Andrei Velea, „Poeme într-o ghindă”

 

 

o cină putin romantică , putin suprarealistă

*

un vierme trage după el un pian într-un măr

 

prin umerii unei handbaliste trece goală poetesa sapho

 

cineva a întinat luna aruncînd peste ea

cortina tuturor cunostintelor noastre despre bine si rău …

si tocmai ce-mi invitasem iubita la o cină romantică

acolo, exact acolo!

 

însă e loc suficient să cinăm si-ntr-un măr,

necunoscători despre morală,

inocenti

 

un vierme cu frac si papion ne-ar încînta

cu valsuri din chopin

 

cît despre lună, propun s-o uităm!,

au scris prea mult romanticii despre ea ;

acum doar poetesa sapho, goală,

ar lua-o drept minge de handbal

 

si s-ar juca într-un vers cu ea

 

 

o fantezie mototolită despre lume

*

ecranul calculatorului ca suprafata unui lac de munte,

versurile ca niste rîme

 

iubita dormind în cutia de bijuterii

alături de verighete

 

un cd cu beethoven, întors,

pe post de oglindă a sufletului

 

o fantezie despre lume,

mototolită si aruncată-n cosul de hîrtii,

alături de ultimele poeme nereusite

 

nu stau tolănit pe canapea asteptînd somnul, nu –

 

dacă ar fi să stau,

ar trebui să alerg în sens invers rotirii pămîntului

 

 

toate astea doar pentru tine

*

toate lucrurile din lume s-au apucat să se însele reciproc

si se vînd pe nimic la fiecare colt de stradă:

umbrele bîrfesc soarele, andrelele uneltesc împotriva mîinilor,

ochelarii acoperă cu pîclă orizontul...

 

în tot haosul ăsta încerc să dau de tine si nu reusesc -

telefonul mă muscă de ureche,

masina nu porneste, autobuzul fugăreste un bilet necompostat...

 

alerg, dar pasii mă aduc înapoi, strig, dar sunetele se-ntorc,

neputincioase, în esofag;

probabil ar trebui să mint, să însel, să trădez, ca să ajung la tine!

 

si numai asa, cu sufletul pătat după ce te-am vîndut,

te strîng în brate si-ti dăruiesc o floare,

 

singura care, nevrînd să mintă,

dădea să se usuce, sfioasă, undeva într-o grădină

 

 

eco-poem

*

pasăre mare, albă, gratioasă,

pe-un cuib pătrat, de ciment, cu pumnale în loc de ouă

 

fire de trestie lungi, ca degetele naiului,

sparte cu excavatorul

 

ascunsi sub cupola unui ghiocel,

un pluton de soldati plănuieste atacul

 

nuci detonate, amplificatoare montate greierilor,

libelule stropite cu kerosen

 

munti etichetati, vînduti la kilogram sau la bucată,

lacuri în sticle de plastic

 

mi-am lăsat sufletul într-un peisaj virgin,

dar l-au închis niste turisti într-o fotografie