Ziduri, zidiri, ziditori
                                                                                                        VASILE POGOR - FIUL

                                                                                                                                       Lucian VASILIU

 

   
 
       Cel mai fin si subtil reprezentant al celebrei Societăti Culturale Junimea, din Iasii anilor 1863-1895, este Vasile Pogor, întemeietor al amintitei asociatii, împreună cu P. P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi si Theodor Rosetti.
    Născut în Iasi, la 20 august 1833, fiu al comisului Vasile Pogor (cunoscut demnitar, scriitor si traducător), junimistul Vasile Pogor si-a făcut studiile juridice la Paris. De aici datează începuturile sale scriitoricesti, inclusiv poezia autobiografică Pastel de Marchiză, apărută în „Convorbiri literare”, în numărul din 15 septembrie 1868:
„Departe de-a mea mamă, departe de-a mea tară,
Pe cînd în Paris încă m-aflam eu locuind,
Prin vechile muzee plimbam adeseaoară
Junetea mea născîndă, trecutul studiind...”
    Dificultatea de a scrie mai amplu despre Vasile Pogor-fiul consistă în faptul că ne-au rămas putine mărturii despre viata si opera acestui „preot al zeflemelelor”, „vesel voltairian” si enfant terrible al Iasilor, asa cum l-au numit, cu admiratie, dar si cu teamă si veneratie, contemporanii.
    Îndeobste, el este mai cunoscut ca întemeietor si gazdă fidelă si generoasă a întîlnirilor intelectualilor din cercul literar bahluian, într-o vreme a europenizării noastre politice, administrative, culturale.
    După doctoratul în drept, pe care si-l ia la Paris, Pogor-fiul practică juridica în Iasi, inclusiv ca prim-presedinte al Curtii de Apel.
    Din anul 1863, cînd Titu Maiorescu declansează vestitele Prelectiuni populare, Pogor – fiul se numără printre statornicii si inspiratii prelectori, vorbind, pentru început, despre Înrîurirea revolutiei franceze asupra ideilor moderne, semn de proiect cultural si politic bine articulat. Este vremea în care, întîlnindu-l, Iacob Negruzzi îl portretizează astfel: „... un personaj ce-mi produse efectul cel mai curios. Mic de stat, cu umerii cam ridicati, cu ochii mari si vii, vorbind, despre lucrurile care mie îmi păreau cele mai importante, cu usurintă si nepăsare, luînd pe toată lumea în zeflemea...”
    Cu 7 ani mai mare decît Titu Maiorescu, Pogor-fiul este initiatorul si sustinătorul multor proiecte culturale, de la  tipografia si librăria Societătii Junimea si pînă la revista „Convorbiri literare”, unde îl miruieste ca redactor sef „perpetuu” pe Iacob Negruzzi.
     „... Singura lui patimă a fost cititul. Citea tot ce-i cădea în mînă. Ziua, noaptea, sănătos, bolnav, Pogor citea” – scrie Ana Conta Kernbach în cartea Boabe de mărgean, (Iasi, 1922). De altfel, junimistul care dăduse porecle tuturor confratilor, ajunsese să fie supranumit biblioteca contemporană. Podul casei sale (astăzi spatiu de exprimare culturală plurivalentă) era încărcat de hrisoave, documente vechi românesti, carte si presă străină, în special de expresie franceză si germană, bibliotecă din care s-a înfruptat si junele Eminescu, găzduit gratuit, un timp, în casa Pogor – tatăl.
    În legătură cu acest cititor si bibliofil de temut, circula, între membrii Societătii Junimea, legenda că librăria deschisă si aprovizionată de el cu cărti după gustul său, dar depăsind întelegerea contemporanilor, a trebuit pînă la urmă să dea faliment...
    Vasile Pogor-fiul este primul traducător în cultura română al poeziei lui Charles Baudelaire (poemele Tiganii călători si Don Juan în infern), al unor proze ale americanului Edgar Allan Poe, precum si al cărtii Faust, a germanului Goethe. Junimistul jurist, scriitor si demnitar traduce, de asemenea, din Victor Hugo, Vigny, Musset, din parnasienii francezi. În fiecare an îl reciteste pe Homer. Dintre prozatorii lumii, îi place, în special, Balzac... Reuseste să cultive printre prietenii culturali cartea englezului Buckle, Istoria civilizatiunei în Englitera, teoria evolutionismului fiind gustată si de mai tinerii Titu Maiorescu, Mihai Eminescu si A. D. Xenopol.
    Lui Pogor-fiul, în chip de Mecena, îi apartin si savuroasele devize „Intră cine vrea, rămîne cine poate”, „Anecdota primează”, „Moto e bun!”.
    Pe lîngă prelectiunile pe care le sustine cu fervoare (precum Sisteme metafizice, Fanariotii, Dramele lui Shakespeare, Pesimismul ideal: Schopenhauer etc.), Pogor-fiul se ocupă, cu mult succes si dezinvoltură politică si administrativ-financiară, de treburile obstei, într-un Iasi cu doar circa 60.000 de locuitori. Sub auspiciile deputatului si longevivului primar sînt începute constructii noi, precum clădirea Teatrului National, a Universitătii, a Abatorului, a Băii comunale, dar si ample lucrări de canalizare a tîrgului de altădată... Locuinta lui, astăzi sediul celor 12 muzee si case memoriale literare, este întîia iluminată electric din citadela Junimii. Între altele, tot în calitate de primar, Pogor-fiul oferă, gratuit, loc de mormînt clasa I  junimistului prieten Ion Creangă, la Cimitirul „Eternitatea”.
    În finalul acestor frugale rînduri, îi oferim cuvîntul lui Mihai Eminescu, care l-a cunoscut atît de bine: „Ferit de grija zilei de mîine – spune Poetul – mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atît de măret în fapte si oameni. Voi fi obligat moralmente d-lui Pogor, care m-a găzduit si care mi-a oferit acest culcus demn pentru iernile noastre friguroase...”
    Poate nu întîmplător, anul în care se năstea Eminescu (1850) era si anul în care se zidea Casa Pogor-fiul...
Lucian VASILIU
P.S.
Dedic acest text de început de nouă rubrică mamei mele, Elisabeta, care se odihneste, de cîteva zile, în pămîntul Bîrladului si care si-ar fi dorit să vadă finalizate amplele lucrări de restaurare si amenajare ale caselor „Pogor”.
Dumnezeu să aibă grijă de vesnicia ei!