (Ben Laden), o „multitudine” eliberată (Negri), Mama Natură (Unabomber), teroristul de astăzi întreprinde operatii logistice: se apleacă atent asupra unui „manual de operare”, deschide un cont în bancă, vorbeste la telefonul celular. „Al Qaeda offered good pay, even family outings, just like any big and benevolent corporation – except that this one is Terror Inc., built to kill large numbers of people – Al Qaeda oferea o plată bună, picnic-uri de familie, precum orice mare si benevolentă corporatie – doar că aceasta este Terror Inc., construită să omoare un număr mare de oameni. (Newsweek, Ianuarie 14, 2002). Departe de a se situa în afara sistemului tehnologic, teroristii actionează „înăuntru”; au interiorizat tehnologia modernă si viziunea ei instrumentală. Totusi nu au înteles esentialul: Tehnologia este totalitară, nu suportă nimic altceva în afara ei. Ori ne adaptăm la logica, limbajul, si codurile sale, ori ne retragem să murim în caverne. Intr-o societate tehnologică planetară orice situat în afara tehnologiei (Islamul, Crestinismul, Libertatea, Democratia, Revolta etc.,etc.,) poate exista doar în chip de pretext, într-un spatiu rezervat insignifiantului. Teroristul de azi actionează în acest spatiu al insignifiantei mondializate, un spectru într-o lume de spectre. Prezenta sa a devenit universală întrucît nu are o identitate distinctă si autonomă, există peste tot si nicăieri.
Cum reactionăm noi, civilizatii, în fata vacuitătii brutale a terorismului? La Madrid si în alte orase europene, oamenii au iesit cu miile în stradă, au plîns, s-au strîns în brate, au strigat slogane de genul „Pentru victime”, „Pentru înfrîngerea terorismului”. În afara consensului emotionalist, a unei empatii firesti fată de victime, nici o mare idee, nici un principiu ferm n-au stat la baza manifestărilor de solidaritate umană. Cînd o comunitate umană este atacată violent, iar singura ei reactie este resemnarea si emotia colectivă, nicidecum strîngerea rîndurilor în jurul unor idei si principii ferme – acea comunitate trece printr-o puternică criză de identitate. Occidentalii „tehnocratizati” de astăzi sînt pătrunsi de un nihilism paralizant. Nu mai cred în valorile modernitătii (libertate, democratie, spiritul critic, autonomia individuală) si într-o mare traditie culturală pe care au lăsat-o pur si simplu să moară. Ceea ce-i leagă pe „oamenii recenti” este superfluul, dar, în mod cinic sau naiv, pretind că-i mai uneste încă libertatea, „umanismul”, o istorie comună.
Solidaritatea emotională prilejuită de lupta împotriva terorismului nu poate compensa destrămarea legăturilor substantiale între indivizi si natiuni. O societate care nu mai crede cu pasiune în valorile si principiile ei fundamentale este o societate profund vulnerabilă. Astăzi tremură în fata terorismului islamist, mîine se sperie de „încălzirea globală”, pomîine de fumul de la o simplă tigară…