Emilian MARCU

 

  

 

4p George L. Nimigeanu, Zodia nedreptătii, Editura Samuel, Medias, 2010, 144p. Cu o prefată semnată de Dumitru-Mircea Buda.

        Rana cosmică, de poet „închis în golul imens al incertitudinii”, asa cum este poezia în general si a lui George L. Nimigeanu în mod special,  semănînd cu acea stare de levitatie a fachirului plutind deasupra patului de cuie înrosite, îl prinde cel mai bine pe poetul care se află sub „zodia nedreptătii”, mai ales atunci cînd spune: „ Fiecare os al tău tine minte un amănunt... fiecare nerv/ memorează rana vie care îi esti acestui prezent scălîmb/ noapte este  si înainte si după cuvîntul durere/ si în inima cuvîntului durere/ si în inima cuvîntului durere frigul/ dansează pe o mare de lacrimi”.
         George L. Nimigeanu face parte din garda tot mai redusă a poetilor gravi, ceremonios si ceremonial, care se prezintă în fata cititorului într-un frac în flăcări, atent încheiat la toti nasturii. Cămasa poeziei îl cuprinde cu o anume candoare, lăsînd loc frigului poeziei în oase cînd scrie: „Te chinui lumii să-i dezlegi nodul”  spune ca si cum ar încerca să fugă din această cămasă în care sîngerează constatînd că: „sîngele deja si a albit pe sabia unui final de secol”. Muntele zădărniciei, Amintiri dintr-o copilărie interzisă si Somnul ratiunii constituie triada din inima acestei cărti în care se pot regăsi poeme frumoase, sobre si bine articulate. „Poemele din noul volum al lui Geroge L. Nimigeanu par hologhrame ale unui trecut traumatic, reprezentări ale unor tribulatii interioare împlicînd patologia alienării si a unor incertitudini identitare”, sintetizează, inspirat si corect, Dumitru-Mircea Buda în pertinenta prefată ce însoteste acest volum de versuri al unui poet „fugit” din dulcea Bucovină în miezul crud si mereu proaspăt al Ardealului, cel care este George L. Nimigeanu.
 Se cuvine să remarcăm si  grafica ce însoteste această carte, semnată de Cătălin Precup, artist plastic, inspirat si mereu în ton cu substanta poemelor pe care le „conturează”.

 

4p Dan Fripis, De la lume adunate... despre Tîrgu Frumos, Editura Opera Magna, Iasi, 2009, 356 p., Cuvînt înainte de Constantin Parascan.

         Aparitia unei cărti trebuie să fie, si de cele mai multe ori chiar este, un prilej de bucurie pentru autor, dar si pentru urbea în care locuieste acesta. G. Călinescu spunea că atunci cînd apare o carte, mai marii locului ar trebui să întîmpine acest eveniment cu salve de tun. Nimic mai necesar ca si în cazul cărtii De la lume adunate...despre Tîrgu Frumos de Dan Fripis, „un om arhivă” cum inspirat, îl defineste Constantin Parascan în extrem de aplicatul Cuvînt înainte. „Dan Fripis face parte din acea stirpe de oameni pa cale de disparitie/.../, apartine unei elite intelectuale care stie că generalul se descifrează în particular” – defineste, cu maximă precizie, prozatorul Constantin Parascan.
        Pasionat, acribios, tenace pînă la risipirea de sine, inspirat, Dan Fripis a cercetat arhivele (private si oficiale), a apelat la memoriile celor mai vîrstnici, la pietre si hrisoave vechi, să poată întocmi monografia, atît de necesară, a orasului Tîrgu Frumos, un oras asemănător unei corăbii ancorate pe malul Bahluietului, acel rîu mai mereu aproape inexistent, dar făcîndu-si simtită prezenta la unele furtuni, o prezentă mai mult furioasă decît pacifistă. Pe firul acestei ape năbădăioase si-au întemeiat gospodăriile primii locuitori ai acestei asezări, care, peste ani, se va numi Tîrgu Frumos, după unele legende Tîrgul Frumoasei, legendă ce a circulat si mai circulă, prin aceste locuri, doar pe cale orală.
        Documentele scrise despre existenta acestei localităti sînt multiple. Primul, sau mai exact spus, printre primele documente ar fi acela din 12 august 1426, emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun, document prin care se mentionează ca drept capitală a tinutului Cîrligătura să fie Tîrgu Frumos. Date numeroase s-au descoperit în obiectele arheologice, în notele si hărtile topografice si toponimice, despre populatia si ocupatiile oamenilor de aici de-a lungul timpului. Stemele localitătii sînt frumos si temeinic orînduite de prof. Dan Fripis în această carte, beneficiind si de ajutorul de specialitate acordat de conf. univ. dr. Dumitru D. Boghian cel care a urmărit evolutia acestei cărti de la primele pagini. De la lume adunate... despre Tîrgu Frumos este de fapt buletinul de existentă al acestei localităti si pasaportul pentru eternitate, pasaport cu care orasul Tîrgu Frumos se poate prezenta în fata lumii în timpurile ce va să vină.  Realizarea lui Dan Fripis consfinteste în date, existenta orasului Tîrgu Frumos, ca o asezare de suflet pe aceste locuri.
       Un capitol aparte este acela dedicat personalitătilor legate, într-un fel sau în altul, de Tîrgu Frumos, cum ar fi: Ion Neculce, D.Th. Neculută, Garabet Ibrăileanu, Ion Creangă, Petru Poni, Gh. Tătaru, Th.D. Sperantia, Grigore Trancu-Iasi, Arhimandrit Nicolae Narcis Luchian, Costin Merisca, Emanoil Florens, prof. Constantin Mihai sau Dan Merisca  pentru a-i pomeni doar pe cei care au devenit amintiri. Despre alte personalităti, ce si-au legat existenta de această localitate, cititorul poate descoperi destule date.
           Beneficind si de o întelegere, cu totul specială, din partea Consiliului local, moral si material mai ales, de sprijinul neconditionat acordat de primarul orasului, Gheorghe Tătaru, această monografie este un punct important de referintă în viata localitătii si o sansă de a se face cunoscută în fata celor interesati de trecutul si prezentul orasului Tîrgu Frumos si de ce nu chiar de viitorul său.

 

3p Maria Toma, Amurgul trandafirului, Editura Betta, Bucuresti, 2010, 242 p.

         Cu un titlu mai aproape de proză, de proza sud-americană mai exact, se prezintă în fata cititorului, cu antologia Amurgul trandafirului, antologie selectivă din cele sapte volume publicate pînă acum, din  1996 pînă în 2009, Maria Toma.
         Într-o tinută grafică deosebită, gardată de cuvîntul critic al lui Aureliu Goci si cu mentiuni critice semnate de: Eliza Roha, Victoria Milescu, Ecaterina Tarălungă, Mircea Ghitescu, Horia Gârbea, Florentin Popescu si mai ales acela semnat de Radu Cârneci, această antologie merită a fi considerată drept o aparitie editorială deosebită.
           Confesivă si discretă, fără experimentalisme inutile, care de cele mai multe ori fac mai mult rău decît bine, poezia Mariei Toma se lasă citită sub clar de lună, atunci cînd trandafirul dă în amurgul sîngeriu, cu un anume patos intim si cu o discretie specială: „Undeva-nlăuntru se-ascunde nestiutul;/ pe ecran nimic concludent,/ un tînăr în alb ridică din umeri/ gura mi-e plină de vorbe./ dar nu le pot rosti”. Autoarea mai spune: „ Eu sînt o translucidă stea/ învăpăind din anii tineri/scrumul// Si tot ce văd/ mă suie-n hăul zilei./ Si voi pleca/ pentru a rămîne anotimpul tău”.
         „Poezia Mariei Toma – spune Radu Cârneci – se înscrie într-un postmodernism tîrziu, lipsit, din fericire! – de tarele cotidianului”.
           Radiografia sufletului este modul de exprimare poetică preferat  de autoare. În acest mod se regăseste cel mai adesea, poate cu un usor intimism excesiv care creează o anume distantă (paradoxal) între autoare si cititor. Poate că mai multă impersonalitate în opera de creatie cred că nu ar strica.
              Horia Gârbea spune în succintul său comentariu inserat în carte: ”Poezia Mariei Toma este o confesiune directă si indirectă despre stăruintă si încredere, despre felul în care se atinge un vis”. Are multă dreptate Horia Gârbea în cele afirmate, dar visul, cel mai adesea rămîne...doar vis.

 

3p.
Paul Gorban, Pavilioane cu ruj, Editura  Princeps Edit, Iasi, 2010, 76p, cu prefată de Daniel Corbu.

               Desi ca vîrstă Paul Gorban ar putea fi usor atasat la butoniera valului de scriitori ce îsi spun, cu o usoară obrăznicie, douămiisti, că în literatura română valurile vin si trec mai repede decît apa de pe gîste si mai discret decît garda de la palat, totusi el se distantează de acestia printr-un lirism autentic si prin luciditatea versului. Poeziile din această nouă carte sînt, multe din ele, expozitive, pe alocuri chiar excesiv de descriptive, dar săgetate de fior liric autentic, de poezie adevărată. Chiar poezia din deschiderea volumului întitulată fotograme din sîmbăta fîntînilor este concludentă în acest sens: „ne fotografiem si privim pe urmă ore întregi/ cearcănii si firele de păr care cad peste buze ca niste/ funii în fîntîni si ne uităm în ochi si ne îndrăgostim/de moartea ce îi poartă” ca apoi să continue cu acest expozeu, dar...s-o stîlcească rău de tot spunînd: „ ce bine îi stă în poza sexi./ e în pozitia acestui poem pe care decoltat/ îl poartă...” Mai spre finalul poemului, revine la sentimente mai bune, cu versuri frumoase, pline de poezie adevărată: „niste păsări ca niste pietre/ ca niste gropi în care pămîntul refuză să mai intre.(...)”. Altundeva spune: „ casa îmi intră ca o spaimă în acest poem” sau „ acum o ceată ca o cămasă îmi acoperă trupul”. Naturaletea si sinceritatea discursului poetic dovedesc faptul că, structurat mai sever, Paul Gorban ar putea propune cititorului poeme memorabile, precum acestea care contin versurile: „cu tălpile în lutul bucătăriei de vară/ ne-am afundat copilăria”, „si au căzut îngerii pe frunze/ si ne-am ascuns după ferestre/ înflorite alb din minodora”, depăsind, cu succes, faza unui usor teribilism care nu este totdeauna  necesar, chiar dacă multi vor sustine contrariul.
        La moara aceasta de măcinat poeme din imagini si impresii se poate lucra cu mult sîrg, pentru că este mult si temeinic de măcinat, iar sacii sînt gata să fie umpluti. Am o mică si nevinovată obiectie de făcut la alegerea titlului, care în trupul său are o constructie nefericită. Citit cu atentie acest titlu poate duce, fonetic, la cu totul altceva. Cred în posibilitatea de poet autentic si de valoare pe care o are Paul Gorban, asa cum si „nasul lui”...  si literar, poetul Daniel Corbu, prin prefată, si nu numai,  spune: „Chiar dacă poezia de azi a lui Paul Gorban este una de formule în căutarea formulei, Pavilioanele cu ruj, carte autentică si vizionară, contine toate datele pentru asezarea liricii sale în albia unei opere întregi. Este ceea ce asteptăm, cu neviclenic entuziasm, să se-ntîmple”. Si sînt convins, după lectura acestei cărti, că se va si întîmpla

4p 1500 scriitori români, clasici si contemporani, Un dictionar biobibliografic esential, Editura Portile Orientului, Iasi, 2010, 548 p., fotografii color, alcătuit de Boris Crăciun si Daniela Crăciun-Costin.

          Subintitulat si Dictionarul de la Iasi, acest op cuprinde microportrete de scriitori, cu operele lor esentiale, unde este cazul, microportrete care aduc strictul necesar de informatii pentru cititorul dornic de a sti cîte ceva despre acesti truditori ai scrisului care asteaptă de la el foarte putin: să fie cititi..
       Aranjat în ordine strict alfabetică, cu un spatiu destul de generos pentru scriitorii cu adevărat fundamentali din literatura română, cu fotografii, semnături olograf, acolo unde s-a putut, acest dictionar constituie un interesant popas de retrospectivă, util pentru cei  care studiază literatura română (elevi, studenti si profesori), dar si pentru cei care vor, cu adevărat, să cunoască evolutia unuia sau altuia dintre cei inclusi aici, cît si cîteva idei despre cartea/cărtile cele mai importante din creatia acestor autori. Ca fiecare dictionar si aici, alcătuitorii sînt uneori, fie prea generosi în unele cazuri, fie prea zgîrciti în alte cazuri. Unii scriitori aproape necunoscuti sînt inclusi, cu generozitate , iar altii, importanti, din punctul meu de vedere, sînt omisi.
           Un lucru important este si lista din final cu scriitorii contemporani care sînt ordonati pe filialele în care activează, din punct de vedere statutar si administrativ.
            De asemenea, remarcabil este faptul că pentru prima dată, după stiinta mea, sînt inclusi, printr-un gest recuperatoriu, într-un asemenea dictionar, si scriitorii de limbă si literatură română, din: Republica Moldova, Ucraina,  Banatul sîrbesc, Bulgaria, Israel, din diaspora europeană, americană, canadiană si de prin alte regiuni ale globului.
           „A realiza astăzi un cuprinzător dictionar al scriitorilor români clasici si contemporani adus la zi, este o încercare pe cît de îndrăzneată pe atît de riscantă si criticabilă din start, putîndu-i nemultumi pe autorii cuprinsi sau necuprinsi într-o astfel de carte. Si aceasta pentru că banca de date si sursele de informare sînt nesatisfăcătoare pentru un  demers global”, ne avertizează, pe bună dreptate, scriitorul Boris Crăciun, cel care a trudit la realizarea unei astfel de lucrări impozante. Si nu putem să nu-i dăm, pe deplin dreptate, stiind atîtea despre modul defectuos cum circulă informatiile culturale în  această perioadă.

2p Marioara Visan, Anotimpul culorilor, Editura PIM, Iasi, 2010, 24 p. Cu o postfată de Liviu Apetroaiei.

        O poezie a însingurării, a spatiilor mai mereu închise, si asta se remarcă din faptul că autoarea mereu priveste în depărtări, în înalturi, a unor neîmpliniri, publică pentru Marioara Visan. Versul scurt, dovedind o anume candoare, usor jucăus, parcă a masca starea reală, o prinde destul de bine pe autoare în acest „anotimp...” uneori trist, alteori molatec, uneori monocord desi apelează la o policromie a culorilor florale. Cu o anume lentoare în derulare, alteori vijelioasă, exact asa cum este viata în sine, Marioara Visan se etalează, cu naturalete si multă sinceritate în fiecare poem. Poate că aceasta este una din scăderile poemelor: prea multa sinceritate. Pentru autoare, anotimpul este al iubirilor pierdute care iarna îi troieneste visările dar constată cu bucurie, cu o bucurie juvenilă că: „în sfîrsit, e vremea iubirilor/ ce ninge cu lumina zăpezilor/ înghetînd clipa uitărilor/ în armonia vesniciilor” (Anotimpul culorilor, p.7).  Cartea Marianei Visan este un lung cînt de iubire, uneori pierdută, alteori re-găsită, dar mereu izbăvitoare, si prin durere si prin bucurie. Autoarea spune:” E atît de minunat/ în armonie/ cu Universul să trăiesti/ pe aripile iubirii esti purtat,/ în tot/ si-n toate simti că esti”. Si dacă ar fi să interpretăm moto-ul ales de autoare: „Pentru bărbatul Univers din viata mea”, am putea avea o prezentare mai apropiată de adevăr al spuselor acestei cărti. Cartea  a apărut sub patronajul Asociatiei non profit Universul prieteniei, asociatie condusă de Rodica Rodean si Didina Sava, două  persoane inimoase, care „vîslesc” temeinic la această „barcă” a prieteniei.  În postfata semnată de poetul Liviu Apetroaiei, acesta spune despre poezia Marioarei Visan: „Anotimpul culorilor rămîne un pas de initiere în poezie, pentru Marioara Visan, care, cu sigurantă atît prin existenta plină de evenimente sufletesti, cît si prin felul sincer de a struni verbul va continua să  caute definitii care să fie suficiente pentru a-si asuma suferinta ca pe o culme a simtirii poetice”. Marioara Visan scrie  poezie exact asa cum trăieste, o poezie la prima răsuflare, cu un entuziasm potolit, entuziasm pe care mai mult îl sopteste, stiind că si bucuriile si durerile se soptesc, nu se tipă.