Anne-Marie OBRETIN

   prodigia totiens orbis insueta audiet
natura totiens legibus cedet suis
quotiens amabit Cressa?
(Seneca, Phaedra 175-7)
(Oare lumea va auzi de nelegiuiri monstruoase,/ oare legile naturii vor fi încălcate/ ori de câte ori o femeie cretană se va îndrăgosti?)

Cuvintele lui Seneca, citate de Rebecca Armstrong, îmi par emblematice pentru miturile celor trei femei cretane, Pasiphae, Ariadne si Phaedra, evocate în cartea ei, Cretan Women. Pasiphae, Ariadne, and Phaedra in Latin Poetry, (Oxford University Press, New York, 2006). Autoarea discută felul în care aceste mituri sunt tratate în literatura latină, în special în cea din perioada imperială. Lucrarea se dovedeste o lectură plăcută, în care fragmentele narative se împletesc cu cele argumentative. Autoarea revine deseori asupra firului narativ al miturilor tesute în jurul celor trei femei cretane, subliniind de fiecare dată un nou aspect al acestora.
Asa cum vedem încă din cuprins, lucrarea e structurată în două mari părti. În prima parte – Themes – sunt analizate temele si motivele legate într-un fel sau altul de aceste mituri, iar în cea de-a doua parte – Texts – observatiile teoretice se sustin printr-o analiză textuală bazată pe fragmente literare reprezentative ale epocii imperiale, în care miturile cretane primesc mereu noi valente.
Principalele teme legate de destinele literare ale mamei Pasiphae si ale celor două fiice ale sale, Ariadnesi Phaedra, sunt memoria, sălbaticul sau monstruosul în antiteză cu lumea civilizată si cuplul viciu-virtute.
Autoarea porneste la drum de la distinctia dintre memoria literară, numită si intertextualitate, si memoria personală, pe care Catullus, Ovidius si Vergilius pun un puternic accent. Este pusă în evidentă atât relatia dintre sursele grecesti si poezia latină, cât si influentele ce apar între poetii augustani. Memoria personală este un motiv important în fiecare caz în parte. În vreme ce Ariadne disperată (Catullus 64) îi cere lui Theseus să îsi amintească promisiunile făcute si ajutorul primit din partea ei, Phaedra, asa cum este reprezentată în piesa lui Seneca, nu îsi aminteste de datorii sau de promisiuni, ci de istoria tragică a familiei sale. Reiese de aici un tipar în care cele trei femei se încadrează, un tipar al pasiunilor nenaturale cu sfârsit tragic: pasiunea lui Pasiphae pentru minunatul taur alb (ce aminteste de mitul Europei, cea răpită de Zeus transformat în taur), iubirea Ariadnei pentru cel ce îi ucide fratele (Minotaurul) sau pasiunea maladivă a Phaedrei pentru fiul sotului ei.
Vergiliana Dido, desi nu are origini cretane, se aseamănă izbitor cu Ariadne a lui Catullus. Si în acest caz memoria este un motiv recurent, atât în blestemul femeii rănite, cât si în promisiunea lui Aeneas de a nu o uita.
Legat de tiparul pasiunilor nenaturale, Rebecca Armstrong pune în discutie două opozitii semnificative: opozitia dintre fiinta sălbatică si fiinta umană, dar si cea dintre aparentă si esentă. Astfel, vedem că, desi Minos si Theseus ar trebui să reprezinte fiinta civilizată, ambii dau dovadă de o cruzime fără margini, arătându-si latura monstruoasă, căreia îi cad victime Pasiphae si Ariadne. În mitul Phaedrei, însă, elementul sălbatic este adus în discutie prin pasiunea lui Hippolytus pentru vânătoare si venerarea zeitei Diana.
Analizând miturile celor trei femei cretane din perspectivă romană, autoarea pune în evidentă viciul acestora: înselăciunea, trădarea, dar si posibilitatea de reabilitare prin tăcere, având în vedere că tăcerea era considerată o virtute. În acest context, autoarea merge mai departe propunând o comparatie inedită între Phaedra lui Seneca si Lucretia.
Asa cum am spus, partea a doua a lucrării este o analiză textuală a reprezentărilor literare ale miturilor cretane. Dacă în prima parte se punea accentul pe relatia dintre sursele grecesti si poezia latină dedicată acestor mituri, aici discutia se face în întregime pornind de la poetii latini. Astfel, autoarea discută felul în care sunt reprezentate Pasiphae, în Vergilius, Eclogae si în Ovidius, Ars Amandi; Ariadne, în Catullus, LXIV si în Ovidius, Heroides, Ars Amandi, Fasti; Phaedra, în Ovidius, Heroides si Seneca, Phaedra.
Cartea se încheie cu două anexe. Prima, Crete in History: Perpetuating the Stereotips? discută pozitia insulei Creta în istoria si în istoriografia romană, iar cea de-a doua, The Catasterism of Ariadne’s Crown and the Memory of Love, pune în evidentă istoria îndoielnică a constelatiei Corona, cea care ar trebui să stea mărturie pentru povestea Ariadnei.
În ansamblu, lucrarea zugrăveste un tablou complex al reprezentărilor celor trei femei cretane cu destine tragice în literatura latină, aducând mereu la lumină noi si inedite valente ale acestor mituri.