Întrezãriri - fragmente inedite

                                  CONTELE KARLFRIED DURCHEIM "TRANSPARENTA TRANSCENDENTEI"

                                                                                                                                                     Nicolae STROESCU STÎNISOARÃ

 

        Contele Dürckheim a mai fost evocat în Jurnalul meu. Întîlnirea lui cu spiritualitatea si meditatia orientalã, a început „într-o strãfulgerare”, asa cum mãrturiseste el însusi, în Europa, la München, prin 1922, cînd fiind în vizitã la pictorul Willy Geiger, viitoarea lui sotie a deschis, cu totul întîmplãtor, o carte din care a citit al saptelea vers al lui Lao-Tzi. Dintr-odatã a avut o „trãire a Fiintei” (eine Seinserfahrung). Lao-Tzi vorbeste în acel vers despre  „golul” în care sãlãsluieste sensul (ceea ce îi dã sens ulciorului este golul pe care îl contine). Dürckheim si-a dat în acea clipã seama cã lumea perceptibilã prin simturi este locul în care se manifestã o altã lume, superioarã. Eul cel mic devine permeabil pentru Eul cel mare. Dar dacã vrei sã ajungi la Eul cel mare trebue „mai întîi sã ai un eu”. Omul are douã rãdãcini: una terestrã si una cereascã. În clipa aceea s-a simtit brusc transformat si ridicat într-o altã dimensiune. Toate lucrurile din jurul lui au început sã-i aparã sub o dublã perspectivã: ca fenomen exterior si ca manifestare a unei realitãti superioare în lumea noastrã. Aceastã stare de gratie a durat douã zile. Dürckheim avea 24 de ani.
    Într-un film, intitulat Poarta misterului interior,  pe care i l-a dedicat televiziunea bavarezã acum cînd s-au împlinit 11 ani de la moartea lui (1989),  apar printre altii Alfonse si Raschel Goettman, care, la îndemnul lui Dürckheim, au înfiintat, în muntii Vosges, un centru ortodox pentru meditatie, liturghie si rugãciune, Bethanie. Alfonse aratã cã Dürckheim îl întrebase cum mediteazã si cînd a auzit cã se reculege si repetã „ca o Mantra” rugãciunea lui Iisus (Rugãciunea Inimii), fata i s-a luminat de bucurie si i-a spus cã si el practicã aceastã rugãciune ortodoxã fundamentalã. Dürckheim a preluat practica japonezã a meditatiei Zen si a ancorat-o în conceptia crestinã despre lume si rosturile ultime. În felul acesta meditatia Zen nu este îndreptatã spre marea totalitate inpersonalã, ci spre persoanã, cu capacitãtile ei de actiune, iubire si transcendere. Dürckheim vorbeste despre patru modalitãti de a experia Fiinta: 1. Contemplarea naturii, a linistii din naturã si o presimtire a linistii care se aflã dincolo de aceea liniste. 2. Frumusetea în artã nu se limiteazã la perceptia „frumosului”, ci deschide de asemenea drumul cãtre trãirea Fiintei. 3. Erotica, sub semnul spargerii îngustimii egoului si al contopirii cu persoana iubitã, este si ea o cale cãtre aceeasi experientã a participãrii la o realitate superioarã. 4. Cultul religios, liturghia, este o altã modalitate prin care „ceva dintr-o altã dimensiune vine dinspre Dumnezeu cãtre noi”.
    În tineretea sa, dupã ce se prezentase ca voluntar în primul rãzboi mondial si fusese decorat cu Crucea de Fier si apoi, dupã sfîrsitul rãzboiului, a participat, în cadrul formatiilor voluntare de ofiteri germani, la rãsturnarea republicii bolsevice de la München, a studiat psihologia si filozofia. Mai tîrziu a parcurs o perioadã de entuziasm pentru miscarea national-socialistã. Acestei etape a biografiei lui Dürckheim îi apartine si o misiune pe care a  primit-o din partea lui von Ribbentrop. Acesta, sub impresia unui referat-studiu scris de Dürckheim despre mentalitãtile din Africa de Sud, l-a chemat la el si i-a propus sã meargã în Anglia unde, cunoscînd bine limba si avînd bune relatii, sã caute în decurs de doi ani sã stabileascã si sã descrie care sunt acele aspecte si caracteristici ale national-socialismului german care le displac englezilor. Contele Dürckheim a acceptat aceastã misiune. Dar, cîndva, lucrurile au luat o altã întorsãturã. Întîlnindu-se cu Ribbentrop la ambasada germanã de la Londra, acesta i-a comunicat cã este concediat fãrã preaviz, întrucît Göring nu admite ca cineva care are o bunicã evreicã sã fie în serviciul Ministerului de Externe german. – „Chiar asa de simplu nu merge”, i-a rãspuns contele Dürckheim. „Eu nu sunt o «fatã în casã» pe care o dai afarã cînd     vrei”.  Ribbentrop a rãspuns cã are dreptate si cã e dispus sã-i acorde o bursã de cercetãri pe care sã le îndeplineascã undeva în strãinãtate. Dürckheim a fost de acord si, în felul acesta, a primit misiunea de a cerceta caracteristicile culturii si spiritualitãtii japoneze. A trãit în Japonia sapte ani, a fost în prizonierat la americani si s-a întors în Germania unde si-a început elaborarea terapeuticei initiatice si a scrierilor lui.
    Am retinut deschiderea lui Dürckheim cãtre ortodoxie. Alfonse Goettmann, preot ortodox francez, povesteste cum Dürckheim purta sub cãmasã, în dreapta inimii, o micã icoanã ortodoxã a lui Hristos. Cînd i s-a apropiat sfîrsitul, a vrut sã fie împãrtãsit de un preot ortodox. Au adus de la Freiburg un tînãr preot ortodox. În ultimele clipe, Dürckheim i-a cerut sã-i tinã crucea în dreptul ochilor si a trecut dincolo (poate cã cel care vorbea despre „transcendenta imanentã” nu ar fi de acord cu cuvîntul „dincolo”).

München, 3 Decembrie, 1999