EDITURI IESENE, AUTORI IESENI

 

 
     PEREGRINUS

               Mihai Eminescu, Opere Politice, editie integrală, îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Timpul, Iasi, 2008, 1570 p.

Această editie Mihai Eminescu, Opere Politice este o realizare notabilă din multe puncte de vedere. O lucrare de amplitudine care, scrie editorul, este „o primă încercare de redare integrală a articolelor cu profil politic” publicate de Mihai Eminescu, „după finalizarea si aparitia editiei de Opere îngrijită de Editura Academiei”.
După ce în 1941 a apărut editia Mihai Eminescu, Opera politică, vol. I – 1870-1879, vol. II – 1880-1883, realizată de profesorul I. Cretu, si după ce, tot la editura ieseană Timpul, a apărut, în trei volume (între 1997-1999), o editie Mihai Eminescu – Opere politice, aceasta recentă îsi propune, spre deosebire de cele anterioare, gruparea articolelor pe mari tematici, tinîndu-se cont de criteriul temporal. Acolo unde ponderea articolelor nu era suficientă pentru a justifica gruparea pe tematici distincte, s-a preferat „afluirea acestora spre Addendă”. Temele pe care a ales editorul să grupeze articolele din opera eminesciană (este interesant de observat proportia dintre acestea, în ce priveste cuprinderea, de pildă) sînt: Unitatea românilor, Românii din Basarabia, Românii din Bucovina, Românii din Dobrogea, Românii din Transilvania, Românii din afara tării, Independenta, Teorii si opinii politice, În contra socialismului, Teoria muncii, Problema tărănească, Monarhia constitutională, Teorii si opinii economice, Observatii si teorii istorice, Problema culturală, Învătămîntul românesc, Politica guvernului, Politica Parlamentului, Religia, Problema izraelită, Chestiunea Dunării, Observatii polemice si Addenda.
Cartea, frumoasă si ca o obiect tipografic, oferă variante de facilitare a accesului/ întelegerii articolelor eminesciene si, poate mai ales, pune la dispozitia doritorilor, indiferent de motivatia lor, să se documenteze concret cu privire la cele scrise de Eminescu.

Mihai-Stefan Ceausu, Un iluminist bucovinean: boierul Vasile Bals (1756-1832), Editura Junimea, Iasi, 2007, 462 p.

Despre activitatea culturală, socială si politică din Bucovina s-a scris si se scrie după 1989, din fericire, urmărindu-se diverse aspecte, printre care viata unor personalităti marcante, cu rol semnificativ în epocă. Una dintre aceste cărti este si cea a lui Mihai-Stefan Ceausu, intitulată Un iluminist bucovinean: boierul Vasile Bals (1756-1832), structurată pe capitolele: 1. Familia, ascendenta, orizontul intelectual si politic, II. Începuturile stăpînirii habsburgice în Bucovina si implicarea lui Vasile Bals în viata politică, III. În serviciul public la Cernăuti si Viena, boala si dizgratia, IV. Revenirea în viata publică, căpitan al Bucovinei, ultima parte a vietii, la care se adaugă Anexe (care cuprind si două memorii ale lui Vasile Bals, unul către contele Halk, presedintele Consiliului Aulic de Război din Viena, datat 13.11.1780, si un altul, adresat împăratului Leopold al II-lea, datat 5 noiembrie 1791), un rezumat în limba germană si cuvenitul indice de nume, dat fiind si faptul că este o lucrare elaborată în concordantă cu normele stiintifice.
Rezultat al cercetărilor autorului în documentele vremii aflate, printre altele, în Arhivele Nationale de la Bucuresti si Viena, cartea prezintă viata si înfăptuirile unui personaj aparte, astăzi prea putin cunoscut, dar pe care au fost voci care l-au situat între mari personalităti, Petru Maior, Gh. Sincai s.a.
Vasile Bals a fost, pe scurt, unul din marii boieri bucovineni, provenit dintr-o veche familie din Moldova, ajuns baron austriac (apoi sambelan, consilier intim al împăratului – cea mai înaltă distinctie pe care a primit-o un român bucovinean), om de cultură de factură iluministă (a propus înfiintarea a peste 300 „scoli poporale”, a elaborat, împreună cu Ion Budai-Deleanu, 16 manuale scolare s.a.), militant politic – ajuns deputat al stărilor bucovinene, dar si fiind înalt functionar al imperiului habsburgic. A fost si membru al unei loji masonice renumite în vreme („La adevărata întelegere”, fondată în 1781), care sprijinea reformele împăratului Iosif al II-lea.
Hătisurile istoriei epocii sînt, probabil, mai putin cunoscute marelui public. De pildă, printre ideile pentru care a militat Vasile Bals, amintim că, în contextul de atunci, el sustinea scoaterea inclusiv a Moldovei, inclusiv Basarabia, si Tării Românesti de sub suzeranitatea Portii, dar si aria de influentă a Rusiei, concomitent cu includerea lor în Imperiul Habsburgic (în dorinta de a preveni ocuparea lor de către rusi), fapt care i-a adus deservicii chiar din partea habsburgilor, politica avînd si atunci meandre. Asta desi, o vreme, a cunoscut diverse onoruri, ocupînd varii functii - responsabil cu editarea si difuzarea publicatiilor si patentelor imperiale pentru Bucovina, înalt functionar în Consiliul Aulic de Război din Viena, căpitan al districtului Bucovina pentru anii 1792-1808 s.a.
O carte documentată, care conturează portretul unui personaj important al tării, pe fundalul epocii lui, cu problemele ei.

Ion Cernat, Doina Candrenilor, satul de la poalele Ousorului (pagini de monografie), Editura PIM, Iasi, 2008, 504 p.

Un studiu de amplitudine, aprofundat al unei comune din Tinutul Dornelor, anume Doina Candrenilor, cu o istorie veche, legată de a zonei în care este situată, desi lipseste un „document de atestare”, de „danie” ori de „întemeiere” (dincolo de dovezile arheologice, cu diverse semnificatii si interpretări amintite/ analizate de autor, există, printre altele, o legendă a „întemeierii satului” de către Alexandru Candrut, venit din Ardeal, din zona Năsăud, în 1661). Pentru alcătuirea acestor „pagini de monografie”, autorul a consultat un material arhivistic de anvergură, valorificînd la nevoie si datele culese din teren, întregind studiul si prin consideratii cu caracter general sau, uneori, unde a considerat că este cazul, racordări la situatia macro-geo-politică si/ sau la conditiile actuale. Structura cărtii este următoarea: după un Cuvînt înainte semnat de Petru Tăranu, o Notă a autorului, „spovedanie si iertăciune către cititor”, urmează capitolele: I. Un plai de legendă si dor, II. Lupta Candrenilor pentru apărarea vechilor drepturi si libertăti la schimbarea stăpînilor, Imperiul habsburgic acaparează nord-vestul Bucovinei, III. Economia pastorală între traditie si modernitate, IV. Revolutie si constiintă natională, V. Resurse materiale ale comunei Dorna Candrenilor, VI. Dinamica resurselor umane. Unele precizări si contributii la cunoasterea fenomenului demografic în Dorna Candrenilor, VII. Dorna Candrenilor în circuitul economiei capitaliste, VIII. Politici administrative în comuna Dorna Candrenilor, IX. Manifestări ale spiritualitătii populare specifice, X. Manifestări ale spiritualitătii populare specifice, XI. Pe coordonatele europene. Între integrare si păstrarea identitătii nationale, la care se adaugă o Bibliografie, Sumar în limba engleză, Indicele de locuri si nume.

Ion Petrovici, Prejudecată si adevăr, Editie îngrijită, studiu introductiv si note de Richard Constantinescu, Casa Editorială Demiurg, Iasi, 2008, 170 p.

O carte care cuprinde si texte de Ion Petrovici, dedicată lui Ion Petrovici (1882-1972), filozof, eseist, memorialist, scriitor, om politic, membru al Academiei Române, profesor la Universitatea din Iasi, dar si lui Grigore T. Popa (1892-1948), medic, membru corespondent al Academiei Române, titularul catedrei de Anatomie si Embriologie la Institutul de Anatomie al Facultătii de Medicină din Iasi (a lucrat aici pînă în 1942), cu realizări profesionale de anvergură internatională. Gr.T. Popa a fondat în 1936 (propusese înfiintarea unei publicatii de cultură la Iasi în 1934), împreună cu M. Sadoveanu si George Topîrceanu, revista „Însemnări iesene”.
Tot Grigore T. Popa, sprijinit de relatiile de amicitie ale filosofului cu membrii redactiei, a fost cel care a deschis calea textelor lui Petrovici în revistă – si Richard Constantinescu redă, într-o sectiune intitulată Despre Ion Petrovici dinspre Grigore T. Popa, aspecte ale acestei colaborări, pagini dintr-o interesantă corespondentă, consideratii despre epocă, rolul unor personaje în destinul lui Ion Petrovici (de pildă, cel malefic al lui Iorgu Iordan) s.a.. O altă sectiune a cărtii, intitulată interviu, la fel de interesantă, este, în fapt, o autobiografie Ion Petrovici, alcătuită pornind de la întrebările lui George Călinescu („D-sa a compus, după întrebările mele, o parte din autobiografie” – scria autorul Istoriei literaturii române) (texte publicate în Însemnări iesene, an V, 1940). Mai sînt în carte sectiunile: Petroviciene (texte ale lui Ion Petrovici publicate în revista ieseană), Cronici (comentarii – publicate în „Însemnări iesene” – asupra unor texte, cărti, scrieri ale lui Ion Petrovici, semnate de Grigore T. Popa, Mircea Mancas, Traian Gheorghiu, N. Rahova), si un Epilog, semnat de Daniel Mazilu.

Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian, roman, traducere în limba română de Nicolae Dobrisan, Editura Polirom, Iasi, 2007, 326 p.

 

În literatura arabă se vorbeste din timp în timp, mai ales după începutul secolului al XX-lea, în diverse forme, despre prefacerile, „renasterile” (de tipul Al-Nahda) modernizările, apropierile de literatura occidentală dar si maniera în care poate fi/ este păstrată traditia, nu doar în poezie, care are haine cu totul particulare, în multe privinte. Si romanul a cunoscut etape spectaculoase aducînd, pentru Egipt, un Premiu Nobel prin Naguib/ Nagīb Mahfouz, 1911-2006.

Egiptul propune nume interesante în ce priveste proza, unul dintre acestea fiind Alaa al-Aswani, al cărui roman, Blocul Iakubian, arabă – Imārat Ya‘qūbīān, apărut în 2002, tradus în engleză în 2004, ecranizat în 2006 (cel mai scump film egiptean), tradus la noi în 2007, a fost cel mai bine vîndut roman in limba arabă al ultimilor ani. Toate se leagă de un bloc din centrul orasului Cairo, care există în realitate, pe strada Suleiman Pasa/ Basha, azi Talaat Harb Street, nr. 34, construit în 1934 de către „milionarul Hagop Iakubian, decanul comunitătii armenilor din Egipt”. Aici „a locuit elita societătii din acele zile”, dar revolutia din 1952 „a schimbat totul”, blocul ajungînd să fie populat de cine punea mîna pe camerele părăsite, aducînd apoi pe altii – ofiteri, ospătari, bucătari, tinere servitoare. „Unele dintre sotiile noilor locatari aveau origine modestă si n-au văzut nimic rău în cresterea micilor vietăti (iepuri, rate si găini) în cămărutele de fier”.

Tot felul de personaje (de la Zaki Bey el Dasuki, „unul din cei mai vechi rezidenti”, fiul unui cunoscut fruntas wafdist (de la Partidul Al Wafda/ Delegatia), bătrîn si îndrăgit inginer, Taha el Shazli, fiul portarului – speră să ajungă la Academia de Politie, prietena în copilărie a acestuia, Busayna el Sayed, Hatim Rasheed, din tată egiptean si mamă frantuzoaică, Hagg Muhammad Azzam, cel venit de la tară, homosexuali, vagabonzi, „artisti” de tot soiul s.a.) joacă într-o partitură complexă, interesantă. Sînt atinse multe subiecte controversate în lumea islamică, pentru Egipt în spetă: extremismul islamic, coruptie, problematica pozitiei bărbatilor si femeilor în societate, sexul – hetero si homosexualitatea, exploatarea, avortul, brutalitatea excesivă a politiei, ipocrizia religioasă, falsa religiozitate, extremismul s.a.. Într-un bloc pentru unii închisoare, pentru altii labirint al supravietuii, poate universul în sine, autorul construieste o lume în mic, în care fiecare luptă în felul lui pentru supravietuire. Fără a fi o naratiune cu valente deosebite, dar plăcută, romanul cîstigă prin atmosferă, coloratură si problematica propusă într-un mediu anume, întretesînd povestile de viată ale unei galerii de personaje, e drept, poate mai dificil de urmărit de un cititor mai putin familiarizat cu limba arabă (desi traducătorul a adaptat numele pe cît posibil la fonetica limbii române).

Alaa al-Aswani, născut în 1957, dentist, romancier, critic, publicist cu educatie francofonă, studii si în SUA, un fondator al miscării Kefaya (din lb. arabă – „destul”), cum este cunoscută miscarea de opozitie el-Haraka el-Masreyya men agl el-Taghyeer (Miscarea egipteană pentru schimbare), arată cu acest roman de ce multi îl văd drept viitor candidat la premiul Nobel, iar altii văd în acest roman o altă perspectivă critică asupra societătii islamice.

 

Mircea Popovici, Variatiuni rococo, versuri, Editura Alfa, Iasi, 2008, 82 p.

Tot la editura ieseană Alfa, Mircea Popovici publica, în 2005, o nouă editie la Izobare, care are, scriam, o poveste. În aprilie 1945 autorul (născut în 1923) a primit, împreună cu Geo Dumitrescu, un premiu al Fundatiei „Regele Mihai I”, (din juriu făceau parte Tudor Vianu, Camil Petrescu, Petru Comarnescu, Perpessicius, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi) care i-a facilitat debutul. Asa a văzut lumina tiparului, în 1946, Izobarei. Despre versurile lui au scris George Călinescu, Al. Piru, Adrian Marino, Serban Cioculescu, Laurentiu Ulici s.a.
Reamintim – considerat în diverse studii/ tomuri un reprezentant al „generatiei pierdute/ a războiului”, de cei care îl cunosc, astăzi, unul dintre sufletele frumoase ale Iasului, Mircea Popovici a publicat alt volum (Licente emotive), în 1987, la Editura Junimea apoi alte 3 (Poezii, 1988, Paletă în amurg, 1991, General Museum, 2001), reeditînd, spuneam, în 2005, Izobare. Acum revine cu aceste „variatiuni rococo” (cu nuantele de pe o frumoasă si tînără paletă de culori lirice), din care cităm: „Orasul meu frumos e-n exil/ si debarcă la tărmul înalt/ la farul stins al sperantei./ E ora cînd seara arde-n fitil/ si-iarba cosită, ce piedică/ pune tălpilor duse/ să calce blesteme,/ la marginea lumii,/ la marginea humii”.

Nicolae Leahu, Nenumitul, Editura Fundatiei Culturale Poezia, Iasi, 2008, 64 p.

Nicolae Leahu (unul dintre coordonatorii – alături de Mircea V. Ciobanu, Nicolae Leahu, Eugen Lungu si Mihai Papuc – unui proiect interesant si mult discutat, Literatura din Basarabia în secolul XX, care vizează editarea unei colectii de antologii ale literaturii române din Basarabia secolului XX (Poezia, Nuvela, Traducerile s.a.), născut în 1963 în Bîdicu Moldovenesc, judetul Cahul, profesor la Universitatea din Bălti si redactor, publică a doua carte a sa la Iasi, anume volumul de versuri Nenumitul. Autorul este una dintre vocile care contează si în domeniul criticii.
În acest volum Nicolae Leahu relevă un eu poetic în varii ipostasuri, de la reflexiv la ironic ori livresc, uneori chiar cu nuante de experimental, de la metafizic la o oarecare haină a dramaticului/ ludicului, generînd impresia că pendulează între a fi spectator, dar si actor pe scena lumii. Volumul, deschis cu o întreagă pagină de secvente (citate din autori, de la Augustin, Wittgenstein, Noica, La Vasile Vasilache si Ion Mircea s.a.) care alcătuiesc motto-ul, adună o serie de poeme / cicluri de poeme, care se însiruie în următoarea ordine, după un prolog (Ce-i de făcut): Capătul ( I ), Elegii pentru streasină si păienjenis, Vag, Elegiile de apoi, Capătul ( II ), Baladă (epilog). Un poet interesant de dincolo de Prut, care foloseste tropii într-o gamă largă, creînd imagini aparte (împărăginire, reînhuma, pilitură de verbe, metonimie a paradisului s.a.), din care cităm, în încheiere: „blestemul de a-ti plînge părintii/ cu pilitură de verbe străine/ cu stil/ asediind palisadele spuselor/ provocînd efemeritatea sunetelor/ si instinctele calofile/ atunci cînd însăsi tăcerea/ e un exces”.

Vasile Fluturel, Rezervat pentru visători, micropoeme, Editura Cronica, Iasi, 2009, 154 p.

                Vasile Fluturel, autor a mai multe volume de poeme si proză, din 1996 pînă azi, publică acum la editura ieseană „Cronica” un volum de „micropoeme”, rimate si nerimate, întretesute de cîteva poeme într-un vers (amintind întrucîtva de cele pillatiene, pe care autorul, care are la activ si cîteva volume de poeme în stil haiku, probabil le cunoaste), dintre care cităm cîteva: „Trilurile copilăriei adormeau pe-aripi de rouă”; „Amintirile-nviau într-o cească de cafea”; M-as fi vrut surîsul tău prefăcut într-un poem”; „De durere ruginise chiar si seva din stejari”. „Stoluri negre de-asteptare umezeau privirea-ti dusă”.
 Peregrinus