Dumitru IRIMIA

 

      

          Prezentă la editii precedente ale Simpozionului organizat anual de Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, profesoara Teresa Ferro îsi anuntase din vreme participarea si la editia de anul acesta. Tema generală: Români majoritari/ români minoritari: interferente si coabitări lingvistice, literare si etnologice intra în sfera ei de preocupări. Dar, între timp, la 7 iunie, Teresa Ferro s-a întors la Scicli, o localitate încărcată de istorie, între Siracusa si Ragusa, unde se născuse în 1956, si unde îsi construise fiinta, în care se confundă – în adîncul ei – cu lumea atît de deosebită a Siciliei, lume purtată apoi cu sine în nord-estul peninsulei italice, în Friuli, la Universitatea din Udine, profesoară de Limba si literatura română, domeniu pe care îl va acoperi mai multi ani (1997-2000), concomitent, si la Universitatea din Catania, printr-o navetă consumatoare de energie, de timp si de sănătate.
            Interesul pentru limba română i-a fost trezit, direct, de lingvistul Giuseppe Picillo, indirect, de studiile lui Matteo Bartoli si de cunoasterea raportului lingvistului italian cu Sextil Puscariu, pentru a-i fi întărit, apoi, pe durata perfectionării în filologie romanică (1989-1990), la Centrul de Studii de Lingvistică Romanică de la Strasbourg. În acest context îsi va fi asumat ideea că limba română este indispensabilă în studiul comparativ, diacronic si/sau sincronic al limbilor romanice.
            Fără a abandona domeniul filologiei romanice, dimpotrivă, luîndu-l ca temei, Teresa Ferro a făcut din limba si cultura română principala componentă a cercetărilor sale stiintifice si a activitătilor universitare. Licentiată în Filologie clasică (în 1980) la Universitatea din Catania, cu studii de specializare apoi în Filologie modernă, la Universitatea din Bologna, elevă a lui Giuseppe Picillo, cu care a si colaborat în anii ‘80, publicînd mai multe studii, Teresa Ferro se adînceste în studiul limbii române din multiple perspective, în varianta orală, sub aspect dialectal, în varianta literară, în diacronia ei, cu atentie specuială arătată perioadei medievale. Perspectiva este în permanentă comparativă sau poate mai exact integratoare; limba română este interpretată în structura si în dezvoltarea ei specifică, cu abordări din unghiuri noi, în raport cu latina si cu limbile romanice, cu dialectele limbii italiene, cu limbile balcanice. Rezultatele cercetărilor sale au fost prezentate la Congrese si Conferinte internationale din Italia, România, Franta, au fost exprimate în studii substantiale publicate în reviste de specialitate din România si Italia, în volume colective sau în volume monografice. Pentru parcursul stiintific si universitar al românistei Teresa Ferro este semnificativ că primul studiu monografic l-a reprezentat teza de doctorat I parallelismi romeno-italiano meridionali, sustinută în 1990 si publicată în 1991, studiu urmat, la numai un an, de monografia Latino e lingue balcaniche nella formazione del romeno, publicată tot la Catania, interpretare originală a identitătii limbii române prin luarea în atentie a întîlnirii dintre limbile balcanice si limba latină. După un deceniu va aduna în volum mai multe studii, publicate între 1983-1989, în diferite reviste si volume colective sau numai sustinute la manifestări stiintifice internationale, consacrate aceleiasi teme: identitatea limbii române între celelalte limbi romanice. Volumul, intitulat Latino, romeno e romanzo va apărea, în 2003, la Editura Dacia din Cluj. Între studiile publicate aici, unele introduc în prespectivă comparativă dialectele italiene: Limba română si dialectele italiene meridionale: concordante ipotetice sau reale?, Concordante dei dialetti italiano-meridionali con l’area balcano-romanza: la preotesi di a- , Note sugli sviluppi del latino au in romeno e nei dialetti siculo/calabro/solentini.
            Participantă activă (adesea moderînd diferite sectiuni)la manifestări stiintifice internationale, Teresa Ferro a organizat ea însăsi colocvii, simpozioane, dezbateri stiintifice, propunînd teme în care cercetarea lingvistică era integrată în cîmpul amplu al filologiei în înteles clasic. Între acestea, poate cel mai important, prin aria de cuprindere a comunicărilor stiintifice, prin participanti si, totodată, prin contextul în care s-a desfăsurat, a fost Colocviul Romania e Romŕnia, organizat la Universitatea din Udine, în septembrie 2002, în memoria lui Eugen Coseriu, de putină vreme plecat dintre cei care îl asteptau să vină sau să revină în amfiteatre academice sau în săli de congrese. Profesoara a orientat tematica manifestării în perspectiva descrisă de un titlu coserian, Limba română în fata Occidentului, perspectivă lărgită, însă, si la literatură si la cultură în general. Lucrările prezentate la Colocviu au fost publicate în volum anul următor, 2003, la Editura Forum din Udine, cu titlul Romania e Romŕnia si subtitlul Lingua e cultura romena di fronte all’Occidente. Comunicările, sustinute de specialisti de la universităti din România, Italia, Franta, Austria (Marius Sala, Maria Iliescu, Sanda Rîpeanu, Al. Niculescu, Florica Dimitrescu, Rodica Zafiu, Ileana Oancea, Ion Aurel-Pop, Lorenzo Renzi, Gh. Carageani, Marco Cugno, Cesare Alzati, Francesco Guida, Angela Tarantino s.a.) au introdus în dezbatere deopotrivă probleme de lingvistică romanică si românească, de literatură, de istorie literară, de poetică, de cultură, de istorie a românilor.
             Un loc aparte în sfera de cercetări a românistei Teresei Ferro l-a ocupat prezenta limbii române în textele misionarilor catolici. Cea mai importantă contributie în acest sens o reprezintă volumul tipărit la Cluj, în 2005, I missionari cattolici in Moldova. Studi storici e linguistici, în care sînt relevate aspecte esentiale ale limbii române în perioada medievală si premodernă. În raport strîns cu această directie se află si numeroasele studii în care lingvista a urmărit modul în care percep limba română intelectuali italieni, călători în Tările Române sau veniti în alt mod în contact cu limba si cultura românească, la sfîrsitul sec. al XVII-lea si începutul sec. al XVIII-lea. Studiile sînt exemplare pentru modul în care Teresa Ferro integrează interpretările sau numai reflexiile acestora – Francesco Grisellini, de exemplu, sau Carlo Cataneo, în studiul Gli intellettuali italiani e la lingua romena tra la fine del Settecento e i primi decenni dell’Ottocento, în vol. L’Italia e l’Europa centro-orientale attraverso i secoli, Brăila-Venezia, 2004 sau cum urmăreste, în probabil ultimul său studiu, Le consonanti labiali e dentali velarizzanti nei testi Barattani-Berardi (Biblioteca dell’Archiginnasio di Bologna), tipărit în anul 2006, în Anuarul Institutului Român de Cultură si Cercetări Umaniste de la Venezia, fenomene dialectale specifice limbii române, asa cum sînt acestea reflectate în „caietul” a doi preoti misionari, Barattani si Berardo, din fondul Mezzofanti. Pe acest teren, al limbii române medievale si premoderne, în mai multe din cercetările sale, cartea veche românească – textele religioase – constituia principala sursă de ilustrare si argumentare a unor interpretări, privind deopotrivă aspecte ale limbii române si rolul important pe care l-au avut cărtile religioase, traduceri si creatii origionale, în dezvoltarea limbii române ca limbă de cultură. În aceasi perspectivă si-a înscris profesoara si comunicarea sustinută la la Venetia, la Colocviul International „Mihai Eminescu”, Alcuni aspetti del pensiero linguistico di Mihai Eminescu si publicată în Actele Colocviului (Atti del Convegno „Mihai Eminescu”), apărute, în 2001, la Editura Universitătii „Al.I. Cuza” din Iasi.
            În interventiile sale, la colocvii si congrese, în studiile publicate, Teresa Ferro s-a impus printr-o rigoare stiintifică exemplară, dincolo de care nu putea rămîne nesesizată o pasiune profundă pentru limba, cultura si istoria românilor. Strunită de rigorile argumentatiei în plan stiintific, această pasiune se manifestă în toată plinătatea si cu o extraordinară deschidere în plan didactic, în învătămîntul universitar si în promovarea culturii române în afara Universitătii, cu adresare spre comunitatea românească si spre lumea italiană invitată la o mai exactă cunoastere. Mai mult decît oricare din românistii italieni, Teresa Ferro a împletit în permanentă comunicarea în diferite moduri a rezultatelor cercetării stiintifice privind limba si cultura română, raporturile româno-italiene în diferite planuri, cu activitătile de promovarea a cunoasterii limbii si culturii române în Italia, a raporturilor româno-italiene.
            În colaborare cu Institutul Român de Cultură si Cercetări Umaniste de la Venetia, a organizat, la Udine, Întîlnirile de primăvară si de toamna, destinate culturii românesti, cu invitati din Italia si din România. Cu Muzeul Regional de Istorie a organizat, în 2001, o dezbatere, la care am avut privilegiul să fiu invitat, pe marginea frescelor mînăstirilor din Bucovina, reproduse printr-o expozitie fotografică de înalt nivel – motiv de uimire pentru participantii, foarte numerosi, la dezbatere.
            La Universitŕ degli Studi din Udine, studiul Limbii, literaturii si culturii române si-a cîstigat, în timp, o pozitie de vîrf, la Departamentul de Germanistică si Romanistică al Facultătii de Litere prin numărul mare de studenti, mai numerosi decît la universitătile italiene cu traditie în această directie, la ambele nivele de studiu din structura model Bologna, prin tineri care sînt orientati în cercetări doctorale cu teme privind limba si cultura română. A ajuns la acest rezultat profesoara Teresa Ferro, prin modul inteligent în care a structurat planurile de învătămînt, prin tenacitatea si puterea de convingere cu care a atras absolventi prin dialoguri directe purtate în licee din Udine si din alte orase din provincie si mai cu seamă prin instituirea unui raport de mare deschidere, de apropiere umană si academică totodată, de studenti, de studentii pe care i-a iubit si care si-au iubit această professoressa speciale. A fost, apoi, aproape, poate chiar mai aproape, de studentii plecati la alte universităti din Europa, sau veniti la Udine de la alte universităti europene, prin Programul Socrates. Am cunoscut fenomenul în amîndouă variantele; s-a preocupat de la început si în permanentă (sub cele mai diferite aspecte: casă, masă, participarea la activităti didactice etc.) de studentul venit de la Udine la Iasi, de studenta plecată de la Iasi la Udine. Aceeasi atentie a arătat-o profesorilor ajunsi la Udine din România (am fost unul dintre ei), din Franta sau din altă parte. Pentru dezvoltarea învătămîntului limbii si literaturii române s-a aflat printre membrii fondatori ai Asociatiei Românistilor din Italia si a initiat diverse întîlniri, mai cu seamă, după restructurarea învătămîntului prin proiectul Bologna, reusind totodată să aducă în repetate rînduri profesori de la universităti din România, Timisoara, mai ales, dar si Cluj, Iasi, Bucuresti. Responsabilă cu Programul Socrates la nivelul Universitătii din Udine, a reusit să reducă la maximum durata procedurior birocratice; în instituirea raportului cu Universitatea Iasi, de exemplu, ceea ce privea partea italiană s-a rezolvat în aceeasi jumătate de zi în care am avut si o prelungită întîlnire, de cunoastere, cu studentii profesoarei, apoi totul a depins numai de postă.
            Profesor de profundă rigoare stiintifică, în anul 2007, Teresa Ferro a cîstigat concursul de Profesor universitar, nivelul întîi. Recunoasterea venea cu foarte mare întîrziere, în raport cu pasiunea, competenta, curajul, deschiderea si tenacitatea cu care profesoara s-a dedicat cunoasterii limbii si culturii române, prin învătămîntul universitar dar si prin actiuni în afara Universitătii, dezvoltării învătămîntului umanist în general. Din păcate, de această recunoastere avea să se bucure prea putin. A bucurat-o, însă, cu cîtiva ani în urmă, recunoasterea venită din România si din Italia deopotrivă, în două moduri diferite, dar cu o legătură profundă între ele. În raporturi foarte strînse cu universitătile în care era foarte prezentă, sustinînd cursuri, participînd la dezbateri cu srudenti si profesori, din Timisoara, Cluj, Oradea, Oradea, Alba Iulia (unde, în urma eforturilor sale, s-a înfiintat Asociatia Culturală Româno-Italiană Nord-Est, ai cărei membri au ales-o presedinte), profesoarei Teresa Ferro i s-a acordat în 2003 înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universitătii de Vest din Timisoara. În acelasi an, la Ragusa avea o altă recunoastere de mare prestigiu; la 28 august 2003, la cea de a IX-a editie, i se decerna premiul Ragusani nel mondo, Premiu prin care se celebrau personalităti ale stiintei si culturii europene plecate din Provincia Ragusa. Teresa Ferro era prima femeie care îl primea, cu motivarea: „Profesor universitar, născută la Scicli, cunoscută în jumătate de Europa ca specialistă în Limba si literatura română, prezentă la congrese, conferinte si seminarii, la care stiinta sa de filolog profund si rafinat se întîlnea cu dulceata si amabilitatea instinctivă a caracterului său”.
            În persoana Teresei Ferro se armonizau perfect un dinamism extraordinar, pasiune fără margini pentru tot ceea ce întreprindea, respect pentru ceilalti, o mare si permanentă deschidere spre prietenie, modestie, discretie în ceea ce i se întîmpla, oricît de grav, cu o rară capacitate de a-si ascunde si domina nemultumirile si suferinta.
             La editia de anul acesta a Simpozionului, Teresa Ferro n-a mai putut ajunge, dar a lăsat tot timpul să se creadă că va veni, stăpînindu-si pînă în ultima clipă boala absurdă si neiertătoare, pe care o învinsese în cîteva rînduri, după 2001, cînd îsi făcuse simtită prezenta. Asa mi-o amintesc, la ultima discutia telefonică (ea fiind în spital la Catania) si în schimbul de mesaje care au urmat, prin care voia să-mi dea mie si, prin mine, colegului care se ducea, în interiorul Programului Socrates, la Universitatea din Udine, toate detaliile despre găzduirea lui acolo, dacă se va întîmpla ca ea, totusi, să nu poată fi chiar din prima zi. Dar va fi, cu sigurantă, în zilele următoare, cînd are si examene cu studentii. În zilele următoare, însă, nu s-a mai putut întîlni cu colegul meu, nici cu studentii ei. Asa si-o aminteste sotul Enzo, care i-a stat în preajmă, în spital, în toate zilele din urmă. Asa si-o aminteste un coleg de liceu, Silvio D’Angelo, într-un emotionant text tipărit într-o publicatie din Catania: „M-am dus s-o văd cu o scuză oarecare si ea, de-acum aproape de sfîrsit, întinsă de durere pe o canapea, mi-a dat o extraordinară lectie de viată; senină, lucidă, cu gîndul la iubitii ei studenti de la Udine, plină de proiecte viitoare în asteptarea verii, care avea să fie cea din urmă. Nu-si făcea fără îndoială iluzii, era constientă de destinul amar care o pîndea din unghere, dădea, însă, altora forta si curajul de a crede, de a surîde.Ea care în acele împrejurări ar fi trebuit să primească si nu să dea”.
            La începutul acestei toamne, i-am văzut mormîntul în cimitirul din Scicli. Pe lespedea din interiorul cavoului, Enzo asezase fotografia cea mai sugestivă, care o reprezenta cel mai bine. Te chema privirea ei. Asa era Teresa Ferro: te privea cu ochii larg deschisi, răspunzîndu-ti, întrebîndu-te, povestind, rămînînd pe gînduri... E acesta semnul caracterelor adevărate.