Cu un an în urmă scriam despre primul volum al actorului/istoric (căci, nolens-volens, a devenit si secretar al timpului său teatral!) Ion Focsa, încheind recenzia cu speranta că va mai urma, măcar un volum. Si a urmat: l-am primit cu bucurie, acum trei-patru săptămîni.
            Azi, după ce l-am devorat cu pasiunea cu care părintii nostri devorau colectia .... Submarinului Dox de 15 lei, încep „darea de seamă” cu nădejdea că va mai urma cel putin încă un volum... Fiindcă repet, citesc memorialistică pe rupte. Trăiesc epoci teatrale prin procură. Cunosc mari artisti – sau doar mici canalii, datorită unora care au avut ocazia să le strîngă mîna (ori, doar să-i observe direct ). Prin intermediul acestui gen de amintiri & portrete, eu însumi încep să cred, în unele momente de visare impunibilă, că am stat cu-adevărat în preajma doamnelor Bulandra, Alice Voinescu, Maria Giurgea, ori a domnilor Manolescu, Storin, Vraca, Ciprian, Radu Aldulescu s.a. Cu toate acestea, multe personaje ale  volumului secund din Ghinionul a fost norocul meu îmi sînt chiar vag-cunoscute; prin forta de memorialist a venerabilului actor însă, ele devin acum prezente, familiare & familiale, trăiesc, le văd cu ochii mintii si le simt cu inima-mi histrionică. Stîrnesc în pasiunea-mi pentru trecutul artei noastre teatrale, plăcute empatii...
            Ce să semnalez aici, într-o pagină, din cele 340 de pagini ale volumului? Risc să alcătuiesc ...un nou volum! Cartea contine gînduri ale autorului, ori ale celor evocati, pe care le-am selectat spre a le comenta, curînd, cu studentii si masteranzii: „În teatru sînt interzise Democratia si Modestia”; „Solidaritatea se găsea la biserică si în sălile de teatru” (I.F.); „Cînd vrei să fii modern în teatru, să rămîi nitel în urma modei” (Cocteau); „Cînd tăcea Storin, totul vorbea pe scenă, si-n primul rînd, întreaga lui fiintă”(N. Carandino); „Actorul să nu se agate de cuvinte ca si cum s-ar îneca: să înoate!”(V.I. Popa); „Cred în ziua mea de mîine, chiar de va fi ultima!” (M-Stefănescu); „Secretul unui cronicar? Să citesti, să vezi, să faci legătura!”(G. Craig, preluat de Carandino); „Suntem sortiti să sculptăm în zăpadă – iese soarele si o topeste, a doua zi!”(Radu Beligan); „Textul e vesnicia piesei – spectacolul, actualitatea sa”(I.D. Sârbu) s.a.m.d.
            Sunt si informatii importante în noianul amintirilor actorului, precum adevărata cauză a bolii lui Davila, directoratul final al Luciei Sturdza Bulandra si verticalitatea ei de boieroaică („ce păcat că teatrul românesc a avut o singură doamnă Bulandra!”) – sau cel, uitat azi, al lui Zaharia Stancu ( care nu alerga, cu limba scoasă, după texte pornografice – precum managerii zilelor noastre – ci comanda traduceri din clasicii universali, marilor scriitori români care mureau de foame, din cauza persecutiilor politice); nu stiam, spre exemplu, că marele Ion Manolescu a fost 20 de ani...primar la Breaza!; nu stiam nici că Florin Tornea – care mi se părea o persoană onestă, în perioada în care colaboram la revista Teatrul – a fost unul dintre cei care au contribuit la întemnitarea marii doamne Alice Voinescu; amărăciune (ca să nu zic silă!) mi-a provocat si episodul judecării marelui Calboreanu, fiindcă a refuzat să învete o nouă partitură a rolului său din Cetatea de foc a lui Davidoglu (cine mai pomeneste azi de oportunistul Davidoglu si de dispărutii politruci ai „tribunalului” comunist!?); m-a mîhnit si episodul (pe care-l cunosteam) pensionării nedrepte, a marii comediene Maria Giurgea, la numai 48 de ani, în plină putere creatoare; o atitudine – pe bună dreptate, dură – are Ion Focsa si cînd vorbeste despre grosolana metodă a preluării spectacolului de teatru, la televiziune, în regia tv a unora care nu cunosc nici textul, nici reprezentatia; îngrozitor apare si sfîrsitul marelui Mihai Popescu (despre care iarăsi stiam destule – nu si faptul că, în ultimele lui zile, nu mai pleca din teatru deoarece ...uitase unde locuieste! Brrr!!!) etc.
            O judecată limpede asupra epocii trăite (precum si a celei anterioare!). O bogătie de informatii si situatii – multe, emblematice pentru arta căreia  ne-am dedicat existenta. Si mai presus de orice, o mistuitoare dragoste de scenă, deturnată acum pe scena ...de hîrtie, nemuritoare si născătoare de alt gen de aplauze: în concluzie, artistul Ion Focsa. Punct.

 Pe cînd volumul trei?...