MONUMENTELE ISTORICE

        
Moto: „Luminati-vă fata!”

Scriu (si implicit rostesc) aceste rezumate rînduri cu gîndul la tatăl meu, preotul de tară Stefan, si la magistrul meu întru muzeografie, Constantin Liviu Rusu.
Am descoperit tîrziu că pasiunea mea pentru trecut se datorează, în principal, tatălui meu… Urmare devastatorului cutremur din anul 1940, biserica din satul meu de pe Colinele Tutovei (între asezările urbane Bîrlad-Bacău-Vaslui), biserica si clopotnita fuseseră grav afectate. În conditii grele, preotul si sătenii au început lucrările de restaurare…
Vreme de 17 ani, cît am diriguit muzee iesene, am avut deschise 3 santiere de restaurare: la Mircesti, pe malul Siretului (Casa-muzeu „Vasile Alecsandri”), la Hermeziu-Trifesti, pe malul Prutului (Casa-muzeu „C. Negruzzi”) si în Iasi (Casa „Vasile Pogor”, eforia „Junimii” – sediul muzeelor literare iesene). În toti acesti ani spiritul tatălui meu interbelic   m-a animat, m-a sustinut, m-a întărit…
Din altă perspectivă, regretatul Constantin Liviu Rusu face parte din ceea ce numim „Scoala ieseană de muzeografie”, care pleacă dinspre pasoptistii lui Mihail Kogălniceanu (Pinacoteca), trece prin interbelici (Bojdeuca lui Ion Creangă devine, în 1918, primul muzeu memorial-literar din România!), explodează în anii '60-'70 ai secolului trecut…
Îmi amintesc: eram proaspăt muzeograf literar, transferat de la Biblioteca Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Cel care s-a oferit să mă initieze în muzeografie a fost generosul si exigentul profesor C.L. Rusu zis „Betranus”. Multe aveam să învăt, inclusiv să aflu detalii relevante despre celebrele întîlniri ale junilor de la „Vapor” (un fel de cenaclu al anilor ieseni '60, cu Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, Stelian Baboi, George Bălăită, Virgil Cutitaru, Ion Chiriac, Eugen Andoni, Cristian Simionescu, Adi Cusin si cîti altii).
Se construia, dar se si demola: hanul lui Topor, din Sărărie, cu amintirea junimistilor sturlubatici Eminescu si Creangă, clădiri de pe strada istorică Alexandru Lăpusneanu si multe alte dulci edificii memorabile… Constantin Liviu Rusu mă lua ca „pavăză” (după un instructaj „la sînge” – nu aveam autorizatie de fotografiat, puteam fi arestati…). Căuta momente potrivite si, plasat în spatele meu, punea aparatul foto în lucrare. Astfel au rămas în arhivele Muzeului Literaturii Române nenumărate mărturii ale Iasului în varii ipostaze.
Revenind la zilele noastre si la arzătoarea problemă a păstrării, restaurării si punerii în valoare a patrimoniului cultural national, mai trag (a cîta oară? – si nu sînt nici primul, nici singurul) alte semnale de alarmă…
Cel mai grav mi se pare faptul că nu există un PLAN (da, plan!) NATIONAL de salvare a monumentelor istorice. Coerent, vizibil, pe termen ETERN, dacă se poate! A fost asa ceva în Franta, în vremea ministrului André Marlaux care, între altele, cu un proiect lucid a salvat vechiul Lyon. Încearcă, se vede, ceva, actualul nostru ministru, Theodor Paleologu, după experientele, mai bune si mai rele, ale celor care, din 1990, au acceptat toiagul (între ei, remarcabili au fost, cronologic constatînd: Andrei Plesu, Ion Caramitru, Răzvan Theodorescu).
Este deplorabil modul în care se „retrocedează” unele monumente. Nu intru în detalii; situatiile, cazurile sînt cunoscute.
Este revoltător modul în care arată unele monumente „cedate” în urmă cu doar cîtiva ani. Degradare, nepăsare, ruină.
Este strigător la cer modul în care se dau avize de construire a unor clădiri noi, agresive, lîngă monumente reprezentative.
Avem si cîteva exemple bune în tară, la Sibiu sau la Bucuresti (zona Lipscani). Cîteva în Iasi (au fost bine restaurate monumente precum Muzeul Unirii, Biserica Armenească, Muzeul „Pogor”, Casa Cantacuzino-Pascanu, Biblioteca Universitătii, Palatul Copiilor, Rîpa Galbenă, Spitalul Militar…).
În schimb, sînt probleme delicate în alte puncte cheie ale urbei, de la mizerabila imagine a străzii Lăpusneanu (luată ca întreg, ca una dintre „cărtile de vizită” ale cetătii) si pînă la inospitaliera Gară Veche.
Politizăm excesiv. Inclusiv actele noastre de identitate (monumentele istorice). Am pierdut prea multe în vîltoarea istoriei (inclusiv în agitatia celei recente) pentru a ne permite în continuare dezinteres condamnabil…
Sîntem datori orasului „Junimii” si al convorbiristilor. Nu cu etichete, clisee si cîrcoteli ridicule, ci cu punerea în valoare a subteranelor, cu valorificarea (pe termen lung) a unor situri care mai sînt în picioare, cît de cît (strada Cuza-Vodă si gangurile si curtile interioare aferente), cu amenajarea decentă a intrărilor în urbe… Cel putin.
Bune intentii există. Lipseste măsura, rigoarea, relevanta… Cine nu mă crede, să „cerce” a (mai) vizita vechea zonă patriarhală a Beilicului (Biserica Zlataust, casele Teodorenilor, muzeul „Otilia Cazimir”)…
Si ce frumuseti existau odinioară în parohia poetului Bucsinescu!