În căutarea Realitătii sau drumul spre multipla splendoare a fiintei
Herbert Read, pe urmele filosofului artei Conrad Fiedler, afirmă că arta a fost, si este instrumentul esential al dezvoltării constiintei umane (Imagine si idee. Functia artei în dezvoltarea constiintei umane – Editura Univers, 1970, traducere de Ion Herdan). E o idee prezentă cu mult înainte si la Schelling, Schiller, Goethe si cu pregnantă la Hölderlin, pentru care menirea poetului este de a preface lumea în verb. Temei ce-l îndeamnă pe eseistul britanic să sustină că poezia este o luare în posesie a realului, o primă asezare a hotarelor realitătii în întelegerea noastră. As adăuga, nu doar luarea în posesie, ne asigură si o aparitie care ne iluminează si dă sansa întelegerii intuitive a realului, a Realitătii ca întreg. Pe aceeasi idee, Heidegger spune, în spirit parmenidic, într-un aforism din Experienta gîndirii că, atunci cînd se situează în adevăr, actualitatea poetică ce gîndeste este topologia fiintei, iar fiinta dă măsura Realului. Si tot filosoful de la Freiburg constată, prin raportarea la lumea concretă că, în raport cu realitatea concretă si zgomotoasă în care ne simtim la noi acasă, poezia produce impresia irealului si a visului. Si totusi realul este, dimpotrivă, ceea ce spune poetul si ceea ce el îsi asumă să fie. (Hölderlin si esenta poeziei, din volumul Originea operei de artă, Humanitas, 1995, traducere de Thomas Kleininger si Gabriel Liiceanu).
În opinia lui Herbert Read arta ocupă locul primordial si functiunea primară în evolutia tuturor facultătilor superioare care alcătuiesc cultura umană, prin ea este cu putintă accesul la un limbaj simbolic, care asigură aparitia unor moduri ulterioare de gîndire, ca temei pentru religie, filosofie, stiintă. Istoria artei pe parcursul ei este ilustrativă prin capacitatea de a deschide si ilumina o percepere tot mai bogată a naturii realitătii. Asistăm de-a lungul epocilor, gratie artei, la expansiunea constiintei, cum inspirat se exprimă eseistul englez. Fapt ce-l îndreptăteste să afirme: „Actul estetic prin excelentă constă în a lua în stăpînire un fragment dezvăluit al realitătii, în a-i stabili dimensiunile si în a-i defini forma. Realitatea este ceea ce prelucrăm astfel, si ceea ce prelucrăm este transmisibil numai în virtutea formei sale estetice”.
Ce este Realitatea? Este o interogatie la care încearcă să dea un răspuns transdisciplinar Basarab Nicolescu, într-o carte recentă, cu acelasi titlu, publicată concomitent la Montreal (Qu’est-ce que la Realité?, Editura Liber 2009) si la Iasi (Ce este Realitatea?, Editura Junimea, 2009 – traducere din limba franceză, Simona Modreanu). (Despre transdisciplinaritate am scris, în timp, pe larg, în cîteva articole găzduite în acest spatiu – pe care le-am si adunat într-un volum, Aventurile tertului).
Cartea este totodată, cum spune si subtitlul, un corpus de reflectii în jurul operei lui Stéphane Lupasco. Constatînd degradarea universală a cuvîntului realitate, Basarab Nicolescu porneste în demersul său de la ideea că tripla revolutie care a traversat secolul al XX-lea – revolutia cuantică, revolutia biologică si revolutia informatică – ar trebui să schimbe în profunzime viziunea noastră asupra realitătii;asumîndu-si totodată afirmatia din 1948 a laureatului Nobel pentru fizică, Wolfgang Pauli, pentru care formularea unei noi idei de realitate este sarcina cea mai importantă si cea mai grea a vremurilor noastre. Este o sarcină la care arta, prin toate formele ei de manifestare de-a lungul timpului a lucrat prin lărgirea constantă a granitelor realitătii – lucrare la care se alătură filosofii si oamenii de stiintă în epoca tuturor revolutiilor.
Cu îndreptătire, consideră ilustrativă în acest sens opera lui Stéphane Lupasco, un reformator al gîndirii secolului al XX-lea, după inspirata zicere a lui Jean-François Malherbe, la care apelează eseistul trăitor la Paris.
Esentială în elaborarea unui nou concept de realitate este filosofia tertului inclus, elaborată de filosoful de origine română, tert care îsi valorifică valentele prin abordarea transdisciplinară, întemeiată pe conceptul de niveluri de realitate, care apartine lui Basarab Nicolescu, concept introdus de fizician în 1982.
Trei sînt directiile de formulare a unei viziuni cuantice asupra lumii în prima jumătate a secolului trecut. Una apartine unui fizician, Niels Bohr, a doua unui inginer, Alfred Korzybski, si ultima unui epistemolog, Stéphane Lupasco:
„1) cea a lui Bohr, convins că principiul de complementaritate putea constitui punctul de plecare al unei noi epistemologii, îmbrătisînd totodată fizica, biologia, psihologia, istoria, politica sau sociologia;
2) cea a lui Korzybski, ce propunea un sistem de gîndire non-aristotelic, cu o infinitate de valori;
3) cea a lui Lupasco, fondată pe logica antagonismului energetic”.
Între cele trei, singura coerentă si productivă si care poate asigura unificarea diferitelor domenii ale cunoasterii apartine creatorului legii contradictiei dinamice, despre care filosoful Anton Dumitriu aprecia că Lupasco vrea să facă legea cea mai profundă a universului.
Pentru filosof contradictia dintre identitate si non-identitate, specifică lumii infinitului mic a particulelor, este un dat inevitabil al experientei si în acelasi timp un semn al unei relatii revelatoare între progres si contradictie. Situatie care s-a constituit într-un adevărat prag psihologic de nedepăsit pentru multi fizicieni, unii fondatori ai fizicii moderne, dominati de imaginea realismului clasic, a lumii macrocosmice. Prag depăsit de Pauli, Heisenberg si Bohr.
Despre cuanta de actiune, constanta lui Plank (una dintre constantele fundamentale), în marginea acestei descoperiri de la 1900, întemeietorul logicii dinamice constată: „Desigur, nu există problemă mai enigmatică decît cea a aparitiei cuantelor. Cum de i-a venit, oare, lui Planck această idee nemaipomenită a cuantificării? E un eveniment psihologic si istoric ce îsi are originea... în miscările metafizice cele mai îndepărtate ale gîndirii si destinului oamenilor... intuitia lui Planck... este asemănătoare cu unele din acele scurte, modeste si inexplicabile acte istorice care modifică, pentru mult timp, cursul evenimentelor umane” (apud Basarab Nicolescu).
Un alt principiu asupra căruia se apleacă Lupasco este principiul de excluziune al lui Pauli (principiu în care enuntă că, în acelasi atom, doi electroni nu pot să aibă aceleasi patru numere cuantice) si care, cum precizează Basarab Nicolescu, introduce o diferentă între identitatea presupusă a particulelor, o tendintă spre eterogenizare într-o lume care pare, la suprafată, destinată omogenizării.
Lucrarea prin care, în sfîrsit, filosoful asigură cadrul pentru finalizarea axiomatică a logicii antagonismului (care are ca temei principiul tertului inclus, unde există un al treilea termen, T, care este în concomitentă A si non-A) este Principiul antagonismului si logica energiei (1951). Aplicarea principiului tertului inclus nu deschide poarta haosului si impreciziei, ci dimpotrivă, e o cale care conduce la un formalism logic precis si predictiv.
„În concluzie, filosofia lui Lupasco are ca punct de plecare fizica modernă si logica axiomatică, ceea ce o singularizează în contextul actual. Rezultatele cele mai generale ale stiintei pot si trebuie să fie integrate în bazele însele ale unui demers filosofic, dacă într-adevăr Natura nu este un accident al existentei. În acest sens, filosofia lui Lupasco este de o mare noutate, deschizînd un drum a cărui importantă nu poate fi încă evaluată. Această filosofie pleacă de la stiintă si apoi revine spre stiintă, pentru a o fertiliza, pentru a o înnobila printr-o viziune unificată a lumii, care nu poate decît accelera marile descoperiri stiintifice” (Basarab Nicolescu).
Logica lupasciană e o translare de la logica bivalentă, aristotelică a tertului exclus, o logică a lui Da sau Nu, altfel spus, sau asta sau cealaltă, la logica tertului inclus a lui Da si Nu în concomitentă, ce postulează si asta si cealaltă sau, în altă formă, nici asta nici cealaltă. E o translare greu de acceptat, una care provoacă un veritabil scandal intelectual.
Formalismul axiologic la care apelează îi permite filosofului să postuleze existenta „unui al treilea tip de dinamică antagonistă, ce coexistă cu cea a eterogenitătii, care guvernează materia vie si cu cea a omogenizării care guvernează materia fizică macroscopică”.
Starea T este starea de echilibru ce polarizează o contradictie, echilibrînd o semi-actualizare si o semi-potentializare. Cum spune Basarab Nicolescu, noua dinamică actionează ca o veritabilă fortă conciliatorie între eterogenizare si omogenizare.
Fizica cuantică a pus în evidentă cupluri de contradictorii reciproc exclusive (A si non-A) în lumina logicii clasice si este suficient exemplul luminii care este si undă si corpuscul. Axiomele care fundamentează logica aristotelică sînt: „1. Axioma identitătii: A este A; 2. Axioma non-contradictiei: A nu este non-A; 3) Axioma tertului exclus: nu există un al treilea termen T (T de la „tert inclus”) care să fie în acelasi timp A si non-A”.
Logica dinamică a tertului inclus, la nivelul logicii obisnuite induce o stare de perplexitate, gen noaptea e zi, negrul e alb etc. În acelasi timp, în planul socio-politic, logica tertului exclus impune o logică a exclusiunii: femeile sau bărbatii, binele sau răul, albii sau negrii, în plan politic – dreapta sau stînga etc. Cum îndreptătit remarcă autorul Transdisciplinaritătii, „astăzi trăim în plină desăntare pornografică a gîndirii binare. Logica binară a adevărului absolut si a falsitătii absolute actionează cu o impudoare ce te lasă fără grai. «Lupta Binelui împotriva Răului», «Dumnezeu este cu noi!» – tot atîtea sloganuri ce fac să freamăte de aprobare multimile si culminează cu această incredibilă afirmatie ce reia, fără s-o stie, un slogan leninist binecunoscut: «Cine nu este cu noi este împotriva noastră!»”.
În Evaghelia după Marcu citim: „Si I-a zis Ioan: Învătătorule, am văzut pe cineva, scotînd demoni în numele Tău, care nu vine după noi si l-am oprit, pentru că nu vine după noi.
Iar Iisus a zis: Nu-l opriti, căci nu este nimeni care să facă minuni în numele Meu si să poată degrab să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi” (Marcu 9,38-40). Iar sfîntul Pavel, în Epistola către romani, la 8 cu 31, limpezeste afirmatia de mai sus: Ce vom zice deci la acestea Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? Cum subliniază Basarab Nicolescu, acolo unde Noul Testament este inclusiv, Totalitarismul este exclusiv, ca de altfel orice tip de gîndire totalitară, fie comunistă, fascistă sau fundamentalistă. Tocmai capacitatea de a fi inclusiv îl determină îndreptătit pe eseist să afirme că aceasta este enorma miză contemporană a acceptării sau a neacceptării Tertului.
Desi Stéphan Lupasco a considerat logica tertului inclus una adevărată, formalizabilă si non-contradictorie, multă vreme nu a fost acceptată, fiind suspectată de provocarea unor alunecări semantice fără sfîrsit. Introducerea de către Basarab Nicolescu a notiunii de niveluri de realitate a reusit să facă acceptat si operational tertul inclus.
În 1927, fizicianul danez Niels Bohr a introdus în mecanica cuantică principiul de complementaritate (sau dualitate undă-corpuscul), ale cărui consecinte în plan logic sînt lămurite de Lupasco, care consideră că e vorba de un principiu de contradictie, organizator si structurant al unei noi viziuni asupra Realitătii.
Lupasco, în filosofia lui, mută accentul de pe materie, de pe obiect, pe energie; în spatiul cuantic, tocmai dinamismul energetic este cel care dirijează ansamblul fenomenelor fizice. Energia, spune filosoful, în constituentii săi fundamentali, posedă totodată proprietatea identitătii si proprietatea diferentierii individualizatoare (apud B.N.). În cîmpul cuantic orice actualizare a unui fenomen implică în replică o potentializare a ce nu este acest fenomen. „Potentializarea nu e o anihilare, o disparitie, ci doar o memorare a ceea-ce-nu-s-a-manifestat încă” (B.N.). Potentializare prin manifestarea unei actualizări, echivalînd cu o cauzalitate punctuală, este lupascian asociată unei finalităti antagoniste. „Cauzalitatea locală nu apare decît într-un domeniu restrîns al Realitătii. Cauzalitatea globală este prezentă la toate nivelurile de Realitate. Realitatea în întregime nu este decît o perpetuă oscilatie între actualizare si potentializare” (B.N.).
În Cele trei materii Stéphane Lupasco atentionează că orice energie posedă dinamisme antagoniste, în plus, aceste dinamisme sînt si trebuie să fie astfel încît actualizarea unuia să implice potentializarea celuilalt, sau ambii să se afle pe cele două traiectorii de trecere de la potential la actual si de la actual la potential, spre sau într-o stare în acelasi timp de egală potentializare si de egală actualizare a unuia în raport cu celălalt. Este evidentiată totodată structura ternară a Realitătii, prezentă în toate sistemele – fizic, biologic, sociologic sau psihic.
Basarab Nicolescu vede posibil ca în domeniul energetic al stării T, cercetat prin autodeductia cuantică – propusă de Lupasco, să aflăm cu adevărat substratul însusi al Realitătii.
În volumul mentionat Lupasco analizează notiunile de omogenizare (proces îndreptat spre identic, spre moartea tuturor sistemelor prin nemiscare) si de eterogenizare (proces îndreptat spre diferit, ce trimite spre o ordine statică, văduvită de miscare, o moarte prin diferentiere maximă). Miscarea este posibilă numai dacă cele două, omogenizarea si eterogenizarea coexistă – antagonismul lor – cum subliniază Basarab Nicolescu – este astfel un dinamism organizator, structurant.
„Logica axiomatică a lui Lupasco degajă astfel trei orientări privilegiate, trei dialectici: o dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare si o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realitătii, coexistenta acestor trei aspecte inseparabile în orice dinamism accesibil cunoasterii logice, rationale” (B.N.).
Tertul inclus permite o abordare în marginea gîndirii simbolice – la care am făcut referire încă din debutul articolului. Spre explicitare, autorul Teoremelor poetice apelează la mărturia lui Gilbert Durand: „...cercetarea noastră empirică ajungea la un plan de clasificare a imaginilor, guvernat tot de trei principii, iar... Stéphane Lupasco, fără a trece prin medierea anchetei etnografice sau a anchetei antropologice, stabilea un sistem de logică cu... trei termeni, coincizînd aproximativ cu cele «trei logici» pe care Roger Bastide si cu mine le-am constatat în cercetarea noastră antropologică. Astfel, coerenta (isotopismul) concretă a simbolurilor în sînul constelatiilor de imagini revela si acest sistem dinamic de «forte de coeziune» antagoniste, pentru care logicile nu constituie decît formalizarea”.
Orice sistem implică un triplu aspect: macrofizic, biologic si cuantic (microfizic sau psihic). Lumea microscopică si cea psihică, precizează Lupasco, sînt manifestări diferite în cadrul dinamismului tridialectic.
Basarab Nicolescu respinge argumentat derivarea tridialecticii lui Lupasco din dialectica lui Hegel. Lupasco propune un sistem în care coexistă polaritătile antagonice, spre deosebire de Hegel care încearcă să le abolească.
Trăim într-o lume, în măsura în care este logică, unde totul se leagă, ca în exemplul bătăii din aripi a fluturelui în Europa care provoacă un taifun în Australia.
În Principiul antagonismului si logica energiei este evidentiat primatul relatiei asupra obiectului – timpul si spatiul fiind ele însele un rezultat al logicii antagonismului contradictoriu.
„Cine vorbeste, spune filosoful, de trecerea de la o stare la alta, de la o anumită cantitate de energie potentială la o anumită cantitate de energie actualizată, spune miscare, spune succesiune, spune timp...”. Si în alt loc citim: „Un spatiu nu este nimic altceva decît simultaneitatea evenimentelor sau elementelor, ca sisteme de sisteme, pe care le creează logica energiei... Spatiul apare astfel ca o conjunctie contradictională, în vreme ce timpul apare ca o disjunctie contradictională: spatiul si timpul sînt legate de o relatie de contradictie... Potrivit formulării lui Lupasco «... va exista întotdeauna spatiu în timp si timp în spatiu». Actualizarea si potentializarea nu mai au loc în spatiu-timp, ci spatiul-timp este generat de contradictia actualizare-potentializare. Astfel, «... un element, un eveniment, un fenomen, tocmai datorită structurii sale logice... nu se derulează în timp, ci derulează un timp...». În acelasi mod, «... fenomenele, oricare ar fi ele, nu se derulează în spatiu, ci derulează un spatiu. Nu există obiecte în spatiu, ci spatiu în obiecte; obiectele nu sînt localizate, ci localizează, creează localizări. Spatiul, ca si timpul, sînt functii de elemente, mai degrabă ansambluri, sisteme de elemente...” (B.N.). Filosofia lupasciană este în esentă una antropologică. „Structura ternară a Realitătii se află înscrisă în omul însusi; centrul intelectual reprezintă dinamismul eterogenizării, centrul motor – dinamismul omogenizării si centrul emotional – dinamismul stării T. Viata întreagă a omului este o pendulare între cei trei poli ai ternarului. Dinamismul intelectual (prin forma sa trunchiată «mental») poate conduce la moarte prin extrema diferentiere (si asta se poate întîmpla dacă stiinta devine religie unică, absolută a omului). Dinamismul motor poate conduce la moarte prin realizarea identitătii absolute, non-contradictorii (si asta se poate întîmpla dacă bunăstarea, confortul material devin unica preocupare a omului). Dinamismul emotional apare astfel ca protectie a vietii”. (B.N.).
Arta asigură accesul la emotie, iar activitatea artistică, spune filosoful artei Conrad Fiedler, la 1876, se naste din clipa în care omul se află fată în fată cu lumea vizibilă ca în fata unei uriase enigme... Creînd o operă de artă, omul porneste o luptă cu natura, nu pentru existenta lui fizică, ci pentru cea mintală (apud Herbert Read). În afara emotiei sîntem în dezechilibru, poezia fiind în fond o formă de protectie a vietii.
Mentalul, partea noastră fizică cred si au tentatia permanentă a actualizării, cale de a accesa unidimensional Realitatea prin care se deschide poarta iluziei si utopiei; cum se întîmplă în totalitarism, societăti omogenizante edificate strict pe actualizare, pe vointa de a transforma contradictoriile în contrarii. Societătile democratice mizează pe altă actualizare, cea a eterogenizării, cu sansa, fată de cele totalitare, de a tinde constant spre potentializarea progresivă a stării T. Context în care autorul lui Noi, particula si lumea se întreabă: „Va cunoaste oare lumea într-o zi, o societate de tip nou, tridialectic, fondată pe actualizarea progresivă a stării T, ceea ce implică un echilibru riguros între omogenizare si eterogenizare, maximală în plan individual?”.
Este îndreptătită considerarea filosofiei tertului inclus drept una a libertătii si a tolerantei. „Tertul inclus logic a lui Lupasco este util în planul lărgirii clasei fenomenelor susceptibile de a fi întelese rational. El explică paradoxurile mecanicii cuantice în totalitatea lor, începînd cu principiul suprapunerii. Mai mult încă, sînt previzibile mari descoperiri în biologia constiintei dacă vor dispărea gradual barierele mentale în raport cu notiunea de niveluri de realitate” (B.N.).
Precum teoria relativitătii a lui Einstein, care nu elimină ci îngustează cîmpul de aplicabilitate a legilor dinamice newtoniene, la fel logica tertului inclus nu exclude logica tertului exclus, ci îi limitează cîmpul de aplicabilitate. În circulatia rutieră ar fi distructivă aplicarea logicii tertului inclus – nu-i cu putintă deplasarea autovehiculelor în al treilea sens, încît aplicabilitatea tertului exclus este obligatorie, nu si în situatii cu totul complexe, pe plan social sau politic – unde apelul la tertul exclus poate fi de-a dreptul dezastruos.
Pentru Basarab Nicolescu cucerirea de către tertul inclus a vietii de zi cu zi în viitorul deceniu este o certitudine, gratie construirii calculatoarelor cuantice, care unifică revolutia cuantică si revolutia informatională. Un calculator cuantic va opera cu bitul cuantic – cubit, care va avea simultan valorile 0 si 1, fiecare valoare fiind afectată unei anumite probabilităti.
Notiunea lui Basarab Nicolescu de nivel de realitate si argumentarea ei a fost publicată în 1982 în 3o Millénaire. În conceptul de nivel de realitate îsi află temeiul transdisciplinaritatea. Tot el este cheia care asigură o explicatie simplă si clară si pentru includerea tertului.
Luînd omenescul ca ideal, Herbert Read, în cartea mentionată, definea Realitatea drept o constructie a simturilor noastre, o hartă maritimă ce ia formă încet, pe măsură ce sondăm sentimentele noastre, schitînd contururile senzatiilor noastre, socotind distantele si înăltimile experientei. Dar harta se modifică pe măsură ce cunostintele noastre se înmultesc si instrumentele devin mai precise. Un instrument nou poate duce la revizuirea totală a hărtii, iar cei dintre noi ce sînt sceptici vor considera totdeauna cea mai nouă editie a hărtii doar ca provizorie.
Plecînd de la fizica cuantică, Basarab Nicolescu întelege prin Realitate, mai întîi ceea ce rezistă experientelor noastre, reprezentărilor, descrierilor, imaginilor sau formalizărilor matematice,iar prin nivel de realitate un ansamblu de sisteme invariant la actiunea unui număr de legi generale.
Lumea cuantică a microfizicii si lumea macrofizică sînt situate pe niveluri de realitate diferite, fapt care, întemeiat matematic, argumentează ca imposibilă trecerea de la o lume la cealaltă. Vom cita in extenso prezentarea compatibilitătii dintre nivelurile de realitate si tertul inclus: „Întelegerea axiomei tertului inclus – există un al treilea termen T care este totodată A si non-A – se limpezeste pe deplin atunci cînd este introdusă notiunea de «niveluri de realitate». Pentru a obtine o imagine clară a sensului tertului inclus, să reprezentăm cei trei termeni ai noii logici – A, non-A si T – si dinamismele lor asociate printr-un triunghi în care unul din vîrfuri se situează la un nivel de realitate, iar celelalte două vîrfuri la un alt nivel de realitate. Dacă rămînem la un singur nivel de realitate, orice manifestare apare ca o luptă între două elemente contradictorii (exemplu: unda A si corpusculul non-A). Al treilea dinamism, cel al stării T, se exercită la un alt nivel de realitate, unde ceea ce apare ca dezunit (undă sau corpuscul) este de fapt unit (cuantă), iar ceea ce apare drept contradictoriu este perceput ca non-contradictoriu.
Proiectia lui T pe un singur si acelasi nivel de realitate e cea care produce aparenta cuplurilor antagoniste, reciproc exclusive (A si non-A). Un singur si acelasi nivel de realitate nu poate da nastere decît unor opozitii antagoniste. El este, prin propria sa natură, autodestructiv, dacă e separat complet de toate celelalte niveluri de realitate. Un al treilea termen, să spunem T, care este situat pe acelasi nivel de realitate cu opusii A si non-A, nu poate realiza concilierea lor”.
Logica tertului inclus este explicitată de nivelele de Realitate, dar si confirmă coerenta dintre nivelurile de Realitate, si oricîte niveluri de Realitate si cupluri reciproc contradictorii vom cerceta, vom descoperi mereu altele, făcînd imposibilă o teorie complet unificată care să cuprindă Realitatea în integralitatea ei. Astfel, cum afirmă Basarab Nicolescu, cunoasterea este mereu „deschisă”... Ceea ce înseamnă că orice căutare a unei teorii fizice complexe este iluzorie.
Si totusi, în lumea naturală, cel putin, există o coerentă între diferitele niveluri de realitate care ne îngăduie să intrăm în imperiul certitudinii în care autoconsistenta guvernează universul si în micro si în macrocosmos. Este o coerentă orientată, urcînd sau coborînd pe nivelurile de Realitate pînă la limita pe care ne-o permite corpul si organele sale de simt prin instrumentele la care apelează. „Nivelul cel mai înalt si nivelul cel mai de jos al ansamblului nivelurilor de realitate se unesc printr-o zonă de transparentă absolută” (B.N.). Totalitatea nivelurilor de realitate a obiectului si al zonei sale complementare de non-rezistentă constituie obiectul transdisciplinar. La fel în cazul subiectului transdisciplinar. Pentru ca să existe posibilă comunicare între obiectul transdisciplinar si subiectul transdisciplinar se impune ca cele două zone de non-rezistentă ale obiectului si subiectului să fie identice, cale prin care se asigură între cele două o relatie de izomorfism. În această relatie, ce deschide posibilitatea unificării între cele două, zona de non-rezistentă joacă rolul tertului ascuns.
„Există o mare diferentă între tertul ascuns si tertul inclus: tertul ascuns este alogic, căci este în întregime situat în zona de non-rezistentă, în vreme ce tertul inclus este logic, căci se referă la contradictoriile A si non-A, situate în zona de rezistentă. Dar există si o similitudine. Ambii unesc contradictorii: A si non-A în cazul tertului inclus, si subiect si obiect cazul tertului ascuns. Subiectul si obiectul simt contradictoriile supreme: ele traversează nu doar zona de rezistentă, ci si zona de non-rezistentă. Întelegem astfel de ce pentru anumiti gînditori crestini, precum Jakob Boehme, cînd Dumnezeu decide să creeze lumea (si deci să se cunoască pe El însusi), El pune contradictia la baza lumii. Întelegem si de ce tertul ascuns e cel care dă sens tertului inclus, căci, pentru a uni contradictoriile A si non-A, situate în zona de rezistentă, el trebuie să traverseze zona de non-rezistentă: tertul inclus este efectiv un tert-fără-nume. Tocmai în asta rezidă marea dificultate de a formula o adevărată logică a tertului inclus, care trebuie neapărat să integreze saltul discontinuu între nivelurile de Realitate. Această nouă logică va fi una trans-categorială. Dacă compatibilitatea între nivelurile de Realitate si tertul inclus este neîndoielnică, în schimb reunirea lor într-o logică nu se va putea realiza în tiparele logicilor cunoscute. În ciuda eforturilor făcute pînă acum, problema rămîne deschisă.
Rolul tertului ascuns si al tertului inclus în abordarea transdisciplinară a Realitătii nu este, la urma urmei, atît de surprinzător. Cuvintele trei si trans au aceeasi rădăcină etimologică: trei înseamnă transgresia lui doi, ceea ce merge dincolo de doi. Transdisciplinaritatea este transgresia dualitătii opunînd cuplurile binare: subiect – obiect, subiectivitate – obiectivitate, materie – constiintă, natură – divin, simplitate – complexitate, reductionism – holism, diversitate – unitate. Această dualitate este transgresată de unitatea deschisă ce înglobează si Univers si fiintă umană. În viziunea transdisciplinară, pluralitatea complexă si unitatea deschisă sînt două fatete ale uneia si aceleiasi Realităti” (B.N.).
Tertul ascuns, echivalentul zonei de transparentă este sacrul, acel ceva ce nu se supune nici unei rationalizări. Sacrul este rational, nu se opune ratiunii în măsura în care asigură armonia între subiect si obiect. Abordarea transdisciplinară înlocuieste împărtirea binară (subiect, obiect) prezentă în metafizica modernă, prin una ternară (subiect, obiect, tert ascuns – ultimul nu-i reductibil la primele două).
Metodologia transdisciplinară este definită de nivelurile de Realitate a obiectului si de Realitate a subiectului, tertul inclus si complexitatea.
Basarab Nicolescu propune un nou principiu de Relativitate ca rezultat al coexistentei între pluralitate complexă si unitate deschisă, în care nu există un nivel de Realitate privilegiat: „Fiinta umană, în totalitatea ei deschisă, este locul fără de loc al transculturalului si al transreligiosului, adică ceea ce traversează si depăseste culturile si religiile. Transculturalul si transreligiosul privesc timpul prezent al transistoriei, care este totodată de domeniul incredibilului si al epifaniei”.
Eseistul vede în stiintă si constiintă cei doi stîlpi pe care se edifică viitoarea democratie universală. El crede că responsabilitatea noastră – este tertul inclus care uneste stiinta si constiinta. „Revolutia astăzi nu poate fi decît o revolutie a inteligentei, transformînd viata noastră individuală si socială într-un act atît estetic cît si etic, actul dezvăluirii dimensiunii poetice a existentei. O vointă politică eficace nu poate fi, în zilele noastre, decît o vointă poetică. Astfel se poate deschide era fraternitătii, după cea a egalitătii si a libertătii” (B.N.).
Să ne amintim versurile lui Hölderlin: Plin de merite, si totusi în chip poetic, locuieste/ Omul pe acest pămînt; versuri comentate de Heidegger în Hölderlin si esenta poeziei, într-un registru care se situează în marginea demersului lupascian întregit de conceptele transdisciplinare ale nivelului de realitate si ale tertului ascuns: „Ceea ce realizează si cu ceea ce se îndeletniceste omul este dobîndit si meritat prin propriile sale eforturi. Totusi – spune Hölderlin, creînd astfel o opozitie netă – toate acestea nu ating esenta locuirii sale pe acest pămînt, toate acestea nu ajung la temeiul Dasein-ului uman. Acest Dasein este, în temeiul său, poetic. Dar noi concepem acum poezia drept numire ctitoritoare a zeilor si a esentei lucrurilor. A locui poetic înseamnă a te situa în prezenta zeilor si a trăi uimirea în fata apropierii esentei lucrurilor. Dasein-ul este, în temeiul său, poetic. Aceasta înseamnă totodată: ca fiind ceva ctitorit (întemeiat), Dasein-ul nu este un merit, ci un dar.
Poezia nu este doar o podoabă care însoteste Dasein-ul, nu este doar o exaltare temporară, si cu atît mai putin o înflăcărare si o petrecere oarecare. Poezia este temeiul purtător al Istoriei, si de aceea nici nu este un simplu fenomen al culturii si cu atît mai putin o simplă expresie a sufletului unei culturi... Astfel, esenta poeziei este asezată în sînul legilor care se resping si care se atrag, a semnelor zeilor si a vocii poporului. Poetul însusi stă între zei si popor. El este cel aruncat în afară – afară, în acel spatiu intermediar, între zei si oameni. Însă mai întîi aici, si numai aici, în acest spatiu Intermediar se decide cine este omul si unde îsi asază el Dasein-ul. În chip poetic locuieste omul pe acest pămînt”.
Poetul este cel care prin versurile sale edifică treptat din lumea exterioară o realitate vizuală care întemeiază, ctitoreste Realitatea.
„Artistul, ne spune Herbert Read, elaborează imagini care sînt imagini ale realitătii; ele sînt realitatea căci noi descoperim realitatea numai în măsura în care cristalizăm aceste imagini smulse Necunoscutului. Marele Lant al Existentei nu este altceva decît un lant de imagini, un lant de imagini mereu schimbătoare, mereu autentice si reale, atîta vreme cît ne folosim de ele”.
Esteticul e marele temei al educatiei – asa ne învată poetii si filosofii, prin el accedem la tertul ascuns. Arta, ca îndemn spre religia frumusetii, pe drumul ei spre multipla splendoare a fiintei, este, de fapt, o activitate vitală, o energie a simturilor, menită să prefacă mereu materia amorfă în strălucitoare imagini de viată. Dacă sîntem superiori animalelor, dacă spiritul nostru se poate îmbăta cu ideea gloriei si, astfel, înălta deasupra sentimentului brutal al neantului, aceasta se datorează faptului că posedăm darul de a făuri imagini, acea replică luminoasă a tuturor operelor poetice si filosofice. Ne bucurăm, însă, de această înzestrare numai în măsura în care noi toti, după puterile si aptitudinile noastre, sîntem în contact nemijlocit cu dezvoltarea si forma lumii vizibile” (H.R.).
Basarab Nicolescu este dintre acei care lărgesc hotarele Realitătii în întelegerea noastră spre zone în care doar tertul inclus este prezent la diferite nivele de Realitate si unde doar tertul ascuns iluminează.