MEMORIILE SI CORESPONDENTA UNUI CÃRTURAR


 
 

                                                                                                                                                  Ionel SAVITESCU


       Existã in cultura româneascã un numãr apreciabil de filologi de origine evreiascã de-ar fi sã-i amintim numai pe H. Tiktin, Moses Gaster, Lazãr Sãineanu, nevoiti sã emigreze la Berlin, Londra, Paris si I.A. Candrea, J. Byck, Alexandru Graur. Pentru completare se poate consulta antologia doamnei Lucia Wald,  Lingvisti si filologi evrei din România, Ed. Hasefer, 1996. Toti acesti specialisti au elaborat lucrãri temeinice, care fac cinste lingvisticii si filologiei românesti si care pot fi studiate si astãzi cu real folos. între aceste prezente notabile, Moster Gaster (1856 - 1939) ocupã un loc aparte. Autor al unei lucrãri de referintã Literatura popularã românã (1883), reeditatã  în 1983, apoi al Crestomatiei românesti si al Apocrifelor în literatura românã, dupã care Moses Gaster este expulzat în 1885, cu toate cã, în 1881 fusese distins cu medalia „Bene Merenti”, Moses Gaster mai face în 1936 un serviciu culturii românesti, oferind contra unei sume modice colectia sa de manuscrise românesti, Academiei Române, refuzînd alte oferte.

      Cu aceste gînduri am citit, destul de tîrziu, masivul tom Memorii (fragmente), Corespondentã si asta numai datoritã bunãvointei unui distins custode (Toni Teodorescu) al Bibliotecii Comunitãtii evreiesti din Tecuci. Acest masiv volum, ce însumeazã peste 400 de pagini, apare sub îngrijirea dlui Victor Eskenasy si este împãrtit în cinci segmente: Autobiografie, Din vremurile de altãdatã, Amintiri, Fragmentarium, Miscellanea, urmate de indice, sumar, ilustratii. Volumul se deschide cu o mãrturisire a lui Gaster din 1894 „Modul de tratare a evreilor constituie un fel de barometru politic si social, cu ajutorul cãruia se poate constata, cu oarecare exactitate, pentru toate tãrile, starea intelectualã si moralã a fiecãrei epoci. Nu este o exagerare de a zice cã decãderea natiunilor se prevesteste cu mult înainte, prin goanele dezlãntuite împotriva elementelor slabe ce locuiesc în mijlocul lor”  –, încît ne întrebãm dacã nu cumva eruditul cãrturar prevãzuse holocaustul cãruia i-au cãzut victimã coreligionarii sãi si ale cãrui prime simptome le trãise. Tîrziu, dupã decenii de viatã în capitala englezã, Mostes Gaster este solicitat sã-si scrie amintirile, memoriile, pentru care nu avea o anume consideratie, fiind subiective prin excelentã: „ Pe de altã parte, motivul ezitãrilor mele de a pune pe hîrtie experientele vietii este acela cã, personal, nu gusr autobiografiile. Nu pot fi niciodatã absolut corecte si complete. Nimeni nu se expune în întregime spre deliciul celor care le parcurg paginile. Existã întotdeauna modalitãti de a suprima anumite fapte si de a da un alt înteles altora” (p. 6). Credincios acestor rezerve Moses Gaster a cãutat sã-si prezinte viata si  pe unii dintre contemporanii sãi cît mai vrednic. Apartinînd unei familii evreiesti înstãrite (p. 187), stabilitã în Muntenia, în veacul al XVIII-lea, cãrturarul explicã la senectute nepotilor sãi cã originea familiei Gaster provine de la Gasterland (Elvetia).  Educat în spiritul epocii, cu limbi strãine, pasiune pentru lecturã, Moses Gaster îsi începe în 1876 studiile rabinice la Breslau (Wroclaw): „Studiile mele la Breslau nu au avut drept intentie realã obtinerea unei pozitii de rabin. A fost mai curînd o dorintã curioasã sã aflu ce semnificatie are faptul de a fi evreu… vroiam doar, pur si simplu, sã plec în strãinãtate si sã-mi clarific opiniile despre iudaism” (p. 162-164). Din aceastã epocã în strãinãtate dateazã si o butadã în legãturã cu pasiunea lecturii de care era stãpînit Moses Gaster, sigur e la el!” (p. 187). Interesante observatii si caracterizãri lasã Gaser despre contemporanii sãi cu care a venit în contact: Cilibi Moise (în turcã Cilibi înseamnã „cel prietenos”), un frecventator al sinagogii, autor si culegãtor de maxime, sentente de origine iudaicã, preluate din Talmud si cãruia nu cu mult timp în urmã i s-a publicat un  volum, D. Sturdza, vinovat de expulzarea lui Gaster, cãruia i se recunosc eforturile pentru înzestrarea Academiei Române, Mihail Kogãlniceanu („în multe privinte, era un om de o extraordinarã capacitate! Nu cred cã românii au apreciat la întreaga sa valoare mãrimea acestui om”, p.80). Nicu Xenopol (origine etnicã mixtã, în nota din subsolul paginii este invocatã pãrerea lui G. Cãlinescu, dar se poate consulta si Eugen Lovinescu Titu Maiorescu si contemporanii sãi, 1974), om politic si pionier al romanului românesc prin Brazi si putregai. Numit ambasador în Japonia, Nicu Xenopol moare la Tokyo în 1917. Moses Gaster l-a cunoscut pe Eminescu în perioada gazetãriei la „Timpul”, descriindu-l pe poet: „Nu era cãzut în reverie, întotdeauna prietenos, întotdeauna bun la suflet, dar, nu stiu, fãcea întotdeauna impresia cuiva cu capul în nori” (p. 197). Gaster scrie mai departe cã-l vizita adesea pe Eminescu, la ora 11 dimineata, gãsindu-l încã în pat, informatie care contravine altor mãrturii contemporane, conform cãrora poetul se afla de la o orã matinalã în redactia oficiosului conservator. Multe pagini ale memoriilor surprind viata oamenilor de la Bucuresti, în a doua jumãtate a veacului al XIX-lea, încãlzirea în timpul iernilor, alimentarea cu apã din Dîmbovita, iluminatul public, starea sanitarã a orasului etc. în ceea ce priveste corespondenta, Moses Gaster o aprecia la 60-70 de mii de scrisori, în volum fiind cuprinse un numãr neînsemnat. Dintre corespondentii din tarã, cele mai multe scrisori sînt de la Moses Schwarzfeld. în fine, la pagina 392, nota 1, anul de nastere al lingvistului Sextil Puscariu este mentionat gresit –1872 –, în realitate, Sextil Puscariu se nãscuse în anul 1877.

      Moses Gaster Memorii (Fragmente). Corespondentã. Editie îngrijitã si adnotatã de VictorEskenasy, Ed. Hasefer, 1998.