Aurelian Petrus PLOPEANU

 

       “Angajamentul etic reprezintă o autolimitare a comportamentului propriu si nu o tentativă de limitare a comportamentului celorlalti. El precizează, în primul rând, ce anume nu sunt dispus să fac altor oameni. Deciziile etice sunt astfel dificile, mereu riscante si provocatoare. Dar numai ele dau consistentă umanitătii fiecăruia dintre noi. E greu să ne imaginăm o societate umană fără oameni. Si este încă si mai greu să credem că indivizi cărora li se restrânge sever sau chiar li se refuză capacitatea de a-si lua angajamente etice mai pot fi numiti oameni în vreun sens relevant al termenului.”
                                                        Sorin Cucerai, Esecul etic al statului asistential

Laurent Bibard, în articolul „Capitalismul si etica sa” din volumul coordonat de Daniel Dăianu si Radu Vrânceanu, „Frontiere etice ale capitalismului”, încearcă să surprindă fidel si precis istoria ideii de etică a capitalismului. Întrebarea pentru care încercăm să definim ce inseamnă etică a acestui sistem liberalist s-ar putea rezuma la: este capitalismul moral sau (a)moral? Cunoastem, de asemenea, că termenul de capitalism se conjugă cu cel de Occident. Capitalismul înseamnă să fii doar rational, rapace (asa cum considera spre exemplu Dennis Mueller), în goană nebună si oarbă după munti de bani sau înseamnă si un sistem din care nu pot lipsi demnitatea, responsabilitatea, dreptatea, temeiul sentimentului moral, iubirea aproapelui în sens biblic?
Revenind la conceptul de Occident, avem în vedere faptul că istoria sa îndelungată a însemnat primordial contactul dintre două culturi aparent ireconciliabile: iudaismul si păgânismul de sorginte greacă. Spuneam ireconciliabile deoarece prima se fundamentează pe unicitatea principiului divin, a transcendentalului, pe când cea de-a doua este una a politeismului eretic. Interesant este faptul că din întrepătrunderea celor două s-a dat nastere unei a treia culturi, cea a eticii crestinătătii.
Acelasi Laurent Bibard afirmă că „sistemul etic al capitalismului provine direct din etica umanismului european, contemporan cu Renasterea. Obiectivul fundamental al umanismului este acela de a-i oferi omului locul său în lume, în detrimentul autoritătii divine sau naturale, respectiv al conditiilor care îl precedă si îl constrâng” . Etica paradigmei capitalismului se sprijină, asadar, pe traditia umanistă, mai ales pe ceea ce presupune individualism si initiativă liberă. Capitalismul este considerat un sistem care, privit introspectiv, devine unul care contine, în mod aprioric, ideea că în ceea ce priveste comportamentul uman acesta este unul doar rational (rationalitate perfectă în activitatea decizională) si individualist, orice încercare a grupului de a emite pretentii asupra valabilitătii si optimului individual fiind privită retrograd si suspicios.
Individualitatea până la Hobbes (sec. XVII) nu a avut nici un sens concret, gândirea dominantă de până atunci sustinând în mod naiv că viata în colectivitate este firească si conformă cu natura umană. Schimbarea profundă e oferită de religia crestină care priveste individualismul prioritar colectivismului. În acest sens, nu cred că exagerez cu nimic atunci când afirm că, pe de o parte, comunismul este anticrestin (dovedit prin ateismul si prin actiunile sale de distrugere a fiintei interioare, a initiativei personale), iar pe de altă parte antisemitismul sau prigonirea evreilor reprezintă aceeasi atitudine anticrestină din moment ce Iisus Hristos nu s-a născut la Magdeburg sau Teheran.
Hobbes este primul filozof care a subliniat deficienta gândirii că viata este spontan colectivă, ierehizată si structurată. El sugerează că libertatea individuală primează oricărui sistem de organizare socială sau de comportament, egali în fata lui Dumnezeu, având drept la viată si neprecupetind de a depune orice efort pentru a respecta acest drept fundamental si inexorabil (Hobbes, De Cive: or The Citizen, Greenwood Press, Westport, CT, 1982). În plus, vede fiinta umană dominată de instinctul puterii si de ambitia de a se dovedi superior celuilalt, născându-se o imagine hobbesiană asupra rivalitătii eterne dintre indivizi De aceea, omul este solitar ontologic, urmărind întotdeauna satisfacerea orgoliului său personal (Hobbes fiind acuzat de asa-numita eroare a încapsulării). În aceeasi traditie hobbesiană, laureatul premiului Nobel pentru economie, James Buchanan dezvoltă ceea ce numeste ideea “contactarian” socială de moralitate, impartială, deoarece consideră că toti indivizii ar fi de acord cu regulile precise de a (fi) conduce pentru a supravietui. Etica liberalismului reprezintă în opinia distinsului profesor, „etica deplinului control asupra tuturor actiunilor umane, bazată pe controlul tehnic absolut asupra naturii (umane sau altfel) prin transparenta sau accesibilitatea totală a acesteia pentru cunoasterea stiintifică, spre a servi dorintei indivizilor...adevărata etică este aceea aflată între etica occidentală „modernă” a controlului uman absolut asupra lumii si etica civilizatiilor vechi sau traditionale, care uneori devin reticente în ceea ce priveste etica occidentală modernă” .
Opinia că oamenii egoisti sunt lacomi se datorează sistemului capitalist, că acumularea aceasta necontenită obstructionează morala aproapelui este falsă. Nu doar indivizii din societătile capitaliste doresc să se îmbogătească, ci si cei din socialism sau alte dictaturi doreau/doresc sau reprezentau monumente de lăcomie, egoism sau oportunism. În fiecare individ există dorinta antropologică de a-si îmbunătăti situatia materială, propensiunea către bogătie nepărăsindu-ne niciodată. 
Capitalismul este/trebuie să fie strâns legat atât de libertatea politică si democratie („tirania” maselor), cât si de progresul moral si social, apreciază Marie-Laure Djelic, coautor al volumului prezentat. Din perspectivă „nietzscheană”, capitalismul se găseste situat dincolo de etică sau morală, plasarea sa ca ordine naturală fiind de neînlăturat, iar relatia cu etica devenind clară si neîndoielnică. A face afaceri si implicit profit semnifică, din această perspectivă, să pui semnul de incongruentă între etică si ceea ce înseamnă spatiul economic al capitalismului. Amoralitatea (sau imoralitatea) acestei paradigme îi permite coabitarea cu diverse si pestrite sisteme politice, economice, sociale, asa cum s-a putut/se poate vedea în cazul unor tări ca Rusia oligarhistă, Suedia si a sa „a treia cale”, Chile lui Pinochet, o parte din Orientul Mijlociu si exemplele pot continua.
Moralitatea demonstrată a capitalismului se sustine pe de o parte pe amoralitatea si esecul sistemului comunist (si alte sisteme stigmatizate de istorie si realitate), iar pe de altă parte pe imposibilitatea creării/mentinerii unui paradis terestru administrat si fundamentat prin puterea „angelică” a omului.
Capitalismul, privit istoric si chiar anistoric a debutat ca un jucător etic, experimentat si întelept ca un bătrân lup de mare. Adam Smith a gândit capitalismul ca pe unul dominat de un cod al moralitătii întipărit în genomul actorilor individuali si nu ca pe un model consonant cu o etică spontană si normală. Desi indivizii pot fi amorali (cu toate acestea, nedistribuiti uniform), ceea ce ordonează si disciplinează aceste iesiri în decor este piata cu a sa „mână invizibilă” ca mit fundamental (si Hayek considera piata ca fiind cea care protejează cresterea cantitătii de cunostinte, deoarece are un rol de stimulent al spontaneitătii si de eficientă în difuzarea informatiei). Si, în opinia mea, sistemul considerat cel mai bun de la origini până în prezent poate fi privit, din acest punct de vedere ca ordonare optimă a energiilor individuale care pot fi uneori si imorale. Ordonarea pe care am amintit-o sugerează că sistemul capitalist per se functionează si se manifestă precum constiinta universală si individuală în cazul fiintei umane. Această constiintă sau energie este reprezentată de etică, iar aceasta nu poate fi un output (produs) al sistemului capitalist (în cazul nostru, creierul). Cu alte cuvinte, etica paradigmei capitaliste reprezintă acea energie care nu se formează si nici nu răspunde de resorturile interne, vizibile, limitate si perfectionabile ale modelului. De aceea, capitalismul nu poate fi altfel decât etic, iar etica sa nu reprezintă altceva decât o manifestare a energiilor pozitive a iubirii aproapelui din perceptul biblic. Asa cum omul este lumină sau energie (din punct de vedere cuantic), constiinta sa fiind manifestarea energiei luminii purtătoare de informatie avand capacitatea de a genera radiatii, care in cele din urma genereaza materie, în acelasi mod capitalismul se apropie cel mai mult de această viziune generatoare de adevăr si de sens. Paradigma capitalistă prezintă examenul toracic al său, indivizii “neuronali” fiind interconectati asemenea miliardelor de neuroni din creierul uman prin intermediul pietei libere, individualismului si concurentei, iar energia care furnizează informatiile după care acestia vor actiona praxeologic, mai mult moral decât imoral în spatiul domniei legii si dreptătii va fi tocmai etica sistemului. Aceasta din urmă este indisolubil legată de principiul capitalist, nefiind un rezultat (creatie) a acestuia. Etica si capitalismul sunt împreună pentru că nu pot sta altfel.
Chiar si acea celebră “mână invizibilă” smithiană care reglează si ordonează barbarismul indivizilor economici prin piata liberă, înseamnă puterea eticii sau mai corect spus a energiei eticii asupra materialismului sau pozitivismului generat de relatiile “gregare”, voluntare, vizibile si limitate ce se stabilesc între diversi indivizi cu initiativă mai multă sau mai putină. Din câte cunosc, Smith trăia în celebrul secol XVIII în spiritul fizicii mecaniciste si deterministe de tip newtonian, deci nu avea cum să bănuiască revolutia cuantică sau schimbarea de paradigmă stiintifică. Doar dacă avea vreo viziune nostradamică de rit scotian ar fi putut bănui teoria că stiinta fără constiintă si constiinta fără stiintă sunt nule, că Wittgenstein urma să demonstreze că limitele limbajului verbal sunt limitele propriei lumi. De aceea e posibil ca Smith să folosească această metaforă a “mâinii invizibile” pentru a nu fi nevoit să se claustreze în propria lume, ci a încercat printr-o inovatie metodologică să evadeze si să se desăvărsească. Si a reusit.