Din apele sării

am văzut mîinile mele
odrăslind ca două maluri de ape
într-o plăsmuire deasupra templelor

dintre sunete negre si vuiet de pămînt
se retrăgeau semnele înfătisările
si chivotul hărtii sîngelui meu

o dogoare în agonie
se varsă din cer
în asedieri de stele
la lumina lor
dintr-un lexicon al insomniei
cad unele cuvinte
ca o spornică dospire
luîndu-mă captiv
prin prăbusiri si piscuri

tu ca un alb prizonier
îti desfaci ochiurile flanelei
si-mi împletesti o funie
pentru a putea evada prin spitele rotii
care continuu se miscă

tipătul din zori
mi-a făcut puzderii zăvoarele si visul
vaierul era al ultimului venit
care aprindea diminetile
cînd cenusile întîrziau răsăritul

din apele sării te strig
pentru a slobozi de lîngă chivot
fie si cu pretul trupului nostru
flamurile vinovate si frica risipitoare de nasteri

Frant
pe aceeasi piatră de moară
încă de la facere
se văd respirările lui la un loc cu verbele
si cu singurătatea
care este cît propria-i mărime

după o vreme singurătatea s-a dilatat
vindecîndu-se de toate dioptriile
în hainele ei
Frant – cel de acum –
încape de mai multe ori

viata-i este într-o urzeală
a diminetilor cu urcatul si coborîtul
din tramvaiul trei piata independentei
si cu amurgul întins
ca un imens leu melancolic
pe slapii lui de piele
rămasi de la revolutie
si pe gleznele sonore ale nelinistii
din care tu dai la o parte risipirile
precum mîna din fata cobrei

la capătul zilelor
chipul lui se aseamănă
cu al unor sacose
prin care cotrobăie deznădejdea
cu mîinile pline de pămînt
din care germinarea parcă
îsi trage flamurile înăuntru

cu un ochi spre lumină
si cu celălalt la noapte
sub stresinile sale Frant
pe un rumegus ca un lacăt
de mărimea unui om
cu mîinile aducînd a cruce
cade în poalele femeii de apă

Dintre cărbuni si canturi
se duc zilele
altele vin
între malurile lor umblătoare
locuim printre trunchiuri căngi ape avare

cineva parcă ne bate cu un spin
picioarele pieptul bratele fetele
trecîndu-ne printre dospite pînde
par tot mai mici diminetile

nume de oameni
chem pe-nteles
cîte unul din cînd în cînd
îsi întoarce capul captiv
căzut în mîinile albe de stress
multi îsi văd de-al lor tors
cîte un strigăt
se aude se aude
si eu l-am răstignit pe Cristos

un cuvînt nerostit
este ca o maică bătrînă
ca o fecioară
sau ca o apă mustrătoare
al cărei adînc nu-l cunoastem
un plug nevăzut îl tot ară si ară
pînă cînd dintre asedii de lut si ‘nalturi
noi iarăsi ne nastem…

Împămîntarea
un fel de vărsare avară
a ajuns internetul
pe malurile indiilor
străbat un labirint
cu muchii si asupriri pînă la epuizare
sîngele-mi pulsează
arcurile care aproape că-si dau drumul
spre venele inimii

ascult cuvintele ca niste zăvoare
de lagăr în miscare –
o săgeată trasă în geam
sub tavanul ca o mantie de pămînt
trupul nostru se răstoarnă în văpăi

manuscrisul a ajuns o iarnă în convalescentă

pe e-mail privesc inima ei
în formă de ancoră
mai sus de genunchi
aducînd a invazii gură la gură
si a prăbusiri printre sloiuri

prin ruinele în slavă
cuprinderile ei ca un rug rostitor
sînt cea mai bună împămîntare
pentru a putea citi manuscrisul
trupului ei fosforescent

un roi de albine
polenizează vestirile
si norul de spini înfloriti

Călătoria
într-un imperiu al poverii si al verbelor
întins pînă la pîrîul mongol
călătoresc într-o arcă de substantive
iesite din arsită clorofilă alcool

cuiele-s muiate-n clocot de nămoluri
mîini nevăzute le-au bătut pîn’au însîngerat
devenind o durere umblătoare
prin soaptele Antigonei existente vreodat’

în călătoria mea de noapte
străbat alba-ti răscruce ca genele de sfînt
si cad în genunchi prin teascuri de-nviere
din care curge-un clopot topit în al său cînt

un cărbune plutitor mi-a atins chipul
unde a fost Teatrul evreiesc se abate
astept parcă de-un secol zorile
prin ispitiri siroaie si versuri de Dante

realitatea parcă-i Dalila
ce-si întinde zilnic dresuri pe-un gard
prin care cineva mă trage-n răsfrîngeri
să cad în surpări să mă-ntorc si să ard

Sunete de clopot
Prin dimineata aceasta tîrzie,
ca o dorintă ce o astepti să se împlinească
de ani de zile,
văd un trandafir sălbatic cum dă în floare,
se apleacă pînă la rădăcină,
se ridică iar.
Sunete de clopot se aud
în pămînt.

Pe sub firele ierbii,
mîinile clopotarului fac acelasi lucru
învătat pînă la desăvîrsire aproape un veac.

Toate retetele
întrebările mi-au dospit lizierele
au încoltit si pe drum
cade o brumă metalică
pe soboarele de acum

de-abia se mai zăresc identitătile
tăcerile curg
ghipsul greu cade
vocalele-s jos
în hohot de nasteri si cutite de plug
toate retetele nu-mi mai sînt de folos

în zilele de cărbune
vom trece prin a zorilor catapeteasmă
fi-vom un  nume
cuie si sînge-or cădea pe pămînt
jarul sfîrsirii va-ncolti în Cuvînt

Fructe ale îngenuncherii
Picăturile de sînge,
fructe ale îngenuncherii
pe sub degetele mîinii scriitoare,
înaltă catarge pustiurilor foii.

Vine ziua fatală, cînd citesti,
si tare putin îti mai bate inima;
înserarea ce se arată
ai vrea să fie fără de noapte.

Cîte o frază, în aburii exodului,
anuntă anotimpul scufundării;
la tărmuri, ochii stîncilor tot mai rar
slobozesc captivii…

Muguri plesnind
prin iluzii si humă
trăiesti bucuriile fulgerate
ca un înotător
prin ecourile apelor

eu
trecut prin sitele de spini
te strig
clipele devin parcă mai mici
de pe marginile lor
strîng ce se mai poate salva

mugurii care se aud plesnind
văluresc pustiul de lîngă noi

 

Poeme din volumul Glorie anonimă, în curs de aparitie.