Junimea 107, din 26 noiembrie 1982, i-a avut ca invitati pe Aurel Dumitrascu, Virgil Mazilescu, Petre Stoica, Liviu Ioan Stoiciu. Se aflau la Casa Pogor peste 175 de doritori de asemenea întîmplări literare. În cele ce urmează voi încerca să refac ceva din starea de atunci, bizuindu-mă pe cel putin patru surse documentare: însemnările (lapidare, ce-i drept) personale, amintirile încă vii, cronicile muzeului si Cenaclului Junimea, înregistrările magnetice si articolele din presa literară si cotidiană.
Invitatii la Prelectiuni, la recitalurile de poezie, la întîlnirile cenaclului Junimea (Ana Blandiana, Al. Paleologu, Ioan Alexandru, Virgil Mazilescu, Petre Stoica, Mihai Sora, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Dumitrascu) erau stiuti dacă nu ca oponenti declarati ai regimului, oricum observatori obiectivi, lipsiti de oportunism si obedientă fată de conducerea partidului si statului, atît prin creatiile cît si prin atitudinile si discursurile lor.
Îmi amintesc faptul că această sărbătoare – 10 ani de la deschiderea Casei Pogor – a fost mai mult o  problemă personală a lui Constantin Parascan si a lui Lucian Vasiliu. Noi am făcut un program separat, l-am multiplicat, noi ne-am ocupat de întîlnirile cu scriitorii invitati. La un moment dat am fost „abandonati” de ceilalti colegi, după întîlnirile si Prelectiunile cu Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Al. Paleologu, cînd erau fată si sefii muzeului de atunci. Plutea în aerul Junimii si al Iasului o stare de insurgentă. Totdeauna a fost asa la Casa Pogor. Aici se putea, totusi, uneori voalat, rosti adevărul, adică se rostea si ceea ce se gîndea. Zidurile erau solide, rezistau de peste 100 de ani, auziseră atîtea, te simteai izolat, protejat, asigurat că nimic anapoda nu ti se poate întîmpla dacă rostesti ce gîndesti. Numele conducătorilor, al partidului unic etc. nu au fost rostite niciodată la o manifestare precum Prelectiunile sau întîlnirile literare ale Junimii. Casa Pogor era plămînul prin care se primea aer respirabil, era universul în care trăiai măcar iluzia libertătii. Pentru mine, cel putin, era si o inocentă, o inconstientă, un curaj asumat. Ne bucuram de bucuria celorlalti de a avea niste personalităti necompromise alături de noi.
Uimiti de prezenta atît de numeroasă a iesenilor la această Junime, D. Dimitriu s-a ridicat în picioare spre-a se face auzit, dar si dintr-un gest de reverentă si de deplin respect fată de invitatii nostri prezenti în această seară în cadrul unei sedinte festive de cenaclu care marchează, cumva, si sfîrsitul manifestărilor consacrate aniversării a 10 ani de la înfiintarea Muzeului de Literatură. D.D. multumeste invitatilor pentru prezenta lor la această Junime consacrată domniilor lor în întregime. Astfel vor citi, în exclusivitate, poeti invitati, urmînd ca la alte eventuale întrevederi, domniile lor avînd posibilitatea să cunoască activitatea propriu-zisă a cenaclului, să se prezinte si cei care alcătuiesc cenaclul Junimea, activitatea la ea acasă, pentru că multi dintre membrii Junimii sînt deja oameni cunoscuti. Va fi folosit criteriul alfabetic.
Iată recitalul poetic al invitatilor. Aurel Dumitrascu, tînăr poet din judetul Neamt, care a fost si oaspete al cenaclului nostru în mai multe rînduri, a citit poemele: Săptămîna Rembrandt, Tratatul de eretică, ziua 35, Tratatul de eretică, ziua 19, Doamne fereste de rai, Tratatul de eretică, ziua 18; Virgil Mazilescu: Mică istorie sumbră..., Poetul se destăinuie lui Guillaume, Opinii despre Guillaume, Administratorul explică în ce constă de fapt viata lui Guillaume, Ce-i sopteste lui Guillaume marele zgomot, decembrie – cîntecul administratorului, Primul vis al poetului; Petre Stoica: E timpul beatitudinii, Lemne pe umeri, Pe hîrtie de turnesol, De ce nu întelegeti?, Mai bine să vă spun o poveste, Puteti cumpăra o carte cu vise, Cu mîna la inimă, O casetă cu serpi, Un biet acar pe linii secundare, Treflă pe treflă, Noaptea, Recunoastere tîrzie, Nu le pot defini; Liviu Ioan Stoiciu: Cade pur si simplu, Mă strîngeti de gît, Stins, Au înflorit copiii mizeriei noastre, Geamătul.
Recitalul de poezie s-a încheiat, dar vrem să profităm de acest moment, spune D.D., si propune invitatilor un eventual dialog pe care dvs. să-l sustineti. Între cei ce se află lîngă mine există cineva care n-a spus nici o poezie. Eu mi-as permite să încep acest dialog, să provoc acest dialog, solicitîndu-i lui Mihai Sora, că despre domnia sa este vorba, o scurtă confesiune, un autograf, dacă vreti, dat dvs. aici, pornind de la o întrebare pe care-am adresat-o, de regulă, tuturor personalitătilor care au venit în acest Salon, în cadrul sedintelor Junimii, întrebare la care astept o confesiune, să zic asa, lapidară: Ce reprezintă pentru domnia sa, ce-i spune această casă a lui Pogor?
Singurul lucru care îmi dă o anumită încredere să vă răspund întrebării pe care mi-ati pus-o este că mi-ati cerut un răspuns lapidar: Mi-ati pus întrebarea în legătură chiar cu Casa Pogor. Eu am să vă dau un răspuns, totusi, mult mai larg. Pentru întîia dată păsind doar pe pămîntul acestei Moldove de Nord am avut impresia că am intrat în trecut, într-o anume densitate istorică cu care nu te-ntîlnesti în Sud niciodată. Si cred că acesta este răspunsul pe care l-as putea, localizîndu-l înspre Casa Pogor, l-as putea da si întrebării dvs. Cred c-am fost lapidar.
Sînt rugati si ceilalti invitati să răspundă la aceeasi întrebare. Noi păstrăm aceste autografe pe benzi. E o antologie.
Virgil Mazilescu mărturiseste cu un sentiment pronuntat de jenă că vine pentru a doua oară în Iasi (prima oară am fost acum vreo 20 de ani!) si nu am avut timp, nici fizic, nici starea sufletească să îl parcurg măcar în mod turistic, dacă nu si în alte moduri mult mai firesti. Sînt încă sub impresia Iasului, sub impresia monumentelor lui, sub impresia oamenilor din Iasi si, totusi, încă nu pot să-mi clarific starea pe care mi-o trezeste prezenta zilnică în această săptămînă în Casa Pogor unde au călcat, de la Vasile Pogor pînă la Eminescu, toate marile personalităti ale Iasului secolului al XIX-lea, sfîrsitul secolului XIX. Probabil că voi realiza sinteza sentimentală a acestor momente, abia după o săptămînă-două-trei, oricum, mult mai tîrziu decît în momentul de fată. Cuvîntul mă cutremură, mă cutremură faptul, gîndul că prin această sală a călcat Eminescu. Realmente. Sigur că Eminescu a călcat si prin Bucuresti, pe străzi pe unde am călcat si eu de nenumărate ori. Totusi, pe străzile Iasului, si aici e un spatiu închis în care si-a petrecut viata un Om ca Eminescu. Si spatiul care-mi e si mie accesibil, cadrul de familiaritate si amicitie, de concordie, mă emotionează în asemenea măsură încît nu pot să-mi formulez sentimentele de moment. Rămîne, eventual, datoria mea fată de această săptămînă petrecută la Iasi va putea fi, probabil, plătită într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, prin niste cuvinte scrise într-o publicatie din România. (Datoria a fost împlinită în „România literară”.)
Petre Stoica se afla pentru a treia oară la Iasi si declară că, sincer, a si profitat de vremea asta frumoasă si a putut iesi din hotel, si mă bucur foarte tare, mă simt mîndru, sînt foarte bucuros că am putut citi la acest cenaclu, în această ambiantă care mă obsedează, mai cu seamă că aici se concretizează cam tot ce mi-am imaginat eu citind literatură românească, deci cam de pe la vîrsta de 7-8-9 ani. Dar, altceva mi s-ar părea mie foarte interesant, în acest muzeu, Pogor, văd adevăratul muzeu al literaturii românesti. Si poate că-ntr-o zi, ar fi locul cel mai nimerit, ca toate documentele literaturii române să fie concentrate aici, cum se întîmplă în alte tări, bunăoară este celebrul muzeu al literaturii si arhiva literaturii germane de la Marbarch, locul în care s-a născut mama lui Schiller. Deci, eu văd adevăratul muzeu al literaturii românesti concentrate. Pentru cercetători, pentru sentimentali ca mine, să vedem totul la un loc. Încă o dată vă spun multumesc celor care m-au invitat, care mi-au oferit acest prilej de a citi într-o asemenea ambiantă.
Liviu Ioan Stoiciu se declară fericit că se află aici, în acest cenaclu: În 1976 pentru mine era ceva cu totul si cu totul un vis de a veni aici să citesc la Junimea. Acum culmea depăseste si visul si am citit alături de, să-mi permită să le spun pe numele de scriitori, fără domni si fără tovarăsi, Mazilescu si Stoica. Din 1976 pînă acum a trecut timpul si am rămas cu aceeasi amintire extraordinară a lecturii de atunci. N-am fost uitat si am fost primit aici, la Iasi. Le multumesc din suflet.
Urmează alte interventii. Se propune un recital din poemele lui Dorin Spineanu, Nichita Danilov, Mihai Eminescu si-n „agitatia” verbală născută s-a ajuns la ideea că ar trebui, acum, să citească si poetii de la Iasi, junimisti. E nu numai opinia lui Virgil Mazilescu. El doar are initiativa.  Nefiind nimic pregătit dinainte, va fi un recital spontan. Astfel e invitat mai întîi Liviu Antonesei: Călătorie în erele geologice. D.D. se retrage din pricini profesionale, poate. 
C. Parascan invită în continuare pe Viorica Ana Cozan: Prietena mea iunie, Respiratia casei, Rosalia cum vinde flori. Dumitru Pană: Tetratemă 1, 2, 3, 4, Poem, Atmosferă de palat în ajunul unui consiliu de coroană. Dan Giosu: Drumul, A sasea simfonie, Poem spre a sti, Duhul. Marcel Vîrlan: Vara fînului, Un adevăr sau o lampă, Noiembrie-decembrie. Carmelia Leonte citeste un text mai din tinerete: Legea gravitatiei. Ion Boroda: Carusel. Nicolae Panaite: Lunetă 1, Lunetă 2. Virgil Mazilescu citeste din poemele lui Dorin Spineanu si Nichita Danilov. Mazilescu îi cere scuze lui Spineanu, dar C. Parascan îi precizează că acesta nu e în sală. Totusi, Virgil Mazilescu citeste. Între timp intră si Spineanu. Stai jos acolo si-ascultă, spune Mazilescu si citeste: Schite pentru necrofili, Tablouri dintr-o expozitie, Salonul 4 (Semnat Dorin Spineanu, Iasi, 30 octombrie, 1978), Dragoste cu doamna profesoară, Lumină de august, Liturghii si orgă – cerul. Citeste în continuare din poemele lui N. Danilov: Ferapont, Daniel.
Se exprimă apoi despre Ion Boroda, căruia nu-i place Danilov.
Pentru trei minute se oferă microfonul lui Lucian Vasiliu: Vă cer doar trei minute de atentie. Voi încerca să fiu cît mai lapidar si surprinzător în acelasi timp. În amintirea Inelului cu Enigmă a Missei Solemnis si a altor lucruri frumoase, voi citi tot dintr-un alt poet absent, o mică surpriză: Împotrivire. Dorin Spineanu îl roagă pe L.V. să citească si Sala de gimnastică. Se propune lui Mazilescu să citească Sala de gimnastică, dar L.V. spune că nu dă poemul, fiecare cu poetul său.
Brusc, parcă se închide microfonul, cei 175 si... de junimisti adevărati ori de ocazia aceasta se pierd în noaptea Iasului. Asa se încheie această Junime memorabilă. Dar invitatii vor participa sîmbătă, a doua zi, la o altă întîlnire si tot la Casa Pogor. Moderează C. Parascan. Cu aceasta chiar se încheie săptămîna specială dedicată împlinirii a 10 ani de la inaugurarea casei Pogor.