Misticismul în literatură

                                                                                      Liviu PENDEFUNDA

„Cînd trec puntile de somn
Îmi rămîne numai visul
si abisul, si abisul „

Majoritatea autorilor din prima jumătate a celui de al XIX-lea secol, indiferent dacă acestia ar fi apartinut domeniilor literare, stiintifice, artistice sau filozofice, considerau că misticismul ar fi apărut din natura superstitioasă si arhaică a fiintei umane. Ei vedeau în misticism persoane dezamăgite de realitatea cotidiană, ce îsi proiectau iluziile si sperantele într-o lume ireală. Pentru Freud si Janet, orice abordare mistică era chiar suspectă si traducea o stare nevrotică ascunsă. Din fericire au existat si alti autori, precum Jung, ce au avut intuitia de a restabili adevărul cu privire la acest subiect. Totusi, trebuie să recunosc că misticismul a fost mult timp gresit perceput de către majoritatea profesionistilor în psihologie si psihiatrie. Trebuie făcută diferenta între ceea ce se încadrează în categoria experientei mistice si ceea ce tine de categoria delirului mistic. Această diferentiere este importantă pentru misticii ei însisi, dar si pentru terapeutii ce pot fi confruntati cu acest tip de întrebări. Misticul este o persoană ce caută să cunoască si să trăiască un alt aspect al realitătii, o realitate non ordinară, de unde si interesul ce îl are pentru misterele existentei. Căutarea lui în domeniul cunoasterii este experimentală, fiind obisnuit cu o practică regulată alături de o trăire reală. De asemenea este important să ne imaginăm că experientele mistice, desi apar ca multiple în forma lor, au cel mai adesea criterii comune. Husserl, prin abordarea fenomenologică a psihologiei, analiza experientele altora dar era la rîndul său sursa unor înclinatii mistice alături de cele ale secretarei sale, Edith Stein, victimă a torturilor naziste. De la el păstrăm acest gînd admirabil: „Fenomenologia este studiul fenomenelor prin ele însesi, cu o schimbare a unghiului de perceptie ce permite degajarea esentei lucrurilor printr-o intuitie a trăirii prezentei acestora”. În plus, pentru a aborda tema misticismului, trebuie cunoscută arta abstractizării, să se ia o atitudine neutră asupra faptelor, cu un spirit deschis si o mare disponibilitate interioară. Studiul personajelor din literatura lumii permite o foarte extinsă analiză asupra comportamentului uman
Problema termenilor folositi pentru a defini anumite concepte are o mare importantă si naste în multe limbi confuzii. Astfel, pentru o persoană care nu este familiarizată cu metafizica, termenii de mistic sau misticism sînt sinonimi cu fanatic sau nebunie. Numerosi psihiatri, psihologi, filosofi si scriitori, adoptînd viziunea rationalistă a lui Freud, nu văd în acesti termeni decît o conotatie morbidă si patologică. Cu toate acestea, de cîteva decenii, specialistii au încercat să arate că nu trebuie să se asimileze experientele mistice cu delirul mistic, afirmînd, asa cum a făcut-o astronautul Edgar Mitchell, că explorarea spatiului interior este cu mult mai importantă decît aceea a spatiului exterior. Jung, în epoca lui, întelegea bine că experienta mistică este o stare de constiintă specială în care se dizolvă frontiera aparentă dintre Eul interior si lumea exterioară, unde dispare cu caracter provizoriu ceea ce se numeste persoanasi unde apare otrăire ce trece dincolo de aceasta, de unde numele de transpersonal. Această stare de constiintă a avut în timp diferite denumiri: experientă mistică, nirvana, stare buddhică, regatul cerurilor, satori, iluminare, experientă transcendentală, samadhi, constiintă cosmică, al saptelea cer, experientă oceanică, extaz, realizare supremă etc. „Misticismul este unificarea constientă a unei persoane cu Absolutul si are ca scop iluminarea, adică lărgirea constiintei si trezirea facultătilor latente ale fiintei umane. O asemenea experientă procură o mai mare intuitie, înlesneste limpezirea rationamentului si îl eliberează pe om de anxietatea ce îl tulbură si căreia trebuie să îi facă fată. El poate de asemenea să ducă la o regenerare fizică, adică la infuzia în om a unei forte ce produce sănătate si diminuează sau elimină boala... Misticul trebuie si poate să fie capabil a realiza, în domeniul afacerilor, stiintelor sau artelor, o operă prin care să-si cîstige respectul colegilor săi de muncă si al asociatilor săi, la fel de usor precum poate să-si întoarcă constiinta către interior si să se bucure de măretia Cosmicului. Numai ignoranta îi poate face pe unii oameni să aprecieze că misticul este incapabil să înfrunte realitătile materiale cotidiene” . Să amintesc de asemenea clasificarea privind misticii, apărută în Enciclopedia Medico-Chirurgicală, clasificare ce poate fi un element de referintă deosebit de interesant. Se disting patru modalităti de exprimare a personalitătii.
Misticul cosmic are constiinta că el este o parte din lume, el însusi reprezintă manifestarea unui Principiu unic, căutînd să se scufunde în Cosmos si in Armonia universală… El crede că prin propriile sale forte, datorită unor tehnici initiatice foarte precise, în final va scăpa din ciclul fără sfîrsit al nasterii si mortii.
Misticul plotinean urmează gîndirea lui Plotin care, reluînd întelepciunea lui Platon, dezvoltă tema unui suflet în afara lumii sensibile pentru a se cufunda în Unul.
Misticul crestin simte că pentru el, Dumnezeul Iubirii se dezvăluie în Trinitate. Datorită lui Cristos, a Cuvîntului încarnat, el crede că omul, ca trup si suflet, se poate transfigura.
Misticul non conformist caută trezirea la o realitate, adesea nedefinită, care însă îl depăseste. Individualist, el este cîteodată consumator de droguri ca mijloc de a accede în Absolut, dar tot el poate fi obiectul unui delir mistic. În aceasta ultimă categorie se găsesc persoane căzute pradă psihozei sau isteriei, de unde necesitatea pentru cel ce observă, să cunoască bine misticismul, fenomenele mistice si psihologia, ca în final să poată realiza o analiză clară a oricărei stări de constiintă neobisnuită. Acest lucru presupune să se tină cont de ea pentru fenomenele din trecut si de faptele observabile în prezent. O asemenea manieră permite scoaterea în evidentă a notiunii de demers spiritual, si trecerea dincolo de experientele fugitive.
În general, se poate califica drept spiritual orice demers interior ce este autentic si care, asa cum spun adeptii Sufismului, este fondată pe o relatie cu sine însusi si cu ceilalti. Această definitie nu se rătăceste în imaginar si exprimă relativ fenomenele parapsihologice ce fascinează atît de mult în public. Deseori există o confuzie între misticism si parapsihologie. Fenomenele paranormale nu sînt dovada unei stări mistice.Marii Initiati nu au cunoscut sau exteriorizat manifestările lor paranormale, în timp ce sînt persoane fără vreun demers spiritual ce au trăit, mai mult sau mai putin constient, fenomene relevante pentru parapsihologie. Revenind la diferenta existentă între experienta mistică si delirul mistic precizez că delirul este un mod de interpretare al realului ce se dezvoltă în afara realitătii, si este însotit de tulburări de comportament si de caracter. Delirul se încadrează în categoria psihozelor, care se traduc prin pierderi de adecvare la realitate. Precizez că există psihoze acute a căror durată este destul de scurtă si care se prezintă sub forma unor idei delirante, si psihoze cronice ce pot invada definitiv viata individului. În toate psihozele, pacientul are o convingere de neclintit în ceea ce trăieste sau în ceea ce fals interpretează, delirul fiind astfel o încredere ireductibilă într-o falsă concepere a realitătii. Individul devine atunci incapabil să facă distinctia dintre lucrurile din imaginarul său si cele din lumea reală. Ideile delirante pot fi multiple: idei de posesie, de seductie, de vrăjire, de blesteme (pacientul poate să se creadă persecutat, la discretia demonilor), idei de ales mistic, de mărire, de misiune pentru salvarea lumii, de a fi reîncarnarea lui Iisus etc. (pacientul se consideră neînteles de ceilalti, pe care îi consideră ca fiind mediocrii) si idei obsedante cu privire la diferite teme precum sfîrsitul lumii, comploturi misterioase etc. Asemenea idei pot fi exprimate într-o formă structurată, uneori inducînd în eroare anturajul, sau dimpotrivă într-o formă haotică. Totul depinde de forma bolii mintale în care acestea se încadrează (schizofrenie, paranoia, bufeuri delirante, parafrenie). Mecanismele care stau la baza acestor idei delirante sînt ele însesi diverse – intuitiile false si convingerile eronate, halucinatiile vizuale, auditive, cenestezice sau interpretările delirante, ce sînt erori de judecată avînd ca plecare fapte reale, dar care nu sînt corijate prin critică, prin convingere sau demonstratie.
            Am accentuat putin asupra acestor date tocmai pentru a întelege lumina adevărată. Scriitorul care abordează personajele diverse ale teatrului social în care se învîrte prin viată caută permanent Adevărul. Nu sînt convins că-l putem sti, dar ne strecurăm din clopot în clopot cu bagaje din ce în ce mai grele să înteleg meandrele Labirintului. Nu m-am amăgit citind literatura, uneori de proastă calitate, a unor autori necunoscuti despre misticism. Ce elemente m-ar putea ajuta să deosebesc un mistic delirant de un mistic autentic?Pentru a răspunde la această întrebare, apreciem criteriul de autenticitate a unei experiente mistice veritabile care este coerenta si conexiunea cu realul, precum si fecunditatea spirituală a persoanei în cauză. Misticul delirant a avut deseori crize identice în trecut. De altfel există în general o repercusiune în toate sferele existentei acestuia, cu tulburări de comportament si de caracter. Delirantul încearcă dificultăti în contactele sociale si le plasează adesea sub semnul neîncrederii, al ostilitătii sau al riscurilor de comunicare. În opera multor autori diferenta fundamentală dintre misticul delirant si misticul autentic constă în faptul că primul suferă de o dezorganizare a Eului său obiectiv si de o destructurare a constiintei, în timp ce la cel de al doilea, acest Eu nu este dezorganizat, ci dimpotrivă evoluează către o Pace Profundă, de unde si faptul ca un număr de scriitori consideră misticismul ca pe un act constient de libertate. Misticul autentic este eficace în viată, în timp ce misticul delirant evadează din realitate si îsi alterează personalitatea. Numai dacă amintesc fecunditatea spirituală si materială a unor mari mistici precum Spencer Lewis, Terese d’Ávila, Maica Teresa, Padre Pio, Sri Aurobindo, Rudolph Steiner, Helene Blavatsky si multi altii. Exemplele cu privire la această eficacitate în viată a unor adevărati mistici sînt numeroase, viata cotidiană fiind cîmpul lor de experientă si laboratorul lor. Pe de altă parte, la misticii autentici nu există orgoliu, vanitate, hipertrofia Eului sau inflatie psihică. Orgoliul este fără îndoială capcana cea mai subtilă pentru fiinta umană, fiind expresia narcisistică a iluziei. Aici putem găsi orgoliul de a fi trăit o experientă mistică, de a poseda anumite aptitudini sau de a fi atins un nivel de evolutie înalt. Cînd se instalează acest orgoliu, apare aproape imediat sectarismul, fanatismul si intoleranta. Numeroase exemple de personaje bine conturate în literatura lumii pot fi redate unui astfel de studiu
 Cînd văd maladii mintale precum nevroza, ce destructurează sistemul Eului în raporturile lui cu realitatea, într-o măsură mai putin profundă decît psihoza, realizez că în fata mea se află o personalitate inhibată, culpabilizată sau angoasată. De multe ori o educatie religioasă primară, rigidă, gresit asimilată sau înteleasă, bazată pe frica de pedeapsă sau de infern, are adesea consecinte penibile asupra acestora. Nu rareori aceasta educatie a avut chiar efecte dramatice, anulînd o parte a existentei, cu precădere în sfera psiho-afectivă, cu repercusiuni asupra vietii sentimentale si cu crize depresive multiple. Cei ce sînt astfel afectati au uneori un comportament isteric. Desigur, este adevărat că anumiti mistici au atitudini care te pot face să gîndesti la simptome clasice de isterie. Printre principalele trăsături de caracter pe care analiza factorială le pune în evidentă în nevroza isterică, putem cita: teatralismul, egocentrismul, instabilitatea emotională, sărăcia afectelor si nefirescul acestora, erotizarea raporturilor sociale, dependenta afectivă, sugestibilitatea. În plan simptomatic, isteria se poate prezenta sub forma indiferent cărei maladii, asa încît te poti pierde în labirintul patologiei isterice.
 Ralph Lewis a estimat că există patru stări ce permit să se determine dacă cineva a trăit o experientă cu adevărat mistică. Aceste patru stări sînt: inefabilitatea , calitatea intelectuală , natura pasageră si pasivitatea . O experientă mistică veritabilă se poate aprecia observînd sentimentul de unitate, cu disparitia dualitătii, caracterul inefabil al experientei, sentimentul de caracter real al experientei, transcendenta spatiului si timpului, sentimentul sacrului, disparitia fricii de moarte, cu o dezvoltare a sentimentului de securitate personală, schimbarea radicală a comportamentului si a sistemului de valori, deoarece a fi se substituie lui a avea, rezultînd aprecierea valorilor spirituale, impresia de lumină, resimtită frecvent, întîlnirile cu fiintele energetice, cu fiintele luminii, cunoasterea imediată prin revelatie, sentimentul de bucurie profundă si sentimentul prezentei lui Dumnezeu, cu deschidere către Iubirea cosmică si Constiinta universală. Credinciosul cu adevărat pios nu are nevoie decît de un singur templu, cel care sub cer îi purifică si construieste sufletul. Cerul abstract e vidul în care armonia luminii oscilează între materie, josul hermetic si susul geometric. Claviculele ce se află la baza gîtului sînt cheile ce deschid accesul la porul fîntînii spre clopot.
 În concluzie putem retine că misticismul, în sensul său cel mai nobil, nu are un caracter patologic, ci traduce o dorintă naturală de cunoastere. Asa cum este definit si studiat în ordinul traditional rosicrucian, el constituie o cale culturală si spirituală permitînd oricărei fiinte umane o mai bună cunoastere a adevăratei sale naturi si întelegerea scopului existentei. Astfel, misticismul este un suport privilegiat pentru a duce la bun sfîrsit un demers spiritual si pentru a înflori în diferitele planuri ale fiintei. Tot acest demers stiintific asupra creatiei literare demonstrează că misticismul reprezintă oglindirea legilor prin care Inteligenta divină se exprimă în toată Creatia si în omul însusi.