Daniel MURESAN
UTOPIA AMÂNATĂ
Dacă pasii hotărîti ar tăgădui rautătile
Am da zările viselor trezite
Si triumfurile în ratiuni si încîntătoare glasuri
Defăimata răutate n-ar avea loc sub stele
Adîncurile si acoperisul lumii –
Cu imensitătile rătăcite
Decorate ar fi de uriasa, măreata cinste,
Cu Dumnezeiasca viată a puritătii
Dar iată! Pe cît de castigătoare
Pe atît de înfrînte gîndurile,
Purtările ce le stau în umbră
Cele ale simtirii înmuiate în fărîma faptei
Nu scade neputinta, nu se înaltă iubirile
Pămîntul nu alege o zi întreagă fericită
Coroana muncii se arată si dispare
Pasul înainte se dă înapoi –
Adevăruri în trecere, iluzii nesfîrsite
Vesnice himere în si printre noi.
O minune critică Si pioasă
De la venirea oamenilor aici,
Cu primul pînă la cel de-al saselea simt,
Oglinzile le apar ciudate.
Cu tresăriri se deschide orizontul clipelor,
Sunt vesele, nepăsătoare, dezolante
Începătoarele păreri tot călătoresc
Din pesteri la ceasul rafinat de astre
Dirijorul le uneste, le desfiră
E socotintă – poate de critică inspirată
Si cheamă la acorduri conflictele,
abuzurile si cîstigurile momentelor de pace.
Ajunsi la întelegerea lumii, efortu-i stăruitor,
Înăltate de viată si pierdute de risipirea-n moarte –
Fotografii de o clipă si adausuri ultime.
Meditatiile îsi încropesc simboluri noi,
Măsoară, schimbă viata
Caută de zor ce stiu mai bine – împletit de savanti si poeti
Se iutesc bătăile inimii,
În lacrimi de iubire si ură, născute din dragoste si păcate,
Merge acordul înainte – cu primiri în zbatere,
Abia tinîndu-se pe picioare
Pe toate paralele si meridianele, frica strecurată îi pilduitoare
Silită de viată să mai uite.
În ceartă cu sine e mintea
Cînd se plînge de enigme, de vremea ce arareori ascultă,
De netrebuitoare putinte ce-si rîd de cele folositoare si închircite,
Si chiar cînd e pioasă
La fiecare pas se joacă cu autoritatea întelesurilor;
Leagănele prunciei, ale eresurilor.
Judecata-i religioasă, dreaptă, eronată, hidoasă....
Asa cum este vrea să rămînă.
E minunea noastră.