Dogma

1.
L a  î n c e p u t  a fost punctul fără drept de apel
Unul-Singur-si-Indivizibil.

Punctul a înfulecat la repezeală
virgulele si semnele de întrebare.

Din acest chiolhan putin cam bizar a luat fiintă un
semn al strigării
uscat si plin de o macabră mărire.

Semnul de exclamare a tras o linie dreaptă
între Alfa si Omega
si i-a zis Adevăr Absolut.

Văzînd cît de bine a iesit totul, de acum înainte
nimic nu avea a fi ori a se întîmpla
în afara zidului acestei linii drepte de neclintit.

Gloaba adevărului de toate zilele
fierăstruită pe dinăuntru de naivele sfieli ale probei contrarii
socoti că reprezintă o primejdie publică. În consecintă

cu nesfîrsita blîndete paternă de care era capabil
a decretat instituirea unei măsuri punitive exceptionale –
reeducarea fortată prin muncă.

 „Adevărului să i se pună un sac în cap
 să fie înhămat la roată si pus să calce lut pentru chirpici!”

(Noua Zidire avea mereu nevoie
de acest material ieftin de constructie.)

Tot atunci a tăiat capul Dreptătii.
Prea se băga peste tot cu smiorcăielile ei umaniste
în plus mai avea si un aer de semetie intolerabil.

Si aici bine a iesit
pentru că deodată s-a făcut liniste si curat
ca într-o sală de operatie.

2.
A p o i  a zis: „Să fie pretutindeni Duhul Meu!”
Si s-a făcut noapte si frig
ca-n plînsul unui copil rătăcit în pădure.

Si a liberalizat minciuna si pîra si pizma-ntre frati.

Si a declarat în afara legii
rîsul          ca diversiune fătisă împotriva Liniei Drepte
plînsul cu lacrimi
ca slăbiciune incompatibilă cu temeiurile sale sacrosante
si dragostea, suspectată de insuficientă loialitate
si de potentiale căderi în ispita devierilor revizioniste.

Si a pus impozite grele pe vicleniile ratiunii
inclusiv pe mustrările de constiintă

Si a inventat o mie de torturi rafinate
pentru orice abatere reală sau în intentie
si pentru uneltirile (inclusiv cele închipuite)
contra Poruncilor Fundamentale.

Iar, pentru sigurantă, a asmutit si o mie de mii de ogari de rasă
să adulmece aerul în toate cele patru părti ale lumii.

Si s-a săturat de sînge
că-i năboia pe nări înapoi din burduhan.

Astfel s-a instalat ordinea desăvîrsită.

3.
A c u m, după cele făcute, a vrut să se odihnească
să se lase putin într-un cot
poate chiar să tragă si un pui de somn. Muncise din greu.

A întors ceasornicul Existentei-Reflexului-Conditionat
după ticăitul căruia se potriveau, în sfîrsit, toate:
stelele, nuntile, nasterile de prunci
dar, mai ales, moartea.

Era mai invulnerabilă ca nici odată
iar în univers – nici o umbră de tulburare
un calm rece, paralizant
ca în asteptarea resemnată a bătăii de ora zero.

În această stare ar fi adormit cu sigurantă
poate că a si atipit, dar poate că nu
pentru că în linistea adîncă a auzit deslusit o soaptă:
- Asta pare să nu mai aibă capac.

Era o frază fără sens
dar tocmai asta i-a alungat somnul
sub platosele grele simti un tremur ciudat.

De mînie?... De frică?... De boală?...
Indefinitul o exaspera. Asta era.

Într-un tîrziu sosiră gonacii cu stirea unei alarme false.

Un papagal
adus de niste marinari dintr-o rezervatie de piei-rosii
cerea cu aceste vorbe imperios de mîncare.

Nu s-a întîmplat nimic.

Pentru a reveni la starea obisnuită de echilibru si totală suficientă
încercă un exercitiu psihologic
făcu un efort să repete în grabă
datele din formularul de identitate
pe care si-l ticlui cu migală de-a lungul istoriei:
numele propriu, sexul, starea civilă.

Rămase însă, perplexă, cu un singur cuvînt
învîrtejindu-se în măruntaie obsesiv, epuizant:
-Asta... Asta... Asta...

Drăcie! – parcă nu s-a întîmplat nimic... Dar
Asta pare să nu mai aibă capac.
Asta pare să nu mai aibă capac.
Asta pare să nu mai aibă capac.