comPresa Revistelor
       
       

                                                                                                                    Val TALPALARU            

 

         

           Din ratiuni lesne de înteles, nu voi folosi expresii insidioase si defetiste de tip m-a luat valul, m-au trecut toate apele, revista este pe val, o apă si-un pămînt si altele asemenea. Mai ales că mă simt dezarmat în fata teancului de reviste, care protestează în cor, clamînd atentie si grabnică lectură. Asta în timp ce „amici” – pe care după cum vedeti mă răzbun încondeindu-i cu ghilimelele (ori mai pretios cu ghilimetele) de rigoare – mă asasinează cu scene de concediu (ce-i aia?) ori călătorie, povestite cu sadism si lux de amănunte. Fapt care m-a făcut să emit celebrul distih, care musai va intra în istoria literaturii noastre: „Da’ si eu cînd intru-n bani/ Poate merg la Popricani!”. Gata! Mi-am făcut curaj, am comis un preambul aproape pasabil, asa că ce mai poate „Conta” lectura unei reviste ajunsă deja la numărul 2? Fac un rabat la principiul de a nu scrie de două ori consecutiv despre aceeasi revistă, dar primul număr al noii reviste nemtene m-a convins, asa că vă invit să parcurgeti măcar paginile pe care Emil Nicolae le consacră pentru Cărtile crizei, cum îsi intitulează articolul. Aflăm astfel, cum că la vremi de ananghie si pe alte meridiane si epoci au detunat glorios cărti precum Adio arme a lui Hemingway, Cupa de aur semnată de Steinbeck, că prin criza din ’30 erau publicate Poeme alese de Robert Frost, Miercurea cenusii de T.S. Eliot, Ciornă pentru XXX de Cantosuri a lui Ezra Pound si lista continuă, absolut impresionantă si în literatura noastră. Concluzia ar fi că sus pîrîta si monstruoasa criză nu „năpăstuieste” cultura scrisă chiar asa cum am fi tentati să credem. Este inechitabil să pomenim doar un articol din cartea de vreo trei sute de pagini care este revista „Conta”, asa că vă invităm să refaceti un drum prin memorie cu Cezar Ivănescu si Nicolae Sava în dialog, să nu treceti usor peste fragmentul de eseu pe care Aurel Dumitrascu i l-a consacrat lui Daniel Turcea, ori precizările lui Nicolae Scurtu despre corecta scriere a prenumelui lui Ion (Ioan) Creangă. Iar pe final, lecturînd eseul În alambicothetcă, tin să dezamorsez un zvon, precizînd că apreciez cum se cuvine spumoasele pamflete ale Magdei Ursache, spre stiinta eventualilor „oameni de bine”, colportori de zvonuri care sustin contrariul. Si cu acest insert să trecem la o cetire a revistei „Orizont literar”, care ajunge mai greu pe masa noastră. Revistă bilingvă, ba chiar trilingvă, navigînd cu aplomb si dezinvoltură pe meridiane si paralele diverse, de la Estonia, prin reprezentanta sa lirică, Eldo Viiding, la Nepal, gratie lui Khem Guragain. De unde ne putem întoarce de mînă cu Romulus I. Olariu spre a ceti în cheie modernă un basm al lui Ion Creangă. Si iar tiva în Pennsylvania cu Mike Essing ori în Mexic cu poeta Marina Centeno si în Israel cu Rudy Spillman. Un sumar bogat si oarecum derutant prin această browniană miscare a numelor si zonelor literare, din care nu lipsesc nici autohtonii Ion Lazu, Elisabeta Isanos, Oana Streinu Cercel, Daniel Dragomirescu.
Tot din zborul sprîncenei trecem si peste „Reflex”, revistă de artă, cultură si civilizatie, apărută la Caras-Severin si care comprimă primele sase luni într-un singur număr. Remarcăm implicarea Consiliului Judetean si a Centrului pentru Promovarea si Conservarea Culturii Traditionale (Doamne, ce lungă titulatură!), ceea ce înseamnă că se poate, iar unele institutii de cultură, care au chiar sintagma cu pricina în posesie, se pot implica si astfel. Dar asta este altă poveste, pe alte coclauri, asa că noi ne întoarcem la revista directorată de Octavian Doclin pentru a ne deslusi, gratie lui Adrian Dinu Rachieru, de unde vin si încotro se îndreaptă, sub lupa criticii literare contemporane, eminescianismul si eminescologia. Primul ca o „modă, curent literar, epigonism”, cel de-al doilea ca stiintă. Demersul lui Adrian Dinu Rachieru este unul sintetic si cronologic, punctînd atitudinile pro si contra de-a lungul evolutiei celor două notiuni prin vocile avizate ale criticii. Lucian Alexiu este aniversat la cei 60 de ani bătuti pe muche printr-un grupaj de versuri în duet valaho-frînc, din care cităm cu nostalgică întelegere: „să urci si să urci si să urci/ pînă cînd toamna/ se opreste/ ascultă/copilăria tîrîndu-se în urmă/ pe ploaie” (Eseu asupra colinei cu ulmi).Adăugăm si noi un „La multi ani, maestre!” si, dacă tot ne-am oprit la poezie, să vedem ce poeti mai bat la portile „Reflex”-ului. Asadar îi mentionăm pe Raul Bribete, Iulian Barbu, Ion Cristofor, Geo Galetaru, Nicolae Sârbu dar si pe colega noastră, Adriana Weimer, care ne aduce sistematic „Banatul” în redactie! Si revenim în Iasul nostru modern si patriarhal, pentru o escală la curtile dumisale, boier Mihalachi Kogălniceanu, si mostenitorii întru propăsirea „Daciei literare”. Revista arată impecabil grafic si tipografic, elegantă cromatic si excelent tehnoredactată. Sumarul este bogat si reflectă pulsul literar la zi al Iasului si nu numai. De la iscoditorul Liviu Papuc, bucuros ca un prunc atunci cînd mai dă de un document, de o notă, neocolind nici cancanurile epocii, la Theodor Codreanu care scrie despre aforismele lui Grigore Vieru, de care l-a legat o recunoscută prietenie. Revista trebuie citită si comentată mai pe larg, dar spatiul master nu ne îngăduie decît să vă atragem atentia asupra interviului pe care Margareta Labis, sora poetului de la Mălini i l-a acordat lui Călin Ciobotari, catrenelor lui Sterian Vicol, periplului spaniol al Carmeliei Leonte si... restului textelor pe care le veti descoperi domniile voastre. „Observatorul cultural” ne atrage atentia, prin editorialul lui Ovidiu Simonca, asupra unui fapt de normalitate, credem, cel al lui Mircea Carp, ziarist care realiza Programul politic la Europa liberă, de a cere iertare în public lui Adrian Marino. Gestul este cu atît mai pretios, cu cît acum nimeni nu-si prea mai cere iertare de la nimeni, ba mai îndeasă dacă se poate un cot în grumazul bietului oropsit. Ce si cum se va fi întîmplat înainte de gestul mentionat, veti afla domniile voastre refăcînd împreună cu Ovidiu Simonca traseul evenimentelor începînd cu Muzeul Literaturii Române din Bucuresti, unde a fost lansat volumul Adrian Marino. Vîrstele devenirii, de Simona-Maria Pop. Nu am acordat suficientă atentie, motiv pentru care ne facem public ablutiunea cu cenusă, celei de-a V-a editii a Colocviului Tinerilor Scriitori din acest an care a avut loc la Alba Iulia, motiv pentru care vă îndemnăm grabnic la lectura textului lui un cristian despre Debutul în literatură. Tot Ovidiu Simonca o descoperă pe Anca Vasiliu, despre care aflăm că a făcut „performantă filosofică în Franta”. Un nou caz Istrati, Martha Bibescu? Pentru că afirmă Anca Vasiliu; „Am scris studii în româneste, am scris poeme... dar n-am scris cărti în româneste”. Explicatiile în interviul cu pricina. Mai consemnăm un ecou la cartea care a făcut ocolul României în ceva mai mult de 80 de zile, Ultimii eretici ai imperiului de Vasile Ernu, datorită lui Daniel Cristea-Enache si trecem la altă revistă literară. De exemplu la „Cultura” si plimbările lui Claude Karnoouh prin Bucuresti, care datează de vreo patruzeci de ani, după cum afirmă chiar autorul. Un privitor avizat si avertizat, care a asistat la toate transformările segmentului de comunism pe care l-a prins, contemporan cu expulzarea lui Goma si „planificările” sistematice ale centrului orasului, care si-a pierdut vizibil farmecul de legendă din perioada interbelică. Ce a devenit capitala în opinia lui Claude Karnoouh veti afla din amplul articol Plimbările unui solitar. Meditatii bucurestene. Eugen Simion este la al doilea episod din Literatura „migrantă” pentru care substanta este dată de cei trei intelectuali din Place Fürstenberg: Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionescu deoarece, sustine autorul, „reprezintă trei tipuri de scriitură în exil”. Ieseanul Constantin Coroiu ne readuce în spatiul junimist prin Eminescu si contemporanii săi, pe post de madeleină proustiană fiind carte lui Călin Cernăianu: Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului. Desi abundă în informatii interesante, cartea păcătuieste în opinia lui Constantin Coroiu prin „tonul prea colocvial si limbajul lejer”. Dacă doriti să-l cunoasteti mai bine pe Alex Stefănescu, profitati de amplul interviu pe care i-l „smulge” Ioana Revnic, interviu care face parte, după cum sîntem avertizati, dintr-un viitor volum Dialog cu Alex Stefănescu. Continuăm cu megiesii nostri din Bacău. Numărul 6 al revistei „Ateneu” acordă un spatiu amplu proaspătului roman al lui Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, devenit în viziunea lui Adrian Jicu Nichita Danilov, ambasadorul nelinistilor, cronică în care criticul iesean îl mentine pe poetul Nichita Danilov în coasta prozatorului. Avem de-a face cu „un roman-telescop, în care, cu fiecare poveste, se păseste în adîncime spre întrebările-cheie ale fiintei umane”. Un dialog între Gheorghe Neagu si Cornel Galben ne oferă încă o dimensiune a personalitătii lui Eugen Simion, cea a fermitătii opiniei. Gheorghe Neagu, fost student al universitarului si criticului literar, oferă spre publicare două „adeverinte” referitoare la Morometii lui Marin Preda, împotriva curentului anilor ’90 privitor la interpretarea temei din volumul al doilea. Numeroase cronici literare la cărtile amirosind încă a tămîie tipografică: Urban de Dan Cârlea, Grămadă ordonată de Mihai Pascaru, Bătrînul de Cosmin Perta, Dincolo de semn de Nicolae Tăicutu, Estimp sau tabloul periodic al sentimentelor de Ioan Suciu ca să mă opresc doar la o parte dintre îndemnurile la lectură ale lui Marius Manta, Adrian Jicu, Violeta Savu, Carletta-Elena Brebu ori Grigore Codrescu. În fine, o ultimă escală la Cîmpina, acasă la Florin Dochia, la „Revista nouă”. Constantin Trandafir ne întîmpină cu un remember Ion Vinea gazetar. Precocele publicist, care la doar 17 ani se încumetă împreună cu S. Samyro (Tristan Tzara) să scoată revista „Simbolul”. Opiniile sale privind adevăratii gazetari rămîn în picioare si acum, iar lista care îi include în galeria marilor gazetari pe Eminescu, Macedonski, Caragiale, Arghezi, N.D. Cocea ori G. Călinescu este absolut justificată. Ionel Necula ne atrage atentia asupra rîvnei lui Adrian Michidută de a reedita publicistica lui Nichifor Crainic sub titlul Nichifor Crainic. Teologie si filosofie, fără îndoială un eveniment editorial. Adăugăm si noi urările noastre de viată mai lungă, cu cel putin 25%, domnului Constantin Călin, unul dintre reputatii nostri eseisti, în siajul urărilor lui Constantin Trandafir. Bun venit domnule Stefan Al.-Sasa în lumea autorilor de parodii! Si pentru că tot l-am mentionat de atîtea ori pe Constantin Trandafir, ce mai contează dacă vă invităm si la lectura unui fragment de Jurnal cu banalităti, care evocă secvente din anul de tragică amintire ’77? Nu iesim din curtea revistei înainte de a vă îndemna la o altă lectură, cea a grupajului de versuri al lui Cornel Cublesan.