Cartea strãinã

                                Viata dinăuntru si din afară ca o călătorie miraculoasă     
                                                                                                                                                                  Marius CHELARU

 

 

       „Binecuvîntînd înfrîngerea perenă,
siguranta pe care o ignorăm
pentru a ne putea urma cărările
si a saluta zorile ce vin odată cu ciocîrliile

[………………………………….]
Din camera pe care o construim
în jurul nostru, întindem mîinile
ca să atingem fereastra deschisă
din cealaltă parte a grădinii

Acolo trăieste figura albă si cetoasă
Întrevăzută în luna copilăriei noastre”
Hugo Gutiérez Vega, Peisaj cu păsări, fragment

            Hugo Gutiérez Vega, născut pe 11.02.1934, în Mexic, poet, traducător, eseist, universitar si diplomat, a publicat douăzeci si cinci de volume de poezie si unsprezece de eseuri.
La împlinirea a 60 de ani, Hugo Gutiérez Vega a publicat primele sale paisprezece cărti de poezie (o „busolă a triplului său itinerar” – León Gutiérez Vega, prin diverse locuri din lume, felul în care si-a scris poemele, si, în final, purificarea, de la sfîrsitul călătoriei, prin opera poetică) care sînt cu titlul Peregrinaciones. O selectie din cărtile sale de poezie a fost tradusă în limba română de Elena Liliana Popescu, în semn de omagiu adus lui Hugo Gutiérez Vega la împlinirea vîrstei de 75 de ani.
Cartea începe cu două pagini de prezentare a activitătii autorului, apoi un cuvînt înainte (Hugo Gutiérez Vega. Pulberea vechiului cuvînt) semnat de León Gutiérez Vega, si un alt cuvînt introductiv, Gîndurile sale peregrine, semnat de Elena Liliana Popescu. Apoi cuprinde următoarele sectiuni cu fragmente din poeme din volumele de poezie: Iubire căutată, Din Anglia, Opunere de rezistentă, Cînturi din Plasencia, Cînd plăcerea se termină, Poeme pentru un cîine de la măcelărie, Sorii grecesti, Alte poeme, Un anotimp în amurguri. Volumul se încheie cu o prezentare a activitătii Elenei Liliana Popescu.
Viata este o călătorie miraculoasă („totul este uimire si nefericire/ la trecerea zilelor” – Sfîrsit de vară), nu doar prin universul fizic, prin lumea exterioară, ci si prin cea a înlăuntrului, în care gîndurile leagă frînturi de vise si de amintiri, reale sau posibile, de dorinte, de trecut (poate de acolo de unde încă mai „trăieste figura albă si cetoasă/ Întrevăzută în luna copilăriei noastre” ori de pe cînd asculta păsările din zori, pentru a-i da un nume iubitei, ori de la „poarta”unei „teribile iubiri” ori…) care pătrunde prin gînd în prezent… Cam astfel sînt si călătoriile gîndurilor lui Hugo Gutiérez Vega. Căci, de cum păsim dincolo de „acei pereti de carne în care a început trecerea”, către viată, de cum „facem primul pas afară din eul nostru/ mergem pipăind peretii unei galerii care nu se termină niciodată” – Drumul visului.
În fundal, dincolo de chemarea depărtărilor, de dorul de călătorie, de drumurile spre toate cele patru puncte cardinale stă însă nostalgia după un loc care va rămîne pentru totdeauna în inimă: „Să fii undeva, să ai o memorie proprie,/ o copilărie la tară si în suflet/ mirosurile fînului si al ploii// Să fii al unui tinut, să-i cunosti vîntul,/ să-i stii ora la care se înaltă stelele”. Poti călători oriunde înlăuntrul si în afara ta, dar trebuie „să simti că apartii satului tău/”, apoi, „privind un alt chip/ să simti că este o oglindă în apa căreia/ se reflectă chipul pe care îl cauti”. Drumuri. Chipuri. Oameni. Amintiri. Iubiri. Sentimente. Mergi si „aduni umbre”. Dar, scrie poetul „nu voi vorbi despre oboseală,/ nici nu voi cînta melodrama frustrărilor”.
Ca si cum ar fi adesea însotit în călătoriile sale, fie ele exterioare ori interioare, sînt multe poeme/ dedicatii unor poeti, actori, literati s.a.: Apollinaire, Jorge Galván, Carlos Fuentes, Manuel Rodriguez Lapuente , A.G. Orwell, Rafael Alberti, Cesare Pavese, Buster Keaton s.a.. Un poem este dedicat lui Darie Novăceanu (cu un moto din Lucian Blaga – „Cred că suferea de atîta suflet”), care „era cel mai încăpătînat dintre căutătorii fericirii”. Un altul se intitulează Ascultînd-o pe Maria Tănase: „Dincolo de vocea ta/ si de intensitatea viorilor/ există păduri imense,/ biserici pictate,/ lacuri cu legenda lor”.
Una dintre notele definitorii ale poeziei lui Hugo Gutiérez Vega este narativitatea. Cititorului i se recită, într-un mod atrăgător, o poezie-poveste în care îi sînt înfătisate chipuri, locuri, gînduri, umbre, împarte cu el sentimentele, asteptările. Iar locurile prin care trece poetul devin parte din el, le dăruie ceva din sufletul lui, sînt legate de celelalte amintiri ca într-o tesătură. O tesătură în care se împletesc în primul rînd dragostea („iubirea nu e niciodată suficientă/ nu ajunge niciodată să ne împovăreze cu vechiul ei parfum/ mereu ne mai rămîne în suflet ceva de spus”), apoi misterul, viata, moartea, suferinta, copilăria, dorinta, curgerea fără istov a timpului… Tot ceea ce defineste lumea noastră atît de simplă si atît de complicată, în care sîntem parte, primim, schimbăm ceva (si aici este partea noastră de responsabilitate, scrie poetul) si lăsăm celor de după noi: „Dintotdeauna am stiut/ că acestea ni se întîmplă/ pentru că ne-am născut/ …/ să dăm mîna/ cu cei care vor urma”. Noi „vom pleca călătorind prin văzduh”, după ce vom termina de călătorit pe strada vietii; la capătul ei „stau zilele”, scrie poetul; „aproape să le atingi cu mîna./ Pot să le simt mîngîierea/ pe obraji”, „desi nu sînt aceleasi/ cu cele care au plecat”. Celor care vin le lăsăm lumea („ca o mare întindere/ vegheată de ochiul lui Dumnezeu”), cu toate ale ei, dar cu amprenta noastră (uneori însîngerată – „marele ochi al lui Dumnezeu deasupra Hiroshimei/ observînd generatiile/ condamnate la distrugere/ deasupra copiilor umiliti/ mostenirea noastră rusinoasă”), lăsăm poemele, amintirile, cîntecele, poemele, locul în care putem „imprima” o altă imagine a noastră. Poate. Dar „ce păcat că frumoasele cuvinte mor de atîtea ori”, însă „moartea este modul lor de a rămîne vii” – Moartea poemului.
Un volum care oferă cititorului român, prin efortul Elenei Liliana Popescu, posibilitatea de a privi trecerea în poem a Gîndurilor peregrine ale lui Hugo Gutiérez Vega, un poet interesant, sensibil, atent si la lucrurile mărunte, la detalii, la ceilalti si la lume ca „întreg”.

Hugo Gutiérez Vega, Gînduri peregrine, antologie poetică, traducere, note si îngrijirea editiei: Elena Liliana Popescu, Editura Pelerin, Bucuresti, 2009, 96 p.


Între care: Buscado amor, 1965, Desde Inglaterra, 1971, Samarcanda y oros poemas, 1972, Resistencia de particulares, 1974, Cuando el placer termine, 1977, Poemas para el perro de la carnicería, 1979, Meridiano ocho-cero, 1982, Cantos de Tomelloso y otros poemas, 1984 s.a.

Unul dintre cei alături de care, în cadrul partidului Actiunii Nationale din Mexic, autorul a contribuit la consolidarea unei laturi crestin democrate. (Michael J. Ard, An eternal struggle: how the National Action Party transformed Mexican politics, 2003, p. 83). Peste ani, în 2007, într-un interviu cu Jorge Coronel Vázquez, Hugo Gutiérez Vega avea să spună: la democracia es la última utopía”.