CAZUL N. STEINHARD
Ceva mai tînãr decît membrii generatiei ’27, frecventînd
acelasi liceu „Spiru Haret”, N. Steinhardt (1912-1989) a debutat cu pastisa
în genul... tinerilor, în anul cînd Cioran, Noica, E.
Ionescu primeau premiul de debut al tinerilor scriitori (1934). Ulterior,
dupã studii de Drept si Litere, N. Steinhardt continuã sã
publice, de preferintã eseuri pe diverse teme în „Revista
Fundatiilor Regale”. însã celebritatea lui N. Steinhardt s-a
datorat, mai mult, anexãrii sale la celebrul lot de detinuti Constantin
Noica – Dinu Pillat, lot de cãrturari care între anii 1958-1964
sînt închisi, mai toti parcurgãnd detentia ca izbãvire,
stare de la care nu s-a abãtut nici Steinhardt: „în locul
acesta aproape ireal de sinistru, aveam sã cunosc cele mai fericite
zile din viata mea. Cît de absolut de fericit am putut fi în
camera 34!” O Autobiografie cu caracter inedit este publicatã în
„România Literarã”, 46/1997, iar în „Convorbiri Literare”,
4/2002 apare încã un text inedit apartinînd lui Steinhardt,
încît nu este exclus ca viitorul sã ne ofere noi surprize.
Botezîndu-se în detentie, N. Steinhardt se va cãlugãri
ulterior la mãnãstirea Rohia din Maramures (1980), mãnãstire
gãsitã cu ajutorul lui C. Noica (“... prietenul meu Noica,
bun lucru a fãcut cînd mi-a vorbit de Rohia”), unde venerabilul
monah s-a ocupat de ordonarea si sistematizarea bogatei biblioteci a mãnãstirii.
Dupã cãlugãrire, N. Steinhardt primeste urmãtorul
îndemn din partea P.S. Justinian Chira, episcopul Maramuresului si
Sãtmarului: „De aceea, frate Nicolae, scrie nu ca pînã
acum, ci mult mai mult. Ce? Nu mã întreba pe mine. Scrie tot
ceea ce te va inspira harul pe care-l ai”. La cîtiva ani de la moartea
lui Steinhardt, în 1993, la initiativa lui Ion Sãcãlean,
profesor bãimãrean, ia fiintã la Rohia „Fundatia N.
Steinhardt”, al cãrei presedinte de onoare a fost ales Al. Paleologu.
Aceastã fundatie si-a propus, printre altele, editarea Caietelor
de la Rohia, din care au apãrut deja trei volume: N. Steinhardt
sau fericirea de a fi crestin (1999), N. Steinhardt în amintirea
contemporanilor (2000) si N. Steinhardt în interviuri si în
corespondentã (2001). Toate aceste volume ale Caietelor au apãrut
la Ed. Helvetica (Baia Mare), fiind îngrijite de Florin Roatis. Faptul
în sine este meritoriu, pentru cã remarcãm recrudescenta
interesului pentru opera lui Steinhardt. De curînd, dupã cum
sîntem informati, George Ardeleanu a publicat o micromonografie la
Editura Aula din Brasov, iar la Editura Dacia, Fabian Anton a îngrijit
un volum de Amintiri despre N. Steinhardt”. întîmplarea face
ca prin bunãvointa prof. Florin Roatis sã intrãm în
posesia Caietelor de la Rohia, II, III, cãruia îi multumim
si pe aceastã cale. Volumul al II-lea al acestor caiete este axat
pe modalitatea în care a fost retinut N. Steinhardt de cãtre
contemporanii sãi. Dispunem, astfel, de texte apartinînd unor
personalitãti eclesiastice (mitropolitii Nicolae Corneanu, Antonie
Plãmãdealã, arhiepiscopul Bartolomeu Anania, episcopul
Justinian Chira, arhiereul vicar Iustin Hodea-Sigheteanul, pãrintele
Constantin Galeriu, arhimandritii Mina Dobzeu, Paulin Lecca), la care se
adaugã cîteva portrete ale unor confrati ai generatiei sale,
precum si cîteva ale unor cãrturari relativ tineri care s-au
bucurat de prietenia si pretuirea lui Steinhardt. Ce aflãm astfel,
din acest al II-lea Caiet de la Rohia? Cunoastem amãnunte despre
sfîrsitul lui Steinhardt (Vasile Cormos), iar lui Virgil Ciomos,
Steinhardt îi încredintase trei lucruri: credinta în
Hristos, iubirea poporului român si pãstrarea Jurnalului fericirii,
apoi, cã Steinhardt, asemenea lui Goethe, învãtase
ebraica pentru a putea citi Vechiul Testament, cã avea preferintã
pentru cuvîntul românesc „taifas”, dispretuind însã
verbul „a descurca” etc. Dacã Vera Cãlin într-un volum
memorialistic publicat în urmã cu cîtiva ani (Tîrziu.
însemnãri californiene, 1986-1996, 1997), se îndoia
de sinceritatea convertirii lui Steinhardt, acelasi lucru l-a sustinut
si Alexandru Sever în revista „Apostrof” (p. 140). Cãrturar
pretuit, Steinhardt fusese curtat sã rãmînã
într-o mãnãstire occidentalã (Cheventogne, Belgia,
„unde este raiul pe pãmînt”), el preferînd Rohia. Tot
în acest al II-lea caiet aflãm cum Steinhardt fiind vizitat
de un grup de scriitori, le aratã unele cãrti primite de
la prietenii din Occident, motiv de a fi vizitat de oamenii Securitãtii
si o descriere a sa în viziunea unui securist, Adrian Conescu. în
ceea ce priveste al III-lea Caiet de la Rohia (N. Steinhardt în interviuri
si în corespondentã) acesta este segmentat în trei pãrti:
interviuri, corespondentã, addenda. în interviul Rodirea talentului,
N. Steinhardt îi mãrturiseste lui Dumitru Tony Stanciu cã
Noica avea cinci principii de bazã, unul dintre acestea fiind creativitatea,
productivitatea de opere si fapte. Din Eckermann (Convorbiri cu Goethe)
aflãm cã J.W. Goethe se exprimase admirativ fatã de
Napoleon (“Acest compendiu al omenirii”, „... si Napoleon, incontestabil,
a fost unul din cei mai productivi oameni care au existat vreodatã...”),
a cãrui devizã era: „Cale deschisã talentului!” Din
scrisorile adresate de N. Steinhardt, o parte din cele trimise lui Sergiu
Al-George se pot citi si în volumul Dorinei Al-George (Socul amintirilor,
1994), apoi scrisori cãtre Al. Baciu, Ion Caraion, Th. Enescu, Mircea
Eliade, Vasile si Doina Cormos si Virgil Nemoianu. Cele mai numeroase sînt
acelea adresate lui V. Nemoianu, cu continut divers: starea sãnãtãtii,
lecturi, cãlãtorii, viatã mãnãstireascã,
pentru a culmina cu mãrturisirea: „Fidelitatea si statornicia prieteniei
tale mã bucurã peste mãsurã si mã si
uimesc. Nu prea sînt în spiritul veacului”. Ambele volume,
îngrijite de Florin Roatis, apar în excelente conditii grafice,
contribuind astfel la mai buna cunoastere a celui care a fost neuitatul
Nicolae Delarohia.
Caietele de la Rohia
II, III, editii îngrijite si note de Florin Roatis, Ed. Helvetica,
Baia Mare, 2000, 2001.