S-a născut în Manchester în 1948. Din 1985 locuieste în New York.
Înzestrat cu imaginatie debordantă, pe lângă naturaletea din exprimare, John Ash pozează în drumet postmodern. Desi datorează mult poeziei franceze, accentele de jaz, dublate de strălucirea lui intelectuală, ne trimit cu gândul de Frank O’Hara, iar pasiunea pentru film, la Ashbery; cu toate acestea, John Ash a reusit să inventeze vocea transatlantică autentică.
Cerul sotul meu
Cerul soata mea
Cerul tara mea si durerea mea
Cerul curtea mea si arteziana mea
Cerul zambila mea
Cerul stolul meu de păsări si chitara mea
Cerul bucătăria mea si cutitele mele
Cerul paltonul meu si cămasa mea estivală
Cerul balonul meu acrobatul meu
Cerul ringul meu de dans
Cerul cafeneaua si cinematograful meu
Cerul parcul meu si poteca serpuind printre statui
Cerul grădina mea cu copaci albi
Cerul caruselul meu
Cerul opera mea si madrigalul meu
Cerul actorii mei si teatrul meu
Cerul moara mea de vânt
Cerul taxiul meu tutungeria mea
Cerul mansarda mea hotelul meu
Cerul căile mele ferate si gările mele
Cerul orasele mele si pietrele mele
Cerul capul meu părul meu membrele mele
Cerul ochii mei ochelarii mei
Cerul noptile mele neonul meu
Cerul balconul meu cununa mea si masca mea
Cerul terasa mea si mesele mele
Cerul bulevardele si podurile mele
Cerul candelabrul meu lanterna mea chinezească
Cerul rădăcinile si ramurile mele
Cerul marchizele mele si speranta mea
Cerul golfurile mele lacurile mele canioanele mele
Cerul arcadele mele si viaductele mele ruinate
Cerul luna mea în descrestere pruncul meu
Cerul râurile mele si cascadele
Cerul pădurile mele si singurătatea mea
Cerul castelul meu si sirul meu de trepte
Cerul ferestrele mele si acoperisurile mele
Cerul antenele si cosurile fabricilor mele
Cerul foisorul meu si mormântul meu
Cerul tămâia mea si imnul meu
Cerul călătoriile mele si jurnalele mele
Cerul vioara mea pianul meu
Cerul medaliile mele si bănutii mei
Cerul băltoacele mele si praful meu
Cerul aversele mele zăpada mea sarea mea lapovita mea
Cerul conacele mele si maica mea
Cerul jurnalul meu si pozele mele
Cerul cedrii mei si trandafirii mei
Cerul fata mea săpunul meu
Cerul amintirea mea muntii mei
Cerul barca mea de hârtie toamnele mele si pierderea mea
Cerul palmele mele si Sahara mea
Cerul verandele mele si atriumul meu
Cerul galeriile mele icoanele mele
Cerul aparatul meu de radio video satelitul meu
Cerul seceta mea foametea mea
Cerul lampadarele mele aleile mele si grămezile mele de oameni
Cerul meu armatele mele si pustile mele moartea mea
Cerul exilul meu si iernile mele
Cerul victoriile mele si masacrele mele
Cerul ministerele mele minciunile mele parlamentul meu elocinta mea
Cerul garoafa mea floarea la butonieră cuibul meu
Cerul rondourile mele si plictiseala mea
Cerul flotila mea si grămezile de flori
Cerul aventurile mele sentimentale comediile mele
Cerul teoriile mele uitarea mea
Cerul Parisul meu New York Roma mea
Cerul roată mare de lumini si culori
Cerul Venitia mea Viena mea si Petersburgul meu
Cerul Alexandria mea
Cerul imperiul meu provinciile mele oamenii mei
Cerul insulele mele si porturile mele
Cerul cântecul meu de leagăn
Cerul sângele meu răsuflarea mea căminul meu
Cerul sfârsitul meu
AMINTIRI din ITALIA
Eram îndrăgostit de lumină, bineînteles,
si de felul în care tinerii
flirtau.
Eram îndrăgostit de lumină, ¾
de felul în care cădea din cer precum o pictură,
sau poate precum fondul ( dacă
nu e prea paradoxală o asemenea
prezentare) pentru o pictură,
si de felul în care tinerii stăteau în gară
purtând blugi de culoarea cerului
sau a mării dintr-un tablou, blugi care lăsau să se vadă
formele picioarelor amintindu-mi
de statuetele aflate în scuarul din fata gării
acolo unde lumina cădea atât de violent
încât umbrele lor erau mai negre decât disperarea pictorului
neputincios să-si continue tabloul: pânza
este în fata lui, fundalul albastru si gol precum soarele deasupra gării
acolo unde tinerii rătăcesc ca eroii într-un moment de acalmie
în timpul Războiului Troian
când iesirile în aer liber agale erau posibile lângă marea cea calmă, sub
cerul zâmbitor,
si aveai impresia că războiul se va sfârsi pentru totdeauna, căci de bună seamă curând se vor îndrăgosti …
Si pictorul stie că tabloul lui trebuie să fie eroic, că albastrul
nu e cerul
ci o mare grozavă pe care un Zeu a ridicat-o spre a înece frumusetea tinerilor
de pe câmpul de luptă în marmură al gării,
si el stie că tabloul e gata,
că înfătisează invidia pe care divinul o încearcă probabil
înaintea omului asa cum marmura probabil invidiază marea,
si tabloul se află in multimea din gară
si tinerii se plimbă agale de acolo-colo înaintea lui:
picioarele lor abia dacă ating marmura albastră.
Traduceri: Olimpia Iacob