Convorbiri retrospective

                                                                                   V. POGOR SI LEGEA PRUTEANU

                                                                                                                                                      Liviu PAPUC

 

      Se stie prea bine cã Societatea „Junimea” a avut de la bun început printre prioritãti si stabilirea unor norme unitare de scriere a limbii române cu caractere latine. în procesul verbal din 5 noiembrie 1865 se mentioneazã: „Se încep discutiile asupra ortografiei române. (…) Dupã vii discutiuni (prelungite pînã la 1 ? dupã miezul noptii) ne separãm, convingîndu-ne cã niciunul nu ne-am lãmurit chestiunea în toatã întinderea ei. Se amînã dezbaterile pînã la vreo sedintã viitoare, cu speranta cã atunci se vor afla mai multe punturi de conciliatiune” (I.E. Toroutiu, Studii si documente literare, vol. IV, p. 433). La 16 noiembrie, consemnarea seacã: „Convorbiri despre ortografie fãrã rezultat” (idem, p. 435), de-abia la 19 noiembrie sã aflãm despre „Adoptarea ideilor generale despre scrierea românã cu litere latine” (ibidem). Sigur cã, în epocã, bãtãlia era acerbã si pe alte fronturi, mai ales la Academie. Oricum, se ajunge la un moment dat, pe vremea cînd primar era Vasile Pogor, la o lege care conditiona existenta firmelor scrise în limbi strãine de plata unei taxe piperate. O savuroasã relatare a acelor momente o face C. Sãteanu:

       „O deosebitã plãcere si o mare distractie a fost pentru Pogor, primarul, legea maximului.
      Aceastã lege a provocat la Iasi o adevãratã rãzmeritã a mahalagiilor, care într-o bunã zi s-au dus in corpore la un pasnic cetãtean de pe strada Palatului, cu numele Maxim – tatãl fostului consilier al Curtii de Apel din Bucuresti D.G. Maxim – spre a-i face o demonstratie ostilã, crezîndu-l autorul legii.
      Lucrurile s-au potolit cînd Ioan Nãdejde si cu tãranii din suburbie, «mos Petrovici» si «Mos Unire» – cei doi colaboratori ai sãi din vechea miscare socialistã – au explicat oamenilor ce e legea maximului si care sînt autorii legii.
      *
      Legea a fost într-adevãr buclucasã si a dat prilej lui Vasile Pogor sã se amuze la primãrie. De aceea el personal, si nici unul din ajutorii sãi, a tinut sã rezolve hîrtiile respective.
      Cîteva scene memorabile:
      Intrã «papa Petit», nobilul si subtilul francez care tinea pe strada Lãpusneanu un elegant magazin de parfumuri, avînd si o sectie specialã de frizerie:
      – Domnule primar, am venit sã vã consult în chestiunea firmei mele. Legea prevede taxe prea mari pentru firmele scrise în limbi strãine. Eu nu sînt un simplu bãrbier. Cu ce sã înlocuiesc cuvintele parfumerie si coiffeur?
      Pogor rãmase într-adevãr încurcat. Mai întîi era vorba de «papa Petit», o figurã foarte stimatã la Iasi, si în al doilea rînd nu prea gãsea în dictionarul limbii române cuvintele sinonime. Dar dupã o clipã primarul zise destul de serios, si tot atît de ironic:
      – Pune si d-ta coifor si parfumãraie.
      Evident cã francezul n-a fãcut nici o schimbare si a plãtit taxa maximalã.
*
      Foarte smerit intrã la primar vechiul negustor de vinaturi si licheruri Bercu Finkelstein, odinioarã gazda radicalilor si concurentul «Boltei Reci»:
      – Domnule primar, am venit pentru schimbarea…
      – Stiu, domnule Berl, pentru schimbarea firmei. Ce vrei sã schimbi?
      – Nu stiu cum sã înlocuiesc cuvîntul liqueurs, cãci agentul îmi spune cã nu-i românesc.
      – Asta-i bãuturã frantuzeascã, e greu sã-i schimbi numele.
      – Domnule primar, n-ar fi mai bine sã scriu lichea, cã-i cuvînt românesc?
      – Ba nu, sã pui lichior! rãspunse Pogor, vesel cã a gãsit cuvîntul.
*
      – Dar cu d-ta ce-i, d-le Caracas?
      – Nu stiu cu ce sã înlocuiesc pe firmã cuvîntul lengerie.
      – Foarte usor. Scrie scurt lingerie, cuvînt curat românesc!
*
      Tacticos si politicos apare Hirsch, vechi proprietar al unui magazin de obiecte de lux si de artã de pe strada Lãpusneanu.
      – Domnule primar, cuvîntul magasin e strãin?
      – Se-ntelege, d-le Hirsch. D-ta nu stii cã-i frantuzesc?
      – Atunci cum sã-l schimb pe româneste? Sã pun magaza?
      – Nu, scrie-l si d-ta româneste curat magadzin ca sã împaci si Academia Românã, care nu vrea sã renunte la virgulã (z din d cu sedilã).
*
      Si tot asa s-au perindat negustorii, procurînd fãrã vrere momente vesele lui Vasile Pogor, care a schimbat sau românizat toate firmele strãine: «Aux 4 Saisons» a devenit «La patru sezoane»; «Chaussons» – «Sosoane»; «Depôt de vins» – «depou de vinuri»; «Dentist» – «dintist»; «marchande de mode» – «marsandã de modã»; «confiserie» – «confiterie» etc. etc., iar acolo unde nu s-a putut face nici o potrivealã s-a adãugat cîte un u scurt, semnul distinctiv al încetãtenirii cuvintelor strãine: cordonieru, salonu, briliantu, cafeu.
      O singurã firmã a rãmas multã vreme neschimbatã: Sateaucs aucs fleurs («Chateaux aux fleurs»), care a dãinuit cîtiva ani în amintirea evolutiilor dialectice provocate de legea maximului si de ironiile lui V. Pogor” (Figuri din „Junimea”, Buc., 1936, p. 101-103).
      Pentru a da acoperire si celei de-a doua pãrti a titlului, ne exprimãm satisfactia cã dl. George Pruteanu se dovedeste un vajnic reprezentant al cetãtii culturale a Iasului, ale cãrei precepte junimiste încearcã sã le reitereze. Tot ce-ar mai rãmîne de fãcut ar fi sã i se creeze si conditiile (primar) pentru a pune în aplicare noua „lege a maximului”.