Rostul materiei
Constantin Noica, în Rostirea filosofică românească, vorbind despre plurisemantismul cuvîntului rost, bănuie că, încă de timpuriu, a însemnat întîi ordinea, apoi modul de a-si întocmi viata, în fine sensul, întelesul, ratiunea. Iar după dictionar rostul ca ordine priveste ordinea materială sau logică, succesiunea faptelor, orînduirea, rînduiala, organizarea, planul.
Nu altceva caută si devoalează Dumitru Constantin Dulcan în Inteligenta materiei, carte apărută la Editura Eikon, în 2009, într-o a III-a editie revizuită si adăugită – prima editie fiind publicată în primăvara anului 1981 si constituind, cum tine să consemneze autorul, un real soc atît în tară cît si printre românii din străinătate; la sfîrsitul unui scurt Prolog tine să-si motiveze în manieră ecologică gîndurile adunate în volumul ce se vrea si un avertisment în contra distrugerii planetei si a conditiilor de viată.
Vorbind despre materie si viată, trece în revistă cele două teorii cosmogonice principale. De altfel, pe larg prezentate si comentate în Cosmologia secolului XX a lui Jaques Merleau-Ponty si unde, pentru Hoyle în cosmogonia sa, geneza obiectelor cosmice are loc într-un spatiu-timp stationar si – cum spun Finaly si altii – Universul nu are un moment de aparitie, a existat dintotdeauna si este inexitensibil, iar după cosmogonia lui Gomow, Universul are o vîrstă, un moment de început, cînd are loc Big-Bang-ul – marea explozie, moment din care se află într-o continuă expansiune. Din acest germen initial, din acest grăunte de lumină, cum metaforic se exprimă Dumitru Constantin Dulcan, rezultă, ca urmare a unei îndelungi evolutii, întregul Univers cu tot ce există. Componentele care se nasc în primele trei minute ale Universului (a se vedea incitantul op, cu acelasi titlu, al lui Steven Weinberg) se formează, în urma răcirii, printr-un lant de reactii nucleare, cărămizile esentiale ale materiei, particulele elementare: protonii, neutronii si electronii. Ele vor constitui matricea primordială a viitorilor atomi.
Din unirea unui proton cu un electron ia nastere primul element – hidrogenul – cap de serie pentru următoarele elemente. Din totalitatea lor, 52 de elemente, subliniază autorul, au fost identificate în structura materiei vii.
O altă variantă cosmologică este cea a unui Univers închis, pulsatoriu, ce se dilată si contractă ritmic. În toate aceste variante eseistul consideră drept o certitudine evolutia de la simplu la complex, de la neviu la viu. În fluxul miscării infinite, totalitatea elementelor ce compun Universul îsi au propria istorie care punctează aparitia, evolutia si transformarea lor.
Dumitru Constantin Dulcan contrazice opinia unor astrofizicieni (care la întrebarea: Ce a fost la început, înainte de cifra zero a Universului? – răspund: Nimic. Timpul si Spatiul au început atunci si deci nu exista altceva înainte) si se alătură celor care atribuie Universului un sens, o coerentă, o explicatie logică.
După Fred Hoyle, primii germeni de viată au apărut în norii de praf cosmic. Originea extraterestră a vietii pare a fi confirmată de ultimele explorări din spatiul cosmic. „În evolutia de la simplu la complex, viata apare prin organizarea materiei pe niveluri sau trepte succesive de integrare: particulele elementare – atomi – molecule –macromolecule –tesuturi –organe –sisteme de organe – individ –specie –biocenoză –lume vie” (Dumitru Constantin Dulcan).
Esential pentru aparitia viului este aparitia unor structuri care să asigure un schimb constant de energie cu mediul înconjurător. Elementele fundamentale care intră în componenta materiei vii, capabile de acest schimb, în conditiile planetei noastre sînt: carbonul, hidrogenul, oxigenul, azotul, fosforul si sulful.
Profesorul de la Universitatea „Al. Davila” respinge teoria lui J. Monod din Hazard si necesitate pentru care, în aparitia vietii, rolul esential îl are întîmplarea, hazardul pur, fără a-i refuza hazardului un anumit rol în faza prebiotică: „Din momentul în care informatia unei structuri viabile a fost înscrisă în molecula de ADN, viata depăseste imperiul întîmplării, trecînd în cel al necesitătii. Ceea ce a apărut ipotetic prin hazard este fixat si transmis în mod necesar prin informatia genetică. Odată ajunsă pe drumul vietii, evolutia materiei spre viu este fără întoarcere”. Eseistul crede si afirmă aproape apodictic: Viata nu poate fi o întîmplare în Univers, totul fiind supus coerentei universale.
Cercetînd formele de viată se constată un model, o matrice a lumii vii, care afirmă aceleasi elemente structurale în celule, fie ele de origine vegetală sau animală. Structural, în edificiul viului sînt prezenti doar 20 de aminoacizi, diferentierea este dată de codul genetic, de ADN-ul care structurează succesiunea aminoacizilor în nucleul celulei. Energia este asigurată pentru întreg spectrul viului de glucoză – combustibil produs doar de plante din bioxid de carbon si apă cu ajutorul energiei solare; cum poetic spune eseistul, ne putem socoti în acest sens, fără să gresim, fii ai Soarelui.
„Întreaga lume vie are nevoie, pentru a exista, de informatie si de structuri specifice, prin care să poată prelucra si lua deciziile necesare unei orientări adecvate în mediu. Deducem de aici că toate celulele sînt capabile să receptioneze si să emită informatie, adică să comunice, indiferent de nivelul de organizare la care se află” (D.C.D.).
Rezultă că, la orice nivel de organizare a materiei, se evidentiază o parte materială – substanta din structura sa, o parte energetică ce asigură functionalitatea si o structură informatională, functie de care are loc organizarea si functionarea acestuia. Conceptual Universul se rezumă în totalitatea lui la triada: materie (substantă), energie si informatie.
Pentru sustinătorul teoriei hazardului în aparitia viului, J. Monod, erorile genetice sînt singura sursă posibilă a evolutiei, implicit, unica sansă posibilă a creatiei în biosferă. Eseistul este în acord cu cei care sustin că vinovate de evolutia viului sînt radiatiile cosmice, numai că nu s-a „suflat în lut”, cum spune în Evanghelie, ci s-a iradiat! E cu totul contradictorie, improbabilă influenta hazardului, a ilogicului care să aibă o finalitate logică – evolutia! Cum si argumentează savantul bucurestean, pentru care modificarea conditiilor de viată este factorul care a provocat în realitate mutatiile genetice. Adaptarea celulei, a organismelor în general, la conditiile de mediu, a asigurat acestora supravietuirea. „Putem vedea în această adaptare expresia unui răspuns inteligent la mediu, a unui sistem capabil de evolutie. Dacă specia n-ar contine, înscrisă în sine, si posibilitatea adaptării la conditii noi de mediu, ar fi pierit de mult” (D.C.D.).
Aparitia unor noi conditii de mediu impune adaptarea prin schimbarea sau aparitia de noi functii care să permită perpetuarea vietii. Scopul evolutiei este maximizarea functionalitătii si supravietuirea întregului organism. Urcînd pe noi nivele de evolutie, desi celulele îsi păstrează functia originară, ele se organizează în noi forme, mereu mai complexe, cu o structură a sistemului nervos tot mai performantă, pînă la creierul uman – suportul constiintei. Impresia lăsată asupra cercetătorului este „că evolutia biologică nu ar fi avut alt scop decît perfectarea formelor de prelucrare a informatiei – de la constrîngerea structurilor primare la libertatea gîndului desprins din materie si ridicat la înăltimea spiritului. Acesta este sensul evolutiei pe care îl impune stringenta logică: perfectarea formelor capabile să prelucreze informatia pînă la complexitatea gîndirii umane. S-ar părea că spiritul îsi sculptează în materie formele apte să-1 exprime. Privită astfel, evolutia mai are încă multi pasi de făcut pe Terra pînă va ajunge să perceapă realitatea si esenta acestui spirit”.
Pledînd în contra rolului determinant al întîmplării în evolutie, respinge de asemenea si darwinismul, unde hazardul face legea. În structura tuturor celulelor, indiferent de nivelul evolutiv, este înscrisă o inteligentă adaptativă, care-i asigură posibilitatea de a da un răspuns inteligent la modificările mediului, inclusiv pentru mutatii adaptative. Crede, alături de B.H. Lipton, că genele sînt doar schema după care se construieste un organism – în final, initiativa majoră este a mediului prin semnalele pe care le transmite celulei.
Sistemele vii, biosistemele, sînt sisteme deschise care permit reactii adecvate de adaptare la schimbările din mediul înconjurător, deschidere ce dă sanse maxime de supravietuire. Orice fiintă este un sistem format dintr-o serie de subsisteme si este cuprinsă la rîndu-i în alte sisteme mai mari – biosfera, Universul (D.C.D.). Legăturile între sisteme sînt biunivoce, la fel între subsisteme si suprasisteme. Avem legături intra- si intersistemice, numite de V. Săhleanu legături de tip informational.
Conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii teoretizat de Clausius si redefinit de Boltzman, orice sistem macroscopic are tendinta de a degrada ordinea ce îl defineste. Clausius a definit continutul de transformare al unui corp entropie.
Prin entropie definim gradul de dezordine, de dezintegrare a unui sistem coerent. În lumea viului asistăm la perpetuarea si mentinerea ordinii, la negarea entropiei, fenomen numit de Erwin Schrödinger negentropie.
„Viata reprezintă o ordine într-un univers entropic. Fiecare clipă din existenta noastră este o victorie împotriva factorilor ce tind neîncetat să ne dezintegreze. Această ordine în dezordine, adică integritatea sistemelor biologice, este mentinută prin aport si schimb de substantă, energie si informatie cu mediul ambiant si cosmic” (C.D.C.).
Viata, cum o defineste profesorul bucurestean, este o continuă oscilatie în jurul unui punct de echilibru – astfel realizîndu-se un permanent proces de autoreglare, întemeiat pe conexiuni inverse – biunivoce între biosistem si mediu – asa numitul feedback.
În Fragmentarium-ul eminescian, într-un manuscris din epoca bucuresteană (1877-1883), cota Academiei 2255, la (402) citim: „Oricare corp care are un singur punct de gravitatie, e fată cu tot restul Universului un individ capabil de-o împărtire infinitezimală ca si Universul. El e un microcosm – mărime infinită în mic – fată cu macrocosmul – mărime infinită în mare. Punctul de gravitatie e sufletul oricărui obiect; la cuvinte el e reprezentat prin accent. El aleargă acolo unde echilibrul a fost distrus pentru a-1 restabili”.
De altfel, multe pagini din acest manuscris redau interesul poetului asupra punctului de echilibru.
Vorbind despre informatie si biologie, autorul opului Creierul si noua spiritualitate o conexează la cunoastere, precizînd că mesajul, compus la rîndu-i din semnale, devine o informatie după receptarea si decodificarea sa, deci după ce a devenit un fenomen de cunoastere.
Răspunsul la o informatie, în cazul animalelor, este unul aristotelic, ori da, ori nu, numai omul are si o a treia optiune de tip transdisciplinar, a tertului inclus – una de da si nu în concomitentă, sau mai mult dintr-unul si mai putin din altul.
Prioritare în lumea viului sînt autoconservarea si perpetuarea, ele sînt dirijate de functiile vegetative ale sistemului nervos si sînt cu totul în afara controlului rational. Constiinta este rezultatul reflectării la nivelul creierului a mediului intern si extern, reflectare care are drept rezultat procese psihice prin care avem un comportament adecvat informatiilor primite din afara sau interiorul organismului, acest comportament este numit rational.
La fiecare nivel de manifestare a biosistemelor Dumitru Constantin Dulcan argumentează prezenta unui grăunte rational, ce are drept tintă tocmai realizarea unei finalităti „rationale” pentru individ si specie.
Sistemul nervos pare a nu fi singurul depozitar al capacitătii de prelucrare a informatiei, încît, cum spune cercetătorul, trebuie să admitem ipotetic existenta la nivelul tuturor celulelor vii a unei structuri care suplineste functia sistemului nervos.
Orice sistem viu, indiferent de nivelul de organizare, este capabil să recepteze, să prelucreze si să emită informatii, organizîndu-si fiecare, la nivelul lor toate trebuintele, fiecare fiintă îsi ajunge siesi. La fiecare alt nivel de realitate – vorbind transdisciplinar – corespunde un nivel de organizare mereu mai perfectionat.
Informatia este si rămîne esentială pentru lumea deschisă a viului. „Statutul unei informatii implică o sursă, un emitător, un vehicul si un receptor capabile de
prelucrare, de decodificare” (D.C.D). Savantul decelează că inclusiv celula, la nivelul ei, „stie” să-si îndeplinească toate functiile necesare autoconservării si reproducerii, asemenea unui organism pluricelular, dovedind că viata, oriunde s-ar insera, dispune de o capacitate care traduce în sine expresia unei „inteligente”. Este o inteligentă adaptativă. Conceptul de inteligentă a celulelor afirmat de Dumitru Constantin Dulcan în 1981, va fi confirmat în laborator de Bruce Lipton în 2005.
Informatia este privită ca o uriasă plasă atotcuprinzătoare în timp si spatiu prin care curg rîuri de energie dinspre lumea invizibilă spre cea vizibilă, după principiul heraclitian, conectînd prin cîmpuri cuantice întreaga lume vie si nevie din întreg Universul. Ne aflăm în fata unei retele numită de Gregg Broden Matrice Divină.
Fiecare biosistem emite radiatii electromagnetice, în jurul fiecărui sistem viu existînd un cîmp energetic propriu, supranumit cîmp biologic sau biocîmp. Materia, după Max Planck, înseamnă vibratie. Nici viul nu este lipsit de vibratie. Sîntem racordati la marile ritmuri ale Cosmosului, prin bioritmul sistemelor vii. „Ritmurile noastre biologice rezonează cu ritmurile Universului, imprimîndu-ne un dublu caracter – de a fi independenti si, în acelasi timp, dependenti de Univers” (D.C.D.).
Savantul se întreabă: Există un model energetic al viului? Si ajunge, alături de alti cercetători, în urma analizelor de laborator, la concluzia că există un cîmp energetic matrice, organizator, pentru informatia genetică si nu ADN-ul. După Heisenberg energia devine materie prin ceea ce se transpune în forma unei particule elementare, iar substratul tuturor particulelor elementare este energia. Jacques Merleau-Ponty defineste materia drept energie, radiatie, foton, neutrino, cîmp si masă.
Cuvîntul formulat este un purtător de informatie care implică un suport energetic, astfel, odată cu formaularea cuvintelor noi emitem si un cîrnp energetic în procesul de gîndire. Asadar, odată cu schimbul verbal de informatie se petrece si un „transfer de energie”. Gîndul, în această acceptiune, ne apare ca „o fortă materială”, un „cîmp energetic” (D.C.D.).
Gîndul nu-i formulat doar prin cuvinte, el poate fi si un emitător de imagini ca în telepatie. E un prelimbaj care, ne sugerează eseistul, ar constitui limbajul universal.
Esenta viului este comunicarea, prezentă la diverse niveluri de realitate biologică si se exprimă prin „posibilitatea de a comunica, de a realiza o unitate cu mediul ambiant si, prin niveluri succesive de integrare, cu întreaga lume vie”.
Comunicarea se ramifică în una constientă, controlată rational, si una inconstientă, pe care o emitem sau receptionăm în afara controlului nostru. Pe urmele lui Jung, savantul propune extinderea notiunii de inconstient la întreaga lume vie si prin aceasta, întreaga lume vie este cuplată la un vast sistem de comunicare subconstientă.
Pe lîngă cîmpul gravitational există si un cîmp biogravitational care explică personalitatea transferului de informatii pe cale biologică la distantă practic nelimitată si fără pierderi, ca în cazul telepatiei.
„Există, probabil, un model energetic al individului, sumă a tuturor cîmpurilor celulare din structura organismului. La rîndul lor, cîmpurile individuale structurează modelul energetic al speciei si probabil că materia vie îsi structurează în evolutie un model energetic fundamental specific întregii lumi vii. Am discutat elementele comune întregii lumi vii, elemente care prin combinatiile realizate de evolutie în timp au permis diversitatea de forme pe care o cunoastem astăzi. Nu se poate vorbi, deci, de tipare fixe, ci de «elaborări» continue, adică de transformări si structurări conditionate de factori ambientali si cosmici. Constanta legilor pe care le descoperim în Univers, permanenta creatie si distructie de forme într-un algoritm pe care, în mare parte, astăzi îl putem prevedea, par să exprime ele însele prezenta unui model informational” (D.C.D.).
Cercetătorul vede în creier un exceptional instrument natural de optimizare a propriei noastre biologii, pornind de la capacitatea acestuia de a ne vindeca în cazuri clinice fără solutie.
Marele miracol este saltul de la materia nevie la materia vie, ruperea tăcerii minerale si animarea Universului. „Esenta vietii ne spuneDumitru Constantin Dulcan, constă în inteligenta sa, exprimată prin capacitatea de a discerne, de a prelucra informatie. Prin inteligentă nu trebuie să întelegem neapărat un psihism de complexitatea cunoscută la om. Privit astfel, termenul poate să deruteze. Prin termenul de inteligentă noi nu am avea în vedere decît acte sau conduite adecvate, indispensabile vietii”.
Procesele biologice în totalitatea lor par, ne impun aproape ideea că sînt opera unui creator inteligent. Cosmosul în ansamblul său afirmă inteligenta materiei. „Exista o evolutie a tuturor astrelor, circumscrisă în timp, prin legi pe care abia începem să le cunoastem, există o permanentă desfăsurare de procese care întretin un echilibru energetic în Univers si dau noi forme materiei. Nici nu se poate concepe cum ar fi putut să existe un Univers haotic, fără nici o lege în organizarea sa. Existenta acestor legi manifestate în miscarea materiei sugerează prezenta unei inteligente care-i dictează sensul evolutiei. De aici aparenta de ordine si armonie, de aici impresia de întelepciune care ar marca resorturile noastre ascunse. Coerenta ce transpare din organizarea Universului apare ca o consecintă a procesului evolutiv al materiei” (D.C.D.).
Dulcan propune cîteva definitii ale inteligentei, pornind de la afirmatia lui Claparčde, care o consideră ca fiind capacitatea de a se adapta rapid la situatii noi. În esentă, inteligenta presupune întîi întelegerea problemei si apoi rezolvarea ei. Cercetătorul pune astfel problema: „În fata întregii lumi se află problema de a exista. Pentru a fi, trebuie să rezolvi problema de a fi. Această capacitate a unui sistem de a rezolva problemele ridicate de existenta sa este sensul pe care îl acordăm mai întîi conceptului de inteligentă”. Prioritară, după cum observăm, este rezolvarea, nu întelegerea problemei. Pentru inteligentă se pot distinge mai multe niveluri de organizare în natură. Primul nivel, apreciază profesorul, îl constituie cel al întelegerii cristalizate în materie, una la nivelul atomului, si am putea merge si mai în profunzime, atom care chiar de nu întelege, sigur „stie” să functioneze în asa fel încît să rezolve toate problemele ridicate de existenta sa. Următorul nivel trimite la inteligenta prezentă în structurile vii este una bazală, primară, neverbalizată, asa cum întîlnim si în inconstientul uman. La nivel uman inteligenta este una verbalizată. Următorul nivel de organizare propus este al inteligentei cosmice, este inteligenta integratoare la nivel cosmic, suportul legitătilor de manifestare a Universului. Este o inteligentă structurată teleologic. În final, adaugă la triada ontologică – energie, substantă, informatie – inteligenta implicată în organizarea materiei. Aceasta constituie pentru savant ceea ce numeste INTELIGENTA MATERIEI.
Desfăsurarea inteligentei umane este punctată de căutare, eroare si succes, fată de atom care nu caută. În consecintă, din fericire la acest nivel, nu asistăm la erori si nici la succese. Cum îndreptătit observă savantul: „Ezitările si erorile inteligentei umane îi sînt străine, din fericire pentru noi, deoarece, după cum vedem, este un rost, un sens adînc în această încifrare de inteligentă a materiei”.
Ne miscăm cu totii într-un cîmp informational universal, pe care îl putem asimila cu un creier invizibil de mărime astronomică, cîmp care interactionează cu lumea vie, care la rîndul ei interactionează cu acest cîmp – precum mîna ascunsă a lui Adam Smith în cîmpul social. Astfel, la triada ontologică definitorie pentru materie, cercetătorul crede de cuviintă să alăture si notiunea de inteligentă, sau, poate si mai exact, de informatie inteligentă organizatoare si coordonatoare de univers.
În temeiul tezei Noii Gnoze, emisă de savantii Universitătii Princeton, care afirmă că lumea este creată de Spirit, care este Constiinta Cosmică – depozitara informatiilor lumii, matrice a tuturor lucrurilor, Dulcan consideră că „orice constiintă presupune inteligentă si ca urmare întregul Univers este inteligent. Toate fiintele sînt la fel de inteligente pentru că îsi pot rezolva propriile lor probleme. O moleculă este la fel de inteligentă ca si un cîine de vînătoare, ni se spune; fiecare stie exact ce are de făcut. Este, evident, vorba de prezenta inteligentei si nu de calitatea sa”.
Nivelele de inteligentă sînt între elementele de noutate folosite de cercetător în afirmarea inteligentei materiei. Ideea existentei unei inteligente la toate nivelurile de organizare ale materiei este sustinută si confirmată si de cercetările de laborator din ultimele decenii.
Două sînt modalitătile întîlnite în conduitele adaptative: una instinctivă sau automată – exprimată prin programe transmise genetic; alta deliberată – în care intervine intentionalitatea.
Este evident că instinctele, desi constituie acte inteligente, cu scopuri adaptative, nu sînt suficiente pentru a rezolva toate problemele ridicate de un mediu încărcat de neprevăzut. „Instinctele sînt garantii pe care specia si le ia pentru ca perpetuarea sa să nu se întrerupă. De aceea le întîlnim în lumea vie si acesta este motivul pentru care manifestarea lor se petrece sub imperiul unei tensiuni la care animalul nu se poate opune fără să-si atragă suferinta, iar satisfacerea lor este gratificată prin plăcere” (D.C.D.).
Sînt prezentate numeroase exemple din lumea vie care argumentează inteligenta adaptativă a instinctelor. Mai rezultă din toate aceste exemple că natura nu pare să facă risipă de inteligentă, ca în cazul lui homo sapiens, ci asigură atîta inteligentă cît este necesară supravietuirii optime.
La nivelul viului, fiind un sistem deschis, există un permanent schimb de informatii, mai totdeauna în absenta unui limbaj articulat, schimb ce afirmă si astfel prezenta inteligentei. Un exemplu sînt feromonii – mesageri chimici secretati de animale si mijloace de comunicare prin care se realizează, între altele, „marcarea teritoriului de către multe mamifere, marcarea drumurilor de la cuib spre sursele de hrană si invers de către albine si furnici, recunoasterea partenerilor între ei (ceea ce presupune existenta unui miros specific nu numai al speciei, ci si al indivizilor), declansarea alarmei în caz de pericol, declansarea conduitelor de împerechere si chiar a unor modificări structurale în vederea reproducerii sînt numai cîteva din actiunile mediate de feromoni” (D.C.D.).
Dacă în lumea animală limbajul este redus strict la situatia ce se impune semnalată, singur omul are un limbaj luxuriant, plin de figuri de stil, sinonime, antonime, omonime, epitete, metafore diverse etc., gratie inteligentei si culturii acumulate. E un limbaj care permite doar oamenilor să lucreze cu notiuni abstracte si totodată, cum remarcă savantul, pot ascunde adevărul în fraze abile.
Konrad Lorenz, laureat Nobel, unul dintre întemeietorii etologiei, alături de alti cercetători, a demonstrat pe bază de observatii că în lumea animală – „desi nu există nici un cod moral, nici o teamă de supranatural, nici o universitate care să instruiască spiritele – nu întîlnim în aceeasi măsură racilele prezente la om: minciuna, suicidul si crima”.
Dumitru Constantin Dulcan pune echivalentă între Viată si Dumnezeu: „viata este acel ceva ce face diferenta dintre mineral si biologic. Viata presupune inteligenta necesară îndeplinirii a două functii esentiale care caracterizează orice fiintă vie: autoîntretinerea si perpetuarea sau autoconservarea si reproducerea.
Viata este ceva pus în materie. Si acel ceva este o scînteie de inteligentă desprinsă din marea inteligentă cosmică. Este însăsi divinitatea”.
Din necesitate de adaptare la mediu a apărut diferentierea sexuală, prin care se putea asigura, prin împerechere, o zestre ereditară îmbogătită. În tandem cu sexualitatea a apărut moartea. Unirea a două celule asigură nasterea unei a treia, îmbogătită genetic. Moartea, spune savantul, a fost pretul plătit pentru sexualitate.
Dacă natura nu face, în genere, risipă de inteligentă, în împlinirea programului erotic este incredibilă prin inteligenta si pluralitatea mijloacele folosite. În lumea omului acestea sînt de o maximă diversitate si subtilitate si fiecare dintre noi jucăm în acest program cu toată inteligenta noastră genetică. Natura în împlinirea scopului ei de supravietuire a viului foloseste toate căile pentru a determina partenerii să se împreuneze întru perpetuarea speciei. Fapt ce-l determină pe universitarul bucurestean să vadă un posibil sens al vietii centrat pe perioada vîrstei de la adolescentă la menopauză si andropauză, natura investind în această perioadă interesul său maxim în dotarea sexelor. „Procrearea si nimic altceva" pare să fie ordinul cu care venim pe lume. Est modus in rebus este un sens adînc aici, oricît de dureros ar fi pentru noi adevărul.
Se declară argumentat în contra exceselor sexuale; energia sexuală este interconexată cu energia psihică, izvorăsc din aceeasi sursă – excesul epuizează inclusiv capacitătile mintale, duce la disconfort si depresie. Păstrînd măsura, o sexualitate normală este benefică, întinereste si înfrumusetează. E bine să ne cunoastem limitele si să procedăm în consecintă.
„Orice Nastere cheamă o Moarte si orice Moarte cheamă nastere, ne spune Edgar Morin (1970). Murim pentru a ne naste într-o altă stare, ne spun religiile, murim pentru a lăsa loc urmasilor nostri, ne spune stiinta” (D.C.D.).
Creierul, prin fenomenul de constiintă, asigură reflectarea lumii – gîndul, cuvîntul, cum spune si Evanghelia după Ioan, au fost la început. Constienta pentru D.C. Dulcan „reprezintă o stare fiziologică, de veghe, rezultată din impactul informatiilor venite din exteriorul si din interiorul organismului asupra formatiei reticulare ascendente”. În timp ce constiinta „reprezintă evaluarea si integrarea psihică la un nivel mai înalt, cortical a informatiilor receptate de creier. Constiinta nu se poate manifesta la nivelul creierului uman decît pe fondul păstrării constientei, a stării noastre de veghe, asa după cum este usor de înteles”.
Constiinta, cum spune Bruce Lipton, o întîlnim si la nivel celular, prin prezenta aici a unei perceptii primare, prin care celula „stie” ce are de făcut.
Prin hipnoză sînt accesate informatii care, în stare constientă, nu ar fi cu putintă de aflat. „Hipnoza reprezintă o stare modificată a constiintei, stare în care se permite accesul la informatiile depozitate în subconstient si la exprimarea unor posibilităti latente” (D.C.D.).
Pornind de la minunile hristice, unde sugestia îl mobilizează pe bolnav si îl vindecă, consideră că sîntem cu totii conexati la Constiinta Cosmică: „Împărătia Tatălui despre care vorbeste Iisus nu poate fi asimilată decît cu acest cîmp cosmic fundamental sau al Constiintei Cosmice, reprezentat simbolic prin imaginea Tatălui, unde sînt înscrise toate pattern-urile noastre functionale sau arhetipurile de care ne desprindem prin boală. Vindecarea prin mijloace psihice ar însemna regăsirea modelului nostru originar, reatasarea la simbol, la arhetipul pierdut. De aici poate si explicatia unui anumit ritual care întotdeauna a fost prezent în exercitarea acestor fenomene”.
Între constient si inconstient, între veghe si somn este o stare intermediară a constiintei pe care o numeste Constiintă modificată. Important pentru viata constiintei este perceperea Timpului si Spatiului, altul decît cel statuat de fizica clasică care a postulat un Timp si un Spatiu absolut.
În lumea vie timpul depinde de bioritm, există un timp biologic cu totul diferit de cel cosmic. Avem un timp fizic logic si unul psihologic ce-si schimbă ritmul în functie de vîrstă. Mult mai lungi sînt zilele pentru un copil – gradul de noutate fiind foarte ridicat, fată de un adult, pentru care zilele sînt tot mai scurte în fata noianului de probleme ce urmează să fie rezolvate. Cum citim în Inteligenta materiei, o oră la vîrsta de 10 ani echivalează cu 5 ore trăite la 60 de ani. Fapt argumentat si de Solomon Marcus în volumul său Timpul.
Konrad Lorenz crede că ne nastem cu un program prestabilit. Dumitru Constantin Dulcan crede că, în drumul nostru spre perfectare, importantă este autoprogramarea pe sansă sau esec. În cazul din urmă intervine asa numita barieră psihologică, ca rezultat al sentimentului de limitare a capacitătilor noastre reflectat în constiintă. De covîrsitoare importantă este imaginea de sine – care si constituie mobilul psihologic ce ne motivează aspiratiile – ne asigură victoriile sau înfrîngerile.
„Continutul trăirilor afective nu este decît rezultatul permanentei confruntări dintre ceea ce credem despre noi si ceea ce simtim în realitate. Din perspectivă psihologică se poate spune că istoria omenirii nu este decît o istorie a luptei pentru a fi si a avea. A fi liber, a fi stăpîn, a fi erou, a fi admirat, a fi lăudat. A avea mai întîi strictul necesar, a avea apoi ceea ce au si altii, si după aceea să ai ceea ce nu are nimeni... În functie de imaginea de sine vom trăi dezinvolti sau complexati afectiv. Din acest motiv este foarte important cu ce impresie despre noi pornim în viată. Aici apare pregnant rolul părintilor, al scolii, factura psihologică a anturajului în care se dezvoltă un copil”.
Întotdeauna între dotarea naturală si vointa în realizarea unor performante, ultima învinge. Nu-i suficientă înzestrarea, oricît de înaltă, fără vointa de a o împlini. Important în traseul nostru social este si echilibrul între aspiratii si posibilitătile reale, echilibru greu de atins în absenta unui dram de întelepciune. „Este nevoie de o minimă întelepciune pentru a putea evalua propriul tău adevăr si nu al celor interesati, într-un sens sau altul, să te defăimeze sau să te aduleze. Cel mai mult ar trebui să ne bucure sau să ne întristeze nu ceea ce spun despre noi aceia care nu se văd decît pe sine, ci ceea ce stim noi despre noi. Acolo, în profunzimea fiintei noastre se află adevăratul si singurul martor pe care nu îl putem eluda, nu îl putem minti. Si cea mai mare pedeapsă este jena de noi însine, de ceea ce stim noi si nu stie nimeni. Fără îndoială, numai dacă avem bun simt. Si bunul simt este o expresie a întelepciunii, iar dacă nu este...” (D.C.D.)..
În structurarea imaginii de sine un rol important îl are modelul de referintă, existenta unui maestru, a unui guru în cazul orientalilor. Maxwell Maltz, la care apelează D.C. Dulcan, consideră creierul uman ca o masină care functionează asa cum o programăm. De aici si ideea că ne autoprogramează pe sansă sau esec în raport cu imaginea noastră de sine, încît sîntem în fond singurii responsabili pentru nereusitele noastre. Schimbarea convingerilor despre sine, prin pozitivare si calare pe succes pare a fi o cale sigură către împlinire. Impregnarea subconstientului cu imaginile dorite de noi, cu sugestii si gînduri ce ne avantajează si sprijină în actiunile noastre, ne ajută să depăsim esecul. Vorbind despre programarea subconstientului, doctorul consideră că „visul profetic, intuitia, inspiratia ne vor apărea în această viziune si ca prelucrări inconstiente ale propriei noastre sugestii, dorinte, informatii, convingeri, pe lîngă implicarea de ordin arhetipal. A învăta să dai sarcini inconstientului, iată una din căile spre creatie, una din căile de a deveni eficienti în toate actiunile noastre”.
Gîndul, fie trăit sau doar imaginat, în functie de încărcătura de negativitate sau pozitivitate, este responsabil de sănătatea sau boala noastră. În încercarea de a răspunde la întrebarea care este statutul omului raportat la Univers, propune un excurs asupra modurilor de cunoastere, două în principal: unul rational sau logic si altul intuitiv sau analogic: „Unul este considerat a fi analitic, altul sintetic; unul este al lumii concrete, celălalt al unei lumi de simboluri; unul este al stiintei, celălalt al religiei, poeziei, artei, revelatiei; unul concepe o lume fragmentară, unită prin legităti de functionare, celălalt exprimă o lume continuă, interconectată prin structura sa. Prin unul a strălucit civilizatia Europei, prin celălalt cea a Orientului”.
Teoria bootstrap (din engleză – însiruire) consideră că nu există o particulă ultimă, o „cărămidă” simplă, ci asistăm la fundamentarea ideii de „cîmp”, unde particulele se află într-o interactiune dinamică, ce anulează existenta unei entităti separate. La nivel fundamental există o non-separabilitate, unde proprietătile unei părti rezultă din cele ale celorlalte, ca într-o hologramă în care fiecare parte le contine pe toate. Toate din Univers sînt conectate, lumea fiind coerentă. Pornind de aici, Dumitru Constantin Dulcan afirmă: „Ceva există numai pentru că altceva îl determină. Noi existăm ca determinare proprie si în acelasi timp a celorlalti”.
Plecînd de la principiul hologramei, creierul este parte a constiintei universale a omenirii. „În virtutea conceptiei holografice asupra lumii, evenimentele întîmplătoare, ca si coincidentele semnificative de care vorbeste Jung devin comprehensibile, obtin un sens, pierzînd statutul de întîmplător, deoarece se petrec într-un univers holologic în care orice parte exprimă întregul si este dependentă de acesta. În spatele aparitiilor întîmplătoare se află simetrii fundamentale, legităti fizice ineluctabile. Hazardul, ridicat în evolutie la rang de Demiurg de către Monod si neodarwinisti, îsi pierde prin fizica modernă vechea învestitură”.
Tot legitătile fizicii moderne permit savantului să prezinte cîteva observatii pertinente prin care constată „existenta a două universuri paralele, dar cu legităti diferite – universul atomic conditionat tridimensional si cel subatomic conditionat pluridimensional; accesibilitatea simturilor noastre si deci a ratiunii numai la lumea tridimensională, impunînd concluzia unei cunoasteri incomplete a realitătii;relativitatea Timpului si Spatiului; existenta principiului incertitudinii la nivelul subatomic; existenta principiului holografic si al autoconsistentei care actionează la nivelul ultim, fundamental al materiei si în virtutea cărora orice parte din univers, neexistînd decît în interactiune cu celelalte, va suferi influenta tuturor evenimentelor ce se petrec în întreg”.
Este evident că, în plan socio-cultural si în planul mentalitătilor în toate domeniile, nu ne-am desprins în cîmpul cunoasterii de fizica clasică a secolului XIX.
Religia pare a fi o altă poartă spre cunoastere, una dincolo de rational, o cunoastere revelată alesilor. În ce priveste experienta mistică, citim din Albert Einstein, la care face apel si eseistul: „Emotia cea mai puternică pe care o putem experimenta este cea mistică. Să stii că există realmente ceea ce ne este impenetrabil, se manifestă în tine însuti ca întelepciunea cea mai înaltă si frumusetea cea mai strălucită, că facultătile noastre limitate nu le pot întelege decît în formele lor cele mai primitive. Această cunoastere, acest sentiment se află în centrul adevăratei religiozităti, în acest sens si numai în acest sens, eu apartin acelor fiinte umane profund religioase”.
Codurile morale elaborate de diversele forme religioase sînt aproape identice, îndeplinind un dublu rol, de lege si de stiintă, în vremuri cînd nici una, nici alta nu existau.
Si stiinta si religia sînt înscrise în sfera spiritualui uman si au ca obiect cunoasterea si sînt centrate pe om. „Religiile s-au ocupat de lumea abisului din noi, de latura noastră interioară. Stiinta s-a ocupat de cea exterioară. Si există si interior si exterior. În ambele sîntem noi. Pentru unitatea noastră avem nevoie de ambele laturi. Religia se adresează mai mult inimii, stiinta mai mult creierului. Si trebuie să avem si inimă, si creier. Una s-a ocupat de Sacru, alta de Profan” (D.C.D.).
Sînt două dimensiuni în care se îmbracă Realitatea, una vizibilă si una invizibilă, din care percepem doar ceea ce am fost programati si percepem doar ce ne este util – totul sub comandamentul necesitătilor speciei – natura nu lasă loc hazardului. Dincolo de această percepere, ne aflăm în situatia celor din parabola pesterii lui Platon – vedem doar păreri de umbre proiectate pe pereti din lumea invizibilului. Este o lume accesibilă apelînd doar la logica lupasciană a tertului inclus.
Pe urmele lui Mircea Eliade, consideră posibilă salvarea omului doar prin întoarcere la Sacru, unde: „Binele este tot ceea ce are un sens constructiv, negentropic. Iubirea, respectul, gîndul pozitiv, realizarea unui contact psihic în permanentă întretinut cu sursa cosmică prin evocare, ofrande etc. înseamnă în termeni de energie crearea de cîmpuri pozitive – singurele capabile să se conecteze la energia cîmpului fundamental. În acest mod, energia noastră de cîmp individual, limitată si epuizabilă, va fi augmentată de energia cîmpului fundamental, nelimitată si eternă” (D.C.D.). În afara acestui spatiu, „toate actiunile, gîndurile, sentimentele cu continut negativ se înscriu sub semnul Răului pentru că generează entropie, distructie. Corelatia lor energetică va fi cîmpul de energie negativă care este incompatibil în plan fizic cu cîmpul fundamental si îl singularizează pe om, expunîndu-1 suferintelor implicate de entropie”.
Vede în Univers un vast sistem informational ierarhizat pe nivele de organizare, după un model asemănător cu nivelele de realitate statuate în transdisciplinaritate de Basarab Nicolescu – fiecare nivel contine altele subiacente, care la rîndu-le subordonează altele, încît fiecare nivel de organizare a Universului subordonează pe cele inferioare si le decide partial evolutia.
Pentru a lega pe om de Creatorul său, savantul face o mică argumentatie de tip aristotelic: „Dacă am reduce întreaga existentă la Zero, la momentul de dinainte de a fi fost ceva, atunci din nimic s-ar naste tot nimic. Dacă la început ar fi fost numai forte si energii, prin evolutie ar fi rezultat tot forte si energii, dar nu structuri cosmice si forme vii inteligent ordonate. Dacă la început ar fi fost doar haos, dezordine, fără o fortă ordonatoare, ar fi rezultat tot dezordine. In spatele fiecărei opere este necesar un arhitect, ne spune fizicianul Jean Charon. Putem nega dacă nu ne convine caracterul divin al sursei primordiale, dar nu putem nega că este o fortă atotputernică si o inteligentă. Pentru că numai inteligenta si forta pot ordona haosul si trimite Universul pe cărări necunoscute, cum spune marele nostru poet. Dacă privim creatia omului ca pe un dar al Sursei primordiale, atunci în acest altruism trebuie să vedem si un sentiment de iubire. Logosul si iubirea au fost cei doi factori care au condus la creatia omului. De aici rezultă toate raporturile fiintei umane cu Creatorul”.
Si, în aceeasi manieră, pe un model asemănător celui matricial al filosofului Lucian Blaga, afirmă inteligenta materiei: „Dimensiunea informational-energetică este stratul primordial al structurii noastre si contine matricea tuturor formelor si programelor functionale, inclusiv cel genetic. în planul doi este structura biochimică a organismului, iar în planul trei este cea molecular-morfologică sau substantială. Neputînd explica altfel sursa organizării materiei decît după criteriile foarte riguroase ale unei ratiuni inteligente, trebuie să admitem volens-nolens că natura contine în sine această inteligentă”.
Dacă religiile au numit sursa, izvorul din care totul există, Dumnezeu, unii Constiintă Cosmică, altii Mind of Universe, sau Savoir Absolu, sau Marele Anonim, Dumitru Constantin Dulcan o numeste Inteligenta materiei – denumire pe care o si argumentează în documentatul si aplicatul său op.
Prin accesul sinelui propriu la sursă, la sacru vom evada din universul omului imanent si vom păsi, spune Petre Tutea, pe calea Omului real, omul trăitor în imperiul certitudinii. Este calea care duce la zei, cale despre care Anton Dumitriu în Homo universalis ne atentionează că am pierdut-o.
Sîntem cum gîndim, constată pe bună dreptate eseistul. În consecintă, controlul gîndirii este cheia transformării noastre, a întregii noastre deveniri, centrul în care fundamentală este imaginea mentală pozitivă. În acest sens sînt propuse tehnici de împlinire a unei astfel de imagini prin care punem în lucru mecanismul autotransformării, al autoperfectionării, al autovindecării.
Stiinta de a trăi este echivalentă cu arta de a fi în armonie cu legile Universului. Sînt două dominante în a ne trăi viata: ca manifestare spontană, furat, propulsat de evenimente, sau exercitînd un control asupra lor – ultima este dominanta benefică întru împlinirea rostului nostru: arta si stiinta unei trăiri optime în toate laturile sale constă în a avea în permanentă în atentie o întelepciune de viată impusă de legile naturii, ale experientei umane si ale observatiei stiintifice. În fond, Inteligenta materiei este si o carte de învătătură pentru a ne însusi stiinta de a trăi în bucurie si armonie cu sinele tău si Universul. Ne întrebăm alături de Noica: De ce există ordine în loc de totală neorînduială?... De ce nu rămîne sau nu intră totul în entropie? Cum e cu putintă ceva care să se opună entropiei?
Sînt întrebări la care Dumitru Constantin Dulcan propune adesea răspunsuri fără rest prin acest op, totodată deschide o poartă inteligentă spre asezarea în rost a materiei. Întorcîndu-ne la Constantin Noica, pentru care rostul si rostirea românească te ajută să întelegi mai bine rostul filosofiei, credem îndreptătit să adăugăm că Inteligenta materiei ne ajută să întelegem mai bine rostul materiei în Univers.