1. Societatea tehnologicã se reîntoarce la timpul circular al hoardei primitive. Timp-fraudã, modernitatea postindustrialã prezintã imobilitatea în chip de reînnoire permanentã.
 
2. Timpul tehnologic este activitatea transformatã dintr-un mijloc într-un scop în sine, compresiune si accelerare a zilelor si noptilor – world time, timpul insomniei mondializate.

3. Timpul tehnologic nu are început si sfîrsit, – un continuum, intri si iesi, te afli într-un interior-în afarã… Totul curge fãrã sã curgã, se adunã pentru a fi imediat risipit. în acest continuum, totul apare unit, desi nimic nu se leagã. Fragmente, tãndãri multicolore – desfãsurarea spectacularã si universalã a separatului.

4. Tehnologia organizeazã în mod riguros insignifiantul. Te scoli dimineata, te urci în masinã, gonesti pe autostradã, ajungi la firmã, intri în cubiculum (patru pereti demontabili), te asezi în fata computerului. Ai impresia cã fiecare minut, fiecare secundã conteazã, stã sã plesneascã sub greutatea unui continut important. Coduri, protocoale, fluxuri informationale, tehnici numerice de hipertextualizare îti oferã iluzia unei consistente, unei directii structurate. Semnificatii viguroase, scopuri majore se prefac, pe moment, cã existã. A doua zi, o iei de la început. Te scoli dimineata, te urci în masinã, gonesti pe autostradã, ajungi la firmã… Trec un an, doi, trei… La un moment întrezãresti adevãrul: Nimic esential sub miscarea circularã a fluxurilor informationale, pur si simplu, ti s-a furat timpul.

5. Fãrã timp, realitatea dispare. Copacii, rîurile, pãsãrile, oamenii se îndepãrteazã mereu, se rarefiazã. Golurile sînt umplute de imagini plate, zgomote nedeslusite, forme fantomatice. O eternitate de neon, accesibilã tuturor, se pogoarã peste omenirea pustie…

6. O ghearã ti se înfige în gît: timpul tehnologic în actiune. Permanent mobilizat, te agiti. actionezi, faci, refaci. Tehnologia lichideazã timpurile lîncezitoare, vremurile ce mai vremuiesc încã. Este interzis sã trãiesti relaxat sau oricum…

7. Timpul tehnologic – subiectivitate purã, neantul persoanei deghizat în actiune obiectivã.. Lipsit de determinatii, constrîngeri si conflicte – un desert interior – te definesti în chip de activitate exteriorizatã. Muncesti, deci existi. Muncesti, deci esti liber (lipsit de determinatii). Munca – relatie tautologicã între „eu” si „eu” însumi.

8. Hiperprofesionalism – întîlnirea dintre neantul tehnologiei si cel al purei subiectivitãti.

9. Sub dictatul simultaneitãtii, timpul devine vitezã. Oameni în timp? Puncte pe circumferinta cercului.

10. Greseala noastrã: concepem tehnologia sub forma unor elemente disparate. Ici un computer, colo un telefon celular, ieri un transplant de cord, mîine un cip de identificare sub piele, poimîine clonarea fiintei umane. Fiecare în parte pare sã marcheze un progres inevitabil si binevenit. Rãul tehnologic se naste în momentul în care elementele disparate ale tehnologiei devin perfect integrate. Se naste astfel totalitarismul tehnologic în care omul este o componentã înlocuibilã.

11. Comunism – totalitarism tehnologic primitiv.

12. Miscarea acceleratã nu se naste dintr-un exces de energie creatoare, ci din lipsa unor rezistente concrete care sã actioneze în chip de „frîne”. Avion cãruia i s-au oprit motoarele în aer, postmodernitatea cade în picaj. Nimic nu poate s-o opreascã. Va atinge viteza maximã în clipa impactului cu solul.

13. Pentru tehnologism, „a fi”= a fugi simultan în toate directiile. Pînã îti dai duhul…

14. Diferenta postmodernã – variatie pe tãrîmul insignifiantului, un neant sclipicios.

15. Lumea era solidã, trainic ancoratã în concret, prin prelungirile sale din imaginar si metafizic. La originea concretului omenesc stã taina, prea plinul ascunsului ce poate fi trãit doar ca eveniment irepetabil. Nimic nu este concret, cu adevãrat diferit si personal – uman, cu alte cuvinte, dacã nu depãseste autarhia subiectivitãtii goale si a evidentului utilitar, nu se raporteazã extatic la o ordine simbolicã încarnatã, situatã dincolo de pozitivitatea brutã.

16. Totalitarism tehnologic – sclavie pe deplin acceptatã, inumanul cu fatadã umanã, abstractiune devenitã singurul mod concret de a fi.

17. în prezent, existã douã categorii de oameni, indiferent de tipul de societate în care trãiesc: cei care sînt angrenati în structuri tehnologice si cei care trãiesc la marginea sau în afara tehnologiei. Visul neangrenatilor: sã munceascã („sã se realizeze”) într-un sistem tehnologic. Sã se încadreze în timpul planetar. Sã respire eternitatea insignifiantului, sã trãiascã usor…

18. De asemeni, existã douã procese istorice în curs de desfãsurare în lumea contemporanã. Pe de o parte, procesul planetar de acumulare a insignifiantului, pe de altã pare, procesul contrar de evacuare a vietii ca eveniment unic, tainic, de neînlocuit.

19. Timpul insignifiantului – viata complicatã inutil, „complexificatã” prin imensa acumulare de superfluu (acumulare datoratã progresului tehnologic). Cantitativul, redundantul, superfuul, ersatzul devin scopurile omenirii care si-a pierdut ratiunea de a fi.

20. Prin tehnologie, omenirea moare plãcut, gonind în fata ecranului…