Cvadratura cercului

                            NICOLAS CAVAILLAS
                                                                                                                                                               Irina MAVRODIN

  Povestea începe acum vreo cinci ani… Eram în trenul care mă ducea de la Sibiu la Bucuresti, singură într-un compartiment. La Sinaia se urcă, instalîndu-se în compartimentul meu (ce întîmplare extraordinară, după cum se va vedea!), un bărbat foarte tînăr, foarte înalt, foarte slab, cu părul, cîrliontat si negru, cu ochii negri. Figură prelungă, cu trăsături frumoase, puternic spiritualizate. Alură perfect armonizată cu acest chip de erou romantic, îmbrăcat din cap pînă-n picioare în negru si purtînd în spate un probabil etern rucsac aproape gol, ca pe un accesoriu de cochetărie.
Tînărul tace, eu tac. Ajungem aproape, foarte aproape de Bucuresti. Începem să ne pregătim de coborîre. Abia atunci tînărul deschide gura si mă întreabă dacă mă poate ajuta la bagaj. Mă întreabă în asa fel încît îmi dau seama că e francez. Începem să ne vorbim, să facem cunostintă, să descoperim rapid că avem în comun cîteva preocupări, principala fiind opera lui Cioran. La Sibiu tocmai urma să aibă loc peste putină vreme anualul colocviu international „Cioran”, organizat de profesorul Eugčne van Iterbeek de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu si de o întreagă echipă, din care fac si eu parte.
Nicolas Cavaillčs – căci acesta-i numele lui – lucra pe o temă legată de problematica Tratatului de descompunere de Cioran, autor pe care-l descoperise în liceu (datorită unui profesor foarte cioranian), si pe care-l iubea la nebunie. Venise cu o bursă de un an la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere, numai ca să cunoască România, tara lui Cioran, si limba română, pentru a putea citi operele scrise de acesta în limba română înainte de plecarea lui în Franta. Mi-a telefonat după cîteva zile, asa cum convenisem, ne-am întîlnit, întîlnirile noastre s-au repetat, vorbeam despre tot felul de lucruri, dar mai ales despre literatură si despre Cioran.
Apoi, Nicolas a venit an de an la colocviul „Cioran”, cu comunicări extrem de interesante. Lucra la o teză de doctorat, făcînd o cercetare, din perspectivă genetică, pe cele patru versiuni ale primei cărti scrise de Cioran în franceză si publicate la Gallimard (1949). Era o mai veche idee a mea, si s-a dovedit a fi, imediat, a noastră. Nicolas a intrat într-un grup de lucru la Centre National de Recherches Scientifiques (C.N.R.S.), pentru a se consacra unui domeniu care cere o pregătire foarte specială.
Nicolas Cavaillčs este acum în măsură să citească, să scrie si să vorbească în limba română. A început chiar să traducă în franceză Sentimentul românesc al fiintei de Noica. Accesul la limba română, la cultura si la civilizatia română fac din el primul exeget francez capabil să-l citească pe Cioran si ca scriitor român si să-l situeze – dintr-un punct de vedere al cuiva care nu apartine prin nastere, viată si formatie de bază românitătii – în literatura si gîndirea românească. Si prin această calitate a sa, absentă, pînă acum, cu desăvîrsire din exegeza franceză si străină în general, cartea lui Nicolas Cavaillčs Le corrupteur corrompu. Barbarie et méthode dans l’écriture de Cioran, Le Manuscrit, Paris, 2005, este un eveniment de o importantă unică pentru exegeza cioraniană.
Teza sa de doctorat, Suicide, Décomposition, Corruption. Genčse et dialogisme du Précis de décomposition de Cioran, sustinută cu strălucire pe 7 septembrie 2007 la Universitatea „Jean Moulin” – Lyon 3, în fata unei comisii din care am avut bucuria să fac parte, va deveni curînd o carte care, de asemenea, va marca o dată în exegeza cioraniană, atît prin faptul că este semnată de un francez care poate citi opera românească a lui Cioran în original, cît si prin abordarea cu totul nouă pe care o propune: conceptul de dialogism bahtinian aplicat operei lui Cioran si verificat prin metoda criticii genetice.
Scriitura lui Nicolas Cavaillčs are imprevizibilul ludic al scriiturii unei opere literare, dar si, totodată, precizia ei, caracterul ei definitiv. Iată, în franceză, un mic fragment dintr-o pagină semnată Nicolas Cavaillčs: „Ŕ bien des égards, la corruption est réitération des suicide et décomposition antérieurs; comme le parodique reprend le parodié mot ŕ mot, la corruption donne au texte sa troisičme dimension en confrontant toujours plus intimement les deux autres. Rééquilibrage du livre, dépassement du dualisme par son soulignement, ponctuation du rapprochement dialogique, la corruption est partout mariage: collage matériel et symbolique, mariage des voix, et des niveaux dialogiques (génétique et textuel, matériel et spirituel: la rature en croix biffée), la corruption consacre l’ambiguďté de la complétude, un inachčvement total, un départ de sens ancré en tout pour n’arriver ŕ rien de défini, dans une ultime volute métascripturale qui permet, in fine, toutes précautions de lucidité prises, de lire les imprécations, les plaintes et les sentences désespérées de Cioran en desserant les dents” (Teza de doctorat citată, p. 606).