HABITATUL CRESTIN
                                                                                                                                         Ovidiu HURDUZEU


 
      Într-un editorial din „Ziua”, un intelectual român scria pe un ton dulce dureros: „La moartea ‘Papei Wojtyla', sîntem cu totii catolici”! În acele zile îndoliate, masele planetare, reunite mediatic într-o suferinta-ersatz, s-au dovedit chiar mai catolice decît Papa. Alaturi de ele, si mult mai catolice, multimea marilor credinciosi întru afacerile lumii, de la Fidel Castro, Robert Mugabe, Bill Clinton la Iliescu si Bashar El Assad.

Cum as putea uita reality show-ul cu Ioan Paul al II-lea agonizînd la fereastra? Sau „Papa Boys”… grupul de tineri striga, fluiera, aplauda în stilul concertelor rock ori de cîte ori aparea Giovani Paolo pe ecranul din Piazza San Petro,

Dar corectitudinea emotionala exprimata în termeni fabulosi? Cum s-o uitam? „Nu am pierdut un papa, ci Papa”; „cel mai mare papa din istorie”; „Ioan Paul cel Mare” – titlul „Cel Mare” a fost conferit ultima data papei Nicolae I (858-867), acum o mie de ani!

Giovani Paolo”!“Subito Santo !” Imediat, canonizat !” Masele, isterizate de circul mediatic, si-au impus vointa: Ioan Paul al II-lea va deveni „sfînt”, doar la cîteva luni de la moarte.

Cu cît omenirea din fata televizoarelor devenea mai catolica, cu atît se estompa imaginea catolicului Ioan Paul al II-lea. Sub bombardamentul informational al „editiilor speciale”, a disparut mesajul crestin menit sa ne aminteasca de neputinta noastra si slava lui Dumnezeu. Moartea Suveranului Pontif, semnificatia ei în contextul si istoria Bisericii romano-catolice, s-au risipit în marea de stiri aleatorii. În locul unei persoane „împotriva si din afara timpurilor”, papamania atent orchestrata a ridicat în slavi un star mediatic, the celebrity saint al timpurilor noastre. Nicidecum gardianul Adevarului, criticul fara echivoc al Modernitatii, ci Omul „pacii si valorilor spirituale” , „ europeanul secolului al XX-lea”, „umanistul”, „globe-trotter”-ul, „pacifistul”, „personalitatea ecumenica”; politicianul curajos, groparul comunismului, actorul, poetul, sportivul. Mai ales cetateanul lumii. „Nu omul secolului 20 catolic, indiscutabil însa omul secolul” (George Weigel, biograful sau).

Rigoarea morala a papei Ioan Paul al II-lea n-a deranjat pe acei piosi în principii , naraviti întru separarea cuvintelor de fapte. În timp ce Sfîntul Parinte se pronunta raspicat împotriva avortului, eutanasiei, politicii „sexului protejat”, relatiilor homosexuale sau critica deopotriva comunismul si excesele societatii de consum, Vasnica Lume Noua îsi vedea linistita de treburile ei. În perioada pontificatului sau, relativismul moral, nihilismul, consumismul au continuat nestingherite sa macine civilizatia iudeo-crestina. În prezent exista un risc major de descrestinare si pagînizare a Europei occidentale. De pilda, doar 15% din italieni se duc duminica la slujba, iar în Cehia procentul este doar de 3%. „Sîntem pe cale sa cream prima civilizatie ateista din istoria omenirii”, a declarat Vaclav Havel. Exista o legatura cauzala între secularizarea societatii europene si scaderea catastrofala a ratei natalitatii. Statisticile indica o realitate de care rareori se aminteste: pîna în anii 2050 doar 10% din populatia lumii va fi de origine europeana!

Imperiul mass media repeta ad nauseam cît de mult a crescut numarul catolicilor din Lumea a III-a. În America latina, de la 37,8% în 1970 la 43,2% în 2005; în Africa de la 6,8% la 13%; în Asia de la 8,3% la 11,8%. Scaderea catastrofala, de la 38,4% în 1970 la 24,7% în 2005, înregistrata în Europa de vest este pusa pe seama reticentei Bisericii romano-catolice de a se adapta vremurilor. „Vocea timpurilor este si vocea lui Dumnezeu”, dicteaza noile dogme.

Prin vocea timpurilor glasuieste societatea globala. Omagierea planetara a Papei Ioan Paul al II-lea se naste din vointa Vajnicei Lumi Noi de a institui o „autoritate spirituala” asupra tuturor neamurilor. Cine oare sa întruchipeze mai bine decît Papa visurile globalistilor de pretutindeni? Întrucît Biserica romano-catolica a aspirat dintotdeauna sa devina „universala”, n-ar fi greu de conceput anexarea ei prin schimbarea mesajului biblic.

„Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici taiere împrejur, nici netaiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul si în toti” (Coloseni, 3:11). „Universalitatea” biblica nu este nici pe departe un O.N.U. în plan spiritual. Pentru crestinism, persoana umana reprezinta o posibilitate de comuniune universala cu Dumnezeu, comuniunea nu poate exista însa în afara adevarului în Hristos . Daca într-o buna zi, sa zicem, Papa s-ar hotarî sa se adreseze omenirii de la tribuna Natiunilor Lumii, mesajul sau ar fi unul singur: nu exista viata adevarata în afara Bisericii, care îl are în ea pe Hristos, trupul ei „tainic”. Nici un mesaj de „pace si prietenie între popoare” nu si-ar avea sens daca Adevarul Scripturilor n-ar fi proclamat cu tarie.

Adevarul întru Hristos nu poate fi ingurgitat însa de o societate globala. În esenta ei, globalizarea este un proces de asimilare, omogenizare si integrare a tot ceea ce este înca în viata (viul nu poate fi decît „partial”, „incomplet”, „contradictoriu”). Vajnica Lume Noua nu distruge viata, o transforma doar într-un „habitat” aseptizat. În gradina zoologica a postmodernitatii, leul nu mai este închis în cusca. I se creeaza o savana artificiala în care este mentinut în chip de animal viu – împaiat.

Crestinismul „globalizat” nu-i altceva decît „habitatul” religios al timpurilor postmoderne, o realitate fara contradictii, utopie realizata la nivelul spectacolului .

„Renasterea” recenta a credintei crestine din tarile occidentale s-a manifestat printr-un exces spectacular. Papamania a produs o trivializare a crestinismului prin distrugerea misterului si densitatii transcendentei. (Sacrul a fost lichidat prin excesul de imagini, informatii si folosirea abuziva a termenilor). În celebrul film al lui Mel Gibson, patimile lui Hristos sînt vizualizate în maniera thriller-lui cinematografic; excesul de violenta produce un fel de ultra-realitate spectrala; intensitatea vizuala a suferintei traita pe ecran anuleaza suferinta Hristosului istoric prin recrearea sa în regimul transparentei mediatice.

„Habitatul” crestin este pe deplin adaptat „veacului”. Precum multiculturalismul serveste unui scop utopic: anihilarea omului concret si înlocuirea sa printr-o fantosa maleabila, supusa experimentelor (tehnicilor) de tot felul (experimentele ideologice ale secolului XX sînt în prezent înlocuite de experimentele economice ale globalizarii).

Dusmanul de moarte al globalismului este evenimentul. Prin eveniment înteleg o realitate în plina manifestare (o desfasurare) – nu poate fi epuizata prin actualizare – care permite diferenta de potential 1(tensiunea dintre doua moduri de existenta diferite), disonanta, contradictia precum si jocul liber între cauza si obstacolul care-i împiedica desfasurarea (Se rupe astfel relatia lineara cauza-efect). Evenimentul actioneaza asupra realului ca excedent, debordare, desincronizare, iesire din matca. Scandal. Nu poate fi repetat, clasificat, reprezentat („înghetat” într-o imagine) caci este în acelasi timp în ton cu lumea si în afara ei 2.

Evenimentului i se opune „spectacolul” formalizat al aparentelor, energiilor canalizate si opozitiilor controlate. În postmodernitate, „spectacolul” devine un „habitat” , întrucît omul traieste în interiorul unei lumi de imagini, iar falsul si aparentele au devenit realitatea sa cotidiana. Pentru a nu fi perturbat, „spectacolul” elimina cu grija ceea ce s-ar putea transforma într-o energie evenimentiala, de la cea mai neînsemnata violenta („violenta” limbajului sanctionata de corectitudinea politica) pîna la cea mai mica desincronizare în plan politic (de pilda, votul negativ al francezilor privitor la constitutia europeeana). La rîndul lor, persoanele-eveniment (eroii, personalitatile neintegrabile) sînt neutralizate de ideologiile victimiste. „Victima” 3 este o persoana-imagine, intersanjabila, perfect maleabila, incapabila sa supravietuiasca în afara „habitatului”. („Victimizarea” este o chestiune de „punere în scena”; postmodernitatea nu recunoaste decît televictimele, produsele standard ale procesului de mediatizare).

Anihilarea energiilor evenimentiale si a persoanelor-eveniment este însotita de promovarea pseudo-evenimentelor prin sistemul de star system. Star-ul duce o existenta în regim de eveniment mediatic; în imaginea sa „se recunosc” un numar cît mai mare de oameni. Papa Ioan Paul al II-lea, „afisat” pe cladirea Nasdaq-ului din New-York (vezi Yahoo Image Search) nu mai are nimic din Karol Wojtyla. Este un brand – l-as numi „Global Papa” – o marca transfrontaliera, un United Colors of Benetton care se adreseaza cetatenilor lumii. Pentru a fi universal acceptabila, imaginea lui „Global Papa” combina cliseul fragilitatii (apanajul ideologiilor victimizarii) cu imaginea exigentei morale si a compasiunii fata de defavorizatii sortii 4.

Declaratia demagogica, „La moartea ‘Papei Wojtyla' sîntem cu totii catolici!”, mascheaza vidul pe care crestinismul globalizat încearca sa se catere spre ceruri. De fapt, la moartea „Papei Wojtyla” s-a celebrat triumful insignifiantului, al crestinismului sunînd a butoi gol, dar seducator prin însasi falsitatea sa. Acest instrument de unificare a lumii, ros de nihilism si bîntuit de fantasmele regresiunii fuzionale 5 trece sub tacere esentialul: evenimentul întruparii lui Dumnezeu, îndumnezeirea omului si desfasurarea permanenta a Evenimentului în trupul Bisericii.

Celor care s-au lepadat de dreapta credinta, pentru a-si face cuibar în habitatul crestin, le-as aminti cuvintele apostolului Pavel: „Nimeni sa nu va amageasca în vreun chip”.

 


Note

 

1  Existenta crestinului este strabatuta de tensiunea dintre exigentele transcendentei divine si limitarile conditiei omenesti. Departe de a fi sursa de frustrari si disperare, cum sustin mondialistii, tensiunile metafizice, traite de o maniera concreta, au fost dintotdeauna o sursa de cautari înnoitoare.

2  În crestinism, eternitatea care irumpe în timpul istoric disloca traiectoriile fixe ale ordinii traditionale. Iisus nu neaga Legea, o debordeaza actionînd în contrapunct. Demn de mentionat este refuzul sau de a accepta un rol si o identitate fixe care l-ar fi plasat într-o relatie de adecvare cu un model prestabilit (Regele, Criminalul). De pilda, întrebîndu-l: „Ce este adevarul?”, Pilat încearca sa stabileasca o cauzalitate directa între „crima” lui Iisus si modelul juridic al Crimei. Evident, Pilat nu poate întelege natura evenimentiala a Adevarului incarnat. În ordine simbolica, crucificarea ar fi încercarea vechii ordini de a tintui Evenimentul într-o identitate fixa.

3  Spre deosebire de „erou”, „victima” postmoderna este incapabila de ec-staza (transcendere), ceea ce o transforma într-un material uman gata de a fi turnat în forma.

4  Opusul lui „Global Papa” este marele demon, Osama Bin Laden, potrivit logicii maniheiste care guverneaza Vajnica Lume Noua.

5  În paralel cu implementarea conceptului economic de „granite deschise”, tehnoglobalismul revitalizeaza utopia „mileniului pacii si a armoniei colective”. Sînt slobozite din cutia Pandorei toate fantasmele fuzionale ale „Marii Convergente”, printre care sincretismul religios, eradicarea tuturor conflictelor si tensiunilor (sociale, sexuale, religioase), reducerea contradictiei si paradoxului într-un Unu „politic corect”.